S-a întâmplat în 8 februarie 1587

0
163

S-a întâmplat în 8 februarie 1587 : Maria Stuart, regina Scoţiei (1542 – 1567), este executată în urma condamnării la moarte prin decapitare (n. 1542). Figura ei a fost idealizată de Fr. Schiller, în drama Maria Stuart (1800). Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoţiei) sau Mary, Queen of Scots (Mary, Regina scoţienilor) (n. 8 decembrie 1542), a devenit regină a Scoţiei în 1542, pe când avea doar o săptămână. Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspiraţie şi trădare împotriva verişoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzaţiilor, judecăţii şi condamnării sale, respectiv a sfârşitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.

La şase zile după naştere, la 8 decembrie 1542, Maria moştenise tronul Scoţiei la moartea tatălui său, regele Iacob al V-lea. Trimisă de mama ei pentru a fi crescută la Curtea Franţei, Maria s-a căsătorit la 15 ani cu moştenitorul tronului şi a devenit regina Franţei în anul următor, când soţul ei a fost încoronat ca Francisc al II-lea. E puţin probabil să se fi consumat căsătoria cu adolescentul bolnăvicios, cu doi ani mai mic decât ea; iar după moartea lui Francisc în 1560, văduva de 18 ani s-a întors în Scoţia.

Acolo a fost nevoită să împace catolicismul ei fervent cu religia protestantă a supuşilor ei; să intre în graţiile reginei Elisabeta I a Angliei; şi să îşi găsească un soţ potrivit, astfel încât să dea Scoţiei un moştenitor.

Prima problemă, cea a religiei, o silea la „echilibristică” în politică. A doua se dovedi a fi o provocare pentru tot restul vieţii, căci Elisabeta ştia că, în calitate de nepoată a surorii tatălui său, Maria putea avea pretenţii la tronul Angliei. În ceea ce priveşte găsirea unui soţ, problema a fost rezolvată când în primăvara anului 1565 a apărut tânărul ei văr vitreg, Henry Stewart, lord Darnley. Darnley, care încă nu împlinise 19 ani, era cu patru ani mai tânăr decât Maria şi zvelt şi delicat la trup. Dar regina neobişnuit de înaltă a fost încântată că el era cu vreo zece centimetri mai înalt decât ea. Maria i-a spus unui curtean că Darnley era „bărbatul cel mai plăcut la chip şi trup“ pe care îl văzuse vreodată.

Erau o pereche reuşită. Când Darney s-a îmbolnăvit de pojar, Maria a scandalizat Curtea petrecând mult timp în odaia bolnavului, adeseori rămânând lângă el până după miezul nopţii.

Fără să-şi asculte sfetnicii, regina s-a căsătorit cu Darnley în iulie. Fiind văduvă, la nuntă s-a îmbrăcat în negru. Noul soţ Henry şi-a dat curând arama pe faţă. Încrezut, lacom, capricios, Darnley s-a dat în spectacol întrecând măsura cu băutura şi umilind-o pe regină – care era însărcinată – înşelând-o în secret cu doamne de la Curte şi pe faţă cu femei din popor. Până în toamnă, dragostea Mariei se stinsese la fel de iute cum începuse.

Fără ştirea Mariei, Darnley complota cu nobilii protestanţi ca să fie încoronat co-regent.

Conspiratorii nu au avut curaj să lovească direct în regină. Ei şi-au ales ca primă victimă pe secretarul particular al Mariei şi muzicant la Curte, un italian urât, între două vârste, pe nume David Riccio, despre care se zvonea că era nu doar spionul Papei, ci şi, ceea ce e puţin probabil, amantul Mariei. Riccio se dovedi a fi o ţintă uşoară. Spre sfârşitul iernii anului 1566, sarcina avansată şi sănătatea precară o sileau pe Maria să rămână închisă în apartamentele ei din castelul Holyrood.

Într-o seară de sâmbătă, 9 martie, Maria lua cina cu un cerc restrâns de curteni, printre care se număra şi David Riccio, când a dat buzna Darnley, însoţit de un nobil înarmat, lordul Ruthven.

Când regina a protestat că este deranjată, Ruthven a scos un pumnal – era, evident, semnalul aşteptat de ceilalţi conspiratori. Spre groaza Mariei şi a invitaţilor săi, Riccio a fost târât afară din încăpere şi înjunghiat. Maria era convinsă că e ţinta asasinilor şi ştia că avea nevoie de ajutorul lui Darnley ca să scape de sub paza instituită la Holyrood.

Într-un fel sau altul, a reuşit ca în două zile să îl atragă de partea ei pe soţul slab de înger şi luni noaptea cei doi au părăsit castelul prin culoare dosnice şi încăperi ale servitorilor, după care au mers călare timp de cinci ore până la castelul Dunbar.

O săptămână mai târziu regina a revenit la Edinburgh în fruntea unei armate de 8 000 de oameni; alături de ea călărea Darnley, mai degraba în chip de însoţitor morocănos decât ca prinţ consort. La 19 iunie 1566, după un travaliu prelungit, Maria a născut un fiu, viitorul Iacob al VI-lea al Scoţiei şi, ca succesor al reginei Elisabeta care nu a avut copii, Iacob I al Angliei. Unul dintre primele gesturi publice ale reginei a fost să înfăţişeze copilul lui Darnley în cursul unei ceremonii. A proclamat: „acesta este fiul tău şi nu este fiul vreunui alt bărbat”.

Din acel moment nu a mai vrut să mai aibă de a face cu soţul ei. La începutul anului 1567 se ştia că Darnley este grav bolnav; oficial se spunea că are varicelă, dar se şuşotea că moare de sifilis.

La sfârşitul lunii ianuarie, regina l-a adus în capitală şi l-a instalat într-o casă confortabilă, deşi modestă, Kirk O`Field, nu departe de Holyrood. În acea casă a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 10 februarie. Servitorul văzut de Maria când plecase de la Kirk O`Field în acea seară fatală de duminică s-a dovedit ulterior a fi fost angajat să care praf de puşcă în încăperile aflate chiar sub apartamentul lui Darnley. Stăpânul său era contele de Bothwell, unul dintre lorzii care trecuseră de partea reginei imediat după moartea lui David Riccio.

Bothwell a fost acuzat că a complotat să arunce în aer Kirk O`Field. S-a spus că oamenii lui i-au strangulat atât pe Darnley, cât şi pe servitorul său. Acest lucru s-a întâmplat când aceştia au scăpat cu viaţă după explozie. Dar în urma unui proces care a durat şapte ore, la 12 aprilie, Bothwell a fost achitat.

O săptămână mai târziu, un grup de clerici şi nobili au semnat un document. Prin acest document cereau ca Maria să se căsătorească cu Bothwell. Regina a respins propunerea. Bothwell a răpit-o şi a dus-o la castelul Dunbar. Un tribunal protestant i-a asigurat lui Bothwell un divorţ convenabil. Un arhiepiscop catolic i-a anulat căsătoria.

Prin urmare, Maria a devenit soţia răpitorului ei la 15 mai. Căsătoria cu bărbatul suspectat de uciderea propriului soţ a scandalizat Scoţia.

O lună mai târziu, Maria era ostatica rebelilor, iar Bothwell fugise. Regina, obişnuită să fie adulată de supuşii ei, auzea acum strigătele soldaţilor: „Pe rug cu ea, ardeţi târfa!“. Maria a scăpat de această dată de moarte, dar soarta ei era pecetluită. A fost silită să abdice în favoarea fiului ei în vârstă de un an. A fost închisă într-un castel pe o insulă în Lochleven. Fratele ei vitreg, fiul bastard al lui Iacob al V-lea, a fost numit regent.

În anul următor Maria a evadat şi a provocat o revoltă care a fost repede înăbuşită. Imprudentă, Maria s-a refugiat în Anglia, punându-se sub protecţia reginei Elisabeta. Dar Maria a devenit nu oaspetele, ci prizoniera Elisabetei. Maria a trăit 19 ani în captivitate. La 8 februarie 1587, din ordinul reginei Elisabeta, ea a fost executată la castelul Fotheringay din Anglia. Călăului i-au trebuit două lovituri ca să îi reteze capul. Martorii au jurat că buzele au continuat să se roage încă un sfert de oră după moarte…

Surse:

Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest

https://www.vanityfair.com/hollywood/2018/12/mary-queen-of-scots-movie-elizabeth-true-story

https://www.historic-uk.com/HistoryUK/HistoryofScotland/Mary-Queen-of-Scots/

http://www.scritub.com/istorie/ELISABETA-SI-MARIA-STUART6424522.php

Elisabeta şi Maria Stuart

https://www.lovendal.ro/wp52/maria-stuart-regina-decapitata-datorita-atractiilor-sale-carnale/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here