S-a întâmplat în 29 august 1940: Consiliul de Coroană ţinut în noaptea de 29-30 august a analizat comunicatele cu caracter ultimativ ale guvernelor german şi italian şi a hotărât acceptatea arbitrajului puterilor Axei asupra tratativelor româno-maghiare privind teritoriile din Ardealul de Nord. Rezultatul acestui arbitraj l-au constituit prevederile Dictatului de la Viena, semnat la 30.08.1940.
România renunţă la garanţiile anglo-franceze încercând o apropiere faţă de Reich.În acest trend se înscrie convocarea ministrului german la Bucureşti, Wilhelm Fabricius, pentru a-i transmite lui Hitler că România caută o colaborare mai „intimă” cu Germania ce ar putea fi întărită chiar printr-o alianţă. Regele cere practic ajutor Fürerului dar răspunsul acestuia va fi extrem de dezamăgitor. România trebuia, mai întâi, să înceapâ negocieri cu Ungaria şi Bulgaria în vederea rezolvării problemelor teritoriale, asta fiind „o condiţie primordială pentru o pacificare reală a Balcanilor”. În tot acest timp, la 3 iulie 1940 trupele sovietice s-au instalat în Basarabia şi nordul Bucovinei trasând noi graniţe unei Românii în plină dezmembrare.
Spre a iniţia noua politică germanofilă, Carol instalează guvernul I. Gigurtu, la 4 iulie 1940, numind ca titular al Afacerilor Străine pe Mihail Manoilescu, cunoscut pentru simpatiile sale faţă de Italia şi Germanie şi introduce în guvern exponenţi ai Mişcării Legionare, în frunte cu Horia Sima. Regele va trimite către Hitler la 6 iulie o notă prin care accepta, în principiu, începerea tratativelor cu Ungaria şi Bulgaria. În nota trimisă se sublinia că: „Această declaraţie este legată cu speranţa şi cu încrederea că Fürerul va da României tot sprijinul moral, pentru ca ceilalţi parteneri să nu meargă cu pretenţiile lor dincolo de cadrul dreptăţii naţionale.” Astfel se încerca câştigarea de timp, în speranţa că se va putea schimba atitudinea Berlinului faţă de România şi astfel se va salva existenţa statului, a armatei şi se va minimaliza sacrificiile teritoriale. Totul se va dovedi a fi făcut în zadar deoarece Hitler nu va deraia de la planurile sale din estul Europei în detrimentul statului român.
După multe şi intense dezbateri interne, guvernul român va începe negocierile cu Bulgaria şi Ungaria. Tratativele vor debuta prin trimiterea unor misiuni oficioase la Budapesta şi Sofia, după care au început negocierile propriu-zise la 16 august, la Turnu Severin cu Ungaria şi la 19 august 1940, la Craiova cu Bulgaria. În ceea ce priveşte negocierile româno-bulgare, acestea au avut rolul de a reglementa „modalităţile şi consecinţele cedării Cadrilaterului, principiul cedării integrale fiind acceptat în prealabil”.
În ceea ce priveşte negocierile româno-ungare acestea s-au dus într-un climat de tensiune din cauza atitudinii refractare a diplomaţilor maghiari care pretindeau peste jumătate din Ardeal cu peste 2.000.000 de români. În Consiliul de Coroană din dimineaţa zilei de 23 august 1940 s-a pus problema găsirii unei metode necesare în vederea ieşirii din impasul în care ajunsese negocierile româno-ungare cât şi un eventual schimb de populaţie cu statul maghiar.Negocierile cu partea maghiară se reiau la 24 august dar ungurii se arata inflexibili în ceea ce priveşte chestiunea schimbului de populaţie.
Lucrurile păreau să degenereze şi la 28 august 1940, Regelui Carol al II-lea i se raporta despre repetate incursiuni ungureşti şi sovietice deasupra teritoriului românesc şi despre primele lupte aeriene care au avut loc. La 27 august delegaţia română este invitată la Viena unde urmau să aibă discuţii cu Ribbentrop şi Ciano, miniştrii de externe ai Germaniei şi Italiei. În ziua de 29 august, ora 13,20, Manoilescu este invitat de către Ribbentrop şi Ciano la o conferinţă la care cei doi au cerut ultimativ ca guvernul român să accepte fără rezerve arbitrajul Axei în ceea ce priveşte diferendul cu Ungaria. Cei doi miniştri nu s-au sfiit să le explice diplomaţilor români că alternativa unei asemenea arbitraj ar fi însemnat de fapt un război pe două fronturi cu Ungaria şi URSS care putea duce chiar la încetarea existenţei statului român. Premierul I. Gigurtu constata că „suntem obligaţi să călcăm principiul etnic, de care ne-am legat din primul moment”. Singura concesie care s-a obţinut la întrevederile de la Roma a fost prelungirea termenului pentru comunicarea răspunsului României până la ora 3 a zilei de 30 august. Este de menţionat că odată cu cedările teritoriale, puterile Axei se angajau să garanteze graniţele ulterioare ale statului român.
Consiliul de Coroană din data de 29 august 1940, a fost marcat de lipsa unor mari oameni politici precum Iuliu Maniu, Gh. Brătianu, Nicolae Iorga şi Horia Sima. Acest consiliu a avut ca temă de dezbatere arbitrajul de la Viena al puterilor Axei. În interiorul Consiliului de Coroană se ajunge la un acord în ceea ce priveşte acceptarea arbitrajului de la Viena după vii dezbateri politice. Contra primirii arbitrajului s-au pronunţat Dinu Brătianu, Ion Mihalache, M. Popovici, V. Iamandi, Victor Antonescu, A. C. Cuza, Văitoianu, dr. Angelescu, Silviu Dragomir şi mitropolitul Bălan.
Pentru primirea arbitrajului au fost: Argetoianu, Vaida Voevod, Mironescu, Caracostea, Crainic, Păiş, pr. Moţa, Codreanu, Andrei Rădulescu, Gruia Budişteanu, Stan Ghiţescu, Macovei, generalul David Popescu, dr. Gomoiu, Tătărescu, general Mihail, Noveanu, Ballif, Priboianu şi prim-ministrul Gigurtu. Comunicatul Consiliului de Coroană prin care se explica populaţiei motivele care au dus la pierderile teritoriale a fost oferit presei şi radioului şi releva că în urma comunicărilor „cu caracter ultimativ făcute de guvernele german şi italian”, România se vedea nevoită să accepte „arbitrajul” puterilor Axei. Comunicatul a stârnit iritare în rândul diplomaţilor de la Berlin şi Roma. Deşi au existat presiuni pentru ca acest mesaj să fie şters, acest lucru a fost refuzat de către regele Carol al II-lea.
Telegrama care anunţa cedările teritoriale în urma arbitrajului Axei a constituit o mare şi neplăcută surpriză pentru toată lumea. Deşi reducea pretenţiile ungureşti cu o treime, România trebuia să cedeze toată partea de nord a Transilvaniei şi nu doar cele cinci judeţe mărginaşe cum se credea la început. După aceste decizii controversate Regele Carol a trebuit să motiveze decizia politică luată care era plasată numai pe seama Consiliului de Coroană.
La data de 30 august 1940, Iuliu Maniu este primit în audienţă şi îi declară regelui Carol al II-lea: „Din momentul când M. Voastră aţi inaugurat regimul absolutist, v-aţi asumat personal răspunderea, răspundere care într-un regim democratic-parlamentar trebuie să o poarte guvernele. Prin o politică complet greşită în interior şi în afară, din punct de vedere strategic şi tactic, aţi reuşit să pierdeţi patru provincii.În politică greşelile se plătesc şi se sancţionează, ca şi în viaţa socială de toate zilele. Va să zică sunteţi de părere să abdic, a replicat regele. Da, Majestate, nu văd altă soluţie!”
Astfel că, presiunile făcute de o eventuală răscoală legionară cât şi opoziţia furibundă exercitată de principalele forţe politice l-au făcut pe Carol al II-lea să semneze, în dimineaţa zilei de 5 septembrie 1938, decretele prin care suspenda Constituţia de la 1938, dizolvarea Corpurilor Legiutoare şi investea pe generalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român.
Surse:
Mamina Ion, Consilii de coroană, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.
Aurel Preda-Mătăsaru, Tratat de relaţii internaţionale moderne şi contemporane (1648-1947), Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
Mamina Ion, Regalitatea în România, 1866-1947, Instituţia monarhică, familia regală, domniile, contribuţii la dezvoltarea instituţiilor cultural, monumentele de for public cronologic, Editura Compania, Bucureşti, 2004.
Scurtu Ioan, Contribuţii privind viaţa politică din România, Evoluţia formei de guvernământ în istoria modernă şi contemporană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii iulie-august 1940, București, Editura Enciclopedică, 1991.
Olimpiu Matichescu, Opinia publică internațională despre Dictatul de la Viena, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1975.
http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/dictatul_viena_regionalizarea_romaniei.htm
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/textul-arbitrajului-de-la-viena-30-august-1940
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
