S-a întâmplat în 3 noiembrie 1919

0
42

S-a întâmplat în 3 noiembrie 1919: Istoricul Vasile Pârvan îşi inaugurează cursul de istorie la nou înfiinţata Universitate a Daciei Superioare din Cluj cu prelegerea: „Datoria vieţii noastre”, în care a adus şi un omagiu jertfei depuse de tinerii ostaşi români la înfăptuirea unităţii naţionale a statului.

    Eseist, istoric şi filosof al culturii, Vasile Pârvan s-a născut la Huruieşti, judeţul Bacău, la 28 septembrie 1882. Vasile Pârvan şi-a înscris numele printre cei mai de seamă oameni de cultură de la începutul secolului al XX-lea din ţara noastră, prin prelegerile sale exercitând în epocă o mare atracţie asupra intelectualităţii tinere, creând o şcoală istorică proprie, cu discipoli iluştri.A urmat secţia clasică a Liceului „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad (1893-1900), unde a fost premiat de două ori la concursurile de istorie ale Societăţii „Tinerimea Română” şi a absolvit secţia de istorie a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1904).
       La recomandarea lui Nicolae Iorga şi a lui Alexandru Sturdza a fost primit, ca bursier, la Universitatea din Jena (1904). După doi ani s-a mutat la Universitatea din Berlin, unde a studiat filosofia. Şi-a luat diploma de doctor în filosofie, la 9 ianuarie 1909, la Universitatea din Breslau, susţinând o teză despre naţionalitatea comercianţilor din Imperiul Roman.A debutat în publicistică la „Noua revistă română” (1900). Din 1902 a început să colaboreze la „Convorbiri literare”, şi din 1903 la „Voinţa naţională”, „Tribuna poporului” (unde semna uneori cu pseudonimul V. Andrei), „Luceafărul”, etc. În 1906 a aderat la Frăţia Bunilor Români, organizaţie creată de Nicolae Iorga, începând să colaboreze la „Sămănătorul” şi „Neamul românesc”. Din 1907 a început să scrie şi pentru „Viaţa românească” şi „Gazeta generală a învăţământului”.
        A conferenţiat în cadrul Universităţii de Vară de la Vălenii de Munte, al Ligii Culturale pentru Unitatea Tuturor Românilor, a întreprins călătorii de studii în străinătate şi excursii ştiinţifice cu studenţii în Transilvania. A scos împreună cu Virgil Arion şi G. Bogdan-Duică, în 1913-1914, publicaţia „Românismul”.Vasile Pârvan a lucrat ca funcţionar la secţia de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române (1903). A fost, apoi, profesor secundar la Bacău şi Iaşi (1904-1909), profesor suplinitor (din 1909) la Catedra de Istorie Veche, Epigrafie şi Antichităţi Greco-Romane a Universităţii din Bucureşti; director al Muzeului Naţional de Antichităţi (din 1910); director al Şcolii române din Roma (din 1921).A fost unul dintre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene (1913), în cadrul căruia a susţinut o serie de prelegeri.
      Vasile Pârvan, considerat „părinte al arheologiei româneşti”, a conceput un important plan naţional de cercetări arheologice. În cadrul acestuia, Vasile Pârvan a efectuat săpături arheologice în aşezări şi cetăţi din Dobrogea şi Muntenia: la Histria (cetate descoperită de Vasile Pârvan în urma săpăturilor începute în 1914), la Callatis, la Ulmetum, la complexul dacic din Munţii Orăştiei, în aşezările neolitice şi dacice din Câmpia Dunării.În timpul primului război mondial şi-a continuat munca în refugiul de la Dobrovăţ, judeţul Iaşi, apoi la Odessa şi la Focşani. Reîntors la Bucureşti, şi-a reluat activitatea didactică, colaborând la „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială” a lui D. Gusti, în care a formulat un întreg program de culturalizare, a participat hotărâtor la organizarea Universităţii din Cluj, precum şi la constituirea, în acelaşi an, a Institutului de Antichităţi şi de Studii Clasice în capitala Transilvaniei.I-a fost propusă, în 1918, preşedinţia Partidului Ţărănesc, însă a aderat la Partidul Muncii, alături de Paul Bujor, C. I. Parhon ş.a.
       Profesor de istoria antică şi la Universitatea din Cluj, Vasile Pârvan a rostit prelegerea inaugurală „Datoria vieţii noastre” (1919), a prezentat la Universitatea din Bucureşti dialogul platonic „Anaxandros” (1920) dedicat tragediei greceşti, şi prelegerea despre „Ritmul istoric” (1920). Alături de cursuri de istorie antică, a predat despre istoria religiilor: „Doctrinele salvării” (1919), „Originea dramei antice” (1920) şi „Istoria gândului liric în lumea mediteraneană” (1922).A colaborat cu Academie des Inscriptions (Franţa) şi cu Academia dei Lincei (Italia), a redactat regulamentul şcolilor române din Roma şi Paris, a fondat cu Aristide Blank, D. Gusti şi Marin Simionescu-Râmniceanu, Editura Cultura Naţională (1920) şi a formulat inscripţiile pentru Arcul de Triumf din Bucureşti. De asemenea, a ţinut cursuri, a conferenţiat în ţară şi străinătate, a colaborat la publicaţii ştiinţifice, a întreţinut o permanentă corespondenţă cu oamenii de ştiinţă români şi străini, a participat la congrese ştiinţifice internaţionale.
      A studiat îndeaproape istoria geto-dacilor, concepând şi realizând o operă monumentală „Getica.O protoistorie a Daciei în mileniul I a. Hr.”, în care, pentru prima dată, s-au găsit adunate la un loc şi interpretate istoric descoperirile arheologice şi numismatice din Dacia preromană.De asemenea, este autorul unor lucrări de referinţă, între care: volumul „M. Aurelius Verus Caesar şi L. Aurelius Commodus. „Studiu istoric” (1909); „Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman” (1911);”Cetatea Tropaeum.Consideraţii istorice” (1911); „Ştiri noi despre Dacia Malvensis” (1913-1914); „Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane” (1919), „Începuturile vieţii romane la gurile Dunării” (1923); „Dacia Civilizaţiile străvechi din regiunile carpato-danubiene” (1937) ş.a.În afara lucrărilor de strictă specialitate, Vasile Pârvan a publicat eseuri de filosofia culturii şi estetică, prelegeri şi discursuri comemorative.
        Concepţia sa despre istorie a expus-o în lucrarea „Idei şi forme istorice” (1920). A mai lăsat un volum de „Memoriale” (1923). A iniţiat, pe când era director al Şcolii Române din Roma (1923), apariţia a două anuare ale acesteia: „Ephemeris Dacoromana” şi „Diplomatarium italicum”.Personalitate de frunte a ştiinţei istorice româneşti, Vasile Pârvan a fost delegat permanent şi secretar al Uniunii Academice Internaţionale (din 1920) şi membru fondator al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice şi profesor agregat la Sorbona (1926), precum şi membru al unor organisme de prestigiu: Comisia Monumentelor Istorice, Institutul Arheologic German (din 1914), Academia Pontificale din Roma (de Arheologie), Academia dei Lincei (1927).
         Membru corespondent (18 mai 1911) şi membru titular (18 mai 1913); vicepreşedinte (12 iun. 1920-6 iun. 1923) şi secretar general (6 iun. 1923-8 iun. 1927) al Academiei Române.A fost secretar al PEN-Clubului român (1923).S-a stins din viaţă la 26 iunie 1927. Prin testament, şi-a lăsat averea Academiei Române, iar biblioteca a donat-o Şcolii Române de la Roma.

Surse:

http://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=izvoare_romanesti&fisier=Parvan_Vasile_-_Datoria_vietii_noastre

http://www.autorii.com/scriitori/vasile-parvan/index.php

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/06/26/documentar-90-de-ani-de-la-moartea-istoricului-vasile-parvan-intemeietor-al-arheologiei-romanesti-04-02-00

http://digital-library.ulbsibiu.ro/dspace/bitstream/123456789/716/6/Anca_Sarghie_Radu_Stanca_si_obsesia_Thalie_prefata.pdf

http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Vasile+P%E2rvan&d=Datoria+vie%FEii+noastre

http://www.bjc.ro/wiki/index.php/Alma_Mater_Napocensis_–_Idealul_Universităţii_moderne:_prelegeri_inaugurale_la_Universitatea_din_Cluj_în_perioada_interbelică_%281919-1940%29_/_ediţie%2C_studiu_introductiv_şi_note:_Vasile_Puşcaş._-_Bucureşti:_Editura_Fundaţiei_Culturale_Române.

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here