S-a întâmplat în 6 aprilie 402

0
67

S-a întâmplat în 6 aprilie 402: Are loc bătălia de la Pollentia dintre romani şi vizigoţi. Romanii, conduşi de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă şi capturează familia liderului vizigot, Alaric. Alaric (Alarich sau Ulrich, în latină Alaricus) s-a născut în jurul anului în anul 370 în Dobrogea de astăzi, în preajma Deltei Dunării, fie în insula Peuce (dispărută azi, zona Babadagului), fie în castrul de la Platei Pegiae, vizigoții fiind atunci foederati ai romanilor (castrul se găsește pe teritorul actualei comune Dunavățu de Jos).

     Prima apariție a lui Alaric pe scena politică a fost ca liderul unei trupe mixte de goți și popoare aliate care au invadat Tracia în 391, când au fost opriți de generalul roman jumătate vandal, Stilico. Aderând mai târziu în armata romană, și-a început cariera sub comanda gotului Gainas. În 394 Alaric a condus o forță gotă de 20.000 care l-a ajutat pe împăratul roman de răsărit, Teodosiu I, să-l învingă pe Arbogast, uzurpatorul franc, în bătălia de la Frigidus. În ciuda sacrificiului a aproximativ 10.000 de goți, Alaric a fost nemulțumit de recunoștința împăratului.Dezamăgit, a părăsit armata și a fost ales conducător al vizigoților în 395, mărșăluind spre Constantinopol până când a fost oprit de către forțele romane.

            Ca urmare a abuzurilor autorităţilor imperiale din Balcani, goţii se răscoală în 376 devastând peninsula, ceea ce provoacă reacţia lui Valens la Adrianopol, pe 9 august 378, cu rezultatul catastrofal al morţii împăratului în încleştarea dominată de cavaleria gotă. În urma acordului cu Theodosius din 382, goţilor li se permite instalarea intre Dunare şi Balcani, beneficiind de autonomie şi imunitate fiscală, precum şi de subvenţii sub formă de produse agricole, goţii promiţând la rândul lor furnizare de soldaţi şi apărarea Romei.

        Defecţiunile din sistemul de alianţă conceput de Theodosius devin vizibile în momentul uzurpării lui Magnus Maximus în Occident (383), când într-adevăr thervingii participă ca aliaţi ai împăratului, dar mulţi dezertează şi se refugiază în Macedonia. Fapte de acest gen fac aluzie şi la ceea ce Peter Heather numeşte „iraţionalitatea barbară”, parte a percepţiei romane asupra celuilalt, barbarul care reacţionează spontan şi se lasă în voia sorţii, spre deosebire de romanul care calculează probabilităţi, formulează planuri responsabile pe care le respectă.

            Probabil fiul lui Alaviv, pe care îl regăsim în evenimentele de la 376, Alaric face parte din cel de-al doilea clan al goţilor, cel al Balthi-lor. Sursele care se ocupă de personalitatea sa sunt de cele mai multe ori părtinitoare, acesta fiind privit drept întruchiparea pedepsei divine pentru păcatele Romei, dar în fapt a fost un bun conducător, capabil să îmbine acţiunea militară cu tactul diplomatic pentru a extrage avantaje chiar din pozitie inferioară.

             De la Iordanes aflăm că atunci când devine rege al goţilor, sfătuindu-se cu ai săi, Alaric formulează scopul „de a stabili un regat prin forţe proprii care să nu fie subordonat niciunei alte autorităţi”, deci dorea un teritoriu propriu, o alianţă cu romanii şi recunoaşterea autorităţii asupra propriilor oameni fără ingerinţe străine Abilitatea politică apare uneori în surse drept perfidie barbară.

          În 392 Alaric este învins de Stilicho pe râul Hebrus, apoi în 395 în Larissa Thessaliei şi în 397 pe platoul Phloe din Elis. Supravieţuirea lui Alaric şi a oamenilor săi face parte dintr-un plan al generalului Stilicho, care conduce de factoImperiul Roman de Apus în timpul lui Arcadius, de a recupera prefectura Illyricum de către Occident.

            Când moare Theodosius, Stilicho pretinde tutela asupra ambilor fii. Neobţinând-o, apelează la presiunea militară asupra lui Rufinus în Balcani. Ca urmare a unei expediţii navale în Grecia care îl forţează pe liderul got să se retragă în Epir dar nu îl aduce la supunere, eunucul Eutropius, care o vede ca pe o subminare a autorităţii sale, îl convinge pe Arcadius să-l declare pe Stilicho hostis publicus.

            Relaţiile lui Alaric se răcesc şi în contextul revoltelor lui Gainas şi Trigibild, goţii devenind extrem de nepopulari la Constantinopol. Ce face Alaric în schimb este să ia calea Italiei, şi din cauză că devastările masive din Balcani nu mai puteau permite supravieţuirea oamenilor săi, ori problema stringentă în condiţiile suprimării subsidiilor de la guvernul oriental era asigurarea hranei.

          În vara lui 401 începe marşul spre Italia Obligat de vandali şi alani să-şi concentreze trupele în Raetia si Noricum, Stilicho nu-l poate împiedica pe Alaric să pătrundă în Italia la 18 noiembrie, înaintând până la Aquileia, pe care nu o pot cuceri din cauza lipsei de experienţă cu asediile. În schimb devastează câmpia Veneţiei, capturează mai multe orase şi ameninţă şi capitala de atunci, Milano, care este transferată la Ravenna.

            Recrutând în grabă unităţi de cavalerie alană şi trupe de federaţi vandali, Stilicho îl ajunge pe Alaric la Pollentia. Bătălia are loc pe 6 aprilie 402 şi se termină cu un success modest al lui Stilicho, care însă îi acaparează toată prada şi îi acordă un armistiţiu pe care gotul nu-l respectă. Drept urmare are loc în iulie sau august 402 bătălia de la Verona, tot cu final neconcludent.

           Retras în Dalmaţia şi Pannonia, Alaric întrepinde raiduri în estul prefecturii Illyricum, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca cei doi să fi ajuns la o înţelegere în condiţiile tensiunii crescânde între orient şi Occident. Pentru a ne da seama de ce era atât de importantă legătura dintre lupta pentru Illyricum şi Alaric, trebuie să ţinem cont şi de agenda goţilor. Alaric arată din 395 că este dispus la o alianţă cu statul roman, dar beneficiile trebuie să fie generoase, pe scurt recunoaştere şi legitimitate într-un teritoriu. Stilicho se confrunta cu o dilemă: putea să-i mute din zonele Daciei şi Macedoniei în estul prefecturii Illyricum, controlat de el; dar asta ar implica frământări atât pentru goţi cât şi pentru proprietarii de pământ. Alternativ, putea legitima controlul teritoriiilor deja stăpânite de ei, ceea ce ar presupune decizia constantinopolitană de a-i transfera estul Illyricum-ului generalului vandal spre protecţie.

           Stilicho alege a doua opţiune, metoda cea mai simplă de altfel de a-i atrage pe goţi de partea sa. Astfel că, în 405 Alaric primeşte titlul de magister militum de data asta de la Imperiul Roman de Apus, element folosit de propaganda estică pentru a-l acuza pe Stilicho de tendinţe invazioniste, dar acesta nu face altceva decât să-şi întărească o hegemonie deja existentă prin prezenţa lui Alaric acolo.

      Oricum, în tot contextul politic destul de complicat are loc invazia bandelor lui Radagaisus din central Europei spre Raetia şi Italia. Conglomeratul de barbari provoacă distrugeri în oraşele Flavia Solva şi Aguntum, oprit fiind abia la Faesule şi executat la 23 august 406. Problemele nu se opresc aici. În 405/406 vandali, alani şi suevi trec Rinul lângă Mainz şi devastează Gallia, provocând uzurpări în Britannia din cauza incapacitaţii autorităţilor de a gestiona criza. Astfel Marcus, Gratian şi Constantin al III-lea sunt proclamaţi augusti.

        Alaric nu mai pare însă dispus să rămână un pion în politica lui Stilicho de recuperare acum atât a Illyricum-ului, cât şi a Galliei şi ia pozitie în Noricum, de unde pretinde 4000 de solidi, pe care Stilicho îl sfătuieşte pe Honorius să-i ofere în condiţiile eşecului din Gallia.

Surse:

https://www.ancient.eu/Alaric/

https://www.britannica.com/biography/Alaric

http://www.mixdecultura.ro/2017/03/o-pagina-de-istorie-alaric-si-cucerirea-romei/

http://www.istorie-pe-scurt.ro/dobrogeanul-alaric-si-cele-25-de-tone-de-aur-roman/

https://cultural.bzi.ro/viata-lui-alaric-i-in-serviciu-roman-18134

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/alaric-barbarii-si-roma-o-relatie-complicata

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here