S-a întâmplat în 6 februarie…

0
19

S-a întâmplat în 6 februarie…

– „Ziua Internaţională a Toleranţei Zero faţă de Mutilarea Genitală Feminină (FGM)”. Prima dată, pe 6 februarie 2003, Stella Obasanjo, prima Doamnă a Nigeriei, a făcut oficială declaraţia cu tema „Toleranţă Zero faţă de FGM”, în Africa, în timpul unei conferinţe organizate de Comitetul Inter-African al Practicilor Tradiţionale care afectează sănătatea femeilor şi copiilor. Sub-Comisia ONU a Drepturilor Omului a adoptat, apoi, această zi, transformând-o într-un eveniment internaţional.

– 131: Prima atestare documentară a Roşiei Montane. Roşienii sunt cea mai veche comunitate din România, iar Roşia Montană este considerată de istorici actul de naştere a poporului român.

– 1696: În tipografia instalată la Mânăstirea Snagov apare prima tipăritură, cartea „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”, publicată, cu text grecesc şi românesc, de Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul şi dedicată lui Constantin Brâncoveanu.

– 1748: S-a născut Adam Weishaupt, liderul „Iluminaţilor” (d. 18 noiembrie 1830).

– 1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n. 1707).

– 1800: Alessandro Volta inventează prima baterie electrică din istorie, aşa-numita „pilă voltaică” – „strămoşul” bateriilor electrice, ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică.

– 1804: A murit Joseph Priestley, chimist, teolog şi filozof englez. Joseph Priestley (n. 13 martie 1733 ) a fost un teolog, filosof natural, educator şi teoretican politic englez care a scris peste 150 de lucrări. Este de obicei creditat cu descoperirea gazului oxigen, cu toate că şi Carl Wilhelm Scheele poate fi considerat descoperitorul acestuia. De asemenea, a inventat apa gazificată şi a avut contribuţii importante în domeniul electrictăţii. În ceea ce priveşte activitatea sa ca teolog, a încercat să combine teismul, determinismul şi materialismul.

– 1840: Semnarea Tratatului de la Waitangi dintre băştinaşi – mauri şi coloniştii britanici; Sărbătoarea naţională a Noii Zeelande.Tratatul de la Waitangi este un tratat semnat la 6 februarie 1840 de reprezentanţi ai Coroanei britanice, şi de diferite căpetenii Māori din nordul Insulei de Nord a Noii Zeelande. Tratatul stipula înfiinţarea postului de guvernator britanic în Noua Zeelandă, recunoştea proprietatea populaţiei Māori asupra pământurilor şi bunurilor acestora, şi le dădea băştinaşilor Māori aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor britanici.

Astăzi, acest tratat este considerat actul fondator al Noii Zeelande ca ţară.

– 1857: Apare, la Bucureşti, ziarul unionist „Concordia”, care, în acelaşi an, îşi schimbă denumirea în „Românul” (director C.A. Rosetti).

– 1863: S-a născut tenorul Ioan Băjenaru (m. 1921).

– 1866: B. P. Haşdeu editează, la Bucureşti, revista săptămânală satirico–umoristică „Satyrul” (apare până la 6 iulie 1866).

– 1867: S-a născut biologul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (m. 1951).

– 1873, 6/19: A murit (prins de turci, în 1872, a fost spânzurat la Sofia) Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (n. 1837).

– 1881: S-a născut Ştefan Ionescu, general român.

– 1885: Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor.

– 1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, colecţionar şi critic de artă român de etnie armeană (d. 1962).

– 1891: S-a născut Adrian Maniu, poet, dramaturg, traducător şi publicist; a inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, „Universitatea Radio”, program pe care l-a condus până în 1933; membru corespondent al Academiei Române (m. 1968).

– 1893, 6/17: S-a născut Sandu Teleajen (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), poet, prozator, dramaturg; artist societar al Teatrului Naţional din Iaşi (din 1918) şi director al aceluiaşi teatru între anii 1937 şi 1939 (m. 1963).

– 1897: S-a născut Constantin T. Nicolau, medic român, membru corespondent al Academiei Române. Constantin T. Nicolau (n.  Bârlad – d. 27 noiembrie 1973, Bucureşti) a fost un medic, membru corespondent al Academiei Române. Participă, ca sublocotenent aviator (observator) la campania din 1917 (corpul de observatori aviatori au dirijat eficient artileria noastră, contribuind la marile victorii din vara acelui an). În 1951, Constantin T. Nicolau organizează prima Catedra de Hematologie pentru învățământul medical superior, cu sediul la Spitalul CFR 2 și înființează Centrul de Hematologie, creând astfel la București specialitatea de hematologie în cadru organizat, cu toate domeniile ei de investigații, diagnostic și tratament.

Marele merit al lui C-tin T. Nicolau a fost acela că a separat specialitatea de hematologie de cea de medicină internă și de histologie. El a fost primul profesor de hematologie pentru învățământul medical postuniversitar.

– 1898: A avut loc, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. Este prima sa apariţie publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani).

– 1898: S-a născut soprana germană de coloratură Erna Sack (m. 1972).

– 1903: S-a născut pianistul chilian Claudio Arrau (m. 1991).

– 1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru al Academiei Române; frate cu scriitorul Radu Tudoran (m. 1993).

– 1911: S-a născut Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989).

– 1912: S-a născut Eva Braun. Eva Anna Paula Hitler, născută Braun (n.  München — d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost timp de 14 ani amanta şi în ultimele 36 de ore din viaţă, soţia lui Adolf Hitler. Decentă şi bine crescută, ea era o tânără din clasa mijlocie fără sentimente antisemite, care nu s-a alăturat niciodată Partidului nazist. De dragul führerului, a renunţat la tot ce ar fi putut să o împlinească în viaţă – căsătorie, copii, propria casă, mândria şi aprobarea părinţilor. Datele rămase despre această femeie sunt foarte puţine.

Acoliţii lui Hitler nu i-au acordat vreo importanţă, iar nevestele naziştilor de top abia o tolerau.

În luna iunie a anului 1944, serviciile britanice secrete credeau încă despre Eva că este doar o secretară a führerului. În aprilie 1945, în timp ce armata rusă înainta prin Berlinul distrus de bombardamentele repetate, s-a sinucis împreună cu Hitler în buncăr. Deşi a fost amanta lui pentru 14 ani, puţină lume i-a cunoscut numele sau înfăţişarea, führerul reuşind atât de bine să o ţină departe de ochiul publicului încât a trăit şi a murit anonimă.

– 1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (m. 1978).

– 1916: S-a născut Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române.

– 1916: A murit poetul, jurnalistul şi diplomatul nicaraguan Rubén Dario (pe numele său adevărat Felix Ruben Garcia Sarmiento); a fost considerat părintele modernismului hispano-american (n. 1867).

– 1918: A murit Gustav Klimt, pictor austriac (n. 1862).

– 1921: S-a născut Dan Constantinescu, poet şi traducător.

Dan Constantinescu (d. 1997, Freiburg) a fost un poet şi un traducător român. A scris şi sub pseudonimul Dan Nicoară. În 1969 a publicat volumul de versuri Unde la Editura pentru literatură, iar în 1978 a publicat volumul de poezie Vatra la Editura Eminescu. A tradus în româneşte din Rainer Maria Rilke, din Oskar Pastior şi din lirica niponă, în special genul haiku.

– 1926: S-a născut soprana Zoe Dragotescu (m. 1988).

– 1932: S-a născut regizorul francez de film François Truffaut, figură reprezentativă a Noului Val Francez (m. 1984).

– 1933: S-a născut Sorin Holban, prozator, poet şi jurnalist (m. 2004).

– 1945: S-a născut Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae. Robert „Bob” Nesta Marley (d. 11 mai 1981) a fost un cântăreţ, compozitor, chitarist şi activist jamaican.

El este cel mai cunscut interpret de muzică reggae. Printre cele mai cunoscute cântece reggae ale lui Marley sunt “I Shot the Sheriff”, “No Woman, No Cry”, “Three Little Birds”, “Exodus”, “Could You Be Loved”, “Jamming'”, “Redemption Song”, şi “One Love“.

Legend, compilaţia de cântece ale lui Bob Marley lansată post-mortem, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu mai mult de 12 milioane de exemplare.

– 1949: S-a născut soprana Mioara Cortez.

– 1950: S-a născut interpreta (de jazz, soul, blues) şi compozitoarea americană Natalie Cole; fiica cântăreţului Nat King Cole, prima interpretă de culoare care, în 1975, câştiga Premiul Grammy.

– 1952: Urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

La 6 februarie 1952, Regele George al VI-lea se stinge din viaţă şi este urmat la tron de fiica sa Elisabeta. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953. Elisabeta a II-a deţine al doilea record de longevitate pe tronul britanic, după Regina Victoria, care a domnit 63 de ani şi şapte luni.

– 1952: A murit (în închisoarea de la Sighet) Constantin Argetoianu, om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28.IX.-23.XI.1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (n. 1871).

– 1953: S-a născut artistul plastic Victor Dima, autorul actualei steme a României.

– 1954: S-a născut jurnalistul francez Erik Izraelewicz, directorul cotidianului „Le Monde”; a fost numit în funcţia de director al publicaţiei în februarie 2011, iar înainte de a prelua conducerea cotidianului „Le Monde”, şi-a construit cariera publicând articole şi editoriale în rubrici economice şi a coordonat activităţile redacţiilor a două publicaţii economice franceze – „Les Echos” şi „La Tribune” (m. 2012).

– 1962: S-a născut muzicianul American Axl Rose, vocalistul trupei Guns n’ Roses.

W. Axl Rose (născut William Bruce Rose; 6 februarie 1962) este un cântăreţ, compozitor şi muzician american. Este vocalistul şi singurul membru original din componenţa trupei de hard rock Guns N’ Roses, alături de care s-a bucurat de succes şi recunoaştere la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990, dispărând apoi din ochii publicului pentru câţiva ani. În 2001, a revenit cu o nouă alcătuire a trupei Guns N’ Roses, urmând apoi o serie de turnee periodice, înaintea lansării albumului Chinese Democracy în 2008.

Rose a fost numit unul dintre cei mai mari cântăreţi din toate timpurile de diverse reviste muzicale, inclusiv de către Rolling Stone.

– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Cătălin Crişan. Debutează în 1987 la „Concursul de creaţie şi interpretare a muzicii uşoare româneşti” de la Mamaia, unde obţine Premiul I la secţia interpretare cu melodia „Vorbeşte marea” (Aurel Manolache). Efectuează turnee, susţine recitaluri, concerte în toată ţara. A prezentat numeroase emisiuni la radio şi televiziune.

– 1971: Alan Shepard joacă golf pe Lună. Alan Bartlett Shepard, Jr. (n. 18 noiembrie 1923; d. 21 iulie 1998) a fost un astronaut american, membru al echipajului spaţial Apollo 14, primul cosmonaut american şi al 5-lea om care a păşit pe suprafaţa Lunii.

Pasionat de golf, a fost primul om care a executat câteva lovituri de golf pe solul lunar.

– 1980: A murit violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (n. 1913).

– 1984: A murit compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (n. 1927).

– 1984: A murit poetul spaniol Jorge Guillén; unul dintre principalii reprezentanţi ai poeziei pure, a fost influenţat de Juan Ramón Jiménez, Paul Valéry şi Stéphane Mallarmé (n. 1893).

– 1989: A murit André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (n. 1909).

– 1990: A avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România; câteva săptămâni mai târziu, la 26 februarie, va dobândi personalitate juridică printr-o decizie civilă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

– 1992: A murit Caius Iacob, matematician şi fizician (contribuţii în mecanica fluidelor, mecanica generală, dinamica gazelor, analiza matematică; precursor al aerodinamicii transonice şi al aproximării hidrografice); om politic ţărănist (senator PNŢCD de Bihor în perioada iunie 1990 – februarie 1992); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1912).

– 1993: A murit George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (n. 1918).

– 1993: A murit compozitorul Dan Constantinescu (n. 1931).

– 1993: A murit (la München, în Germania, unde plecase în anul 1980) Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar; arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România) (n. 1921).

– 1995: Prima joncţiune spaţială între naveta Discovery şi staţia cosmică Mir.

– 1995: A murit medicul Nicolae Simionescu; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a iniţiat şi a creat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, punând bazele unei şcoli româneşti în acest domeniu; membru al Academiei Române (n. 1926).

– 1995: A murit scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului XX (n. 1926).

– 1998: A murit Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (n. 1957).

– 1998: A murit actorul Constantin Bărbulescu (n. 1917).

– 2005: A murit pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (n. 1930).

– 2008: A murit jurnalistul Max Bănuş; şi-a început cariera jurnalistică la „Sportul românesc”; a fost arestat în 1958 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru criticile aduse regimului comunist; eliberat, după patru ani, la presiunile Occidentului; din 1966 a fost redactor la postul de radio „Europa Liberă” (n. 1926).

– 2009: A murit James Whitmore, actor american (n. 1921).

– 2011: A murit romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (n. 1920, la Cairo).

– 2011: A murit Gary Moore, chitaristul legendarei trupe rock irlandeze, Thin Lizzy, pe numele său adevărat Robert William Moore; recunoscut ca legendă a rockului şi bluesului şi ca unul dintre cei mai valoroşi chitarişti de jazz (n. 1952).

– 2012: Premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia. El a declarat, în cadrul şedinţei de Guvern, convocată de urgenţă, că a decis să depună mandatul Executivului. Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet.

– 2012: A murit pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tàpies, unul dintre cele mai importante nume din arta contemporană europeană (n. 1923).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here