S-a întâmplat în 3 martie 1871, 3/15

0
73

S-a întâmplat în 3 martie 1871, 3/15 .  S-a născut Constantin Argetoianu, om politic. Constantin Argetoianu (n. Craiova – d. 6 februarie 1955, penitenciarul Sighet), a fost jurist, medic, diplomat, om politic. După terminarea studiilor a urmat o carieră diplomatică, însă a renunţat la aceasta pentru a-şi face debutul în viaţa politică tumultuoasă a României.

        Constantin Argetoianu reprezintă portretul perfect al traseistului politic din perioada interbelică. Rămas în conştiinţa publică ca un „globe-trotter” politic, în drumul său către putere Argetoianu a făcut parte din opt partide politice, un record pentru istoria politică a României, schimbând deseori taberele pentru a-şi atinge scopul. Prin manevre abile şi jocuri de culise, a reuşit aproape întotdeauna să îşi atingă obiectivele, fiind numit în cele mai înalte funcţii din stat. A fost deputat, ministru, preşedinte al Senatului şi preşedinte al Consiliului de miniştri.

        După venirea comuniştilor la putere s-a întors în mod surprinzător în ţară, încercând să-şi reia activitatea politică, însă a avut aceeaşi soartă ca şi ceilalţi demnitari interbelici, sfârşind tragic în temniţele comuniste.

        Totodată, Argetoianu se numără printre cei mai buni memorialişti politici, din lucrările căruia putem afla numeroase detalii din viaţa politică a României interbelice. A devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, făcând parte din consiliile de administraţie ale mai multor întreprinderi şi bănci. Avea o moşie la Breasta (jud. Dolj), unde-şi petrecea o bună parte din timpul liber.

           Era descendent al unor vechi şi influente familii boiereşti din Ţara Românească, fiul generalului Ion Argetoianu, fruntaş al Partidului Conservator. Studiile primare le urmează la Şcoala nr. 1 de băieţi „Obedeanu” din oraşul natal, după care pleacă la Bucureşti unde învaţă la trei licee de prestigiu: „Matei Basarab”, „Sfântul Sava”, „Sfântul Gheorghe”.

           Cursurile universitare le urmează la Paris (1888 – 1806), unde îşi obţine licenţa în drept şi litere şi doctoratul în medicină. La 26 februarie 1898, Argetoianu îşi începe cariera diplomatică fiind admis în Centrala Ministerului Afacerilor Străine şi promovează rapid treptele ierarhice, de la ataşat la secretar şi consilier de legaţie.

            Este trimis în străinătate, la reprezentanţele României din Constantinopol (1898 şi 1903 – 1904), Roma (1898 – 1903), Viena (1904 – 1910) şi Paris (1910 – 1913). Ca medic, participă la Al Doilea Război Balcanic, apoi se înscrie în Partidul Conservator (1913), publicând broşura „Marea proprietate şi exproprierea”, în care pleda împotriva reformei agrare preconizate de Partidul Naţional Liberal.

          În 1917, la Iaşi, a fost impresionat de generalul Alexandru Averescu, devenindu-i colaborator şi sfătuitor. În primul guvern Averescu (29 ianuarie – 27 februarie 1918), a fost numit ministru de Justiţie, însoţindu-l pe general la Buftea, unde, în zilele de 10 şi 11 februarie 1918, au discutat condiţiile păcii separate cu reprezentanţii Puterilor Centrale.

          După semnarea tratatului preliminar, generalul depune mandatul cabinetului, iar pe 3 aprilie îşi formează propriul partid, Liga Poporului, la fondarea căruia Constantin Argetoianu a avut o substanţială contribuţie. Conform programului noului partid, de această dată, Argetoianu susţinea votul universal, exproprierea moşiilor şi împărţirea lor la ţărani.

          Pe 13 martie 1920, Alexandru Averescu şi Partidul Poporului sunt chemaţi la putere de regele Ferdinand I, la sugestia fruntaşului liberal Ionel Brătianu, care miza pe marea popularitate a generalului.În acest nou guvern, Constantin Argetoianu a primit portofoliul Ministerului de Finanţe, iar din 13 iunie, portofoliul Ministerului de Interne. În octombrie 1920, a ordonat ocuparea militară a întreprinderilor şi arestarea fruntaşilor grevei generale.

          Două luni mai târziu, Argetoianu s-a confruntat cu un nou moment dificil, anume atentatul de la Senat din 8 decembrie 1920, comis de Max Goldstein, care, animat de idei anarhiste, urmărea să distrugă „elita burgheziei” şi să contribuie la „victoria socialismului”. El a reuşit să pătrundă în sala Senatului şi să aşeze o bombă în spatele fotoliului prezidenţial.

          În explozie au murit Dimitrie Greceanu (ministrul Justiţiei), episcopul Radu (de la Oradea), senatorul Spirea Gheorghiu şi a fost rănit grav generalul Constantin Coandă, preşedintele Senatului. În cele din urmă, Max Goldstein a fost prins în încercarea de a trece în Bulgaria şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, murind în închisoare după o lungă grevă a foamei.

          Pe 12 mai 1921, ministrul de Interne a organizat arestarea delegaţilor socialişti care au votat afilierea fără rezerve la Internaţionala Comunistă, act ce a stârnit şi reacţii critice, deoarece printre întemniţaţi se aflau şi câţiva parlamentari. Elaborase totul fără a înştiinţa guvernul sau măcar pe generalul Averescu.

         După ce ordinele de rigoare fuseseră transmise, l-a informat pe general, iar acesta l-a avertizat: „În caz de insucces, vei trage natural consecinţele”. Miniştrii au fost convocaţi exact la ora când trebuia să înceapă acţiunea. În timpul dezbaterilor, s-a constituit o majoritate care dezaproba acţiunea. În toiul dezbaterilor, Argetoianu a dat telefon generalului Eracle Nicoleanu, prefectul Poliţiei Capitalei, care l-a informat că i-a arestat pe comunişti. „M-am înapoiat la masa verde… până atunci nu deschisesem gura: Domnilor – şi cu un zâmbet m-am uitat la Averescu – domnilor, discuţiile dvs. sunt inutile; totul s-a terminat. Toţi conducătorii comunişti şi terorişti sunt la Văcăreşti sau la Jilava… Pot să vă dau plăcuta asigurare că s-a terminat cu comunismul în România!”

            Deplin încrezător în capacitatea lui politică, Argetoianu se ocupa deseori ca actele guvernului să obţină aprobarea Parlamentului.

        Prin „grija” lui Ionel Brătianu, Alexandru Averescu a fost nevoit să depună mandatul cabinetului pe 13 decembrie 1921. După pierderea puterii, Argetoianu a ajuns la concluzia că „steaua politică” a generalului Averescu se îndrepta spre apus, drept care, la 15 decembrie 1923 a decis să se proclame el preşedintele partidului. Tentativa nu a reuşit. Ca urmare, gruparea condusă de el s-a desprins din partid şi a încercat să îşi caute o nouă identitate politică.

        Astfel, în mai1924, gruparea lui Argetoianu a fuzionat cu Partidul Naţionalist-Democrat, condus de savantul Nicolae Iorga, PND luându-şi denumirea de Partidul Naţionalist al Poporului.

           Argetoianu urmărea crearea unui mare partid de opoziţie, capabil să pună capăt dominaţiei liberale. Acelaşi obiectiv îl urmărea şi Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Român, care la 23 ianuarie 1925 lansase un apel către partidele din opoziţie pentru a colabora în vederea înlăturării guvernului Ion I. C. Brătianu. În februarie 1925, Argetoianu l-a convins pe Iorga să accepte fuziunea cu PNR, folosind cu mare abilitate „arta linguşirii” . În numai trei zile de negocieri, pe 8 martie, PNP a fost absorbit de Partidul Naţional Român, iar Nicolae Iorga a devenit co-preşedinte alături de Iuliu Maniu.

          După alegerile parlamentare din iunie 1926, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au început negocierile pentru fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc.Totul s-a petrecut peste capul lui Argetoianu şi al lui Iorga, fapt ce i-a nemulţumit. Dacă Iorga a decis, la 28 septembrie 1926, să-şi refacă vechiul partid, Argetoianu s-a declarat „independent”.

           Din acestă calitate, a participat în guvernul condus de Barbu Ştirbey (4 iunie 1927 – 20 iunie 1927) ca ministru al Agriculturii şi Domeniilor, portofoliu pe care îl va păstra şi în cabinetele prezidate de Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu, până la 3 noiembrie 1928.

          După trecerea PNL în opoziţie, personalitatea care s-a afirmat cel mai puternic în acest partid a fost I. G. Duca, iar Argetoianu şi-a dat curând seama că nu avea şanse pentru şefia partidului. La începutul lunii iunie 1930, Argetoianu se afla într-o excursie de plăcere pe coasta Dalmaţiei, când a aflat că principele Carol a venit în ţară, fiind proclamat rege la 8 iunie 1930.

           În prima audienţă, Argetoianu l-a sfătuit pe rege să instaureze un regim de mână forte. Regelui i-a plăcut ce a auzit şi l-a menţinut în cercul sfătuitorilor de taină. În noiembrie 1930, a fost chemat la Sinaia, unde regele i-a dictat un „interviu”, care a apărut în Universul din 30 noiembrie 1930 şi a făcut multă vâlvă, determinându-l pe Vintilă Brătianu să ceară excluderea lui Argetoianu din partid (10 decembrie 1930).

           Atitudinea sa de fidelitate faţă de şeful statului, l-a determinat pe acesta să îl folosească în primăvara anului 1931, când a decis să formeze un guvern de „uniune naţională” format din apropiaţii şi susţinătorii regelui.

         Profitând de criza politică, Carol l-a desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga pe 18 aprilie 1931, deoarece savantul se bucura de un prestigiu ireproşabil în ochii opiniei publice şi în străinătate, ceea ce constituia o „perdea de fum” pentru restul clasei politice. În fapt, regele deţinea puterea indirectă, iar Argetoianu, din funcţia de ministru al Internelor, s-a ocupat de manevrele de culise pentru a asigura succesul guvernului în alegeri.

           Constantin Argetoianu a decis să îşi fondeze propria formaţiune politică pe 6 iunie 1932, pe care a denumit-o Uniunea Agrară, iar din 8 octombrie 1936, a redenumit-o Partidul Agrar. Insuccesul din alegeri, l-a determinat pe Argetoianu să îşi reconsidere încă odată statutul politic.

         Dictatura regală a fost instituţionalizată prin Constituţia din 27 februarie 1938, iar pe 30 martie a fost adoptat decretul de dizolvare a partidelor politice, moment din care Argetoianu a fost numit consilier regal.

              Mai mult, pe 8 aprilie 1938 a fost ales preşedintele Consiliului Superior Economic, care avea rolul de a coordona politica economică a României şi de a elabora un plan de dezvoltare pe cinci ani. După renunţarea lui Nicolae Iorga la fotoliul de preşedinte al Senatului, pe 15 iunie 1939 Argetoianu a fost numit în noua funcţie, pe care o va deţine până la abdicarea regelui Carol al II-lea.

          Pe 28 septembrie 1939, Constantin Argetoianu a fost desemnat preşedinte al Consiliului de miniştri, însă acţiunile sale au fost considerate ineficiente de şeful statului.Lipsit de sprijinul lui Carol, pe 23 noiembrie Argetoianu şi-a depus mandatul, dar a rămas consilier regal şi preşedinte al Senatului.

           Participant la Consiliul de Coroană din dimineaţa zilei de 27 iunie 1940, Argetoianu s-a pronunţat pentru cedare în faţa ultimatumului sovietic. „Nu putem face război.Să păstrăm armata pentru alţi duşmani”. La 28 iunie s-a efectuat o remaniere a guvernului Gheorghe Tătărescu, Argetoianu devenind pentru doar o săptămână ministru de Externe.

            Principalul său act a fost anunţul că România renunţă la garanţiile date de Marea Britanie şi Franţa la 13 aprilie 1939. La 4 iulie, guvernul Tătărescu a demisionat. În cadrul celor două Consilii de Coroană din 30 august 1940 a avut o poziţie clară: „Nu discutăm şi nu ne putem opune, ne supunem, suntem cu genunchii pe grumaz”. România Mare era sfâşiată.

             Pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost silit să abdice de generalul Ion Antonescu.Acesta a negociat formarea unui guvern cu Mişcarea Legionară. În acest sens, pe 14 septembrie, România este declarată „stat naţional-legionar”.

           Argetoianu a reuşit să scape de răzbunarea legionară. La 27 noiembrie 1940, a fost ridicat de legionari şi dus la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde se aflau şi alţi foşti înalţi demnitari ai regimului carlist. În seara precedentă, 64 de persoane (inclusiv fostul prim-ministru Gheorghe Argeşeanu), arestate pentru că participaseră la măsurile împotriva legionarilor, au fost asasinate la închisoarea Jilava. Pentru ca să nu aibă aceeaşi soartă şi cei de la Prefectură, a intervenit personal generalul Ion Antonescu, care a dispus eliberarea lor. Nu de acelaşi tratament au avut parte Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, care în acea noapte au fost executaţi de legionari.

          În următoarea perioadă a încercat să se alăture partidelor politice istorice pentru a îndepărta dictatura militară a generalului Antonescu.

           Tentativele sale au eşuat, astfel că în aprilie 1944 a plecat în Elveţia, cu speranţa că va contribui la obţinerea de către România a unor condiţii mai bune de armistiţiu din partea puterilor occidentale

            Gestul surprinzător a survenit pe 8 noiembrie 1946, când Argetoianu a revenit în ţara ocupată de trupele sovietice cu speranţa de a-şi relua activitatea politică. În mai 1947 şi-a fondat un nou partid, Uniunea Naţională Muncă şi Refacere, care însă nu a putut rezista acţiunilor comuniştilor de a acapara întreaga putere în stat şi a înlătura forţele de opoziţie.

          În acel an au fost „decapitate” toate formaţiunile politice care ameninţau ordinea comunistă, iar speranţa bătrânului politician a fost spulberată.În noaptea de 5/6 mai 1950, Constantin Argetoianu a fost arestat de autorităţile comuniste.Cinci ani mai târziu, pe 6 februarie 1955, şi-a găsit sfârşitul la penitenciarul din Sighet, având vârsta de 84 de ani.

Surse:

Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri, vol. I-V, ediţii de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, 1990-2003

Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/constantin-argetoianu-ultimatum-mi-s-au-taiat-picioarele

http://www.autorii.com/scriitori/constantin-argetoianu/

https://www.mlnar.ro/masoni-celebri/constantin-argetoianu

Constantin Argetoianu şi vremurile sale: o recitire

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here