S-a întâmplat în 6 august 1413

0
15

S-a întâmplat în 6 august 1413: Mircea cel Bătrân dă, din Câmpulung, un privilegiu comercial braşovenilor, care le asigura acestora libertatea de tranzit a mărfurilor în şi prin Ţara Românească; textul mai detaliat al tratatului, datat 25 august acelaşi an şi redactat în latină, menţionează şi Ţara Bârsei; acest act, acordat de domnul român la cererea lui Stibor de Stiboricz, voievodul Transilvaniei, şi a lui Mihail, comitele secuilor, era o reînnoire a privilegiilor avantajoase pentru negustorii braşoveni acordate de înaintaşii săi.

   Compromisul realizat între Braşov, rezemat pe puterea regatului ungar, şi Ţara Românească a fost înscris în privilegiile care reglementau activitatea comercială a braşovenilor înlăuntrul ţării şi tranzitul lor spre ţări străine. Două au fost privilegiile care au creat cadrul legal, statutul negoţului braşovean în şi prin Ţara Românească, cel al lui Vlaicu, din 20 ianuarie 1368, şi cel al lui Mircea cel Bătrîn, din 6 august 1413.
     Statutul privilegiat al braşovenilor acoperea în primul rând legătura lor comercială cu Dunărea şi Marea Neagră, aşadar negoţul lor cu sud-estul european şi cu Orientul Apropiat. Dreptul de a circula cu mărfurile lor în această direcţie, asigurarea obţinută prin acest statut împotriva unor eventuale măsuri de protecţionism comercial – politică a cărei principală manifestare în această vreme era formula depozitului obligatoriu – a fost una din feţele privilegiului exorbitant impus de braşoveni Ţării Româneşti; libera circulaţie a negustorilor era, e drept, răscumpărată prin acceptarea unor taxe vamale, dar în cadrul unui regim vamal deosebit de avantajos. Cea de a doua faţă a privilegiului smuls de braşoveni Ţării Româneşti a fost libertatea excepţional de largă pe care şi-au asigurat-o pe piaţa internă a ţării.
      Mărfurile tranzitate prin Ţara Românească erau supuse unei vămi tricesimale la intrarea în ţară la Câmpulung (1368) – de fapt o vamă centrală – înlocuită apoi (1413) printr-o taxă vamală fixă. La înapoiere, la Dunăre, mărfurile aduse de braşoveni erau de asemenea supuse vămii (tricesirna). Pe drumul Brăilei, privilegiul din 1368 a creat braşovenilor un regim încă mai favorabil, întrucât negustorii care urmau acest itinerariu nu plăteau vama decât la înapoiere, „la Câmpulung sau în apropiere.” Aşadar, potrivit aşezământului vamal din 1368, aceeaşi marfă tranzitată de braşoveni prin Ţara Românească era vămuită o singură dată, la intrarea în ţară, la Câmpulung şi la Dunăre, iar pe drumul Brăilei marfa tranzitată de braşoveni nu era supusă vămii decât la înapoiere.De vămile interne, orăşeneşti, pentru mărfurile tranzitate, braşovenii erau cu desăvârşire scutiţi, în virtutea privilegiului lui Vlaicu; mai mult încă, privilegiul din 1368 a suprimat  vama internă de la Slatina, înlăturând un obstacol din calea legăturii comerciale a Braşovului cu Vidinul, al cărui ţar, Stracimir, fusese restaurat în domnie sau se pregătea să şi-o reia.
     În privinţa comerţului înlăuntrul Ţării Româneşti, braşovenii erau scutiţi prin privilegiul din 1368 cu desăvârşire de vămi, atât la intrarea în ţară cât şi în oraşe, cu excepţia vămii orăşeneşti pe care urmau să o achite „la Câmpulung sau în apropiere.” Privilegiul din 1413 menţine scutirea de vămile interne, cu excepţia vămii de la Rucăr pentru postav – introdusă în locul celei desfiinţate de la Câmpulung -, a vămii târgului „unde vor vinde acest postav” şi a Dîmboviţei, unde aveau să suporte jumătate din suma plătită la Rucăr. Scutite total de vămi în Ţara Românească erau îndeosebi produsele meşteşugului braşovean (fier, in, pănură, pînză, săbii, cuţite, arcuri, funie etc.). Produsele naturale ale Ţării Româneşti cumpărate de braşoveni (peşte, piei, animale, brânză) plăteau o taxă la Rucăr şi, în cazul peştelui, taxe la Brăila, Târguşor, Târgovişte, Dâmboviţa.
      Clauzele celor două privilegii, cel al lui Vlaicu şi cel al lui Mircea, au constituit cadrul în care s-au dezvoltat relaţiile comerciale între Braşov şi Ţara Românească, atât timp cât au continuat să prevaleze relaţiile politice care impuseseră acest cadru.Privilegiile emise în favoarea braşovenilor de succesorii lui Mircea şi confirmările în termeni generali ale acestor privilegii au reluat textual termenii actelor iniţiale sau le-au exprimat fidel esenţa.Unele modificări introduse în aceste acte ulterioare nu contrazic ci, dimpotrivă, confirmă statutul originar.
      În virtutea acestor acorduri, negustorii braşoveni erau asimilaţi ca regim cu localnicii în privinţa comerţului dincolo de hotarele Ţării Româneşti şi beneficiau de drepturi egale şi probabil chiar superioare faţă de aceştia în activitatea lor comercială înlăuntrul hotarelor ţării.Beneficiind la tranzit de un regim care nu le impunea decît o vamă, la intrarea în ţară, în drum spre sudul Dunării şi spre Marea Neagră, şi alta la înapoiere, la vadul Dunării, braşovenii aveau un avantaj egal cu al localnicilor. O însemnătate deosebită a avut modificarea acestui regim prin privilegiul lui Mircea cel Bătrîn; desfiinţând vama de la Câmpulung, înlocuită printr-o taxă vamală fixă pe produsele importate, percepută la Rucăr, privilegiul din 1413 a marcat un pas însemnat în direcţia intereselor braşovenilor. A fost anulat caracterul de vamă de hotar al taxei la care erau supuse mărfurile braşovenilor introduse în ţară, iar statutul drumului Dunării şi al Mării Negre – „pe drumul Braşovului până la Brăila” – s-a apropiat încă mai mult de situaţia ideală, urmărită în secolul precedent de braşoveni cu concursul lui Ludovic.
     Deşi informaţiile disponibile sunt firave, ele lasă totuşi să se întrevadă un conflict vamal între Braşov şi Ţara Românească la sfârşitul domniei lui Mircea şi în scurta domnie a fiului său, Mihail. Stăpâni pe castelul Bran, cei doi domni au impus braşovenilor în trecere spre Ţara Românească şi în sens invers taxe vamale al căror cuantum şi arie de aplicaţie nu ne sunt cunoscute; reacţia Braşovului a declanşat intervenţia regelui Ungariei şi a determinat, în cele din urmă, hotărârea acestuia de a relua cetatea. E foarte probabil că restaurarea vămii de la Câmpulung a avut loc în contextul acestui conflict încheiat cu victoria braşovenilor, care au obţinut revenirea la regimul privilegiului lui Mircea din 1413. În ultimii ani ai domniei lui Dan II, cel mai târziu, Branul era în stăpânirea regatului; taxe vamale continuau să fie percepute în cetate, dar acum victimele erau nu negustorii braşoveni, ci cei ai Ţării Româneşti, care încercau prin mijlocirea domnului lor să-şi capete dreptatea.
      Regimul raporturilor comerciale statuat, pe de o parte, de privilegiile originare ale lui Vlaicu şi Mircea în favoarea negustorilor braşoveni şi de modificările ulterioare ale acestora, neesenţiale, iar pe de altă parte de concesiile braşovenilor pentru negustorii din Ţara Românească, acestea din urmă doar indirect cunoscute, a consacrat un raport inegal. Inegalitate în primul rând juridică: în vreme ce braşovenii şi-au asigurat libertatea de trecere prin Ţara Românească spre regiunile transdanubiene şi maritime, în zone de activitate comercială aducătoare de mari câştiguri, negustorii din Ţara Românească se loveau de dreptul de depozit al Braşovului, constituit şi consolidat prin multiple privilegii acordate de Ludovic de Anjou.

Surse:

Serban Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, Editura Corint, București, 1999

P.P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, ediţia a II-a, Editura Corint, Bucureşti, 2000.

Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor, Ed.All Educaţional, Bucureşti, 2003.

Nicolae Constantinescu, Mircea cel Bătrân, Ed. Militară, Bucureşti, 1981

http://www.bjmures.ro/bdPublicatii/CarteStudenti/P/Panaitescu-Mircea_cel_Batran.pdf

https://muscelpedia.ro/aboutus/index.php?pid=268

https://www.istorie-pe-scurt.ro/esentialul-despre-mircea-cel-batran/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here