S-a întâmplat în 4 ianuarie 1960

0
29
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 4 ianuarie 1960: A murit scriitorul francez Albert Camus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1957. Scriitorul, jurnalistul şi dramaturgul francez Albert Camus a rămas cunoscut pentru operele sale care tratează tema absurdului, printre care „’L’Étranger” (1942) şi „La Peste” (1947). A fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură la 16 octombrie 1957.

     S-a născut la 7 noiembrie 1913, în Mondavi, în Algeria franceză. Se naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan – părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale primului război mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.„Ducând o viață săracă”, nota el în Caiete, „printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”.
       Oricum ar fi arătat mediul copilăriei, el îl identifică cu paradisul pierdut. Este un sentiment de recunoștință care nu ia decât forma conștiinței vinovate, căci oamenilor bogați cerul li se pare un dat firesc, iar pentru cei săraci este un har infinit. Și, într-adevăr, bucuriile cerului, ale lumii și aerului le înlocuiau pe cele pe care nu i le putea oferi o copilărie orfană și dominată de umbrele nevoii. Complexul recuperării valorilor pierdute îl înrobește și Camus este mereu pe drumuri spre a-și completa fondul de cunoștințe, impresii, senzații. Se pare că nu-și dorea să fie un om de excepție, un geniu, ci prefera normalitatea: „Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii”. Și totuși din odiseea sa nu lipsește miza cea mai înaltă: vrea, în taină, să obțină absolutul, ca și eroul său, Meursault.
      În următorii ani, preocuparea sa principală devin studiile. Absolvă cursurile școlii comunale, după care urmează, ca bursier, cursurile liceului din Alger; a urmat și studii universitare. Face studii de filosofie la Universitatea din Alger, luându-și licența cu teza Metafizica creștină și neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin.
        Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul uneia de boem. A fost membru al Partidului Comunist şi al Partidului Popular Algerian. În 1933, odată cu venirea lui Adolf Hitler la putere, Camus a participat activ într-o mișcare antifascistă.Anul 1934 este marcat de două evenimente importante. În 1934, Camus s-a căsătorit cu Simone Hié, dar această căsătorie nu a durat mai mult de un an.Cel de-al doilea eveniment este intrarea sa, la îndemnul unui prieten, în Partidul Comunist Francez, unde primește sarcina de partid de a se ocupa cu propaganda în mediile musulmane (deși spunea altundeva că “libertatea n-a învățat-o de la Marx, ci din mizerie”.Camus a părăsit Partidul Comunist Francez în împrejurări și din motive care nu sunt întru totul clare. După unele surse, această ruptură ar fi intervenit în anul 1935, iar după altele, în 1937.S-a opus politicii de colonizare a Franţei. După debutul celui de-al doilea război mondial, Camus s-a alăturat mişcării de rezistenţă franceză pentru a contribui la eliberarea Parisului de ocupaţia nazistă.
      La fel ca  Jean Paul Sartre, Camus a publicat comentarii politice pe marginea conflictului pe întreaga durată a conflagraţiei, fiind un editorialist pentru ziarul „Combat”. În 1945, a fost unul dintre puţinii jurnalişti occidentali care au condamnat folosirea de către americani a bombei atomice la Hiroshima. A fost un critic al teoriei politice comuniste, ceea ce i-a atras detaşarea de Jean Paul Sartre.Contribuţia filosofică dominantă a operei lui Camus a vizat absurdul. Elemente de absurd şi existenţialism sunt prezente în scrierile celebre ale lui Camus. „Le Mythe de Sisyphe” (1942) expune în mod direct viziunea sa asupra teoriei filosofice a absurdului.
     Născut algerian şi provenind din rândul poporului, Camus a adus o perspectivă proaspătă, diferită faţă de literatura franceză a perioadei, mai ales faţă de literatura metropolitană a Parisului.Pe lângă romane, a scris şi a adaptat piese de teatru, fiind foarte activ în lumea teatrului în anii ’40 şi ’50 ai secolului trecut. A adaptat piese din Calderon, Lope de Vega, Dino Buzzati sau Faulkner. Pasiunea sa pentru teatru datează din perioada în care a fost membru al trupei algeriene de teatru L’Equipe.Alte opere foarte cunoscute ale lui Camus sunt „La Chute” (1956) şi „L’Exil et le royaume”.În discursul de acceptare a Premiului Nobel s-a autodefinit ca artist. Din banii primiţi în urma premiului şi-a cumpărat o casă în Lourmarin en Provence.
        În 1940 se căsătorește cu Francine Faure, originară din Oran. În 1941 începe să lucreze la romanul Ciuma.În 1942 un reviriment al bolii sale îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea trupelor anglo-americane în Africa de Nord, fapt care îl separă până la Eliberare pe Camus de soția sa, rămasă la Oran.În 1946 termină de scris romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiul Nobel pentru literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se întorcea la Paris din scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la schi.  La scurt timp, într-o servietă a lui Camus au fost găsite paginile manuscrisului „Primul om”, un roman care a fost dedicat mamei sale şi care a văzut lumina tiparului în 1994.
Surse:
Anne-Marie Codrescu, Spațiul închis la Albert Camus, București, Editura Universității Florian Bratu, Albert Camus: mit și metafizică, Iași, Editura Junimea, 1998 din București, 1997

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1957/camus/biographical/

https://www.iep.utm.edu/camus/

https://www.britannica.com/biography/Albert-Camus

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/albert-camus-viata-si-opera

https://hyperliteratura.ro/albert-camus/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/07/documentar-albert-camus-laureat-al-premiului-nobel-pentru-literatura-in-1957-105-ani-de-la-nastere–206261

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here