S-a întâmplat în 28 august 1917, 28.VIII / 10.IX – 30.VIII / 12.IX

0
98
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 28 august 1917, 28.VIII / 10.IX – 30.VIII / 12.IX: Bătălia de la Cireşoaia, ultima bătălie importantă din campania anului 1917 pe frontul românesc (în cadrul primei conflagraţii mondiale).

În urma bătăliei de la Oituz (26 iulie/8 august – 9/22 august 1917), armata română a reuşit să securizeze accesul unităţilor inamice ale grupului de armate Gerock spre Valea Trotuşului şi Oneşti şi apoi spre Adjud. „Reconstituirea armatei române şi rezistenţa dârză – atât de preţioasă pentru cauza aliată – pe care această armată o opune în acest moment inamicului, în condiţii de dificultate excepţională, sunt un exemplu magnific al forţei pe care libertatea o dă unui popor liber. Românul a dovedit că este soldatul cel mai viteaz din lume când i se dă posibilitatea să-şi demonstreze această vitejie”, aprecia premierul britanic Lloyd George (1916-1922).
Corpul 8 Armată austro-ungar reuşise poziţionarea pe înălţimile de la Oituz şi Slănic, în urma bătăliei de la Oituz, iar valea Trotuşului era bombardată de artileria inamică de pe vârfurile Cireşoaia şi Coşna. Comandantul Armatei a 2-a, generalul Alexandru Averescu, identificase că punctul slab al Armatei 1 austro-ungare se afla la Cireşoaia şi decide să emită ordinul de operaţii pentru Corpul 4 Armată român, fiind trimis şi Diviziilor 1 şi 7 Infanterie pentru studierea sa şi pregătirea de luptă. Pentru declanşarea ofensivei în vederea cuceriri vârfului Cireşoaia şi apoi a vârfului Coşna, forţele române includeau 34 de batalioane de infanterie, 4 escadroane de cavalerie şi 35 de baterii de artilerie de diferite calibre, de la 53 la 152 de mm, menţionează sursa citată anterior. Foarte important în această acţiune ofensivă era rolul care trebuia îndeplinit simultan de trupele ruse. Aceste trebuiau să rupă zona de front de la sud şi vest de poiana Fundu Bogata şi să cucerească aliniamentul vârful Nineasa, Fundu Păcuriţei, cota 601 de la Slănic.
Comandanţii celor două armate au convenit declanşarea ofensivei în dimineaţa zilei de 25 august/7 septembrie, însă la 22 august/4 septembrie 1917 comandantul Corpului 9 Rus a comunicat că din cauza timpului nefavorabil nici artileria grea şi nici infanteria Corpului 24 Rus nu vor fi disponibile la timp pentru declanşarea operaţiei. Generalul Alexandru Averescu a replicat comandantului rus că este necesar să se respecte data iniţială pentru declanşarea ofensivei pentru că este posibil ca mişcările de trupe din zonă să fie aflate de inamic prin serviciul lor de informaţii sau prin luarea unor prizonieri. Ceea ce Averescu a intuit, s-a întâmplat. Serviciul de informaţii inamic a aflat poziţiile din teren şi mişcările de trupe ale forţelor române şi ruse şi a prilejuit corpului de comandă al armatelor austro-ungare şi germane să pregătească temeinic rezistenţa în zona Cireşoaia.
În dimineaţa zilei de 27 august/9 septembrie, a fost declanşat focul de artilerie, care a durat aproape trei ore, asupra poziţiilor inamice de pe vârful Cireşoaia pentru a sparge reţelele de sârmă ghimpată aşezate de inamic. Până şi copacii pădurii care îmbrăca versanţii masivului Cireşoaia, fuseseră legaţi între ei cu sârmă ghimpată şi terenul fusese minat pentru a opri orice fel de înaintare terestră. Divizia 225 Infanterie germană a replicat cu trageri rare, la început, şi ulterior au intensificat focul pe măsură ce trupele române se regrupau.
Pentru evitarea pierderilor uriaşe de vieţi omeneşti, generalul Dumitru Strătilescu, comandantul Diviziei 1 Infanterie, a ordonat declanşarea asaltului, fără a mai aştepta ca artileria proprie să facă culoarele necesare în reţelele de sârmă ghimpată. Pe fondul pierderilor grele, generalul Arthur Văitoianu a cerut Diviziei 1 Infanterie să asigure flancul drept, pentru că armata rusă se abătuse de la direcţia care fusese stabilită în ordinul de luptă şi totodată a cerut Diviziei 7 Infanterie să atace cu Brigada 13 Infanterie pe direcţia cotei 707 pentru a învălui vârful Cireşoaia.
Atacul dinspre sud al Brigăzii 13 Infanterie şi acţiunile Diviziilor 6 şi 7 Infanterie s-au finalizat în nereuşite tactice.Îndârjirea cu care s-au purtat luptele este desprinsă şi din pierderile de vieţi omeneşti în rândul forţelor române, 13 ofiţeri şi 507 morţi, răniţi şi dispăruţi, doar în prima zi de luptă. Forţele inamice erau concentrate pe trei zone de rezistenţă, fiecare din acestea aveau cuiburi cu mitraliere de câte cinci piese.A doua zi, la 28 august/10 septembrie 1917, au fost executate mai întâi focuri de artilerie, care însă nu putea produce pagube însemnate în rândul inamicului din cauza configuraţiei terenului, neputând fi observate în timpul tragerilor poziţiile asupra cărora se execută focul de artilerie. În faţa acestui impas, generalul Văitoianu decide trimiterea unor grupe de soldaţi cu foarfeci pentru tăierea sârmei ghimpate dintre copaci şi cu grenade incendiare pentru atacarea poziţiilor inamice de unde se executa focul cu mitraliere.
S-a luat decizia ca atacul să fie desfăşurat în noaptea 28/29 august – 10/11 septembrie. Grupele de soldaţi care au pornit să provoace breşele necesare pentru înaintarea asaltului şi-au îndeplinit doar parţial misiunea şi mulţi au căzut la datorie sub focul mitralierelor. Pierderile erau majore şi poziţiile câştigate erau limitate, însă cu fiecare zi care trecea determinarea ostaşilor români pentru cucerirea vârfului Cireşoaia nu scădea.
A treia zi de luptă, 29 august/11 septembrie, a însemnat înregistrarea unor pierderi uriaşe pe fondul atacurilor duse pentru producerea unor breşe în poziţiile inamice, care de la declanşarea ostilităţilor asupra poziţiilor inamice de la Cireşoaia însemnau peste 1.200 de oameni ucişi, răniţi şi dispăruţi.În acea zi, au fost executate mai multe acţiuni ofensive, purtate de Divizia 1 Infanterie şi Divizia 7 Infanterie.Însă şi aceste atacuri au fost respinse, inamicul rămânând pe poziţii în zona Cireşoaia.
Chiar dacă au fost înregistrate anumite succese limitate iar pierderile au fost semnificative, hotărârea cu care au fost purtate luptele pentru cucerirea vârfurilor Cireşoaia şi Coşna au scos în evidenţă capacitatea combativă a forţelor române, rezistenţa îndelungată şi mobilizarea extraordinară. Armata 2 Română încheia luptele din vara anului 1917 într-o manieră ofensivă, fără ca forţele inamice să poată să îşi atingă obiectivul de străpungere a Văii Trotuşului şi de înaintare apoi spre partea răsăriteană a frontului.
Ca urmare a preluării puterii de stat în Rusia de către forţele bolşevice, în toamna acelui an, a avut loc semnarea de către guvernul rus a armistiţiului de la 20 noiembrie/3 decembrie 1917 de la Brest-Litovsk, între Rusia şi guvernele Puterilor Centrale. Ca urmare a acestui fapt, soldaţii ruşi se retrăgeau de pe poziţiile ocupate pe linia frontului oriental lăsând armata română descoperită în faţa unităţilor inamice. Importante zone de front erau lăsate libere, iar comandanţii diviziilor române au fost nevoiţi să slăbească anumite dispozitive pentru a acoperi cât mai mult linia frontului în faţa inamicului.
Au fost formulate numeroase cereri de ajutor militar către Franţa şi Marea Britanie, care deşi au fost aprobate, nu puteau fi onorate pentru că trupele germano-austro-ungare intraseră adânc în teritoriul Ucrainei.Armata Română era practic înconjurată de forţe inamice.

Bătăliile de pe frontul românesc din vara anului 1917, de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, au avut o importanţă strategică extraordinară pentru soarta frontului oriental şi pentru cursul războiului, obligând Puterile Centrale să schimbe planurile de luptă, neaşteptându-se la o asemenea ripostă din partea Armatei Române. Mai mult, confruntările din vara acelui an au arătat pe plan internaţional elementul definitoriu al Armatei Române, care nu dispunea de o înzestrare specifică din punct de vedere tehnologic similară forţelor inamice, şi anume eroismul colectiv şi determinarea soldaţilor, ofiţerilor şi generalilor români de a lupta până la capăt cu preţul sacrificiului suprem pentru apărarea ţării.

Surse:
„România în Timpul Primului Război Mondial”, vol. 1, Bucureşti,Editura Militară, 1996.
„’România în anii Primului Război Mondial”, volumul 2, Bucureşti, Editura Militară, 1987.
http://www.ciresoaia.ro/2017/08/ciresoaia-ultima-lupta/
http://stiri.tvr.ro/comemorarea-solda-ilor-cazu-i-la-datorie-in-1917-pe-dealul-de-la-cire-oaia_821015.html#view
https://zdbc.ro/93-de-ani-de-la-eroica-batalie-de-pe-muntele-ciresoaia/
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/08/27/1917-anul-premergator-marii-uniri-sangeroasa-batalie-de-la-ciresoaia-04-02-19
https://doxologia.ro/viata-bisericii/reportaj/altarul-de-pe-varful-ciresoaia
https://www.crisana.ro/stiri/restituiri-24/100-de-ani-marsul-spre-marea-unire-1916-1919-batalia-de-la-oituz-iii-158998.html
https://www.facebook.com/mapn.ro/photos/istoria-rom%C3%A2niei9-septembrie-1917%C3%AEncepe-b%C4%83t%C4%83lia-de-la-cire%C5%9Foaia-ultima-b%C4%83t%C4%83lie-i/294017460737511/

 

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here