S-a întâmplat în 5 ianuarie 1990

0
28
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 5 ianuarie 1990: Apărea Decretul-lege nr. 4/5.I.1990 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. La 1/13.IV.1866, la propunerea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin Decretul nr. 582, se înfiinţa Societatea Literară Română, formată din reprezentanţi ai tuturor provinciilor româneşti. În cadrul primei sesiuni a Societăţii (din 1/13.VIII.1867) s-a adoptat hotărârea de a schimba denumirea în Societatea Academică Română.

     La data de 27.III/8.IV.1879, prin Înalt Decret semnat de domnitorul Carol I, Societatea Academică Română era declarată institut naţional, cu denumirea de Academia Română, având drept scop „cultura limbei şi istoriei naţionale, a literelor, a ştiinţelor şi frumoaselor arte”. După instalarea regimului comunist, la 9.VI.1948, a apărut Decretul privind reorganizarea Academiei Române (devenită Academia Republicii Populare Române, iar din 1965 – Academia Republicii Socialiste România). Academia R. S. R. a primit în rândurile ei numeroşi membri la indicaţia autorităţilor comuniste şi nu doar ca urmare a unor deosebite merite ştiinţifice sau artistice. Cu acest prilej li s-a retras calitatea de membri ai Academiei unui număr de 98 de personalităţi din domeniile ştiinţei, artei şi culturii (Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinţi, Iuliu Maniu, Nicodim Munteanu, patriarhul BOR, generalul Radu R. Rosetti, episcopul Iuliu Hossu sunt doar câteva exemple). După 1990 toţi aveau să fie repuşi în drepturi. De asemenea, în perioada regimului comunist, Academia Română a fost lipsită de patrimoniul său material, constituit în timp, prin donaţii, în majoritate testamentare.
       Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor. Prin statutul său, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România.
       Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Atât membrii corespondenți cât și membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenți. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute numai din partea membrilor titulari, iar candidații trebuie să fie din rândul membrilor corespondenți. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. În urma mai multor consultări și evaluări, adunarea generală decide prin vot secret acordarea statutului de membru.Generalul Constantin Năsturel-Herescu este singurul membru donator din istoria Societății Academice Române. El a fost declarat membru donator ca răsplată a importantei donații realizate, din veniturile căreia s-a constituit Fondul „Năsturel-Herescu”, fond din care s-au înființat premii cu care s-au distins, de-a lungul anilor, lucrări din domeniul literaturii, istoriei, arheologiei, geografiei și dreptului.
    În Dicționarul academicienilor români, 1866 – 1999, Dorina N. Rusu contabiliza că până în anul 1999 Academia adunase un număr de 1.494 membri, dintre care 980 români (25 fondatori, 375 titulari, 178 de onoare, 361 corespondenți, 41 aleși post-mortem) și 514 străini (404 membri de onoare, 109 corespondenți, 1 ales post-mortem). Dintre membrii străini, țările cu cei mai mulți membri erau Franța cu 163, Germania cu 60, Italia 48, SUA 39, Anglia 22, URSS (Rusia) 20, Belgia 17 etc.
     Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află o serie de instituții prestigioase și centre de cercetare din România (circa 60). În anul 2001, două dintre institutele Academiei Române au fost recunoscute de Comunitatea Europeană ca institute de excelență.Conform statutului actual, un mandat de președinte are durata de patru ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte pentru mai mult de două mandate. Biroul Prezidiului Academiei Române este format din șase academicieni: președintele Academiei Române, cei patru vicepreședinți și secretarul general.
Surse:
Istoria Academiei Române în date: (1866-1996), Dorina N. Rusu, Editura Academiei Române, 1997
Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999
Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999.

https://academiaromana.ro/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here