S-a întâmplat în 28 aprilie 1937

0
76
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

           S-a întâmplat în 28 aprilie 1937: S-a născut Saddam Hussein, preşedinte al Irakului în perioada 1979 – 2003 şi prim-ministru al acestei ţări între 1979 – 1991 şi 1994 – 2003. Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti (n. satul Al-Awja, Irak – d. 30 decembrie 2006, Bagdad executat) a fost un politician irakian, președinte al Irakului în perioada 1979 – 2003 și prim-ministru al acestei țări între 1979 – 1991 și 1994 – 2003, secretar general al secției irakiene a partidului Baas (Partidul Socialist al Renașterii Arabe), mareșal (din 1979).

          Saddam a guvernat Irakul într-o manieră dictatorială arbitrară, cu caracter semi-laic, a promovat o politică belicistă, inițiind un război lung și anevoios împotriva Iranului și mai târziu o campanie fulger în care a cucerit și a anexat emiratul vecin al Kuweitului. Bazându-se ca și regimurile irakiene precedente pe hegemonia comunității musulmane sunite, a inițiat masacre împotriva populației șiite și a kurzilor, împotriva acestora din urmă uzând și arme chimice (contra localității Halabja), crime pentru care a fost judecat și executat.

         Saddam a avut un rol cheie în lovitura de stat a partidului Baas din 1968. Ca vicepreședinte al Irakului în timpul președinției lui al-Bakr, care se îmbolnăvise în ultimii săi ani de viață, Saddam a clădit puternice forțe de securitate care i-au permis să controleze forțele armate și viața politică a țării și să consolideze dictatura. În urma unor măsuri de naționalizare a petrolului și a altor industrii la începutul anilor 1970, a reușit în prima parte a guvernării sale de facto și apoi ca președinte, să crească într-un mod considerabil nivelul de viață mediu în țară.

         Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruosului război împotriva Iranului (1980-1988), și apoi a Războiului din Golf din (1990-1991), care au adus un declin serios în condițiile de viață și condițiile umanitare din Irak. În timpul Războiului Golfului, pentru a-și atrage simpatia maselor arabe și musulmane din regiune, Saddam a lansat 60 de rachete contra teritoriului Israelului. După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere, a reușit să se ascundă vreme de opt luni, până ce a fost capturat în ascunzătoarea subterană unde se afla, lângă localitatea natală Tikrit, la data de 13 decembrie 2003. A fost executat la finele anului 2006.

          În perioada post-Saddam foști militari, oameni de securitate și persoane în posturi de conducere legați de regimul său au fost îndepărtați din viața politică și din administrația țării și din armată, iar puterea a fost preluată, în urma alegerilor, de guverne dominate de reprezentanți ai partidelor șiite. O parte din fostele forțe de securitate și militare sunite ce fuseseră credincioase lui Saddam au pus bazele unor mișcări de rezistență și teroare sunite, din care cea mai eficientă și de temut este Statul Islamic al Irakului și al Levantului sau Califatul Islamic (ISIS sau Daash).

          Încă de la începutul regimului său, Saddam a promis irakienilor un deceniu de onoare şi împliniri care vor rivaliza cu trecutul glorios al ţării. Propaganda sa a accentuat constant referinţele la antichitate, Saddam ordonând reconstruirea Babilonului: pentru aceasta au fost fabricate milioane de cărămizi purtând însemnele sale, întocmai precum vechii conducători asirieni. Saddam însuşi s-a comparat adesea cu regele Nabucodonosor, dar a pretins că se trage din cel de-al patrulea calif al Bagdadului, iar în 1988 a organizat chiar şi un Festival internaţional al Babilonului, având drept motto „De la Nabucodonosor la Saddam Hussein, Babilonul se ridică din nou”.

          În Irak au apărut numeroase picturi murale sau afişe ce combinau vechiul stil antic cu realismul socialist în portretizarea lui Saddam în diferite ipostaze glorios-simbolice, fie ca beduin – imagine destinată ţăranilor, fie în costum european cu puşca în mână – reprezentând un lider modern şi puternic, fie în uniformă de general – pentru a sugera un conducător militar victorios, fie ca un musulman devotat credinţei în Islam.

         Nu au fost uitate nici ipostazele umane, de familie, cu Saddam zâmbind în mijlocul familiei, cu copii in braţe, în ţinută sport, toate trimiţând către clişeul părintelui bun al naţiunii irakiene.Portetele sale au împânzit Irakul, în şcoli, pieţe, aeroport, magazine, birouri şi chiar pe bancnote. Marele „Arc al victoriei” (două mâini ţinând săbii încrucişate) construit la Bagdad în 1989 pentru comemorarea victoriei împotriva Iranului a fost ordonat chiar de Saddam pentru a-i simboliza puterea totală într-un amalgam de artă pop, simbolism religios şi militarist.
          Parte a cultului personalităţii sale au fost şi spectacolele electorale ale celor două referendumuri pe care le-a organizat în 1995 şi 2002 şi pe care le-a câştigat desigur în cvasitotalitate. Mereu suspicios şi bănuitor la adresa celor din jurul său, consideraţi drept potenţiali rivali la putere, Saddam a delegat chiar şi responsabilităţile propagandei mai multor departamente ale partidului şi statului, astfel încât nimeni în afara sa să nu deţină controlul total. Totodată la fel ca în orice sistem distatorial, Saddam a instituit un control total al mass-media, televiziunea şi radioul fiind gestionate prin intermediul unei structuri specializate din cadrul Ministerului Culturii şi Informaţiilor.

        Dictatorul irakian a încercat să-şi construiască imaginea nu doar a unui strălucit comandant militar, dar şi a unui maestru al propagandei desfăşurate îndeosebi pe timp de criză şi război în raport cu duşmanii sau aliaţii săi. Cu toate că în 1990-1991 Saddam a recurs la reţete propagandistice abile, de natură să-i asigure un succes politic în confruntarea sa cu Occidentul şi îndeosebi cu Statele Unite, propaganda sa a cunoscut imediat după invadarea Kuweitului, eşec după eşec.

         Nu a reuşit să submineze opinia publică occidentală, ci dimpotrivă a înverşunat-o şi mai tare prin jocul de şantaj cu ostatecii. Nu a reuşit să fisureze Coaliţia internaţională din care făceau parte şi state arabe (Arabia Saudită) prin introducerea problemei palestinienilor în ecuaţia negocierilor privind retragerea din Kuweit. Nici atacurile cu rachete Scud asupra Israelului ce urmăreau provocarea unei reacţii militare a acestuia ce ar fi putut atrage părăsirea Coaliţiei de către statele arabe, nu au avut efectele politice scontate, Scud-urile fiind contracarate propagandistic în media internaţională prin rachetele americane Patriot, iar Israelul a fost convins să nu intervină în conflict.

          După înfrângerea suferită în Războiul din 1991, proclamată din nou drept o altă „victorie”, Saddam a reuşit să se menţină la putere încă doisprezece ani, trecând la o represiune nemiloasă a revoltelor interne (şiite, kurde), jucând pe muchie de cuţit cu inspectorii ONU privind deţinerea armelor de nimicire în masă şi pozând pentru atragerea sprijinului lumii islamice, într-un musulman devotat care şi-a donat chiar o parte din sânge pentru scrierea Coranului cu acesta, drept mulţumire că Allah l-a scăpat de atâtea primejdii şi conspiraţii.

         Obiectivul principal al propagandei lui Saddam a fost aceea de a-i convinge în primul rând pe concetăţenii săi ce sufereau consecinţele embargoului economic internaţional, dar şi întreaga comunitate arabă că el este cel care a reuşit să-i sfideze pe infidelii şi puternicii americani şi occidentali, iar sancţiunile economice aplicate împotriva sa de ONU sunt nedrepte, la fel ca şi loviturile aeriene americano-britanice.

         Chiar şi în delicata problemă a posesiei armelor de nimicire în masă şi a colaborării sale cu organizaţia teroristă Al Quaeda, Saddam nu a reuşit, la momentul respectiv, să convingă comunitatea internaţională în faţa acuzaţiilor formulate de preşedintele George W. Bush şi premierul britanic Tony Blair. În războiul din 2003, Saddam a apărut puţin în public, lăsând sarcina propagandei pe seama ridicolului său ministru al informaţiilor Mohammed Saeed al Sahhaf.

         Filmul capturării sale, ale cărei detalii sunt incomplet elucidate, ce a făcut înconjurul lumii i-au demolat definitiv imaginea de mare şi atotputernic conducător al Irakului şi lumii arabe pe care a încercat tot timpul să şi-o construiască.Saddam Hussein a făcut parte din galeria celor mai demonizaţi, la nivel global, şefi de stat postbelici precum Stalin, Miloşevici, Ceauşescu, Idi Amin, Pol Pot etc.

          Multe aspecte esenţiale ale războaielor împotriva Irakului şi ale implicării sale nu vor putea fi relevate datorită clasificării documentelor, dar Saddam Hussein rămâne drept un alt exemplu de dictator care nu a putut nici să-şi atingă scopurile şi nici să-şi ascundă crimele prin propagandă, atât faţă de concetăţenii săi, cât şi pe plan internaţional.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Saddam-Hussein

https://www.biography.com/people/saddam-hussein-9347918

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxvii-saddam-hussein-un-dictator-sangeros-de-calin-hentea-11267127

http://www.whoswho.de/bio/saddam-hussein.html

http://news.bbc.co.uk/cbbcnews/hi/world/newsid_3323000/3323347.stm

https://www.history.co.uk/biographies/saddam-hussein

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here