S-a întâmplat în 8 februarie…

0
59

S-a întâmplat în 8 februarie…
– 1572: A început domnia lui Ioan Vodă cel Viteaz în Moldova, care a durat până în anul 1574.
– 1587: Maria Stuart, regina Scoţiei (1542 – 1567), este executată în urma condamnării la moarte prin decapitare (n. 1542).
– 1591: S-a născut pictorul italian Guercino (Giovanni Francesco Barbieri) (m. 1666).

– 1707: A luat fiinţă Noua şcoală domnească (Academia de la Iaşi) deschisă în timpul domniei a doua a lui Antioh Cantemir. În 1711 şcoala a încetat să mai funcţioneze.

– 1709: A încetat din viaţă Giuseppe Torelli (n.1658), violonist şi compozitor italian. A avut un rol important în crearea concertului solistic pentru vioară, precum şi în evoluţia genului simfoniei.
– 1725: A murit Ţarul Petru cel Mare (n. 1672).
– 1741: S-a născut André Modeste Grétry (m.1813), compozitor francez de origine belgiană. A excelat în genul operei comice, prin veridicitatea scenică şi vervă melodică (Richard Inimă de Leu).

– 1796: S-a înfiinţat, la Bucureşti, primul consulat francez în Ţările Române.

– 1819: S-a născut John Ruskin (m.1900), critic de artă şi sociolog englez. A publicat studii estetice asupra artei feudale: Şapte candelabre ale arhitecturii; Pietrele Veneţiei etc.
– 1828: S-a născut scriitorul francez Jules Verne (m. 1905).
– 1834: S-a născut Dmitri Ivanovici Mendeleev, chimist, creatorul „legii periodicităţii” şi al sistemului periodic al elementelor (d. 1907).

– 1847: S-a efectuat în ţara noastră prima operaţie sub anestezie cu eter. Evenimentul s-a desfăşurat la Spitalul „Colţea” din Bucureşti, sub conducerea medicului Dimitrie Vartiadi (1805-1862) şi a chirurgului Franz R. von Isdenszy.

– 1856: S-a adoptat Legiuirea pentru emanciparea ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti; potrivit legii, este desfiinţată robia ţiganilor aparţinând proprietarilor particulari, cărora li se acorda o despăgubire de 10 galbeni pentru fiecare individ, plătită eşalonat, în curs de mai mulţi ani.
– 1859, 8/20: Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în Bucureşti, după dubla sa alegere ca domn al Principatelor Române; Proclamaţia către ţară a domnitorului.
– 1870: A început să funcţioneze, în casele din curtea bisericii „Sf. Lazăr”, o Şcoală Comunală de Meserii, până la 1894.

– 1874: A avut loc, la St. Peterburg, premiera operei Boris Godunov, de Modest Mussorgski (libretul după drama lui Puşkin şi după Istoria Statului Rus, de Karamzin). Acţiunea se petrece în Rusia, la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea.

– 1878: S-a născut Martin Buber (m.1965), filosof şi teolog israelian, originar din Austria. Traducător şi exeget al Bibliei. A scris lucrări privind dialogul biblic (Eu şi Tu; Dialog). A militat pentru apropierea dintre evreii şi arabii din Palestina, dintre evrei şi creştini.
– 1879: Sandford Fleming propune împărţirea lumii în fusuri orare. Sandford Fleming (n. 7 ianuarie 1827 în Kirkcaldy – d. 22 iulie 1915) a fost un important geograf, inginer şi inventator canadian. El a propus împărţirea lumii în fusuri orare, mărcile poştale ale Canadei, a contribuit mult în domeniile cartografiei şi geodeziei şi a fost unul din membrii fondatori ai Societăţii Regale din Canada.

– 1880: S-a născut Franz Marc, pictor şi grafician german, unul dintre principalii reprezentanţi ai mişcării expresioniste germane (m. 1916, pe front, în timpul Primului Război Mondial).

– 1880, 8/20: Franţa, Germania şi Marea Britanie recunosc independenţa de stat a României.
– 1888: S-a născut poetul şi eseistul italian Giuseppe Ungaretti (m. 1970). A scris lirică de concentraţie extremă şi de factură muzicală (Sentimentul timpului; Durerea; Ţara făgăduinţei; Carnetul bătrânului).
– 1894: S-a născut regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (m. 1982).
– 1899: S-a născut, la Dorohoi, jud. Botoşani, fizicianul român Theodor V. Ionescu (m.1988). Membru titular al Academiei Române (1963). A fost profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi şi la cea din Bucureşti, timp de o jumătate de secol. Preocuparea lui de predilecţie (care i-a adus şi o notorietate pe plan mondial) este studiul ionilor negativi moleculari de oxigen. A fost distins cu titlul de Om de Ştiinţă Emerit, în anul 1965.

– 1904, 8/9: Bătălia navala de la Port Arthur, bătălia de început al Războiului ruso-japonez.

– 1907, 8/21: Are loc în satul Flămânzi (judeţul Botoşani) un incident care marchează începutul marii răscoale a ţăranilor, desfăşurată sub lozinca „Vrem pământ!”; prin amploare (în aproape două luni a cuprins majoritatea judeţelor Moldovei şi Munteniei), ca şi prin revendicările ţăranilor, răscoala va avea profunde consecinţe în viaţa economică, socială şi politică a ţării.
– 1916: S-a născut Corneliu Mănescu, om politic comunist; ministru de externe al României în perioada 1961-1972; preşedinte al Adunării Generale a ONU (1967-1968); în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase” (m. 2000).

– 1918: A încetat din viaţă, la München, Germania, Lascăr Vorel (n.1879), pictor şi grafician român.

– 1919: A avut loc primul zbor comercial pe ruta Paris-Londra.
– 1921: S-a născut actriţa de film americană Lana Turner (m. 1995).
– 1925: S-a născut Jack Lemmon, actor american de teatru şi film (m. 2001).
– 1926: S-a născut Guillermo Morón, istoric şi scriitor venezuelean; contribuţii la istoriografia latino-americană; coordonatorul monumentalei „Istorii generale a Americii”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992).
– 1926: S-a născut scenografa Mioara Buescu; a realizat decoruri, costume şi păpuşi pentru numeroase spectacole la teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti.

– 1927: S-a născut Cornel Popescu, dirijor, instrumentist şi orchestrator, stabilit în Canada; fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române.

– 1928: S-a născut Viaceslav Tihonov, actor rus de teatru şi film (m.4.XII.2009).
– 1929: La Radiodifuziunea Română este difuzată prima „Cronică dramatică”, realizată de scriitorul Ion Marin Sadoveanu.
– 1931: S-a născut actorul de film american James Dean (m. 1955).
– 1932: S-a născut, la Mărăşeşti, jud. Vrancea, Emanoil Petruţ (m.1983), actor român de teatru şi film.
– 1932: S-a născut John Williams, compozitor american de muzică de film.

– 1935: A murit Max Liebermann, pictor şi grafician, reprezentant de seamă al impresionismului german (n. 1847).

– 1941: S-a născut Nick Nolte, actor de film american.
– 1943: S-a născut Sabin Păutza, compozitor şi dirijor.
– 1955: S-a născut scriitorul american John Grisham; multe dintre cărţile sale, adevărate best-seller-uri, au fost ecranizate.
– 1956: Cousteau prezintă filmul „Lumea tăcerii”.
– 1957: A murit Walther Bothe, fizician german (a studiat radiaţiile cosmice şi structura nucleară); Premiul Nobel pentru fizică pe 1954, împreună cu britanicul Max Born (n. 1891).
– 1957: A murit John von Neumann, matematician american (n. 1903).

– 1957: A avut loc, pe scena Teatrului Municipal din Bucureşti, premiera piesei Hanul de la răscruce, de Horia Lovinescu.

– 1961: A încetat din viaţă, la Londra, Sir Thomas Beecham (n.1879), dirijor englez care s-a impus cu autoritate ca unul dintre cei mai de seamă dirijori englezi contemporani. A condus „Covent Garden”, a alcătuit diferite orchestre simfonice şi companii de operă, printre care „Royal Philarmonic Orchestra” (1947), contribuind la dezvoltarea vieţii muzicale din Anglia şi îndeosebi din Londra.
– 1971: A fost creată în SUA piaţa Nasdaq (National Association of Securuties Dealers Automatic Quotation).
– 1974: Sfârşitul misiunii Skylab. Naveta spaţială americană „Apollo”, având la bord trei cosmonauţi, a revenit pe Pământ după 85 de zile de rămânere în spaţiu, la bordul staţiei orbitale „Skylab-3”. Skylab a fost prima staţie spaţială americană, lansată la 14 mai 1973.

– 1975: A murit Sir Robert Robinson, chimist britanic; cercetări fundamentale în domeniul compuşilor organici naturali; Premiul Nobel pentru chimie pe 1947; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (n. 1886).

– 1975: A trecut în lumea umbrelor, la Iaşi, actorul român George Popovici (n.1897). A slujit scena ieşeană timp de peste o jumătate de veac, însufleţind circa 300 de personaje dintre cele mai celebre şi mai diferite ale dramaturgiei româneşti şi universale. A funcţionat ca profesor de artă dramatică la Institutul de Teatru „Matei Millo” din Iaşi. A fost distins cu titlul de Artist Emerit.
– 1979: A murit, la Bucureşti, Alexandru A. Philippide (n.1900), poet, prozator, eseist şi traducător. Membru titular al Academiei Române (1963). Fiu al marelui lingvist şi filolog ieşean A. Philippide, el a fost considerat decanul de vârstă al poeziei româneşti contemporane lui.

– 1983: A murit Grigore Baştan, primul general paraşutist român (n. 1923).

– 1990: A fost înregistrată, la Bucureşti, prima organizaţie a bulgarilor din România, „Asociaţia culturală a bulgarilor din România”; ulterior au fost înfiinţate alte organizaţii în diverse judeţe ale ţării, iar la 24.V.1992, la prima Conferinţă pe ţară a bulgarilor, s-a hotărât, în unanimitate, constituirea „Comunităţii Bratstvo a Bulgarilor din România”, ca organ coordinator.
– 1998: A murit scriitorul islandez Halldor Laxness; Premiul Nobel pentru literatură pe 1955 (n. 1902).
– 1999: A murit scriitoarea britanică Iris Murdoch (n.1919).

– 2000: A încetat din viaţă, la Bucureşti, Ion Gheorghe Maurer (n.1902), jurist şi om politic român. Membru titular al Academiei Române (1955). A fost director al Institutului de Ştiinţe Juridice din Bucureşti. De-a lungul anilor, a deţinut o serie de funcţii de stat şi politice. În 1974 s-a retras din viaţa politică.

– 2006: A murit (la Hânceşti-Lăpuşna, azi în R. Moldova) prozatorul Chiril Tricolici; autor de romane de factură poliţistă şi psihologică, precum şi romane pentru copii şi adolescenţi (n. 1924).
– 2007: A murit actriţa americană Anna Nicole Smith (n. 1967).
– 2009: A murit (asasinat, la Veszprém/Ungaria) handbalistul Marian Cozma, campion al României şi Ungariei la handbal masculin (n. 1982).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here