S-a întâmplat în 3 februarie 1870

0
77

 S-a întâmplat în 3 februarie 1870: a murit (la Budapesta) Emanoil Gojdu, jurist şi om politic, care a reprezentat interesele românilor din Transilvania şi ale comunităţii româneşti din Ungaria. Moştenirea sa (imobile în Budapesta şi acţiuni în bănci) a fost lăsată prin testament românilor din Transilvania şi din Ungaria, fiind administrată prin intermediul Fundaţiei ce-i poartă numele, înfiinţate în 1870.

Emanoil Gojdu (n. 9/21 februarie 1802, Oradea, judeţul Bihor – d. 1870, Budapesta, Ungaria) a fost avocat, filantrop, revoluţionar paşoptist.

Gojdu provine dintr-o familie de origine aromână, ale cărei rădăcini provin din oraşul Moscopole, Macedonia. De aici au plecat strămoşii săi, stabilindu-se iniţial în Polonia. În urma unor evenimente politice în care a fost implicată Polonia, împărţită între Rusia, Prusia şi Austria, familia Gojdu a emigrat în Ungaria, diferitele ramuri ale familiei aşezându-se în marile oraşe din această ţară, ocupându-se cu negustoria sau devenind bancheri.

Ramura familiei din care provine Emanoil s-a stabilit în oraşul Miskolc, în nordul Ungariei.

Mai târziu, din familia stabilită la Miskolc se vor desprinde alte două ramuri, dintre care una se va stabili la Oradea, de ea aparţinând E. Gojdu. Emanoil s-a născut în familia lui Atanasie şi Ana Popovici. A fost botezat cu numele de Manuilă, la 12 februarie 1802. A fost înregistrat în matricola botezaţilor la poziţia cu numărul 12.

Tatăl lui Emanoil, Atanasie Popovici, a lucrat o vreme în prăvălia fratelui mamei sale.

Pe acest unchi îl chema Emanuil Gojdu, iar prin testamentul său din 1 iulie 1798, i-a lăsat o oarecare avere lui Atanasie. În acest testament, Atanasie apare sub numele de Tănase Nasta Gojdu.Tatăl lui Emanoil a purtat toată viaţa numele de Popovici.

Doar în matricola morţilor apare sub numele de Gojdu.

Atanasie Popovici a murit la data de 25 iulie/6 august 1821 şi e înmormântat la Oradea. Mama lui Emanoil Gojdu, Ana, provine din familia de origine Poinar, ramura de Craidorolţ. Ea a decedat la 22 iulie/3 august 1816, fiind înmormântată la Oradea, alături de soţul său.Celor doi părinţi ai lui Emanoil Gojdu, Fundaţia Gojdu le va ridica o cruce din marmură, în cimitirul Rulikovski din Oradea, unde sunt înmormântaţi.

Pe crucea lor stă scris: “Memo lol părinţilor fericitului fundator Emanoil Gojdu, Atanasie Popovici Gozsdu repausat în 25 iulie 1821. Ana Poynar de Kiralydaroc repausată în 22 iulie 1816. În semn de recunoştinţă Fundaţiunea Gojdu”.

Emanoil Gojdu a fost căsătorit cu Anastasia Pometa (d. 2 ianuarie 1863), de origine macedoromână.

Căsătoria a avut loc la data de 12 iulie (stil nou) 1832. După moartea Anastasiei, Gojdu se va căsători a doua oară, la 8 ianuarie 1864, cu Melania Dumcea (d. 1911), tot de origine macedoromână. Nu a avut copii din nici una dintre căsătorii.

Emanoil Gojdu a urmat cursurile liceale la liceul premonstratens din Oradea şi la cel din Bratislava.

Unele surse spun că de fapt E. Gojdu ar fi absolvit liceul nu la Bratislava, ci la Eger, Ungaria.

În anul universitar 1820-1821 Gojdu s-a înscris la cursurile Academiei de Drept din Oradea.

Ceilalţi ani de studii i-a făcut la Bratislava şi la Budapesta. După ce a absolvit cursurile Academiei de Drept, s-a stabilit la Budapesta, unde a fost numit practicant la Tabla Regească.În 1824 a trecut examenul de avocat şi s-a angajat la biroul lui Mihail Vitcovici. Acesta fiind poet, în biroul lui Gojdu a avut ocazia să cunoască o seamă de poeţi maghiari, sub a căror influenţă a început să publice poezii, în limba maghiară, în “Szépliteraturai Ajandék”, în anul 1826.

În perioada următoare, Emanoil Gojdu îşi va deschide propriul birou de avocatură şi va deveni, în scurt timp, faimos pentru pledoariile şi rechizitoriile sale.

În anul 1848, în contextul izbucnirii revoluţiei paşoptiste şi în Transilvania, Emanoil Gojdu a căutat, împreună cu fruntaşi români din Banat şi Câmpia de Vest, o soluţie care să se potrivească Proclamaţiei de la Blaj, din 3/15 mai 1848.

Spre deosebire de românii ardeleni, cei din Banat şi Câmpia de Vest aveau păreri mai moderate, neexcluzând o posibilă colaborare cu revoluţionarii maghiari.

La 9/21 mai 1848, în casa sa din Oradea, a redactat, împreună cu Ioan Dragoş, Gheorghe Fonnai şi Nicolae Jiga, “Înştiinţarea către Românii de legea răsăriteană neunită”.

Prin această proclamaţie se preconiza o mare adunare populară la Timişoara, pentru data de 13/25 iunie1848, unde fiecare comitat să îşi trimită reprezentanţii. Adunarea nu a avut loc însă niciodată.Tot la 9/21 mai 1848 a redactat “Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat”, prin care se exprima aderenţa la Casa de Habsburg şi se cerea independenţa românilor faţă de Mitropolia sârbească de la Carloviţ. În ansamblu, politica paşoptistă a lui Gojdu şi a celorlalţi fruntaşi români din Câmpia de Vest a fost orientată mai mult către revoluţia maghiară decât către cea a românilor din Transilvania.

În anul 1861, Emanoil Gojdu a fost numit prefect al judeţului Caraş, care avea populaţie majoritar românească.

Din cauza viziunilor sale moderate faţă de revoluţia românească din Transilvania, de la 1848, şi datorită faptului că a subscris la unele ţeluri ale revoluţiei paşoptiste maghiare, pe timpul cât a fost prefect de Caraş a fost privit cu neîncredere de români. În anul 1866, Gojdu a fost ales deputat de Tinca.

La 4 noiembrie 1869, Emanoil Gojdu şi-a redactat testamentul, act prin care se năştea Fundaţia Gojdu, destinată întrajutorării românilor ortodocşi care doreau să studieze, dar nu aveau mijloacele materiale necesare.

El lăsa naţiunii române din Transilvania imensa sa avere, pe care reuşise să o adune în timpul vieţii, cu scopul de contribui la ridicarea culturală a acesteia.

Din dispoziţiile principale ale testamentului se desprind următoarele: în răstimpul 1871-1921 (50 ani), din venitul Fundaţiei două treimi se capitalizează, iar o treime se distribuie sub formă de burse “acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talent, născuţi în Ungaria (şi Transilvania încorporată Ungariei), ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă în îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”.

În perioada 1921-1971 se capitalizează trei cincimi şi se distribuie ca burse două cincimi.

De asemenea, în perioada 1971-2021 se capitalizează jumătate din venituri, iar din cealaltă jumătate se acordă burse. Iar apoi, în intervalul 2021-2071, dintr-o zecime a veniturilor se constituie un fond de rezervă. Restul veniturilor se întrebuinţează “în afară de ajutoarele amintite mai sus (burse), pentru orice scopuri ale Românilor de religiune ort. răsăriteană din Ungaria, având în vedere prosperitatea şi înflorirea Patriei comune, a bisericii şi poporului român de religiunea ortodoxă răsăriteană”.

Fundaţia era prevăzut a fi administrată în principal de biserica ortodoxă, din comisia de administrare trebuind să fie trei mireni, cu bună reputaţie.

Mai era stipulat să facă parte din comisia de administrare cel puţin un membru al familiei Poinar din Craidorolţ, dacă s-ar găsi din această familie vreun individ vrednic.Sigiliul reprezentanţei (comisiei de administrare) a Fundaţiei urma să poarte următoarea inscripţie: “Lăsaţi pruncii să vină la mine. Fundaţiunea Gozsdu 1870″.

De la început, activitatea Fundaţiei a fost atacată de persoane cu diferite interese.

Chiar văduva lui Emanoil Gojdu a fost instigată de către unii, pentru a ataca testamentul. La intervenţia lui Ioan cavaler de Puşcariu, văduva lui Gojdu a renunţat la procesul de atacare a testamentului. Drept urmare, Fundaţia a putut să îşi continue activitatea aşa cum o dorise fondatorul ei. După anul 1918, sediul Fundaţiei s-a mutat la Sibiu.

După instaurarea regimului comunist în Ungaria, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Fundaţia Gojdu a fost naţionalizată de statul maghiar. Şi-a întrerupt activitatea în anul 1952.

Apoi, după prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est, în anul 1989, a început o serie de procese. Aceste procese vizau recuperarea bunurilor Fundaţiei Gojdu.

În consecinţă, în anul 2005, guvernul României a renunţat la întregul patrimoniu al Fundaţiei Gojdu, în favoarea statului maghiar.

De ce?… Probabil din prostie… Când şi-a redactat testamentul a spus că ar dori să se scoale din mormânt peste o sută de ani. Aceasta, pentru a vedea ce s-a ales din testamentul său.

Emanoil Gojdu a murit în anul 1870, la Budapesta. Este înmormântat în cimitirul Kerepesi, din capitala Ungariei. După 1990, în România au avut loc lungi dezbateri. Acestea încercau să răspundă la întrebarea dacă rămăşiţele pământeşti ale lui Emanoil Gojdu ar trebui sau nu repatriate. Autorităţile din Ungaria au refuzat repatrierea.

Surse pentru articolul “S-a întâmplat în 3 februarie 1870”:

http://mariaberenyi.hu/Gojdu.pdf

https://www.cotidianul.ro/cat-de-bogat-poti-fi-in-romania-povestea-lui-emanuil-gojdu/

http://www.dozadebine.ro/emanuil-gojdu-avocat-de-succes-si-patriot-ardelean/

https://radioromaniacultural.ro/emanoil-gojdu-faptele-unui-patriot-9-februarie-1802-3-februarie-1870-de-dan-manolache/

http://www.napocanews.ro/2018/02/emanoil-gojdu-s-a-nascut-pe-9-februarie-1802-averea-sa-imensa-a-lasat-o-romaniei.html

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/romania-mostenitoarea-averii-lui-emanuil-gojdu-64325.html

https://www.realitatea.net/jocuri-de-putere-afacerea-gojdu-tezaurul-pierdut-de-romania_2134844.html

https://glasul-hd.ro/istoria-cum-nu-e-scrisa-manuale-emanuil-gojdu-mai-mult-decat-un-nume-de-cartier-deva/

https://culturainmiscare.ro/emanuil-gojdu-simbolul-pierdut-al-oradiei/

Nicolae Uszkai

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here