S-a întâmplat în 27 mai 1867

0
70

S-a întâmplat în 27 mai 1867: Împăratul Austriei (1848-1916), Franz Josef I, care se încoronase şi rege al Ungariei (1867-1916), a abrogat Legea despre egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii, precum şi Legea despre caracterul oficial al limbii române în Transilvania şi aprobă Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria (27.V/8.VI)

       Acordul de asociere – Ausgleich – dintre Austria şi Ungaria din anul 1867 punea capăt unei politici liberale iniţiate de Viena în perioada anterioară. Dieta de la Sibiu şi avantajele participării românilor din Transilvania la viaţa politică din imperiu vor fi pierdute cu ocazia inaugurării noului plan al împăratului Franz Josef I. Cauza principală a acestei pierderi era lipsa exerciţiului politic al românilor reprezentanţi în Dietă (48 de deputaţi împreună cu cei 33 ai comunităţii săseşti formau o majoritate confortabilă faţă de opoziţia maghiară şi secuiască).
       Sesiunea Dietei de la Sibiu din anul 1863 propunea în unsprezece puncte o deschidere nemaiîntâlnită până atunci în viaţa Transilvaniei.Recunoaşterea politică a naţiunii române, folosirea limbii române în structuri administrative, adoptarea unei legi electorale, înfiinţarea unui tribunal suprem, introducerea cărţilor funciare, înfiinţarea unei bănci ipotecare sunt câteva din punctele susţinute de deputaţii români. Dintre acestea doar folosirea limbii române a fost acceptată, însă în şcoli confesionale (pe lângă bisericile ortodoxă şi greco-catolică), o situaţie amendată după anii 1880 şi 1905 de legi ale Parlamentului de la Budapesta, foarte restrictive în privinţa funcţionării unui învăţământ într-o altă limbă decât maghiara.
        Vârfurile românilor din Transilvania considerau pe bună deptate că o serioasă recunoaştere a drepturilor lor începea cu o solidă educaţie conjugată cu dezvoltarea unui sentiment patriotic şi de apartenenţă la teritoriul locuit. Din această cauză cele mai multe acţiuni politice au privit cucerirea drepturilor şi libertăţilor pentru o instrucţie individuală a românului transilvănean. Un deziderat împlinit mult mai târziu.Activismul – nonactivismul (pasivitatea politică) politic a fost axa sub care s-a manifestat Partidul Naţional Român din Transilvania. În vestul provinciei, cu deosebire în Banat, latura radicală şi-a găsit o mai bună receptivitate, însă nici măsurile reactive ale administraţiei maghiare nu au întârziat să apară.
       Ponderea participării naţionalităţilor la viaţa politică şi socială din Transilvania încorporată la Ungaria a fost redusă. În administraţia centrală figurau 8.124 de funcţionari maghiari şi 135 români. În oraşe, proporţia a fost şi mai mică: 4.680 de funcţionari maghiari şi doar 91 de români. Mişcarea petiţionară a românilor din Transilvania a avut de asemenea câteva momente bune, însă fără prea mare succes. La 31 decembrie 1866 este înaintat un memoriu către împăratul Franz Josef. Doi ani mai târziu este publicat de gazete româneşti din Transilvania şi România Pronunciamentul de la Blaj, un real program de revendicări.
          Trebuie să menţionăm, totuşi, suportul economic şi financiar de care s-a bucurat opoziţia românească din Transilvania, ce a fost posibil chiar în cadrele legilor din epocă, cu toate restricţiile sale. Un sistem de bănci comerciale şi în special de credit apar în proprietatea românilor. „Albina” – Sibiu, „Victoria” -Arad, câteva zeci de cooperative de credit care au modificat structura proprietăţii asupra pământurilor şi au întărit nivelul de trai al celor care contau şi la vot. (În epocă votul era îngăduit pe bază de venit şi plata impozitelor datorate.În perioada instalării regimului dualist, censul ajungea la 8 florini, plus capitaţia – impozitul pe familie), sume care nu erau la îndemâna oricui, ci doar a celor care aveau în proprietate cel puţin 12-14 hectare de pământ.
      Desigur că e de luat în calcul chiar şi la o analiză sumară a efectelor Acordului de asociere pentru regimul dualist în Transivania situaţia externă a Austrriei şi României. Austria pierduse războiul cu Prusia, avea relaţii reci cu Franţa, probleme în Croaţia, diferende cu Serbia.România nu obţinuse încă independenţa sa de stat (abia în anul 1877), era dependentă de Sublima Poartă, atentă la Rusia şi preocupată să-şi ducă la îndeplinire cîteva date economice şi sociale care să o facă aptă pentru a emite pretenţii, pe picior de egalitate cu statele vecine.Un proces care ia timp şi multă perspicacitate şi compromis, diplomaţie. Astfel că ajutorul oferit de Bucureşti românilor din Transilvania s-a concentrat în aria societăţilor şi asociaţiilor culturale, ştiinţifice şi literare, altfel ar fi însemnat un fel de sinucidere politică.
       Austria și Ungaria căpătau, în urma Ausgleich-ului, guverne, parlamente, administrații și miliții separate.Mai aveau în comun Casa Domnitoare, ministerul de Externe, cel al Economiei și Finanțelor, precum și cel de Război.Inițial,Curtea de la Viena credea că acest compromis, care oferea puterea liderilor maghiari care participaseră la Revoluția din 1848, va accelera procesul de reformare a Imperiului, însă fruntașii maghiari s-au opus schimbărilor dorite de împăratul Franz Jozef.

        De exemplu, Ungaria a blocat modernizarea armatei Imperiului, pentru că aceasta se afla sub controlul exclusiv al Vienei.De asemenea, autoritățile de la Budapesta au anulat formele de autonomie locală care datau de sute de ani în teritoriile pe care le controlau. Astfel, Transilvania și-a pierdut autonomia, spre nemulțumirea românilor care câștigaseră drepturi importante în timpul Dietei de la Sibiu, din perioada regimului liberal din Imperiul Austriac.

       Totodată, autoritățile de la Budapesta au anulat autonomia și privilegiile sașilor, precum și pe cele ale secuilor.Drepturile naționale ale românilor, sârbilor și slovacilor, precum și cele ale croaților au fost nesocotite, astfel că au apărut numeroase mișcări de contestare a regimului dualist. Una dintre cele mai semnificative a fost Mișcarea Memorandistă a liderilor românilor din Transilvania, din 1892. Persecuțiile politice îndreptate împotriva liderilor mișcării memorandiste au atras oprobiul opiniei publice internaționale la adresa Ungariei. Au fost unele tentative de federalizare a Imperiului, precum cea condusă de românul Aurel Popovici, dar nu au avut succes.
      În cele din urmă, Dubla Monarhie și-a găsit sfârșitul în anul 1918, după doi ani în care tânărul împărat austro-ungar Carol a încercat să pună capăt războiului mondial declanșat de asasinarea rudei sale, arhiducele Franz Ferdinand, la Sarajevo. Transilvania și-a regăsit autonomia la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, sub conducerea Consiliului Dirigent, un guvern regional condus de Iuliu Maniu vreme de doi ani, până la integrarea Transilvaniei în Regatul României.

Surse:

http://www.history-cluj.ro/Istorie/cercet/Madly/lucrare.pdf

Smeu, Georgeta – Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

https://www.descopera.ro/istorie/14678411-imparatul-franz-joseph-ultimul-mare-principe-al-transilvaniei

https://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2012/istorie/Bozga_Vasile_Ro.pdf

http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr65p1-4.pdf

https://www.rfi.ro/politica-100993-pagina-de-istorie-ziua-transilvania-pierdut-autonomia

http://www.romania-actualitati.ro/transilvania_in_vremea_imparatului_franz_josef_i-50852

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/22/cum-a-fost-vanduta-ungariei-de-catre-imparatul-austriac-franz-joseph-transilvania/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here