S-a întâmplat în 3 februarie 1468

0
43

S-a întâmplat în 3 februarie 1468:  a murit tipograful german Johannes Gutenberg. În jurul anului 1440, a inventat tiparul cu litere mobile (n. ~1400).  Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (n. 1398) a fost un metalurgist şi inventator german, renumit pentru contribuţia sa remarcabilă la tehnologia tiparului.

Este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile. Crearea aliajului folosit pentru acest tip de matriţe şi realizarea unei întregi serii de cerneluri se făcea pe bază de uleiuri.

Originea primelor prese ale lui Gutenberg este neclară, mai mulţi autori considerând presele sale iniţiale drept adaptări ale preselor mai vechi deja existente. Conform impactului avut, inventarea de către Gutenberg a presei cu litere mobile în Europa reprezenta o substanţială îmbunătăţire a presei fixe. Aceasta era deja utilizată. Combinând aceste elemente într-un sistem de producţie, invenţia sa a permis tipărirea rapidă a materialelor scrise şi o explozie a informaţiei în Europa renascentistă.

Gutenberg s-a născut în oraşul german Mainz, fiul unui negustor numit Friele Gensfleisch zur Laden. Acesta a adoptat numele de familie “zum Gutenberg” după numele cartierului în care se mutase familia sa.

Presa fixă în care foile de hârtie erau presate de blocuri de lemn în care fuseseră gravate textul şi/sau ilustraţiile, a apărut pentru prima oară în China. A fost folosită în Asia de Est cu mult timp înaintea lui Gutenberg. Până în secolele al 12-lea şi al 13-lea, numeroase biblioteci chineze conţineau zeci de mii de cărţi tipărite. Coreenii şi chinezii cunoşteau tiparul cu litere mobile. Dar din cauza complexităţii sistemului de scriere folosit, tiparul cu litere mobile nu a fost atât de utilizat ca în Europa Renaşterii.

Nu se ştie dacă Gutenberg cunoştea aceste tehnici sau le-a reinventat independent.

Gutenberg a introdus în mod sigur metode eficiente pentru producerea în masă a cărţilor. Astfel, aceasta a dus la o creştere masivă a numărului de texte scrise în Europa. În mare parte, aceasta s-a datorat popularităţii Bibliei lui Gutenberg. Biblia a fost prima sa lucrare produsă în masă, începând cu 23 februarie 1455. Totuşi Gutenberg nu a avut talent la afaceri, şi nu a obţinut profituri substanţiale din invenţia sa.

Gutenberg a început experimentele cu tipografia din metal după ce s-a mutat din oraşul natal Mainz la Strasbourg (pe atunci oraş german, astăzi în Franţa) – în jurul anului 1430.

Gutenberg ştia că tiparul cu blocuri de lemn implica mult timp şi cheltuială. Aceasta, deoarece fiecare matriţă, de mărimea unei pagini, trebuia gravată de mână separat şi nu avea mare durabilitate. Drept urmare, Gutenberg a tras concluzia că blocurile metalice puteau fi produse mult mai repede, prin combinarea unor matriţe mici şi refolosibile pentru fiecare literă în parte.

Surse:

https://semneletimpului.ro/religie/teologie/biblia/revolutia-lui-gutenberg-inventarea-tiparului-si-raspandirea-bibliei.html

https://www.biographyonline.net/business/j-gutenberg.html

https://www.encyclopedia.com/people/literature-and-arts/libraries-books-and-printing-biographies/johann-gutenberg

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoria-tiparului

 

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here