S-a întâmplat în 5 iunie 1883: Sosit la Iaşi pentru a participa la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu citeşte, la „Junimea”, poemul „Doina”. Se știe de la Iacob Negruzzi că „Doina” a fost ultima lectură a Marelui poet la „Junimea”. „Doina” este strigătul de durere al poetului pentru soarta neamului său. Concepută în 1878, după pierderea Basarabiei prin tratatul de la Berlin, a fost definitivată în 1883 la Iași cu prilejul dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare.
Iată ce mărturisește Iacub Negruzzi: „La 5 iunie 1883 se făcu în Iași cu mare pompă inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare. Profitând de împrejurarea că un număr mare de membri ai societății literare, printre care și Eminescu, Junimea ținu o întrunire. În acea seară Eminescu ne citi cunoscuta sa «Doină». Efectul acestor versuri pesimiste: un tunet de aplauze izbucni la sfârșitul citirii. Această citire a fost cea de pe urmă a lui Eminescu la «Junimea», un cântec de lebădă al poetului”.
Definitivarea poeziei „Doina” a fost făcută în primăvara anului 1883, când Eminescu, ca trimis oficial al ziarului „Timpul” din Bucureşti, a mers la Iaşi unde se dezvelea Monumentul ecvestru al lui Ştefan cel Mare, în faţa Palatului Domnesc, astăzi Palatul Culturii, operă a sculptorului francez Emanuel Frémiet (cel care realizase şi statuia lui Mihai Viteazul, inaugurată în 1876 în faţa clădirii Universităţii din Bucureşti).
Ar fi vrut să citească poezia în faţa mulţimii adunate la dezvelire, dar în ultimul moment s-a răzgândit, preferând să meargă cu Creangă, şi probabil şi alţi câţiva prieteni, la „Bolta Rece”, la un pahar de vin.Totuşi, seara, la o adunare ad-hoc al „Junimii” ieşene, Eminescu citeşte poezia „Doina”. „Efectul acestor versuri pesimiste care contrastau aşa de mult cu toate celelalte ode ce se compusese cu ocaziunea acelei strălucite serbări fu adânc, indescriptibil.
În contra obiceiului Junimii, căreia nu-i plăcea să-şi manifeste entuziasmul, pentru întâia dată de 20 de ani de când există societatea, un tunet de aplausuri isbucni la sfârşitul cetirii şi mai mulţi dintre numeroşii membri prezenţi îmbrăţişează pe poet”, spunea Iacob Negruzzi, amfitrionul serii literare. Poezia a apărut ulterior, pentru prima dată, la 1 iulie, în revista „Convorbiri literare”. „Doina” nu este numai o capodoperă, dar și „cântecul năzuințelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului”. Aceste cuvinte de neuitat au fost rostite de Octavian Goga la dezvelirea unui monument Eminescu.
Poezia „Doina” de Mihai Eminescu a fost, încă de la naşterea ei, una dintre poeziile cele mai discutate şi controversate, având acces liber la circulaţie sau fiind interzisă, în funcţie de interesele politice şi de tipurile de dictaturi ce s-au succedat la conducerea ţării. Uneori s-a constatat că şi în momentele de liberatate „supremă” a apărut „libertatea” de a critica şi de a o pune „la index”, pe motiv că „nu e acum momentul”, „surescită spiritele naţionaliştilor”, „incită la xenofobie” etc. Cred că ceva asemănător trăim şi astăzi, „Doina” fiind adoptată fără rezerve de patrioţii luminaţi „pentru lirismul ei ardent şi sarcastic” (acad. Eugen Simion), şi deopotrivă respinsă, pe faţă sau tacit de oficiali, pentru „naţionalismul exacerbat”. „Toate-s vechi şi nouă toate”, ar spune Mihai Eminescu.
Eminescu a scris mai multe versiuni ale „Doinei”, cercertătorul D. A. Mazilu consemnând 10, iar Perpessicius (cel care a început, definitivând şi publicând între 1939 şi 1963 primele VI volume din integrala Eminescu – Opere) un număr de 8. Acelaşi reputat eminescolog, Perpessicius, este de părere că poezia „Doina” ar avea perioada de incubaţie cu 5 ani mai devreme de când a fost publicată, prin 1878-1879, şi ar fi continuarea poeziei „La arme” (publicată postum), „scrisă odată cu pierderea Basarabiei, după tratatul de la Berlin, din 1878” (după alţi cercetători poezia „La arme” este din perioada vieneză!), şi că poezia „Doina”, ar trebui citită (pentru înţelegerea contextului în care a fost scrisă) în tandem cu articolele lui Eminescu, din „Timpul”, referitor la Basarabia şi Bucovina.
Totuşi, poezia este ceva mai mult! Viziunea de ansamblu a poetului, dar şi a poeziei, reiese şi din versurile „Din Sătmar pân` în Săcele” şi „Dela Turnu`n Dorohoi”, adică şi pe axa Nord-Sud şi nu numai pe cea Est-Vest („Dela` Nistru pân la Tisa…”), ştiind câtă compasiune avea Eminescu şi pentru românii subjugaţi din Imperiul Austro-Ungar. Este, aşadar, chiar o viziune a trecutului şi o proiectare a viitorului nu prea îndepărtat, când spaţiile celor două axe vor crea împreună „România Mare”, parte a Daciei străvechi, a lui Decebal şi Burebista! Într-o altă variantă sunt amintite şi alte două localităţi din „România de peste munţi, Ardealul!”, aflate în „mâini străine”: „Din Braşov pân` la Arad/ Şi-au făcut duşmanii vad”.
S-a făcut închisoare pentru „Doina” lui Mihai Eminescu pe vremea comuniștilor. Multe decenii a fost scoasă din manualele școlare, edițiile au apărut ciuntite, forfecate. După instaurarea regimului bolșevic în România s-a impus o cenzură drastică a tuturor cărților care nu erau în consens cu noul regim. Cum era de așteptat Mihai Eminescu alături de Nicolae Iorga au fost cu cele mai multe cărți cenzurate, scoase din circuitul lecturii. Era voie de la stăpânire de a se tipări doar 2 poezii eminesciene: „Viața” și „Împărat și proletar”.
Cel care a avut curajul, aproape nebunesc, de a solicita reincluderea „Doinei” în circuitul public a fost Adrian Păunescu, care a mers la 25 august 1968 la Nicolae Ceaușescu spre a aproba restituirea în public a „Doinei”. După mărturisirea lui Adrian Păunescu, Nicolae Ceaușescu nu i-a dat aprobare în acest sens, spre a nu-i irita și mai mult pe sovietici.Totuși, Nicolae Ceaușescu n-a uitat această solicitare. Într-o zi de început de noiembrie 1984, Adrian Păunescu a fost chemat la București de către Nicu Ceaușescu, I secretar al C.C. al U.T.C., sub egida căruia ființa Cenaclul „Flacăra”, inițiat și condus de Adrian Păunescu și i-a comunicat că s-a aprobat ceea ce a solicitat în 1968, fără să rostească subiectul.
Începând cu 13 noiembrie 1984 Adrian Păunescu a recitat îndată în cadrul Cenaclului celebra „Doina”. Glasul său a impresionat publicul și a recitat-o până la 15 iunie 1985, când i-a fost interzis cenaclul.
De la Nistru pân’ la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane, Măria ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorïle!
Surse:
http://www.cuvantul-liber.ro/news/90812/61/Mic-istoric-al-poeziei-Doina-de-Mihai-Eminescu-I
http://altmarius.ning.com/m/group/discussion?id=3496555%3ATopic%3A598028
http://www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/EMINESCU-SI-JUNIMEA59.php
http://www.justitiarul.ro/8601-2/
http://www.cuvantul-liber.ro/news/90839/61/Mic-istoric-al-poeziei-Doina-de-Mihai-Eminescu-II
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
