S-a întâmplat în 28 martie 1483

0
109
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 28 martie 1483: S-a născut Rafael, pictor si arhitect italian. Rafael Sanzio cunoscut şi ca Rafael sau Raffaello (n. 28 martie sau 6 aprilie 1483, Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma), pictor şi arhitect de seamă al Renaşterii italiene, unul din cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor.

   Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura de „magistru”, ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

   Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

   Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea „stanze”-lor – camerele apartamentului papal din Vatican – unde se păstraseră și decorațiile altor artiști.

         Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei. Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi. Artistul realizează multe portrete – cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau al Donei Velata – pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

         Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: „Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit”.

         La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele: Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea. În scena înfăţişând Parnasul, Rafael identifică Frumuseţea cu muzica şi poezia, Bunătatea este exprimată de virtuţile fundamentale, iar Adevărul, legat de noţiunea raţiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antică. Şcoala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ţinând într-o mână dialogul „Timaios” iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor desăvârşite, alături de el Aristotel ţine în mâna stângă „Etica”, iar cu dreapta arată spre pământ.

        Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul cu casete al clădirii aminteşte de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o construieşte. Rafael a pictat numeroase compoziţii în care apare figura Fecioarei Maria în diferite ipostaze. În 1507, când mai era încă la Florenţa, pictează Madona cu sticlete, restaurată mai târziu de Rodolfo Ghirlandaio.

         În tabloul Madonna dell’Impannata, Fecioara Maria şi Pruncul Iisus sunt înconjuraţi de Sfânta Elisabeta, Sfânta Ecaterina şi Sfântul Ioan Botezătorul. Graţie culorilor calde, opera respiră bucurie şi calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului. Madonna di Foligno (1510) şi Madonna Sixtină (1513) arată bogăţia culorilor, eleganţa figurilor şi îndrăzneala în invenţia compoziţiei, caracteristică perioadei romane a lui Rafael. Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează senzaţia de legănare.

   Foarte omeneşti sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei şi mişcarea micului Iisus, precum şi îmbrăţişarea lor, care subliniază esenţa intimă a scenei. Lucrarea este îmbogăţită de efecte cromatice din tonuri calde, vii, pline de lumină. Rafael pune culorile aproape senzual, creând acea strălucire care umple tabloul de seninătate liniştitoare.

   Decoraţile palatului din Vatican îi aduc repede celebritatea. Bancherul Agostino Chigi îi încredinţează lui Rafael decorarea sălii Galateei din Villa Farnesina, proaspăt construită. Nereida Galateea, figură fermecătoare a mitologiei greco-romane, este fiica oceanidei Doris şi a zeului marin Nereus. Galateea este curtată de uriaşul ciclop Polyphemos, care încearcă să o seducă. Ea îl respinge deoarece este îndrăgostită de frumosul păstor Akis. Când însă află că Polyphemos este fiul zeului Poseidon, Galateea – de teamă- încearcă să-şi ascundă dispreţul sub vălul bunăvoinţei. Scena se desfăşoară pe mare. Carul-scoică tras de delfini este înconjurat de tritoni şi nereide. În car, în poziţie trumfală, stă Galateea.

   Cu măestria sa, Rafael ştie să releve din scena prezentată întreaga expresie conţinută în ea. În mişcarea trupurilor se simte o incredibilă energie. Culorile sunt splendide, albastrul strălucitor al cerului şi marea de smarald, licărind de pete luminoase, constituie fundalul frescei. Rafael a preluat modul de zugrăvire a corpurilor de la Michelangelo, cu care, poate, s-a luat la întrecere în privinţa redării anatomiei, musculaturii şi mişcării.

Surse:

http://www.abc-people.com/data/rafael-santi/bio-eng.htm

http://www.scritub.com/arta-cultura/Rafael-Sanzio-Portretul-unei-p85398.php

https://www.artline.ro/Sanzio-Raffaello-18530-1-n.html

https://www.scribd.com/doc/148179418/Rafael-Sanzio

https://bgwebsoft.ro/istoriaartei/rafael-sanzio/

https://www.virtualuffizi.com/raffaello-sanzio-called-raphael.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here