S-a întâmplat în 31 iulie- 1556

0
18

S-a întâmplat în 31 iulie- 1556: A murit Ignaţiu de Loyola, întemeietorul ordinului iezuit (n. 1491) Sfântul Ignaţiu de Loyola, cunoscut şi ca Ignacio (Íñigo) López de Loyola (24 decembrie 1491 – 31 iulie 1556) a fost principalul fondator şi primul superior general al Societăţii lui Isus.E faimos ca autor al Exerciţiilor spirituale.

     A îmbrățișat inițial cariera militară, în slujba viceregelui Navarrei. La 20 mai 1521 a fost rănit în cursul apărării Pamplonei, aflată sub asediu francez.Convalescența i-a dat ocazia de a reflecta asupra vieții sale. În anul 1522 a depus armele și titlul nobiliar pe altarul Mănăstirii Montserrat și a pornit în lume ca pelerin și călător. A petrecut circa un an de pocăință la Manresa, după care s-a îndreptat spre Ierusalim.A fost foarte activ în promovarea Reformei Catolice. Este înmormântat în biserica Il Gesù din Roma. A fost foarte activ în lupta împotriva Reformei protestante şi pentru promovarea Contrareformei A fost beatificat, apoi canonizat, primind titlul de Sfânt pe 12 martie 1622. Ziua lui anuală de praznic în Biserica Catolică e 31 iulie. Este patronul provinciei Guipúzcoa.
        Societatea lui Isus (Societas Iesu/Jesu (S.J.) în latină) este un ordin religios creştin al Bisericii catolice aflat în serviciul direct al Papei.Bazele ordinului au fost puse la data de 15 august 1534 de către un grup de studenţi ai Universităţii din Paris, în frunte cu Ignaţiu de Loyola.Ordinul a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”.
         Pe lângă cele trei voturi (promisiuni) călugăreşti obişnuite (ascultare, castitate, sărăcie), iezuiţii au introdus un al patrulea vot, anume cel de ascultare necondiţionată faţă de papă. Iezuiţii au întemeiat renumite instituţii de învăţământ, pe care le-au deschis tuturor categoriilor sociale. S-au făcut remarcaţi atât în domeniul educaţiei, cât şi pe tărâm misionar. Au răspândit creştinismul în toate noile continente, fiind activi mai ales în Asia (Japonia, China, India) şi în America de Sud (Paraguay).
        Călugării iezuiţi s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis primenirea Bisericii Catolice după şocul Reformei protestante. Iezuiţii au fost principalii promotori ai Contrareformei, căutând să restabilească credinţa catolică în ţări cu tradiţie protestantă, precum Anglia, Germania, Olanda şi Ungaria În Ucraina şi Transilvania iezuiţii au sprijinit afirmarea bisericilor greco-catolice. Universitatea din Cluj este continuatoarea colegiului iezuit la care a învăţat şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul.Societatea lui Isus a fost desfiinţată în mai multe rânduri.În România ordinul a fost interzis ultima dată în anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist.După 1989 ordinul a reintrat în legalitate.Sediul Provinciei Române a Societăţii lui Isus se află în municipiul Cluj-Napoca.

Surse:

https://www.sfinticatolici.ro/ignatiu-de-loyola/

https://www.britannica.com/biography/St-Ignatius-of-Loyola

https://jesuits.org/spirituality?PAGE=DTN-20130520125033

https://www.ro.biography.name/nume-religioase/127-spania/367-ignatiu-de-loyola-1491-1556

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here