S-a întâmplat în 4 aprilie 1920

0
250

S-a întâmplat în 4 aprilie 1920: A fost realizat primul film de desene animate românesc, „Păcală în Lună”, creat de desenatorul Aurel Petrescu. „Păcală în lună” (premiera pe 4 aprilie 1920) şi „Motanul în lună” (1926).

          Istoria desenului animat începe în 1832, cu profesorul belgian Jeseph Plateau, care a construit un aparat „de înşelat vederea” – fenakistoscop -, de fapt un proiector cu ajutorul căruia prezenta o imagine în mişcare, obţinută din proiecţia rapidă a unor desene. În 1877, francezul Charles Émile Reynaud a construit un proiector numit Praxinoscope, cu care în 1892 a prezentat în public primul film de animaţie.

          Ca pretudindeni în lume, desenul animat a fost şi la noi o prelungire a graficii, cei mai renumiţi creatori de desene animate provenind din rândul caricaturiştilor. Primul film de animaţie românesc, care din păcate nu s-a păstrat, a fost creat de Aurel Petrescu şi s-a numit „Păcală în lună”, fiind prezentat publicului în 1920. Cel mai vechi desen animat românesc care a rămas până în zilele noastre a fost realizat de Marin Iorda, personajul „Haplea”, pe care el îl făcuse celebru în caricaturi, şi din 1927 l-a transferat în filmul de desen animat. Din 1949 începe „epoca Gopo”.

         „Păcală în Lună” e o poveste animată care, în mare s-a desfăşurat cam aşa: o confortabilă navă cosmică pluteşte peste mări şi ţări, dincolo de polul nord, către straniile peisaje selenare. La bord, căpitanul scrutează zările cu ajutorul unui ochean. Astfel, el vede podul de la Cernavodă, catedrala Notre Dame, un peisaj polar, Colosseumul din Roma, palatul Ligii Naţiunilor, un mare port maritim şi altele.

          Pentru a-şi duce personajele în Lună, Aurel Petrescu a inventat aparate de zbor, care mai de care mai curioase. Putem vedea zeppeline şi rachete, un fel de elicopter sub forma unui tramvai aerian sau o navă interspaţială cu elicea în funcţiune. Personajele din Lună sunt la fel de stranii: un cocoş cu cap de elefant şi un elefant cu cap de cocoş, o barză cu cap de porc, un câine cu cap de raţă.

          „Păcală în lună” a fost realizat la casa de producţie „Soarele” a germanului Erich Pommer, cu ajutorul inginerului chimist Constantin Ionescu-Cioc şi al operatorului Constantin Ivanovici, filmul având o lungime de circa 30 de metri.

Surse:

http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/film-romanesc~pacala-n-luna~188

https://www.roportal.ro/articole/despre/pacala_in_luna_4260/

http://ziarullumina.ro/de-la-pacala-in-luna-la-omuletul-lui-gopo-73875.html

http://www.anf-cinemateca.ro/haplea-1927

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.