S-a întâmplat în 28 aprilie 1908, 28.IV/11.V.: A avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români; alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei; preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu.
Din iniţiativa lui Emil Gârleanu, Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din Bucureşti s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăţi a Scriitorilor Români. Ca model pentru aceste statute, Cincinat Pavelescu adusese de la Paris „Statuts de la Société des Gens de Lettres”, societate înfiinţată de scriitorii francezi, pentru a pune bazele Societăţii Scriitorilor Români.
La adunarea de constituire din 28 aprilie 1908 s-au dezbătut proiectele de statute şi s-a ales primul comitet de conducere compus din: Ioan Adam, Dimitrie Anghel, Ion Ciorcârlan, Ludovic Dauş, M. Dunăreanu, Emil Gârleanu. Cincinat Pavelescu a fost desemnat preşedinte, G. Ranetti şi Dimitrie Anghel – vicepreşedinţi, Emil Gârleanu şi Ludovic Dauş – secretari. Acestei prime forme de organizare a Societăţii Scriitorilor Români i s-a reproşat că nu a cooptat marii scriitori ai vremii ca: I.L. Caragiale, Ioan Slavici, George Coşbuc, A. Vlahuţă, A. Macedonski şi alţii.
Primele încercări de a crea organizații de scriitori în România datează după unele surse din 1821, 1827, 1831. Începutul propriu-zis se face cu Asociația literară Română din 1848 dar aceasta nu funcționează. O Societate Literară Română a fost fondată în 1866, inaugurată în 1867, transformată în Societatea Academică Română și ulterior, din 1879, în Academia Română.
Preocupările de început ale Academiei au fost filologice, extinse apoi la domeniile științei, culturii și artei. Dar prima Societate a Scriitorilor Români s-a ivit ca proiect al adunării de constituire din 1908 și a fost pusă în funcțiune de o adunare generală de 47 de scriitori la 2 septembrie 1909.
Comitetul de conducere al noii societăți i-a avut ca președinte pe Mihail Sadoveanu și ca vicepreședinte pe Dimitrie Anghel. În 1911, noul președinte, Emil Gârleanu a obținut recunoașterea SSR ca „Persoană morală”. A urmat la conducere criticul Mihail Dragomirescu. În timpul primului război mondial SSR a funcționat în refugiu la Iași.
În perioada 1926-1932, Societatea Scriitorilor Români a fost condusă de Liviu Rebreanu ales an de an timp de șapte ani consecutiv. A fost în opinia istoricilor literari cea mai bună perioadă a S.S.R. După 1944 s-au exercitat asupra S.S.R. presiuni politice din partea noii puteri, epurări etc. Conferința de fuziune între S.S.R. și societatea Autorilor dramatici din martie 1949 marchează înființarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R., ulterior „din R.S.R.”, devenită U.S.R. în 1990.
Surse:
Istoricul Societății Scriitorilor Români: 1908 – 1948, Teodor Vârgolici, Editura 1000+1 Gramar, 2002
http://www.uniuneascriitorilor.ro/sinteza-istorica
http://www.poezie.ro/index.php/essay/65223/email.html
https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/centenarul-societatii-scriitorilor-romani-3096969
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
