S-a întâmplat în 30 decembrie 1947: Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) este obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara; a doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4.I.1948, când va părăsi România; tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363).
Actul abdicării Regelui Mihai I – 30 decembrie 1947
„Mihai Iiu
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională
Rege al României
La toți de față și viitori, sănătate
În viața Statului român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat.
Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constituția Țării – ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare.
În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României.
În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,
A B D I C
pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.
Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.
Mihai
Dat la București,
astăzi 30 Decembrie 1947″.
La finele anului 1947, Regele Mihai rămăsese singurul lider al unui stat din Europa Centrală şi de Est care reprezenta încă politica democratică şi forma de guvernământ de dinainte de război. În acest context, evenimentele ce aveau să urmeze deveniseră previzibile. În interviurile realizate de scriitorul Mircea Ciobanu cu Regele Mihai imediat după 1989, Regele vorbeşte despre atmosfera politică din lunile ce au predecedat abdicarea: „Începând cu august 1944, provocările, sabotajele, actele de diversiune puse la cale şi supravegheate de Moscova au fost atât de numeroase şi atât de insistent puse în seama unor forţe politice care nu mai pridideau să se disculpe, încât am impresia că toată lumea era foarte obosită.”
În noiembrie 1947, Regele Mihai a fost invitat să participe, la Londra, la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a a Regatului Unit. Cu acest prilej, a cunoscut-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma, cea care ulterior avea să-i devină soţie. Povestind acest episod, Regele Mihai aminteşte şi de relaţia tensionată pe care o avea cu guvernul de la acea vreme: „Cam pe la sfârşitul lunii octombrie am primit din partea Regelui Angliei invitaţia de a participa la nunta Principesei Elisabeta, actuala regină. Acolo am reîntâlnit-o pe Regina Ana, pe atunci Principesa de Bourbon Parme. În seara acestei recepții am cerut mâna Principesei Ana. […] Când am plecat spre Londra de la Băneasa, la aeroport erau de faţă toţi membrii guvernului, cu zâmbetul pe buze, afabili. În decembrie, când ne-am întors, atmosfera din gara Mogoşoaia era glacială. Un contrast care n-ar fi trebuit să mă surprindă. Groza spera să nu mă mai întorc în ţara. I-ar fi fost mai simplu să spună că am părăsit ţara dintr-un motiv sentimental, că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.”
Chemat de la Sinaia, unde se afla cu mama Sa, Regina Elena, la Palatul Elisabeta din București pentru „o chestiune de familie”, Regele Mihai a fost întâmpinat pe 30 decembrie în Palatul de pe Șoseaua Kisselef de către Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri și de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministru al Economiei. Cei doi l-au șantajat pe Rege să abdice și i-au solicitat să semneze un act redactat dinainte, sub pericolul asasinării a numeroși tineri arestați în lunile și anii care au succedat preluării controlului asupra guvernului de către comuniști și partenerii lor, cu sprijinul militar sovietic. Așa cum arată documentele din arhive, lovitura de stat fusese minuțios pregătită inclusiv prin asedierea Palatului Elisabeta de către trupe și tăierea legăturilor telefonice.
În şedinţa din aceeaşi zi a Cabinetului, Petru Groza declara: „(…) monarhia constituia o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. (Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din ziua de 30 Decembrie 1947, ora 15:30).La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. Curând, pe 3 martie 1948, la Londra, Regele a denunțat abdicarea, considerând-o „un act de violență” și afirmând deschis: „nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus”.
Surse:
Ciobanu, Mircea, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/abdicarea-regelui-mihai
https://peles.ro/personalitati/regele-mihai-i/
https://www.iiccr.ro/abdicarea-fortata-a-regelui-mihai-30-decembrie-1947/
https://radioromaniacultural.ro/30-decembrie-1947-regele-mihai-i-al-romaniei-este-fortat-sa-abdice/
https://www.art-emis.ro/istorie/actul-abdicarii-de-la-30-decembrie-1947-puncte-de-vedere
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai