S-a întâmplat în 4 ianuarie1954

0
41
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 4 ianuarie1954: A murit Elena Farago (pseudonimul Elenei Paximade), poetă şi publicistă; una dintre cele mai cunoscute autoare de poezii pentru copii din România. Creațiile sale cele mai cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.A fost directoare a Fundaţiei „Alexandru şi Aurelia Aman” din Craiova (1921-1954, azi Casa memorială „Elena Farago”) şi inspectoare a azilurilor de copii.

 

 

     Elena Farago s-a născut la Bârlad, la 29 martie 1878 în casa părinților săi, Anastasia și Francisc. Copilăria și-a petrecut-o alături de cei șase frați și surori, fapt care se va reflecta mai târziu în opera literară. Va moșteni de la mama ei o sănătate delicată pe care timpul în loc să o îmbunătățească o va șubrezi. Obișnuitele jocuri copilărești sunt primele elemente prin care micuța ia contact cu lumea. Belșugul care domnea în casa părintească, voia bună din jurul lor, lipsa de griji și necazuri dădeau atmosferei de familie un climat prielnic unei copilării fericite.
        A învăţat un timp în pensioanele „Varlaam” şi „Drouhet” din Bârlad, fiind pasionată de frumos şi silitoare la învăţătură. În perioada 1886-1887 frecventează școala de stat sub direcția doamnei Neagoe. Și aici se dovedește pasionată de aproape toate obiectele cu excepția matematicii, fiind absolut îndrăgostită de povești și poezii. Când termină școala primară era deja o copilă deosebită de celelalte. Mult mai receptivă, cu o imaginație mai bogată și o judecată mai matură, deoarece viața o învățase multe, Elena încheie primul capitol al învățăturii sale în 1888, când avea zece ani. nscrisă la clasa întâi secundară la externatul din Bârlad, dintru-nceput atmosfera școlii i se pare rece, neprimitoare, agravată de situația umilitore în care erau puse uneori elevele de către directoare și profesoarele lor. Astfel, de unde venise cu dragoste de învățătură, Elena se vede dezgustată de ea, refugiindu-se în lumea cărților, a lecturii. Acasă viața devenea din ce în ce mai grea. Privațiunile se țineau lanț și necazurile îi slăbeau pe fiecare. Boala se cuibărește tot mai mult în casa lor și seceră pe rând pe Nicolae, Celestina, Antoaneta și mamă. Aceste patru decese, survenite în perioada 1884-1890, o copleșesc, lovitura cea mai grea fiind moartea mamei în 1890.
     După decesul ei încetează și parcursul școlar al Elenei. Terminase două clase secundare. De acum încolo trebuia să se dedice familiei. Era cea mai mare dintre fete și grija trecea asupra ei. Firul învățăturii se rupe când abia începuse să se toarcă. Lovitura trebuia suportată însă. Ziua muncea în casă în timp ce tatăl se zbătea afară pentru a ușura viața copiilor. Noaptea, frântă de oboseală, după ce își culca frații și surorile răsfoia cărțile de școală ale fratelui ei mai mare, dornică de a nu pierde contactul cu învățătura. Citea toate ziarele și revistele pe care apucă să pună mână.
      Cum renunțase la studii pentru diplomă, își consacra timpul liber cultivării culturii generale pentru a uita faptul că era „mamă și soră” și nimeni „nu mă întreba ce mă doare”. Puținele prietene ale familiei, după ce o înconjoară câtva timp cu afecțiunea lor, o părăsesc, lăsând-o singură. Se regăsește doar în cuvintele lui Caragiale, Vlahuță, Coșbuc, Eminescu, Tolstoi, Turgheniev sau Goethe. Urmărea cu interes polemicile din artă, simpatizând mișcările moderniste, în special impresionismul. Citea regulat „Contempotranul”, „Literatură și știință”, „Viața”. În ciuda alinării oferite de marile idei despre care afla din lectură, cu sufletul rănit, cu visul frânt, cu suferința alături, Elena, va păși astfel în maturitate mult prea devreme.
      După ce şi tatăl ei se stinge, situaţiei Elenei (în vârstă de doar 17 ani) şi fraţilor ei devine critică. Ajunge la Bucureşti, unde este angajată ca guvernantă de către Ion Luca Caragiale. Se spune că, la auzul poveştii de viaţă a Elenei, marele dramaturg ar fi exclamat: „Viaţă de roman, subiect de dramă“. În casa lui Caragiale, Elena găseşte căldură sufletească, atmosferă de idei şi bună-dispoziţie, o bibliotecă bogată şi încurajare către cele spirituale. Dar şi sărăcie materială. În casa marelui clasic i-a cunoscut pe Alexandru Vlahuţă şi G. Ranetti şi tot în acea perioadă a început să frecventeze cercul socialiştilor, unde l-a cunoscut pe Francisc Farago, care i-a devenit soţ. Proaspătul ei soţ fusese numit la 1900 director al unei sucursale din Constanţa a Băncii Generale Române, prin urmare, familia Farago s-a mutat în oraşul de la mare. Doi ani mai târziu, au ajuns la Brăila, iar din 1907, soţii Farago s-au stabilit în capitala Olteniei, unde au trăit tot restul vieţii.
      A debutat, ca poetă, în ziarul „România muncitoare” cu poezia „Gândul trudiţilor” (1902), iar editorial, cu volumul “Versuri”, apărut în 1906. A semnat de-a lungul timpului şi Ellen, Fatma, Elena Fotino, Ileana, Ileana-Fatma, Andaluza.Elena Farago s-a aflat printre fondatorii revistei „Năzuinţa”, în 1922, la Craiova.A colaborat cu versuri şi proză la „Adevărul”, „Epoca”, „Ramuri”, „Almanahul Societăţii Scriitorilor Români”, „Dimineaţa copiilor”, „Sâmănătorul”, „Floarea darurilor”, „Viaţa românească”, „Zeflemeaua”, „Luceafărul” ş.a.A fost distinsă cu Premiul Academiei Române (1908, 1920), Premiul „Femina” (1925), Premiul Naţional pentru Poezie (1937).După debutul în presa socialistă, a colaborat la mai toate publicaţiile sămănătoriste.
      Elena Farago a scris de la început o poezie de factură tradiţională, vag contaminată de simbolism, îndatorată prozodic uneori lui Coşbuc, mai des lui St. O. losif, cu ale cărui „cântece” are, de altfel, pronunţate afinităţi de timbru sufletesc, convergentă şi cu versul lui Panait Cerna prin înclinaţia spre reflecţie şi alegorizare, poezia ei nu e totuşi deloc sămănătoristă.Atitudinea afectivă e una larg umanitară, avându-i în vedere pe toţi nefericiţii, de la „săraci”, „zdrenţăroşi” la orbii din orice nivel social, arată volumul citat.
     A scris multe versuri pentru copii, de altfel, Elena Farago aduce poezia copilăriei în mai toate versurile ei, mai ales în cele inspirate de obiceiurile de Crăciun.Între scrierile sale se află: „Versuri”, Budapesta (1906), „Şoapte din umbră”, Craiova (1908), „Din taina vechilor răspântii”, Craiova (1913), „Şoaptele amurgului” (1920), „Bobocica”, Craiova (1921), „Dar din dar”, Craiova (1921), „Să fim buni”, Craiova (1922), „Poezii alese”, Bucureşti (1924), „Ziarul unui motan”, Bucureşti (1924), „4 gâze năzdravane”, Craiova (1944), „Pluguşorul jucăriilor”, Craiova (1944), „Să nu minţi, să nu furi”, Bucureşti 1944).
S-a stins din viaţă la 4 ianuarie 1954, la Craiova, după o lungă suferință.
Surse:

„Dicţionarul general al literaturii române”, Ed. Univers Enciclopedic, 2005

http://memorielocala.aman.ro/files/farago.html

https://www.tititudorancea.org/z/biografie_elena_farago.htm

https://www.istorie-pe-scurt.ro/tag/biografie-elena-farago/

https://adevarul.ro/locale/vaslui/elenei-farago-poeta-copilarie-scris-copii-viata-roman-subiect-drama-fost-prietena-iorga-angajata-caragiale-1_5582a073cfbe376e35694214/index.html

http://www.radioiasi.ro/stiri/supliment/elena-farago-vestala-neobosita-a-focului-sacru/

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2019/01/04/o-personalitate-pe-zi-poeta-elena-farago–235720

https://www.gds.ro/Local/2006-01-05/52-de-ani-de-la-disparitia-poetei-Elena-Farago/

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/viata-matusii-farago-128976.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here