S-a întâmplat în 3 februarie 1941

0
124

S-a întâmplat în 3 februarie 1941 : s-a născut actorul Ştefan Iordache. Ștefan Iordache (d. 14 septembrie 2008, Viena, Austria) a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune.

Ștefan Iordache s-a născut la Bucureşti, însă şi-a perecut primii ani din viaţă la Calafat, în județul Dolj, oraş în care locuiau bunicii din partea mamei.

 

S-a mutat apoi, alături de părinţii săi, Elena, casnică, şi Traian, un croitor de lux, la Bucureşti. Locuieşte timp de mai mulţi ani în cartierul Rahova, pe care îl considera adevărata sa „patrie”. În primii ani de şcoală, părinţii săi – o familie de oameni simpli – şi-au dorit ca fiul lor să înveţe foarte bine, cel mic excelând la matematică și științele exacte.

În liceu, Ştefan Iordache s-a pregătit să devină medic, însă la vârsta de 16 ani, în 1958, a picat examenul la Facultatea de Medicină.

A fost, apoi, inclus în brigada artistică a unei cooperative, iar în 1959, a intrat ultimul la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa lui Dinu Negreanu. A absolvit în 1963, printre primii, cu nota 10, în aceeaşi generaţie cu nume precum Irina Petrescu, Cornel Coman sau Valentin Uritescu.

Pentru examenul de licenţă, Ştefan Iordache a interpretat rolul principal din „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht.

În anul 1964, a debutat în film, în „Străinul“, regizat de Mihai Iacob, după romanul omonim publicat, în 1955, de Titus Popovici.

Alături de Ştefan Iordache, în distribuţie s-au mai aflat Irina Petrescu, Șerban Cantacuzino, George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle, George Măruță și Gheorghe Dinică.

Dupa încheierea filmărilor ar fi trebuit îşi satisfacă stagiul militar obligatoriu. Salvarea i-a venit de la un nou rol – cel al studentului Teo – , în pelicula „Gaudeamus Igitur“, în regia lui Gheorghe Vitanidis, la Cluj.

A filmat alături de Ileana Dunăreanu, Sebastian Papaiani, Șerban Cantacuzino, Dem Rădulescu, Anna Széles, Irina Gărdescu, Olimpia Arghir şi Constantin Guriță.

A fost momentul în care Ştefan Iordache şi Sebastian Papaiani s-au împrietenit atât de tare, încât şi-au „însemnat” cu furculiţa încheietura mâinii stângi, devenind „fraţi de cruce”.

După absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Reşiţa. Apoi a trecut, pentru perioade scurte, pe la teatrele din Timișoara și Constanța. Aici a jucat, în 1964, doar în „Vedeta Blondă” din „N-avem centru înaintaș”, în regia lui Jean Stopler. Apoi, a cunoscut perioada de glorie la Teatrul Nottara din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1977.

Pe această scenă, Ştefan Iordache a impresionat în roluri memorabile precum „Hamlet”, în regia lui Dinu Cernescu, „Crimă și pedeapsă”, în regia Sandei Manu, sau „O noapte furtunoasă”, montată de George Rafael.

Din 1977, a jucat pe scena Teatrului Mic, până în anul 1990, unde a jucat magnific în „Maestrul și Margareta”, regia Cătălina Buzoianu, „Emigranții”, de Mrozek, regia Mircea Daneliuc. A jucat în „Amurgul burghez”, de Romulus Guga, regia Dan Pița, în spectacolul „Lolita”, adaptare scenică după Nabokov de Mihaela Tonitza Iordache, regia Cătălina Buzoianu. Alături de Mitică Popescu și Dana Dembinschi, a realizat un rol tulburător în „Alex și Morris”, în regia lui Gelu Colceag.

După 1990, a jucat pe scena Teatrului Național din Craiova, unde s-a remarcat în mai multe roluri care au marcat, în fapt, începutul ascensiunii internaţionale a teatrului craiovean.

Ştefan Iordache a colaborat la realizarea mai multor piese şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, printre rolurile sale remarcabile aflându-se cele din „Richard al III-lea” și „Titus Andronicus”, de Shakespeare. Ambele piese sunt în regia lui Silviu Purcărete. A jucat şi în „O scrisoare pierdută” după Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, „Barrymore”, de W. Luce, regia Gelu Colceag.

Ştefan Iordache a abordat cu același succes și musicalul, jucând în „Au fost odată două orfeline”, ”Adio, femei!” (alături de Angela Similea) și „Bună seara, domnule Wilde!”.

Ultimul său rol în teatru a fost Prințul Potemkin, în „Ecaterina cea Mare” de G.B. Shaw (2008, regia Cornel Todea), interpretat pe scena Teatrului Național din București. Cariera sa cinematografică, derulată pe parcursul unei jumătăţi de secol a fost cel puţin la fel de impresionantă.

Ştefan Iordache a făcut roluri memorabile în „Ediţie specială”, în regia lui Mircea Daneliuc, prducţie 1980.

A jucat alături de Mircea Albulescu, apoi în „De ce trag clopotele, Mitică?”, realizat de Lucian Pintilie, în 1981, a jucat alături de Mariana Mihuț, Petrică Gheorghiu şi Victor Rebengiuc.

Sau în „Glissando” (personajul Ion Teodorescu), lansat în 1985, peliculă ce a făcut furori în epocă, în regia aceluiaşi Mircea Daneliuc, a jucat alături de Tora Vasilescu, Ioan Fiscuteanu, Constantin Dinulescu sau Camelia Zorlescu.

De asemenea, el a fost admirat în „Hotel de lux“, „Concurs“, sau „Noiembrie, ultimul bal“, în regia lui Dan Piţa. Acest film a fost lansat în 1989 şi titlul său a fost considerat o prevestire a căderii comunismului.

Ştefan Iordache a fost profesorul universitar Victor Petrini, în „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), în regia lui Şerban Marinescu.

Acest film excepţional a avut distribuţie pe măsură: Dorel Vişan – Duiosul, comandantul lagărului, Gheorghe Dinică – anchetator de Securitate. Maia Morgenstern a jucat-o pe Matilda, soţia lui Petrini, Victor Rebengiuc – şef de cadre. Tora Vasilescu a jucat-o pe bibliotecara Nineta, Emil Hossu – Iustin Comănescu, Mircea Albulescu – deţinutul-gardian „Grecul” şi George Constantin.

În 2007 a jucat în ultimul său rol în film, în producţia „Ticăloşii”, unde l-a interpretat consilierul prezidenţial Didi Sfiosu, fost revoluţionar.

Ştefan Iordache a avut o lungă şi remarcabilă colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic. Aici a înregistrat peste 60 de piese, în marea lor majoritate, roluri principale.

A lucrat cu Paul Stratilat în „Pavilionul cu umbre” (1972) de Gib Mihăescu, dar și cu Titel Constantinescu în „Interlocutorul” (1979) de Octavian Paler, și cu Leonard Popovici în „După-amiaza unui autor” (1986) de E. Hemingway.

Sub bagheta Elenei Negreanu a fost Jean din „Neînțelegerea” (1981) de Albert Camus. Dar a fost şi Franz din „Sechestrații din Altona” (1985) de Jean-Paul Sartre.

Regretatul Cristian Munteanu l-a distribuit în multe piese, printre care: „Avram Iancu” (1982) de Lucian Blaga, „Cezara” (1983) după Mihai Eminescu. Dar şi „Adela” după Garabet Ibrăileanu, dar și în „Othello”, în rolul Iago.

Unul dintre rolurile mari a fost, tot la Teatrul Radiofonic, Faust din piesa cu același nume de Goethe.

Regizorul Dan Puican l-a îndrăgit de la începuturi, distribuindu-l în rolul principal din „Amfitrion” (1976) de Plaut, apoi în „Bel-Ami” (1981) de Maupassant, iar în 1984, Ștefan Iordache era Astrov din „Unchiul Vanea”, de Cehov.

Ultima întâlnire cu studiourile teatrului radiofonic a fost cea din anul 2003, când a jucat rolul lui Costache Caragiale în piesa „O repetiție moldovenească” de Costache Caragiale.

Ștefan Iordache a fost și un foarte sensibil interpret de muzică ușoară. În anul 1994 Ștefan Iordache participa, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia. La secțiunea „Șlagăre”, cu cântecul „Și între noi mai e un pas”, compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, câștigă locul II.

În anul 1995 Ștefan Iordache participa, din nou, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia” – secțiunea „Șlagăre”. Cu cântecul „Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru a câștigat locul III.

În anul 1995, apare la Casa de Discuri Roton, CD-ul „… între noi mai e un pas”. Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov, pe versurile Andreei Andrei, interpreți fiind Sanda Ladoși şi Ștefan Iordache.

În anul 2003, marele actor a înregistrat alături de bunii săi prieteni, Gheorghe Dinică și Nelu Ploieșteanu, albumul „Cântece de petrecere”. În anul 2006 apare CD-ul „Best of Dan Iagnov” în care o serie de cântece sunt interpretate de Ștefan Iordache fie în cuplu fie solo.

Unul dintre ele este „Eu vreau să-ți spun că te ador (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși). Următorul este „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache – Sanda Ladoși).

De asemenea, important este „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache – Elena Cârstea). Şi nu în ultimul rând, „Sunt doar un poet” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpret Ștefan Iordache).

Celebrul şlagăr „Între noi mai e un pas” are drept compozitor pe Dan Iagnov. Textieră este Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache – Sanda Ladoși.

Un an mai târziu, Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor intitulat „Magazinul meu de vise”. Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei.

Melodiile sunt: „Nu știam că te iubesc atât de mult” – dedicat special de Ștefan Iordache soției sale Mihaela Tonitza – „Mai mult decât oricând”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Viața noastră este un tangou”, „Ți-am dăruit o floare”, „Nu te întreb” și „Magazinul meu de vise”.

Trei dintre cântece sunt interpretate în duet cu Monica Anghel: „Mai mult decât oricând”, „Viața noastră este un tangou” și „Nu te întreb”.

În anul 2008, Jurnalul Național a editat o ediție specială „Ștefan Iordache. Muzică de colecție”, cu un CD care conține poezii și melodii interpretate de Ștefan Iordache. Printre acestea sunt și cinci melodii compuse de Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei și anume: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Ți-am dăruit o floare” și „Magazinul meu de vise”.

În anul 2004, a fost lansată cartea-album „Regele scamator. Ștefan Iordache”‘, scrisă de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și ilustrată de Sorin Ilfoveanu.

Cartea este o mărturisire a actorului făcută cu dragoste despre viață, despre oameni, despre teatru. În același timp, este un spațiu plin de confesiuni și întâmplări inedite.

Printre  premiile pe care Ştefan Iordache le-a obţinut, se numără Premiul Festivalului de film de la Karlovy Vary. L-a obţinut în 1964, pentru „Străinul”. A mai primit şi Premiul ACIN pentru rolul său din filmul „Ediţie specială”, regizat de Mircea Daneliuc – în 1978. A obţinut „Premiului Criticii pentru cel mai bun spectacol străin“ la Festivalul de Teatru al Americilor de la Montréal,. A fost distins cu Premiul ACIN, pentru rolul din filmul „Glissando”, regizat de Mircea Daneliuc, în 1984.

Alt premiu este premiul ACIN, pentru rolul său din filmul „Noiembrie, ultimul bal”, regizat de Dan Piţa – în 1989. A obţinut „Leul de Argint” la Veneţia pentru rolul din „Hotel de lux”, în 1994. A fost distins cu Premiul Festivalului de teatru „Salvo Randone, Sciacca, Italia – în 1998.

Primeşte Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din „Barrymore”, în regia lui Gelu Colceag – în 2001. Primeşte Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate – în 2003. Obţine Premiul de Excelenţă în cinematografia românească la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – în 2006.

A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache. Soţia sa a fost teatrolog și profesor universitar, ne-a părăsit în 2010 şi nu a avut copii.

Ștefan Iordache, „cel mai iubit dintre pământeni”, a trecut la cele veşnice, la 14 septembrie 2008. A  murit într-un spital din Viena, în urma unei boli incurabile. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu. Comuna se află lângă locul în care actorul a trăit în ultimii ani de viaţă.

În aprilie 2009, președintele UNITER, Ion Caramitru, i-a acordat post-mortem. Acesta este un premiu special, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Galei Premiilor UNITER.

Începând cu 2009, în cadrul Galei Tânărului Actor — HOP, Premiul pentru cel mai bun actor, la secțiunea individual îi poartă numele.

Începând cu anul 2010, la Caracal, are loc, în fiecare an, Festivalul de Teatru “Ştefan Iordache”. Este cea mai importantă manifestare culturală de peste an din acest oraş. În anul 2011, actorul ar fi împlinit, la 3 februarie, 70 de ani. Atunci, Șerban Marinescu, regizorul care l-a distribuit pe Ștefan Iordache în multe dintre filmele sale, i-a dedicat artistului documentarul „Autoportret”.

Filmul cuprinde o selecție din peste 80 de interviuri. Este, în viziunea regizorului Șerban Marinescu, un „regal” Ștefan Iordache – o față mai puțin știută a artistului . Marinescu considera că este „un prilej de-a oferi și altora, puțin, din privilegiul pe care l-a avut”. Şi anume, de a lucra peste treizeci de ani cu actorul.

În aprilie 2012, marelui actor Ştefan Iordache i-a fost acordată post-mortem o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București. Steaua a fost dezvelită de sora sa, Ileana Iordache. De asemenea, i s-a conferit, in memoriam, o stea din aur din partea unei Case de Bijuterii. I s-a conferit și Placheta Bucureștiului. Toate constituie semne de respect și apreciere pentru activitatea sa excepţională în slujba culturii naţionale.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/stefan-iordache-2286/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/09/14/documentar-10-ani-de-la-moartea-actorului-stefan-iordache–175174

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/stefan-iordache-cred-ca-exista-ceva-deasupra-actorului-ceva-care-ne-ajuta-sa-depasim-orice-greutati-sa-uitam-orice-durere-cand-pasim-pe-scena

https://www.cotidianul.ro/stefan-iordache-actorul-rege-cu-un-inger-pe-umar/

http://www.ziare.com/stefan-iordache/biografie

https://yorick.ro/stefan-iordache-mi-a-placut-sa-traiesc-sa-exist/

https://radioromaniacultural.ro/portret-stefan-iordache-actorul-rege-un-aristocrat-al-artelor-spectacolului/

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here