S-a întâmplat în 7 decembrie 1861

0
72
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 7 decembrie 1861: S-a născut generalul francez Henri Mathias Berthelot. Henri Mathias Berthelot s-a născut în Feur, Franţa. Familia sa a locuit multă vreme la Nervieux, tatăl său fiind jandarm. Henri urmează liceul la Lyon. Se spune că a fost un elev strălucit. După ce a absolvit Academia Militară Saint-Cyr, în 1883, Berthelot a fost repartizat, pe rând, în Algeria, la Tonkin și la Annam. Începând cu anul 1907 și-a început activitatea pe lângă Statul Major General, inclusiv în perioada premergătoare izbucnirii primului război mondial. În această perioadă, a participat, în subordinea generalului Joffre, la întocmirea planului de război, cunoscut sub denumirea de Planul XVII.

       La izbucnirea războiului, în august 1914, Berthelot a fost numit șef de stat major al generalului Joseph Joffre, aceștia colaborând strâns în cadrul primei bătălii de pe Marna. În luna noiembrie a aceluiași an, a primit comanda rezervelor la Soissons, după care a devenit comandant al Diviziei 53, iar în anul următor al Corpului XXXIII Armată. În a doua parte a războiului, La 3/16 octombrie 1916 a sosit în România Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Misiunea cuprindea 277 de ofiţeri, 88 de medici, farmacişti şi veterinari, 37 de piloţi şi observatori, ofiţeri de marină, ofiţeri de intervenţii, 1.150 de grade inferioare şi soldaţi… şi un stol de infirmiere, după cum scrie presa vremii.
         Generalul venea să ajute la reorganizarea armatei române, slăbită şi demoralizată, mai ales după înfrângerea de la Turtucaia. De altfel, după sosirea sa şi o scurtă inspecţie va constata că armata noastră era „excelent dezorganizată”. El îi va trimite pe membrii misiunii în toate regimentele să trăiască alături de soldaţii români. El însuşi, petrecându-şi timpul printre ei, va afla câtă foame îndurau şi cât de prost îmbrăcaţi erau, cum îi chinuiau păduchii şi tifosul. Şi mai ales că n-aveau arme. Va fi întristat şi revoltat de ce vede. Va cere arme, carne şi haine pentru armată, el însuşi se va zbate să obţină vagoane întregi de pânză şi vite. Va fi descumpănit de faptul că politicienii români şi negustorii locului erau capabili să-şi vândă avutul şi recoltele oricui dădea un ban bun, fără a se îngriji ce mănâncă sau cum trăiesc soldaţii români.
         Generalul va scrie într-o scrisoare din 16 iunie 1917: „Încerc să atrag atenţia celor de la putere pentru a remedia situaţia prin rechiziţionarea de vite, dar mă lovesc de indiferenţă sau de interese personale. Proprietarii preferă să câştige bani vânzându-şi bunurile celor care le oferă un preţ mai bun. Astfel se ajunge la discrepanţe absolut evidente între, pe de o parte, soldaţii ruşi rotunjori, rumeni, plini de slănină, şi de cealaltă parte, scheletele din armate română. Şi toate astea din pricina indiferenţei unei clici politice, ale cărei interese personale sunt considerate intangibile. În plus, rufăria lipseşte cu desăvârşire. Am găsit totuşi la Odessa în jur de 30 de vagoane cu pânză şi aţă de bumbac şi începe transformarea lor în cămăşi şi izmene”.
       Berthelot va pune pe picioare armata română, atât cât era posibil, va coordona acţiunile militare în colaborare cu generalii români, iar armata noastră va obţine victorii şi va intra strategic în război, astfel încât să participe la tratativele de pace şi să se reîntregească ţara. Generalul francez se va ataşa de România, o va iubi, va fi un partener de nădejde şi un prieten al familiei regale. Regina Maria îl va preţui mult, iar regele Ferdinad îl va avea drept consilier militar pe toată perioada războiului.Niciunui general român nu i s-a mai spus „taica”, doar lui. „Taica Burtălău” sau „papa Bertălău”, cum îi spuneau mai franţuzit moldovenii. Cu atât mai ciudat că i s-a spus unui general străin. Care mai era şi un tip impunător prin statură, vorbea o altă limbă, purta haine de general.
       „Vedeţi”, explică Georgeta Filitti, istoric, „generalul, deşi era un tip cu un înalt grad militar, avea de coordonat frontul de Est, discuta cu comandanţii armatei ruse, stătea la masă cu regele şi regina, discuta direct cu premierul Franţei, fiind un personaj de prim rang, el avea şi darul apropierii de oameni. Se simţea responsabil faţă de ei. Era un om educat şi, în ciuda staturii lui impunătoare – avea peste 125 de kilograme -, era şi un ins foarte sensibil. Dacă răsfoiţi memoriile reginei Maria şi alte consemnări ale vremii, dar şi memoriile lui, veţi vedea cu câtă grijă urmărea ce mănâncă soldaţii, câtă carne au în gamele, dacă au sau nu rufărie curată, dacă au doctori sau spitale de campanie. Dacă au sau nu curaj. Înclin să cred şi, să mă ierte Dumnezeu dacă greşesc, că generalul Berthelot, prin comportamentul său i-a ruşinat şi pe câţiva români care au pus umărul la a ajuta şi a face muncă de caritate în timpul acela de război şi mare foamete. El a cutreierat ţara, a făcut turnee prin Banat, Caraş, a fost la Târgu-Jiu, la Timişoara, la Braşov… faptul că se ducea să vadă cu ochii lui ţara asta a fost pentru românii de rând o dovadă că era interesat de viaţa şi de soarta lor. Păi, dacă vedeţi cum scriau ziarele când l-au însoţit la gară, la plecare, cum plângea mulţimea şi cânta Marseillaise, vedeţi ce înseamnă să fii iubit, francez, român sau ce-oi fi. Faptele au vorbit pentru generalul acesta, nu altceva. Poate că a fost popular şi pentru că era gras, părea un bunic mai blând, mai bun. Dar în primul rând, oamenii au văzut la el că-i pasă, aşa cum unui tată îi pasă de familia lui.”De altfel, la parada militară de la Paris, în 1919, când au apărut militarii români la defilare, generalul emoţionat i-a zis colegului său, generalul Foch: „Salută-i, Foch! Sunt familia!”.
       Generalul a condus două misiuni în România, în 1916-1918 şi în 1918-1919. Misiunea din timpul războiului i-a adus multă popularitate. O perioadă a stat la Iaşi, unde se retrăsese toată conducerea ţării şi sumedenie de bucureşteni. Acolo era văzut zilnic pe străzile Iaşiului, cu „brişca” lui, o maşină zgomotoasă care urca şi cobora dealul Copoului, cu furie sau mai domol, după cum erau veştile de pe front.„Când aliaţii erau victorioşi, «brişca» mergea liniştită, iar generalul răspundea vesel în dreapta şi-n stânga, făcând semne prietenoase. În zilele cernite, când staţiile T.F.F. (Telegrafie Fără Fir) ale armatei şi ale Legaţiei aduceau veşti triste de pe fronturi, ochii săi nu mai vedeau pe nimeni, iar automobilul fugea ca un zălud. Nopţile tulburate de nelinişte, griji şi insuccesele militare şi le petrecea aplecat deasupra biroului cu hărţi, crochiuri şi comunicate sau în faţa pianului. Atunci, pe ferestrele locuinţei doctorului George Bogdan, din strada 40 de Sfinţi în care-şi avea reşedinţa, zburau peste oraş, ca nişte suspine, notele grave şi acordurile îndurerate”, consemnau ziarele din amintirile ieşenilor.
      „Sângele eroilor căzuţi în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o frumoasă Românie, sămânţă de noi virtuţi, în aşa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinţii lor şi gata să-ţi apere pământul sacru”, Generalul Berthelot, discurs la 1 Decembrie 1918.Istoricul Glenn E. Torrey aprecia că, sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot, „divizii întregi au fost rapid aduse înapoi la ordinea de luptă. În timpul lunilor de iarnă şi de primăvară, un inventar enorm de arme a ajuns în România prin intermediul liniilor de cale ferată din Rusia”. Din documentele franceze reiese faptul că, în pofida condiţiilor foarte îngrijorătoare, la jumătatea lunii martie, armata română avea 492.403 militari şi, deşi numărul efectivelor nu era foarte mare, acestea au fost bine instruite şi organizate în două corpuri de armată cu şase respectiv nouă divizii.
       Henri M. Berthelot remarca, într-un raport adresat superiorilor săi, progresele armatei române şi faptele de vitejie ale soldatului român. Iată cum scria „soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii, au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”.Munca generalului, de organizare şi instruire a armatei române, s-a văzut în timpul bătăliilor de la Mărăşti şi Mărăşeşti, unul dintre cele mai frumoase capitole ale istoriei ţării noastre.Drept recunoştinţă, românii îi vor ridica la Mărăşeşti un bust generalului şi tot acolo, mult mai târziu, va funcţiona un restaurant cu numele său. Alegerea numelui Berthelot pentru un restaurant fiind destul de potrivită, se ştie că generalului îi plăcea să mănânce bine. Mâncarea era slăbiciunea şi viciul său.
       După încheierea primei misiuni, în seara zilei de 10 martie 1918, generalul a trebuit să părăsească România pentru o vreme. Se despărţea cu greu de familia doctorului Bogdan, care lăcrima împreună cu mulţimea ieşenilor, venită să-şi ia „la revedere“. Ziarele aveau să reconstituie din amintirile ieşenilor acele momente: „Urcându-se emoţionat în maşină, ca niciodată, a cerut şoferului să meargă încet spre gara Socola, de unde, la miezul nopţii, misiunea pleca spre patrie, prin sudul Rusiei, privind întristat micile case cu coşurile îngheţate şi ferestrele oarbe prin care pâlpâia ici-colo geana de lumină a unei lumânări sau a unei candele muribunde. Încă de ziuă, când începuse plecarea primelor trenuri cu ostaşii şi ofiţerii deschizători de drumuri, prin teritoriul rus cuprins de flăcările Revoluţiei, şesul Socolei răsuna de imnuri şi urale. Fanfara cânta Marseilleza, iar mulţimile de ostaşi şi ieşeni strigau necontenit:«Au revoir! Au revoir!».Aproape de ora 5, plecase grupul ofiţerilor de legătură italieni, englezi, americani şi vreo 40 de soldaţi sârbi, câţi mai rămăseseră din unităţile sosite în ajutor, pe frontul Dobrogei. După al patrulea transport de la ora 9, în noaptea târzie, pe la 11, au început să sosească miniştrii, ambasadorii şi conducătorii ţării, regele Ferdinand şi regina Maria. Cu torţe în mâini, cu lacrimi în ochi şi cuvintele «Vive la France!» pe buze, mii de tineri şi ostaşi români veniseră să se despartă de generalul Berthelot şi de membrii misiunii care plecau cu ultimul tren, la miezul nopţii.”
        Pentru serviciile sale, în 4 iunie 1917, generalul Berthelot a fost declarat cetăţean de onoare al României de către Senat şi Camera Deputaţilor, iar în octombrie 1922, în baza unei legi speciale votate de parlament, guvernul i-a donat 70 de hectare de teren agricol, livadă şi pădure şi un conac în localitatea hunedoreană Fărcădinul de Jos.După un an, locuitorii comunei au decis să dea acesteia numele generalului, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul dat României în timpul războiului de reîntregire. Până când s-a stins din viaţă, Henri Berthelot a venit aproape în fiecare an la conacul din localitatea care-i purta numele, aducând întotdeauna cu el daruri sătenilor.Şi-a donat proprietatea prin testament Academiei Române, al cărei membru de onoare devenise la 5 iunie 1926, pentru ca, din veniturile obţinute, să fie oferite burse tinerilor care urmau şcoala militară şi doreau să-şi continue studiile la Academia Militară din Nancy.
        Când a murit, la 29 ianuarie 1931, de artrită, a fost înmormântat la Nervieux, iar Nicolae Iorga a mers la înmormântarea lui. În ţară, drapelele au fost coborâte în bernă şi, în prezenţa regelui şi a cavalerilor Ordinului Militar „Mihai Viteazul”, s-a ţinut o slujbă de pomenire. Ministrul instrucţiei publice a hotărât ca, în toate şcolile din România, să se ţină o oră de curs consacrată memoriei regretatului general.Ziarul „Viitorul” a publicat următorul text: „L-am iubit mult. L-am venerat. Era al Franţei, dar era şi al nostru. Icoana sa va rămâne neuitată în cronica românismului, în timp ce memoria sa va trece peste generaţii ca o moştenire glorioasă a naţiunii.”
         Pe 6 februarie 1931 s-a citit testamentul generalului Henri-Mathias Berthelot, care, spre „a mulţumi naţiei româneşti pentru toate mărturiile de recunoştinţă şi de dragoste ce mi-au fost arătate”, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinul de Jos (acum este din nou numită General Berthelot), sumele de la Banca „Marmorosch-Blank” sau în sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreţinerea unor tineri spre a-şi completa studiile într-o şcoală franceză, civilă sau militară.

Surse:

Stan, Constantin I., Generalul Henri M. Berthelot și românii, Editura Paideia, București, 2008

Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

***, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996

***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989

Berthelot, Henri (General), Memoires et Correspondance. 1916-1919, Edited by Glenn E. Torrey, Columbia University Press, New York, 1987

https://academiaromana.ro/com2018/pag_com18_0719.htm

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/generalul-berthelot-un-francez-cu-suflet-de-roman

http://stiri.tvr.ro/generalul-henri-berthelot–un-francez-cu-suflet-de-roman–expozi–ie-la-lyon-despre-marele-razboi-si-despre-misiunea-franceza-in-romania_836825.html

https://fscro.eu/generalul-berthelot-un-francez-cu-inima-de-roman/

https://romanialibera.ro/social/ioan-aurel-pop-despre-generalul-berthelot-putina-lume-se-mai-gandeste-la-el-735267

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here