S-a întâmplat în 30 septembrie 1790

0
65

S-a întâmplat în 30 septembrie 1790: A murit Nicolae Mavrogheni, domnitor fanariot. Nicolae Mavrogheni a fost un domnitor fanariot din Țara Românească. Domnia sa a început la 6 aprilie 1786 și a durat până în septembrie 1790 .

        Nicolae P. Mavrogheni – mavros înseamnă în greacă negru – era de origine din insula Paros (Arhipelagul Cicladelor) și în tinerețe se aflase sub comanda amiralului otoman. Nu era străin de piraterie contra grecilor din Fanar pentru care nutrea sentimente dușmănoase. Cu ajutorul amiralului este numit domn pe 5 aprilie 1786, făcându-și intrarea în București pe 28 mai.
      Un cronicar contemporan, Dionisie Eclesiarhul, ni-l înfățișează ca un „om înalt, uscățiv la obraz și strajnic”. Spre deosebire de alți domnitori greci de pe tronul Principatelor, el nu a pus atât de mult povara fiscală pe umerii țăranilor și orășenilor săraci, cât pe seama celor avuți care își făcuseră averea în mod dubios. Grecilor le-a confiscat averile pe motiv ca nu erau moștenite de cinci generatii, deci foarte probabil erau dobândite prin fel de fel de fraude.
       Pe boieri îi umilea dinaintea țăranilor chiar si când dreptatea era de partea lor, iar în privinţa tâlharilor a cerut ispravnicilor să-i prezinte capul hoțului prins, ajungându-i la ureche vorbe de o cârdășie între apărătorii legii si hoți. Orice fugă de sub escortă sau din beciul arestului a vreunui hoț era pedepsita prin tragerea în țeapă a paznicilor! Mai mult, dacă era jefuit cineva si hoțul scăpa, slujbasul care cerceta cazul era biciuit ori, în caz de gravă neglijență, tras în țeapă.
        După câteva luni de strașnică domnie, Mavrogheni a interzis ca oamenii să mai încuie porțile și ușile, în caz de jaf pierderea urmând să fie suportată de el, iar slujbaşul agiei să fie tras în țeapă. Noaptea, îmbrăcat în haine de călugăr, Vodă umbla prin oraş până la primul cântat de cocoș, încercând ușile să vadă dacă sunt închise și pe cine prindea că nu-i respectase ordinul punea să fie bătut la tălpi. Alteori, tot travestit în preot sau călugăr cerceta prăvăliile, bisericile și chiar curțile dregătorilor, iar pe cei care-i prindea că înșeală sau nu-și fac datoria îi pedepsea pe loc.
       Tâlhărirea, hoția, împilarea celui slab, puterea celui avut ajunseseră atât de demonizate, până şi pronunțarea lor era urmată de o închinare iute și de „Doamne iartă-mă!”. Pe hoți îi spânzura pe uliță, lăsându-i câte o zi ca să-i vadă lumea. Nu putem ști câte din presupusele sale comportamente excentrice sunt de fapt adevărate. Pe de o parte este sigur că era dușmănit de boieri care probabil că au lansat măcar o parte din zvonurile privind faptele sale năstrușnice.
        Pe de altă parte, Mavrogheni era într-adevăr un domnitor cu apucături nemaivăzute. Conform unor mărturii, Mavrogheni se aşază în profil când se adresează cuiva, ca să-l poată privi, şi astfel interlocutorului urechea să îi pară o a doua gură. Tot el se plimba cu o vestită trăsură care avea înhămaţi doi cerbi cu coarne aurite, fiind însoţit de slugile sale care se strâmbă la trecători şi aruncă vorbe neruşinate femeilor întâlnite în cale. Pentru a-și arăta disprețul față de boieri, precum Caligula cu 1700 de ani în urmă, și-a numit calul în funcție de conducere, mai exact clucer. Mavrogheni se trezeşte uneori în miez de noapte şi alertează tulumbagiii (pompierii) de la foişor, strigând în gura mare că a izbucnit incendiul. Câte din toate acestea sunt adevărate, este discutabil, căci părerile istoricilor sunt împărţite.
       Infrastructura Capitalei s-a bucurat de atenția lui Mavrogheni. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, mahalalele erau aşternute cu paie şi nuiele, materiale precare ce se deteriorau rapid, făcând din mersul fără trăsură un risc pe care cu greu negustorii ori cei cu rang înalt şi-l asumau. Cât despre străzile principale, precum cele pe care Nicolae Mavrogheni îşi plimba straniul echipaj, erau adevărate capcane pentru trăsuri, ale căror roţi rămâneau deseori înţepenite între buştenii ce se desprindeau cu uşurinţă.
       La 26 iunie 1786 (primul an al domniei), Nicolae Mavrogheni dă ordin să se repare toate străzile bucureştene, în funcţie de materialul care fusese folosit iniţial – paie şi nuiele în mahala, podine de lemn pe arterele principale. Tot el a introdus un fel de autorizație de construire, prin care cere ca fiecare construcţie să se ridice legal, în acord cu arhitectura clădirilor din jur. Bucureştiul e „nostim“ în vremea lui Mavrogheni, petrecerile se ţin lanţ, comerţul înfloreşte.
      Spre deosebire de alți domnitori fanarioți, el avea reale calități de comandant militar. În războiul ruso-austro-otoman a luptat, cu 10.000 de oșteni, de partea otomanilor, dând un ajutor prețios turcilor în evitarea unei noi mari înfrângeri. Victoriile pe câmpul de luptă nu l-au ajutat să-și țină domnia. Pe 31 martie 1790 murea amiralul, protectorul său. Vizirul este și el schimbat, fiind numit în locul său un adversar al lui Mavrogheni. Domnul își dă seama că nu mai are scăpare. Ar fi putut să fugă la austrieci, dar a refuzat. Pe temeiul reclamațiilor primite de la boieri – Ienăchiță Văcărescu a avut un rol activ în privința asta- noul vizir, invocând un firman împărătesc, care va dovedi a nu fi autentic, dă ordin să fie executat.
     Trimișii îl găsesc în localitatea Beala, pe râul Iantra, între Rusciuc și Șiștov. Aici are loc asasinatul pe 30 septembrie 1790. Capul lui Nicolae Mavrogheni este trimis la Constantinopol și ținut la poarta Seraiului. Curând, dovedindu-se că vizirul a umblat cu vicleșug, este executat prin împușcare în februarie 1791.Văduva, doamna Maria, și cei nouă copii – trei băieți și nouă fete- pot astfel să își păstreze averea care altfel ar fi trebuit să intre în vistieria otomană.
      Rămășițele pământești ale lui Nicolae Mavrogheni au fost reînhumate mai târziu, după 1821 la Bursa (Asia Mică), în biserica Sfinților Apostoli. Alături de ele odihnește doamna Maria, decedată în 1829.

Surse:

http://galeriaportretelor.ro/item/nicolae-mavrogheni/

https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/753-nicolae-mavrogheni

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/nicolae-mavrogheni-un-caligula-in-tara-romaneasca

http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/04-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-IV-1966_072.pdf

http://www.istorie-pe-scurt.ro/nicolae-mavrogheni-un-al-doilea-vlad-tepes-trasura-trasa-de-cerbi-cu-coarne-aurite/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here