S-a întâmplat în 5 aprilie 1884, 5/18

0
21

S-a întâmplat în 5 aprilie 1884, 5/18: S-a născut (la Răzeni/Chişinău, azi în R. Moldova) Ion C. Inculeţ, om politic liberal; a desfăşurat o susţinută activitate pentru unirea Basarabiei cu România, ca preşedinte al Sfatului Ţării; după unire a fost ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1918 (m. 1940).

          Ion Inculeţ s-a născut la 5 aprilie 1884, la Răzeni, Basarabia, fiind fiul lui Constantin şi al Mariei Inculeţ. A absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 este admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic. A absolvit-o cu note foarte bune, obţinând dreptul de a se înscrie la Seminar.

           A studiat în acelaşi an cu viitorii deputaţi şi demnitari de stat Vasile Bârcă şi Pantelimon Erhan, a optat pentru o facultate de ştiinţe exacte şi s-a înscris la Facultatea de fizică şi matematică a Universităţii Dorpat, însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din Sankt Peterburg, la Facultatea de fizică şi matematică, pe care a absolvit-o cu diplomă de gradul I şi cu recomandare pentru profesorat.

            În anii studenţiei la Petersburg, din iniţiativa sa este creată asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg „Bessarabskoe zemliachestvo“. După absolvirea universităţii, este angajat pe postul de privat-docent, lucrând la mai multe şcoli particulare din Petersburg, unde a predat fizica, matematica şi astronomia. În aceeaşi perioadă a fost secretar de redacţie la revistele „Vestnik Znania“ şi „Nauchnoe obozrenie“, editate de Wilhelm Bittner, în care a publicat mai multe articole de popularizare a ştiinţei, fără semnătură.

            În anul 1917 a devenit deputat în Sovietul din Petrograd, iar în aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie.

          Datorită calităţilor sale de om politic, se impune imediat ca lider al moldovenilor unionişti şi este ales deputat în „Sfatul Ţării“ împreună cu alţi basarabeni veniţi din Petrograd, din partea deputaţilor-ţărani. Trebuie spus că, iniţial, conduita politică a lui Inculeţ presupunea transformări politice în cadrul unei Rusii democratice şi înnoite însă, după preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Inculeţ a militat pentru Unirea cu România. Pentru mulţi istorici, această „reorientare” a lui Inculeţ a rămas până în prezent neelucidată pe deplin.

           În acest context, la 21 noiembrie 1917 a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia. După vot, în momentul în care a ocupat scaunul de preşedinte, Elena Alistar, deputat în Sfatul Ţării, l-a îmbrăcat cu o lentă tricoloră, moment de mare entuziasm, însoţit de ropote de aplauze. Inculeţ a vorbit şi în română şi în rusă, tocmai pentru a mulţumni toate părţile şi pentru a da un semnal privind principiile democratice pe care urma să se ghideze în activitatea sa.

         El s-a remarcat, încă de la început, printr-un tact deosebit în conducerea dezbaterilor şi a întregii politici a Sfatului Ţării, a ştiut, cu abilitate, să conducă frânele politice în Basarabia, într-o perioadă extrem de dificilă, de la autonomie până la Unirea cu România, reuşind să pună de acord toate curentele, către împlinirea intereselor Basarabiei.

           În perioada mandatului său, la 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a Puterii la Chişinău de către bolşevici, iar la 24 ianuarie, Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Rusia. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care unele grupuri minoritare cereau insistent să se păstreze legăturile cu Rusia. Din această poziţie va semna Rezoluţia Unirii cu România, adoptată cu cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri, în prezenţa primului ministru român Alexandru Marghiloman.

          Fostul ministru în Guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti, Gherman Pântea, caracteriza astfel activitatea lui Inculeţ: „La 21 noiembrie 1917 se deschide Sfatul Ţării, organ care avea să vorbească în numele Basarabiei şi să decidă soarta ei.Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această mare demnitate: era calm, abil, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător“.

           Om politic de stânga, Inculeţ fondează în august 1918, alături de Pantelimon Halippa, Partidul Ţărănesc din Basarabia, prin intermediul căruia va milita pentru înfăptuirea reformei agrare. La 10 octombrie 1918, Inculeţ a fost ales membru al Academiei Române la recomandarea lui Petru Poni.

          După momentul 1 decembrie 1918, după realizarea Marii Uniri a românilor, Inclueţ îndeplineşte funcţia de ministru de stat fără portofoliu pentru Basarabia până în mai 1920, poziţie din care se ocupă de gestionarea unirii politice şi administrative a noii provincii, în acelaşi timp începând şi procesul prin care majoritatea partidelor politice din provincii se vor integra în cele din Vechiul Regat. Astfel, gruparea din PŢB formată în jurul lui Inculeţ va alege să fuzioneze cu Partidul Naţional Liberal, iar Inculeţ este numit ministru de stat în guvernul format de Ionel Brătianu, în ianuarie 1922.

          Din acest moment se impune ca membru marcant al PNL, contribuind la înfăptuirea programului economic şi social liberal. Activează ca deputat în Parlament şi ministru în toate guvernele liberale interbelice: ministru al sănătăţii (6 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928), ministru de Interne (14 noiembrie 1933 – 29 august 1936), vicepreşedinte al Consiliului de miniştri (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937), ministru al lucrărilor publice şi comunicaţiilor (17 noiembrie – 28 decembrie 1937). După cum va recunoaşte, asasinarea primului ministru şi preşedinte al PNL, Ion G. Duca, în perioada ministeriatului său la Interne, îi va marca activitatea politică.

          În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, el spunea: „Basarabia a fost smulsă din din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812.Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbei române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească.O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbei, pentru păstrarea ființei naționale.Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirei cu toți românii.”

          Din nefericire, printr-o lovitură a destinului, va fi martor la destrămarea proiectului politic pentru care luptase în urmă cu numai două decenii. Numit la 28 iunie 1940 ministru secretar de stat în cabinetul Gheorghe Tătărescu, Inculeţ va asista de pe poziţii executive la evacuarea teritoriului Basarabiei ca urmare a cedării guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic.

           Ion Inculeţ a fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino, cei doi având doi copii – Ion I. Inculeţ, devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii Western Ontario (Canada), membru de onoare al Academiei Române şi director al centrului de electrostatică aplicată al Universităţii Western Ontario şi Georgel I. Inculeţ.

        Inculeţ a trecut la Domnul, ca urmare a unui atac de cord, în seara de 19 noiembrie 1940, la Bucureşti, existând, însă, şi unele opinii potrivit cărora s-a sinucis, ca urmare a situaţiei dramatice a pierderii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, în vara acelui an.A fost înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iaşi.

           În cadrul ceremoniei de înhumare, Vasile Bârcă, om politic, membru al Sfatului Țării, primar al Chișinăului și ministru în timpul României Mari, a susţinut un discurs în care a afirmat: „Ceea ce caracterizează îndeosebi viața și opera lui Ion Inculeț este modestia și blândețea lui nesfârșită, temeinica sa pregătire, însoțită de tactul și calmul ce-l caracterizează și, mai presus de toate, calda lui iubire de popor, de țară, și de Basarabia lui natală, pe care a iubit-o cu toate puterile minții și sufletului său.”

            Cele mai negre presimţiri ale lui Ion Inculeţ aveau să se confirme la scurtă vreme după dispariţia sa: fruntaşii basarabeni au încercat chinurile purgatoriului comunist, unii, mai norocoşi, au reuşit să se salveze, alţii au plătit cu viaţa trecutul lor glorios, găsindu-şi odihna de veci în morminte necunoscute sau în gropi comune…

Surse:

Gheorghe Constantin; Şerbu,Miliana – „Miniştrii de interne (1862 – 2007). Mică enciclopedie”, Bucureşti, Editura MIRA, 2007

Mamina, Ion; Scurtu, Ioan – „Guverne şi Guvernanţi (1916-1938)”, Bucureşti, Editura Silex, 1996

Neagoe, Stelian – „Oameni politici români”, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007

http://istoria.md/articol/10/Ion_Constantin_Incule%C5%A3

http://www.rador.ro/2018/03/27/portret-ion-c-inculet-presedinte-al-sfatului-tarii-din-basarabia-unul-din-promotorii-unirii-cu-patria-mama/

Ion Constantin Inculeţ un erou ai unirii Basarabiei cu Tara Mama

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here