S-a întâmplat în 30 septembrie 1882

0
26

S-a întâmplat în 30 septembrie 1882: A murit Mihail Pascaly, actor, autor dramatic şi traducător român. Mihail Pascaly (n. 1830, Bucureşti – d. Bucureşti) a fost un actor român, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic şi publicist. A fost un animator al vieţii teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mişcarea pentru afirmarea şi dezvoltarea artei şi culturii naţionale româneşti.

 

      Mihail Pascaly s-a născut în 1830, la Bucureşti. De origine greacă, familia lui Pascaly era una de oameni nevoiaşi. După şase clase urmate la şcoala de la „Sf. Sava” din Bucureşti, el intră în trupa de diletanţi a lui Costache Caragiali, pe care îl părăseşte destul de curând în favoarea lui Matei Millo. A dat reprezentaţii în mai multe oraşe, în Transilvania şi Banat fiind întâmpinat sărbătoreşte. Mihai Eminescu a colindat Moldova şi Bucovina cu trupa lui Mihail Pascaly. În 1860 şi în 1862 călătoreşte la Paris, unde are ce învăţa de la actorii reputaţi ai momentului.

      După o concurenţă acerbă, obţine în două rânduri (1871-1874 şi 1875-1877) concesiunea Teatrului cel Mare din Bucureşti. În 1877 este primit în Societatea Dramatică, atunci înfiinţată, iar în 1878-1879 se află, împreună cu C.A. Constantiniu, la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi. Ultima perioadă a vieţii e dramatică pentru marele actor, care îşi pierde soţia şi fiica, el însuşi fiind chinuit de ftizie, care îl va răpune.

       Artist romantic pasionat şi tumultuos, Pascaly avea o frenezie a jocului dusă până aproape de paroxism. Cu temperamentul său patetic, se lăsa furat cu uşurinţă de o manieră retorică, exaltată. Prin excelenţă interpret de melodramă, deşi nu a evitat partiturile de comedie, a abordat mari roluri ale drama­turgiei universale (Hernani, Kean, Don Carlos, Ruy Blas, Faust), fiind primul interpret, la noi, al lui Hamlet, ca şi al lui Răzvan, din piesa lui B.P. Hasdeu.

      Stăpânit de ideea unui teatru edificat pe baze sigure, aşezământ privilegiat şi important factor de civilizare, a întocmit nenumărate memorii, apeluri, declaraţii, precum şi mai multe proiecte de reorganizare teatrală. Sugestiile şi propunerile îi apar în publicaţiile vremii („Românul”, „Timpul” şi „Reforma”), unde el găseşte de cuviinţă să se răfuiască, iar şi iar, cu Matei Millo, de care fusese cândva apropiat şi care îi fusese asociat la tălmăcirea unor texte dramatice franţuzeşti.

        Polemica se extinde şi în broşuri precum Respect adevărului (1863), semnată împreună cu Matilda Pascaly şi C. Dimitriade, unde sunt cuprinse câteva din ideile sale despre teatru. Ceea ce trebuie să urmărească scena nu este numai delectarea, ci şi instrucţia morală. Ţinta ar fi luminarea spiritelor prin adevăr, frumuseţe, nobleţe, respingându-se tot ce apare înjositor, ridicol sau artificial. În viziunea lui Pascaly, măreţia unui spectacol nu e de conceput în afara unor decoruri impunătoare, a costumelor bogate şi adecvate, a unei muzici armonioase. Autorul dramatic este lipsit însă aproape cu desăvârşire de înzestrare.

       Piesele sale, pline de înălţătoare sentimente patriotice, sunt compuneri ocazionale, evocând Unirea, omagiind câteva figuri de domnitori (Moartea lui Constantin Brâncoveanu, scrisă împreună cu Antonin Roques), brodând mici peripeţii în jurul unor personaje celebre în epocă (Baba Hârca, cuconul Bârzoi). S-au publicat doar Viitorul Româniii (1859) şi 21 iuniu sau Treisprezece ani în urmă. Un ciorbagiu şi un zavragiu (1861). Localizările – după Victorien Sardou, Philippe Dumanoir şi Fernand Lafargue, Louis-Francois Clairville şi Ernest Gillet – sunt făcute cu o anume abilitate, ceea ce nu l-a scutit pe Pascaly de acuzaţia, excesivă, de plagiat, emisă de I.L. Caragiale. Mai emancipată faţă de ori­ginal ar fi „comedia locală” Haimanalele, după Alfred-Neocles Hennequin şi Alfred-Charlesmagne Delacour.

      A tradus mult, şi din Moliere (Amorul doctor) sau din Victor Hugo (Ruy Blas, versiune în proză), preferinţele lui îndreptându-se, totuşi, spre autori de melodrame cum sunt Adolphe D’Ennery, Eugene Cormon, Auguste Anicet-Bourgeois, Paul Feval, Alexandre Dumas, Emile Moreau, Paul Siraudin, Eugene Labiche, Jean-Francois-Alfred Bayard, Paul Deroulede, Casimir Delavigne, Emile Augier, Alexandre Dumas-fiul, Octave Feuillet, Edmond Gondinet, Ernest Legouve, Paul Meurice, Jules Sandeau, Victor Sejour, Louis-Emile Vanderburch, Eugene Granget, Charles Duveyrier şi alţi câţiva.

Surse:

http://galeriaportretelor.ro/item/mihail-pascaly/

https://jurnaluldedrajna.ro/mihail-pascaly-actor-regizor-director-de-teatru-autor-dramatic-publicist-traducator-si-profesor/

https://cultural.bzi.ro/sa-ne-amintim-cu-placere-mihail-pascaly-20156

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/mihail-pascaly-primul-actor

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here