S-a întâmplat în 7 februarie 1777, 7/19

0
26

S-a întâmplat în 7 februarie 1777, 7/19 . S-a născut memorialistul Dinicu Golescu. Lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea. Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (d. 5 octombrie 1830), a fost un boier şi cărturar roman. Era fiul marelui ban de Ţara Românească. Radu Golescu şi al Zoiţei Florescu. A fost ispravnic, hatman şi mare logofăt în Muntenia. A înfiinţat în 1826, pe moşia sa din Goleşti, o şcoală. Aici, puteau învăţa gratuit tineri indiferent de categoria socială din care făceau parte. Studiile erau susținute pe cheltuiala lui.

A fost membru fondator al Societăţii literare (1827) şi a contribuit activ la apariţia primului ziar în limba română, “Curierul românesc” (1829).

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Goleşti, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826. Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878) Ştefan (1809-1874).

De asemenea, s-au născut Nicolae (1810-1877), Radu Golescu (1814-1882) şi Alexandru (1818-1873).

Beneficiar al unei înalte educații eline la Academia Domnească din București, urcă în ierarhia boierească până la treapta de mare logofăt. Prima călătorie ar fi făcut-o înainte de 1815 în Franța, ca observator într-o misiune pe lângă Napoleon I. După zavera din 1821 a lui Tudor Vladimirescu, când se refugiază la Brașov, alături de alți boieri, de teama represaliilor, dar deja cu o agendă reformatoare, se apropie de monarhia țaristă. Întreprinde, în 1823, o călătorie politică la Moscova.

Un rezultat al acestor relații pro-ruse și anti-turce în descendența Milescu-Cantemir – Dinicu a fost și un apropiat al generalului Pevel Kisselef în perioada Regulamentelor Organice – pare a fi lucrarea O Adunare despre tractaturile ce s-au urmat între prea puternica împărăție a Rusiii și Nalta Poartă (1826).

Kisselef i-a înlesnit publicarea, la Leipzig, a primei reviste în limba română (Fama Lipshi pentru Dația, 1827) și, doi ani mai târziu, a primei reviste românești, Curierul românesc, editată împreună cu tânărul I. Heliade Rădulescu, care-i va scrie și panegiricul la moartea survenită, de holeră, pe 5 octombrie 1830, la București.

Împreună cu Heliade înființează, în 1827, Societatea Literară ( fundație de sprijin al teatrului, tipăriturilor și învățământului). Spirit reformator luminat, înființează pe moșia proprie o școală-internat cu două cursuri („ghimnazicesc” și „filosoficesc”) la care au predat, între alții, Aaron Florian și Heliade. Școala era deschisă elevilor din toate păturile sociale (inclusiv robi țigani) – nu și fetelor, deși Dinicu s-a gândit să înființeze și o școală de fete, înainte de moartea prematură.Învățăceilor le era destinat și tratatul de etică „Adunare de pilde bisericești și filosoficești, de întâmplări vredice de mirare, de bune gândiri și bune neravuri, de fapte istoricești și anecdote” (1826).

A fost un francmason inițiat în Elveția, dar și cu obediențe autohtone.

Dinicu a rămas în istoria culturii autohtone nu prin călătoriile sale mai vechi din Franța și Rusia. A rămas ca un „descoperitor al Occidentului” prin intermediul celor trei călătorii ale sale (1824, 1825, 1826) în Europa Centrală. În călătoriile sale care au ajuns până în Germania, Elveția și Italia de Nord, D. G. a mers pentru a-și plasa la studii cei patru băieți. Radu, Ștefan, Nicolae, Alexandru Albu  – viitori protagoniști de prim-plan, alături de vărul lor Alexandru Arăpilă, ai revoluției pașoptiste. A extras pedagogic de-acolo, prin intermediul însemnărilor de călătorie ale unui om cu mentalitate clasico-pragmatică, sfaturi reformatoare. Sfaturile, abil livrate diplomatic celor din țară, într-o narațiune mai subtil elaborată decât s-a crezut. Această narațiune va fi asimilată public mult timp după scrierea ei. Memorialul lui Dinicu dă, de fapt, semnalul marii cotituri geopolitice moderne din istoria autohtonă.

Surse:

Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979

http://www.autorii.com/scriitori/dinicu-golescu/

http://ziarullumina.ro/dinicu-golescu-boierul-carturar-care-a-infiintat-un-ziar-86577.html

http://www.dozadebine.ro/dinicu-golescu-un-carturar-de-factura-luminista/

http://mnlr.ro/dinicu-golescu/http://www.wild-thing.ro/wild-blog/dinicu-golescu-jurnal-de-calatorie

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here