S-a întâmplat în 3 iunie 1899

0
31

S-a întâmplat în 3 iunie 1899: A murit Johann Strauss II, compozitor austriac (n. 1825). Johann Strauss-fiul s-a născut la Viena, la 25 octombrie 1825, fiind fiul cel mare al lui Johann Strauss-tatăl, un mare compozitor al vremii (n. 14 mart. 1804-m. 25 sept. 1849). În familie, i se spunea Şani.

Pe când avea doar şase ani, el a compus primul său vals, care s-a păstrat sub titlul „Primele Gânduri” (Erste Gedanke). Tatăl său s-a opus ca fiul cel mare să urmeze o carieră muzicală. Vocaţia muzicală a fraţilor Strauss a găsit un aliat firesc în mama lor, care, cu destul de multă greutate, a obţinut de la tatăl lor aprobarea pentru ca fraţii Strauss să înveţe să cânte la pian. Johann şi Josef deveniseră pianişti străluciţi, complăcându-se tot mai mult în atmosfera artistică de care era plină Viena în epoca lor, în ciuda încercărilor tatălui lor de a-i ţine departe de ea.

Obligat de tatăl său, Johann Strauss-fiul a studiat pentru a deveni funcţionar de bancă, dar a renunţat fiind exclus după doi ani, pentru comportament inadecvat. După divorţul părinţilor, încurajat de mama sa, a luat lecţii de vioară de la Kehlmann, maestru de balet al Operei imperiale, un pedagog experimentat, de la care a primit şi cele dintâi noţiuni teoretice. Dar adevăratul lui maestru a fost capelmaistrul Josef Drechsler (1782-1852), care l-a primit în rândurile elevilor săi, la 16 ani. Drechsler a semnat la 7 iulie 1844 un certificat despre talentul cu totul excepţional al tânărului Johann Strauss, necesar pentru ca magistratul oraşului să-i elibereze proaspătului capelmaistru autorizaţia de a cânta cu ansamblul alcătuit de el în localurile publice ale Vienei.
       Johann Strauss avea doar 19 ani şi, fiind considerat minor din punct de vedere juridic, avea nevoie de acordul tatălui său. Pentru că nu l-a primit, Drechsler a girat, cu întregul său prestigiu profesional, în faţa magistratului pentru seriozitatea şi buna pregătire artistică ale fostului său discipol. Johann Strauss şi-a constituit propria lui orchestră la cazinoul „Dommayer”, devenind astfel concurentul lui Johann Strauss-tatăl, care a încercat să-l obstrucţioneze. „Strauss contra Strauss!” Ştirea a izbucnit pe neaşteptate în toamna anului 1844. Vienezii se împărţiseră în două tabere, unii aprobând însufleţiţi hotărârea plină de curaj a fiului, alţi luând cu îndârjire apărarea tatălui. A urmat primul concert aşteptat cu nerăbdare de vienezi.
        Tânărul Strauss a cucerit de la început şi pentru totdeauna auditoriul, lucru pe care l-a confirmat întreaga presă vieneză. Johann Strauss-tatăl a aflat din sursa autorizată a opiniei publice că în oraşul unde se crezuse singur stăpân este loc pentru amândoi „zeii de casă” ai vienezilor. Succesul fulgerător al lui Johann Strauss-fiul a fost un semn al vremurilor noi. Muzica tânărului Strauss, mai spontană şi mai expresivă, aducea o puternică inovaţie locală, un timbru care era doar al Vienei. De la primele sale valsuri Johann Strauss-fiul a folosit un anumit fel al lui propriu de a cânta, o concizie sugestivă a imaginilor muzicale eliberate de servituţiile clasice.Valsurile lui sunt lirice, expresia frustrantă a sentimentelor captivează urechea şi inima, melodia concentrată tălmăceşte o emoţie sinceră. Ele au câştigat un public din ce în ce mai larg, care le asculta nopţi întregi fără să se plictisească.
        Impresarii i-au oferit tânărului Strauss contracte avantajoase pentru Berlin, Paris şi Londra, unde compoziţiile lui erau vândute în librării în mii şi mii de exemplare.În 1848, a fost numit şef al muzicii municipale din Viena. Tată şi fiu, muzica ajunsese să-i aducă destul de des împreună, fiind nevoiţi să colaboreze la repetiţiile în comun şi la defilările unităţilor. În 1847 tatăl şi fiul s-au împăcat. La scurt timp Johann Strauss-fiul a întreprins primul lui turneu în Ungaria, Boemia şi Transilvania, ajungând şi în Muntenia şi Moldova. În iarna anului 1847, el a vizitat oraşele Cluj, Sibiu, Lugoj, Arad şi Timişoara, unde a susţinut trei concerte. După un scurt popas la Braşov, a plecat la Iaşi şi, de acolo, la Bucureşti.
        În februarie 1848, când a izbucnit la Paris revoluţia, Johann Strauss-fiul se afla din nou la Bucureşti, unde revenise după câteva concerte susţinute la Iaşi, Belgrad şi Zagreb. Întors la Viena, a descoperit peste tot agitaţia revoluţiei ale cărei proporţii întreceau aşteptările. Evenimentele au avut aspra inspiraţiei sale o înrâurire nemijlocită şi creatoare, incitându-l la dezvoltarea mai intensă ca oricând a elementelor populare cu accente impulsive şi nervoase. După moartea tatălui, în toamna anului 1849, fiul a unit cele două orchestre, efectuând numeroase turnee în Europa. În 1853, fiind epuizat, a încredinţat bagheta orchestrei fratelui său, Joseph, el dirijând doar în timpul verii.
         În 1862, se căsătoreşte cu cântăreaţa Jetty Treffz, care moare în 1877. Urmează alte două căsătorii, cu Angelika Dietrich, în 1878, şi cu Adele Deutsch, în 1889. În 1856, i s-au oferit 200.000 de ruble de argint pentru a concerta pe tot timpul sezonului de vară în staţiunea balneo-climaterică Pavlovsk de lângă Petersburg. Johann Strauss a primit propunerea nu atât pentru suma fabuloasă, care însemna un record în rândul tinerilor artiştilor interpreţi, cât pentru faptul că îl atrăgea Răsăritul, îndeosebi Rusia. După succesul triumfal pe care l-a înregistrat, a revenit în fiecare an la Pavlovsk. Din desele călătorii în Rusia, a rămas o serie de compoziţii: „Adio Petersburgului”, „Polca Nevei”, „Din pădurea Pavlovskului”.
       În 1863, a fost numit director al balurilor Curţii. Din acel moment, din motive de sănătate, începe să neglijeze conducerea orchestrei, încredinţând-o fraţilor săi Joseph (1827-1870) şi Eduard (1835-1916), şi se consacră compunerii de muzică de divertisment. Meritul istoric al lui Johann Strauss-fiul în muzica vieneză constă în primul rând în felul în care a perceput noul din atmosfera epocii şi a reuşit să-l exprime în imaginile specifice ale valsurilor sale. El a avut darul de a gândi în imagini muzicale, întruchipând în ele nevoia de înnoire, de transformare şi de înnobilare a sentimentului omului vremii sale.
        Din cele 15 operete ale sale, cele mai cunoscute sunt „Liliacul” (1874), „Cagliostro” (1875), „O noapte la Veneţia” (1883), „Voievodul ţiganilor” (1885), „Sânge vienez” (1899). Însă lucrările sale cele mai populare rămân valsurile vieneze, în jur de 170, fiind considerate admirabile şi grandioase, precum „Dunărea albastră” (1867), „Viaţă de artist” (1867), „Vin, femei şi cântece” (1869), „Sânge vienez” (1873), „Vocile primăverii” (1883), „Valsul împăratului” (1889). Acestora li se adaugă 80 de cadriluri, 140 de polci, 45 de marşuri şi 32 de mazurci.

       A murit în 1899, de pneumonie, fiind înmormântat lângă Brahms şi Schubert. Lucrările sale sunt considerate chintesenţa muzicii vieneze şi au influenţat într-o manieră imposibil de neglijat întreaga muzică: de la Mahler la Ravel, mulţi muzicieni i-au adus omagiul lor.

Surse:

George Sbârcea: Când Dunărea era albastră. Povestea valsului și a familiei Strauss. București, Editura Muzicală, 1974

https://www.societateamuzicala.ro/societateaculturala/strauss-johann-strauss-fiul

https://www.britannica.com/biography/Johann-Strauss-II

https://muzicaclasica.weebly.com/johann-strauss-fiul.html

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/06/03/documentar-johann-strauss-fiul-regele-valsului-vienez-08-44-29

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here