S-a întâmplat în 6 decembrie 1864

0
22

S-a întâmplat în 6 decembrie 1864: S-a născut Nicodim Munteanu (prenumele la naştere: Nicolae), al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948); între anii 1912 şi 1923 a fost episcop de Huşi; după unirea Basarabiei cu România, în iunie 1918, a primit şi funcţia de locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, cu sarcina de a reorganiza Biserica Ortodoxă din această provincie; în 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei, cu sediul la Iaşi; aici va tipări „Biblia ilustrată” (1936) şi va traduce 24 de cărţi din „Vechiul Testament”, pentru ediţia sinodală a Bibliei din 1936; în urma morţii patriarhului Miron Cristea, în iunie 1939 a fost ales patriarh; membru de onoare al Academiei Române.

       Urmaşul Patriarhului Miron, deci cel de al doilea Patriarh al României, a fost mitropolitul de atunci al Moldovei, Nicodim Munteanu. Acesta s‑a născut la 6 decembrie 1865, în Pipirigul Neamţului, şi între anii 1882 şi 1890 a urmat şi a absolvit Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi. După aceea a ajuns ucenicul Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei (1875‑1902), care degrabă l‑a trimis la Kiev să‑şi continue studiile la Academia Teologică, înfiinţată acolo, în secolul al XVII‑lea, de către moldoveanul Petru Movilă, fiul voievodului Simion Movilă (1606‑1607), ajuns mitropolit al Kievului.
       La 1 august 1894, când încă nu‑şi încheiase studiile la Kiev, a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, schimbându‑şi numele din Nicolae în Nicodim. La 6 august acelaşi an a fost hirotonit diacon. S‑a întors la Kiev şi, în cursul ultimului an de studii, a vizitat multe din oraşele mari ale Rusiei şi şi‑a perfecţionat cunoaşterea limbii ruse. Revenit la Iaşi, la 1 ianuarie 1896 a fost hirotonit preot‑ieromonah şi după aceasta, în anul 1900, a fost cinstit cu rangul de arhimandrit mitrofor. A rămas în continuare ucenic al vlădicăi Iosif Naniescu, care l‑a îndemnat să facă traduceri din cele mai de seamă opere teologice ale literaturii ruse, ceea ce a şi făcut aproape în tot timpul vieţii sale. A fost o vreme şi predicator la Mitropolia ieşeană.La 26 ianuarie 1902 a murit Mitropolitul Iosif Naniescu şi arhimandritul Nicodim s‑a aflat, fără ocrotitor, la Iaşi. În anul următor, 1903, a părăsit capitala Moldovei şi s‑a strămutat la Galaţi, unde la cârma Episcopiei Dunărea de Jos se afla Pimen Georgescu (1902‑1909), care l‑a făcut „arhimandrit de scaun“ şi i‑a dat şi conducerea Semina­rului Teologic de acolo. Zăboveşte aici la Galaţi şase ani, până în 1909 şi în acest an noul său protector, Pimen Georgescu, fiind numit Mitropolit al Moldovei, a revenit cu acesta la Iaşi. Noul vlădică al Moldovei l‑a numit vicar al Mitropoliei şi tot în anul 1909, cu aprobările de rigoare, l‑a hirotonit arhiereu, cu titlul de „Băcăoanul“; avea atunci 44 de ani.
      Între timp, s‑a vacantat scaunul episcopal de la Huşi şi la 18 februarie 1912, el a fost numit la cârma lui. În această calitate, în ziua de 27 august 1917, însoţit, ca secretar, de preotul Ion Ţincoca de la Iaşi, – care şi el studiase la Kiev –, în urma hotărârii Sfântului Sinod, a plecat la Moscova cu sarcina de a reprezenta Biserica Română la lu­crările Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, care, între altele, avea să reînfiinţeze patriarhatul pravoslavnicei Rusii, creat în 1590 şi desfiinţat de ţarul Petru cel Mare, în anul 1721. Despre ceea ce a fost acolo, după revenirea în ţară, în ziua de 26 septembrie 1917, a prezentat Sfântului Sinod un raport, publicat mai apoi în revista „Biserica Ortodoxă Română“, seria II, anul XL, nr. 9 (495) din iunie 1922, pp. 689‑692.
       Revenit în ţară, şi‑a continuat păstoria la Huşi, desfăşurând o apreciată activitate gospodărească, liturgică şi culturală. Împrejurările istorice, ce în curând au avut loc, au făcut ca, între 14 iunie 1918 şi 31 decembrie 1919 şi mai apoi între noiembrie 1936 şi iunie 1937, să poarte grijă – ca locţiitor de Arhiepiscop şi, respectiv, de Mitropolit –, şi de Biserica din Basarabia, cu sediul la Chişinău.La Huşi, unde începuse o nouă tălmăcire românească a Bibliei, a păstorit până la 25 decembrie 1923, când s‑a retras, şi la începutul anului următor, 1924, s‑a stabilit la Mănăstirea Neamţ, unde a rămas ca stareţ până în ianuarie 1935, instaurând în acest lăcaş de cuvioşie o nouă perioadă de prosperitate şi lumină. Cu trudă i‑a recuperat moşia numită „Vatra Monastirii“ şi mai cu seamă şi‑a dus mai departe lucrul de traducător în româneşte al Bibliei, al altor opere din literatura şi teologia rusă şi uneori chiar de alcătuitor de lucrări originale, „de lămuriri teologice şi sfaturi duhovniceşti“. Această din urmă activitate i‑a căşunat apelativul de „cărturar“ care i s‑a acordat şi încă i se mai acordă.
       O astfel de activitate, deşi vârstnic, l‑a readus în atenţia celor din vremea sa, şi după moartea, la 12 noiembrie 1934, a Mitropolitului Pimen al Moldovei, Congresul Naţional Bisericesc, în ziua de 23 ianuarie 1935, l‑a chemat pe el în scaunul mitropolitan de la Iaşi, fiind instalat la 3 februarie acelaşi an. Păstoreşte aici până la 30 iunie 1939, când Marele Colegiu Electoral Bisericesc îl alege Patriarh al României, deşi el n‑ar fi dorit. Patriarhatul său a căzut în vremuri grele, căci chiar în toamna anului 1939 a început cel de al doilea război mondial. A cârmuit Biserica străbună cu mult tact, deşi ţara trecea prin prefaceri nemaiîntâlnite. Atenţie deosebită a arătat clerului de mir, vieţii mănăstireşti sub toate aspectele, a iniţiat crearea unei şcoli superioare de pictură bisericească, s‑a preocupat de învăţământul teologic, a reluat legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă, vizitând în 1946 pravoslavnica Rusie şi în anul următor, 1947, primind la Bucureşti vizita Patriarhului Alexei al Moscovei şi a toată Rusia.
        Patriarhul Nicodim n‑a dat uitării pasiunea sa deosebită: scrisul, traduceri şi texte originale. Între acestea, desigur, locul de frunte îl ocupă traducerea românească a Sfintei Scripturi. Această lucrare a început‑o la Huşi, a continuat‑o şi perfecţionat‑o la Neamţ şi în anul 1936, dimpreună cu preoţii profesori de teologie de la Chişinău, Grigore Pişculescu (Gala Galaction) şi Vasile Radu, la îndemnul Patriarhului Miron Cristea, au imprimat la Bucureşti întreaga Biblie în limba română, care era o nouă „ediţie de probă“ a Sfântului Sinod. Ca Patriarh, în anul 1944, a dat la lumină ediţia a II‑a a Bibliei româneşti, – „Biblia 1944“ – în care 51 din cărţile ei sunt traduse de el şi 28 de preoţii Grigore Pişculescu şi Vasile Radu. Tot el, între anii 1924 şi 1941, la Neamţ şi Bucureşti a dat în tipar cinci ediţii ale Noului Testament, iar în 1942, în Noul Testament tipărit la Cluj de episcopul Nicolae Colan, acesta preciza că la versiunea sa mult „folositoare i‑a fost mai ales luminoasa tălmăcire a Prea Fericitului Patriarh Nicodim“.
       În afară de Sfânta Scriptură, Patriarhul Nicodim a publicat traduceri din limba rusă din o seamă de opere aparţinând lui G. Petrov, N. V. Gogol, A. P. Lopuhin, L. Tolstoi, S. Cetfericov ş.a., îmbogăţind astfel zestrea noastră culturală şi bisericească şi laică. Pe când era la Neamţ, în 1932 a înfiinţat Colecţia „Ogorul Domnului“, în care până în anul 1947 au apărut 35 de volume mari, având fiecare sute de pagini.Istovit de muncă şi apropiindu‑se de împlinirea vârstei de 83 ani, Patriarhul Nicodim Munteanu s‑a stins din viaţă în ziua de 27 februa­rie 1948. A fost înmormântat în ziua de 4 martie 1948 în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Surse:

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/nicodim-munteanu-un-patriarh-carturar-in-vremuri-potrivnice-140320.html

https://www.librariacartilorbisericesti.ro/wp-content/uploads/Patriarhul-Nicodim-Munteanu-un-m%C4%83rturisitor-al-Luminii-%C3%AEn-vremuri-%C3%AEntunecate.pdf

http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/foiadiecesana/1948/BCUCLUJ_FP_279423_1948_063_011_013.pdf

https://www.crestinortodox.ro/parinti/patriarhul-nicodim-munteanu-140795.html

http://www.calauza.edj.ro/?p=14411

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here