S-a întâmplat în 6 iulie 1994

0
129
Filmul a fost regizat de Robert Zemeckis şi distins cu 6 premii Oscar. Filmul a avut un enorm succes comercial, având încasări de 677 de milioane de dolari americani. Filmul a primit 13 nominalizări la Premile Oscar, din care a câştigat şase, printre care: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Robert Zemeckis) Cel mai bun actor (Tom Hanks), Efecte vizuale. Povestea începe cu o pană căzând la piciorul lui Forrest. Forrest o ia şi o pune în geanta sa. Aşezat pe o bancă aşteptând autobuzul, Forrest, pe parcursul filmului, îşi povesteşte viaţa care este aidoma penei luate de vânt. Ascultătorii se schimbă, unii vin, alţii pleacă. După încheierea povestirii, în ultima parte a filmului, ne întoarcem în prezent, iar Forrest află de copilul său…
Filmul Forrest Gump se bazează pe romanul cu același nume, scris în 1986 de Winston Groom.Asemeni personajului său, și autorul a crescut în Alabama și a luptat în războiul din Vietnam. Pelicula îl înfățișează pe Forrest, din copilărie până la maturitate, evoluând prin istoria personală care se împletește cu cea a Statelor Unite. Tânărul cu o înzestrare intelectuală sub medie, dar care excelează la abilități sportive și la o înțelegere plină de compasiune a lumii în care trăiește, punctează momente și personaje-cheie.
Farmecul peliculei este lipsa de intenție cu care Forrest influențează vedete și mobilizează oameni, o lipsă de intenție aparentă, pentru că cei care au dat viață poveștii, de la autor până la regizor și actor au valorificat din plin inocența, încărcând-o cu semnificații simbolice. Forrest îi dezvăluie lui Elvis secretul dansului cu care acesta a înnebunit ulterior mapamondul, se implică în Mișcarea pentru Drepturile Civile, în momentul Watergate sau pune umărul la nașterea Apple. În același timp, se dovedește un erou, comportându-se exemplar față de camarazii săi de arme în conflictul din Vietnam. Modul în care Tom Hanks întruchipează personalitatea lui Forrest este magistral.
Lipsa de egoism, seninătatea cu care înțelege să meargă până la sacrificiul de sine, toleranța și iubirea necondiționată sunt cele mai emoționante trăsături ale acestui personaj memorabil. Își urmărește cu devotament aleasa, prietena lui din copilărie, Jenny, în interpretarea actriței Robin Wright Penn. Aceasta personifică mișcarea de protest împotriva conservatorismului american, întruchipat de mișcarea hippie a anilor 1960.
Forrest Gump a primit 13 nominalizări la Premiile Oscar și a luat acasă șase statuete, dintre care cele pentru cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal (Hanks) și cel mai bun regizor (Robert Zemeckis). Filmul a mai fost recompensat și pentu tehnica – pe atunci revoluționară – a editării imaginilor pe computer, pentru scenele în care Forrest era introdus în filmări deja existente cu personaje celebre precum John F. Kennedy, John Lennon și Richard Nixon. Încasările au depășit un miliard de dolari, pelicula bucurându-se de mare priză la public în lumea întreagă.

Surse:
https://www.cinemagia.ro/filme/forrest-gump-933/
https://publimix.ro/blog/divertisment/1994-Forrest-Gump
http://procinema.protv.ro/stiri/forrest-gump-unul-dintre-cele-mai-indragite-filme-din-toate-timpurile-va-fi-relansat-in-format-imax-cu.html
https://www.cosmopolitan.ro/cosmo-fun/10-curiozitati-despre-forrest-gump-2146574
https://adevarul.ro/entertainment/film/dupa-20-ani-viata-ramane-cutie-bomboane-ciocolata-iubit-urat-americanii-forrest-gump-1_53b988aa0d133766a8316586/index.html

 

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.