S-a întâmplat în 5 februarie 1953

0
26

S-a întâmplat în 5 februarie 1953 . A murit Iuliu Maniu, politician român, deputat în Parlamentul de la Budapesta. Acesta a fost de mai multe ori prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947. A decedat în închisoarea Sighet. Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, pe atunci în comitatul Sălaj, fiu al lui Ioan şi Clara Maniu.

Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuţiu, urmând studiile juridice la Pesta şi Viena.

În 1865 s-a căsătorit cu Clara, fiica preotului vicar greco-catolic Demetriu Coroian, cu care a avut 5 copii: Cassiu Maniu, Iuliu, Sabina, Cornelia şi Elena. Clara Maniu a decedat în data de 29 iulie 1929. Înmormântarea ei a fost oficiată la Bădăcin de episcopul Iuliu Hossu. Iuliu Maniu şi-a petrecut copilăria la Şimleu Silvaniei şi Bădăcin. A urmat şcoala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău.

A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept – 1891-1896), Budapesta şi Viena, unde a devenit doctor în drept în anul 1896.

Revenit în Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde şi-a început activitatea de avocat al Bisericii Române Unite cu Roma, mitropolia din Blaj (1898-1915).
Şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi preşedinte al Societăţii Academice „Petru Maior”. A fost  cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în Comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca şi deputat la Vinţu de Jos, comitatul Arad. Activitatea sa parlamentară i-a dezvăluit curajul şi intransigenţa.

Pe 22 mai 1906 ţine primul său discurs în Dieta de la Budapesta.

În iunie 1915 este încorporat în armata austro-ungară şi trimis pe frontul italian, de unde a dezertat în 1918, întorcându-se la Arad. Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Aceasta, împreună cu personalităţi de primă mărime ale mişcării naţionale româneşti din Transilvania şi ale Partidului Naţional Român. Primele personalități au fost viitorul cardinal in pectore greco-catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băseşti. De asemenea, viitorul patriarh Miron Cristea şi alţii. Imediat după întoarcerea din Italia, Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorităţii române din Transilvania.

La 30 octombrie 1918 înființează, la Viena, Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania.

Soseşte la Arad pe 14 noiembrie 1918, unde pune capăt negocierilor dintre CNR şi Oszkar Jaszi, reprezentantul Budapestei. Realizează acest fapt prin deciderea ruperii Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor româneşti (Vechiul Regat). Face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ţinut-o cu ocazia Adunării naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti”.

Pe 2 decembrie 1918 este ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

Această funcţie era echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată şi funcţia de ministru de interne.

Partidul Naţional Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Naţional Ţărănesc. Iuliu Maniu a fost preşedinte al partidului (1926-1933 şi 1937-1947) şi de trei ori prim-ministru al României între 1928 şi 1933.

În ultimul deceniu al vieţii sale, Maniu a fost implicat în politică ca un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fără să se implice în actul de la 23 august 1944.

După această dată, Maniu a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care refuzase să-l accepte, încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale. Iuliu Maniu a fost ministru secretar de stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 – 4 noiembrie 1944).

S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând împotriva încălcării democraţiei, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale.

A obţinut, alături de PNŢ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comunişti, care acţionanu astfel într-o mai veche tradiţie a fraudei electorale in România, căci guvernele liberale din perioada precomunistă au apelat şi ele adesea la astfel de practici incorecte. În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autorităţile comuniste şi judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947.

Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viaţă.

Este trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953 la Sighet. Cadavrul său a fost aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet. Iuliu Maniu a fost unul din cei mai importanţi oameni politici dintre cele două războaie mondiale.

A fost o victimă a regimului comunist din România. Iuliu Maniu a întruchipat pentru mulţi români, în timpul anilor dictaturii comuniste, simbolul speranţei şi al dorinţei de libertate.

Surse:

Scurtu, Ioan – Iuliu Maniu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995
Iuliu Maniu – un creator de istorie, volum de Academia Civică, Editura Academia Civică, Bucureşti, 2003
Pop, Ionel, Boilă, Zaharia, Boilă, Matei – Amintiri despre Iuliu Maniu, Editura Dacia, Bucureşti, 1998
Neagoe, Stelian – Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
Nicolescu, Nicolae C. – Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here