S-a întâmplat în 6 iulie 1535

0
18

S-a întâmplat în 6 iulie 1535: A murit Sir Thomas Morus (More), gânditor umanist şi om politic englez; unul dintre întemeietorii socialismului utopic (lucrarea „Utopia”, 1516); deoarece, fiind catolic, a refuzat să depună jurământ de credinţă regelui ca „şef suprem” al Bisericii Anglicane, a fost arestat, judecat şi decapitat din ordinul lui Henric al VIII-lea (n. 1478).

      Thomas Morus, în engleză Thomas More, (n. 7 februrie 1478, Londra – d. Londra) a fost un avocat, scriitor şi om de stat englez. Pe durata vieţii sale şi-a câştigat reputaţia de important erudit umanist, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei naţiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaşte pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunţe la principiile sale şi la religia sa catolică, acel refuz având drept consecinţe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, şi apoi executarea lui pentru înaltă trădare.
          În 5 iulie 1535, cu o zi înainte de a fi omorât, Thomas Morus scria fiicei sale Margherita: „Să mă îndoiesc de El (de Dumnezeu), scumpa mea Margherita, eu nu pot şi nu vreau, chiar dacă mă simt aşa de slab. Si daca ar fi să fiu copleşit de frica, mi-aş aduce aminte de Sf. Petru, care din cauza puţinei sale credinţe a început să se afunde în lac la prima suflare a vântului, şi aş face ca el, aş invoca pe Cristos şi l-aş ruga să mă ajute.Fără umbră de dubiu, El şi-ar întinde mâna Lui sfântă pentru ca să mă împiedice să mă înec în marea agitată”.
       Când scria aceste cuvinte fiicei sale, Morus era deja condamnat la moarte, dar nu ştia că a doua zi va fi fost condus la eşafod şi executat. Prin intervenţia Regelui, poate din cauza vechii prietenii, nu este supus la pedeapsa de înaltă trădare, de care era acuzat, care prevedea spânzurarea şi spintecarea condamnatului încă viu. Este rugat de către Rege să zică câteva cuvinte înainte să moară. Atunci spune: „Să vă rugaţi pentru mine. Mor în credinţă şi pentru credinţă în Sfânta Biserică Catolică. Mor slujitor credincios al regelui, dar înainte de toate slujitor a lui Dumnezeu”. Îşi păstrează chiar şi umorul său caracteristic. Se adresă astfel locotenentului care-l însoţea la spânzurătoare: „Vă rog să mă ajutaţi să urc; pentru ca să cobor nu o să deranjez pe nimeni”.  Era 6 iulie 1535, sărbătoarea Sf. Thomas Beckett, unul din sfinţii cei mai faimoşi ai Angliei, Arhiepiscopul asasinat în 1190 în Catedrala Canterbury. Capul său, expus pe podul din Londra, înlocuise pe cel al cardinalului Fisher, executat în 22 iunie.

   Thomas Morus este beatificat de Papa Leon al XIII-lea în 1889 şi canonizat în 1935 de către Papa Pius al XI-lea.

Surse:

http://www.ziarulnatiunea.ro/2018/11/14/cazul-thomas-morus/

http://www.e-communio.ro/stire8086-sfantul-thomas-morus-un-remediu-impotriva-urma-ilor-lui-henric-al-viii-lea-ce-ne-bantuie-prezentul

http://www.sfinticatolici.ro/tomas-morus/2/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here