S-a întâmplat în 27 ianuarie…

0
52
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 27 ianuarie…

– Ziua Internaţională de Comemorare a celor cca. 6 milioane de evrei şi alte victime ale holocaustului nazist din timpul celui de-al doilea război mondial; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la 1.XI.2006 şi se marchează anual (la 27.I.1945 a fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz). În această zi, în Germania se marchează anual, din 1996, pe bază de decret prezidenţial, o „Zi memorială consacrată victimelor nazismului”.

– 98 d.H.: În urma morţii împăratului Cocceius Nerva, pe tronul Imperiului Roman a urcat fiul adoptiv al acestuia, Traian (Marcus Ulpius; 53-117 d.H.). În timpul domniei lui Traian, Imperiul a căpătat cea mai mare extindere teritorială, în anul 106 intrând în componenţa sa şi Dacia. Unele surse mneţionează ca dată a acestui eveniment 28 ianuarie.
– 1756: S-a născut compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart; unul dintre cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice (m. 1791).
– 1775: S-a născut filosoful german Friedrich von Schelling; unul din reprezentanții de seamă ai idealismului german (m. 1854).
– 1814: S-a născut Eugène Viollet-le-Duc, arhitect francez renumit mai ales pentru restaurarea edificiilor medievale; este unul dintre cei care au pus bazele arhitecturii moderne, lucrarea sa „Entretiens sur l’architecture” (1863) influenţând direct pe mulţi dintre arhitecţii curentului „Art Nouveau” (m. 1879).
– 1814: A murit filosoful german Johann Gottlieb Fichte; a avut un rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane (n. 1762).
– 1823: S-a născut Edouard Laló (nume complet: Édouard-Victoire-Antoine Lalo), compozitor francez (m. 1892).
– 1829: S-a născut astronomul britanic Isaac Roberts; a contribuit considerabil la dezvoltarea ştiinţei astro-fotografiei (m. 1904).
– 1832: S-a născut Lewis Carroll (numele real: Charles Lutwidge Dodgson), scriitor, matematician, logician, cleric şi fotograf englez; autorul celebrelor „Aventuri ale lui Alice în Ţara Minunilor” (m. 1898).
– 1834, 27.I / 8.II: S-a născut chimistul rus Dimitri Mendeleev; a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (1869) elementele chimice într-un tabel, numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele (m. 1907). Unele surse menţionează ca dată a naşterii doar stilul nou – 8 februarie 1834.
– 1836: S-a născut Grigore Silaşi, preot greco-catolic, filolog şi folclorist; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (m. 1897).
– 1860: A murit Bolyai János, matematician de origine maghiară din România; unul dintre creatorii geometriei neeuclidiene, alături de Nikolai Lobacevski şi Bernhard Riemann (n. 1802).
– 1861: S-a născut mareşalul Constantin Prezan; a participat la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul de reîntregire naţională (1916-1919); a elaborat planul campaniei anului 1917, materializat în marile bătălii din iulie-august de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1943).
– 1901: A murit Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai de seamă compozitori italieni de operă din secolul al XIX-lea (n. 1813).
– 1902: S-a născut chimistul Ilie G. Murgulescu; lucrări fundamentale în domeniul chimiei fizice; membru titular al Academiei Române din 1952, preşedinte al acestui for (1963-1966) (m. 1991).
– 1903: Înfiinţarea, la Bucureşti, a Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR), organizaţie a marelui capital industrial, având ca obiective principale dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii. În 1948 Uniunea a fost dizolvată de autorităţile comuniste, reluându-şi activitatea, în 1993, sub numele de UGIR-1903.
– 1903, 27.I./9.II: S-a născut pianista Silvia Şerbescu (m. 1965).
– 1903: S-a născut Sir John Carew Eccles neurofiziolog australian; Premiul Nobel pentru fiziologie şi medicină pe 1963 (alături de Alan Hodgkin şi Andrew Huxley), pentru descoperirea mijloacelor chimice prin care impulsurile sunt comunicate sau reprimate de către celulele nervoase (neuroni); a lansat teoria dubletului creier‑minte, arătând că, de fapt, mintea are propriile sale legi; creierul, cu structura lui cerebrală, din punct de vedere fiziologic moare în momentul în care a murit persoana, mintea nu (m. 1997).
– 1907: S-a născut Dumitru Berciu, istoric şi arheolog; specialist în arheologie preistorică; membru de onoare al Academiei Române din 1997 (m. 1998).
– 1909: S-a născut Petre Pascu, poet şi traducător (a tradus în special din poezia maghiară) (m. 1994).
– 1919: A murit poetul maghiar Ady Endre (n. 1877).
– 1919: S-a născut Ioan Ianolide, mărturisitor al închisorilor comuniste, în care a pătimit vreme de 23 de ani; renumit pentru cartea „Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”; biograful lui Valeriu Gafencu („Sfântul închisorilor”, cum a fost numit de părintele Nicolae Steinhardt) (m. 1986).
– 1921: S-a născut pictorul francez Georges Mathieu (numele adevărat: Georges Victor Mathieu d’Escaudoeuvres), un maestru al abstractizării lirice; a fost, în perioada 1960-1970, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti francezi din lume şi un simbol, în Franţa, al picturii „oficiale” (m. 2012).
– 1922: A murit scriitorul italian Giovanni Verga (n. 1840).
– 1924: S-a născut poetul şi ziaristul american Harvey Shapiro (m. 2013).
–1924: S-a născut fostul lider cipriot-turc Rauf Denktaş; fost preşedinte al Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), recunoscută doar de Turcia, Rauf Denktaş s-a retras din viaţa politică în 2005 (m. 2012).
– 1925: S-a născut geologul Liviu Ionesi; activitatea de cercetare este concretizată în peste 165 de lucrări şi 30 de rapoarte geologice; importante preocupări şi pentru istoria ştiinţelor geologice din România, prin relevarea contribuţiei unor mari personalităţi din domeniu; membru titular al Academiei Române din 2003 (m. 2006).
– 1926: S-a născut actriţa suedeză de film Ingrid Thulin, una dintre actriţele favorite ale renumitului regizor Ingmar Bergman (m. 2004).
– 1927: S-a născut Heinrich Pfeiffer, filosof, istoric şi pedagog german; cercetări de analiză comparativă a instrucţiei şi a carierei ştiinţifice; ca director executiv (din 1964) al Fundaţiei „Humboldt”, a contribuit mult la impulsionarea activităţii acestei instituţii unice în Europa şi în lume; ştiinţa şi cultura românească îi datorează mult Fundaţiei „Humboldt”, numeroşi profesori şi cercetători (peste 270, din 1929 şi până în 1991) beneficiind de burse de studii; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 2016).
– 1928: A murit Adolf Schullerus, istoric, etnolog, filolog, profesor şi preot sas din Transilvania; încercări de elucidare a începuturilor saşilor din această provincie, bazându-se pe documente istorice şi elemente de lingvistică; a iniţiat alcătuirea unui dicţionar al graiului săsesc; deputat în primul parlament al României reîntregite (n. 1864).
– 1930: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Bobby Bland (m. 2013).
– 1934: S-a născut Federico Mayor Zaragoza, biochimist, om politic, diplomat şi poet spaniol; importante contribuţii în domeniul biochimiei moleculare; director al UNESCO între anii 1987 şi 1999; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992.
– 1935: S-a născut pictorul Vasile Grigore; a donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele (m. 2012).
– 1936: S-a născut actorul Florin Piersic.
– 1936: S-a născut sculptorul Nicăpetre (Petrică Bălănică), stabilit, după 1981, în Canada; după 1989 a revenit adesea în România (m. 2008).
– 1937: S-a născut pianistul şi compozitorul englez John Ogdon (m. 1989).
– 1937: S-a născut soprana Margareta Fânăţeanu-Dragnea (m. 1993).
– 1939: S-a născut arhitectul şi profesorul Dan Sergiu Hanganu, stabilit în Canada (din 1970); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003 (m. 2017).
– 1941:După rebeliunea legionară din 21-23.I.1941, s-a format un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, compus exclusiv din militari şi tehnicieni.
– 1942: S-a născut (la Vertujeni-Soroca, azi în R. Moldova) Alexandru Mironov, jurnalist, scriitor şi matematician; unul dintre cei mai activi promotori ai genului Science Fiction în România; colaborator la Radio-Televiziunea Română (realizator de emisiuni de ştiinţă şi SF); fost membru în Consiliul de Administraţie al TVR; ministru al tineretului şi sportului între anii 1993 şi 1996, fost secretar general al Comisiei Naţionale UNESCO.
– 1945: A fost eliberat, de către forţele aliate, lagărul de exterminare de la Auschwitz.
– 1945: S-a născut compozitorul şi profesorul Ulpiu Vlad.
– 1947: S-a născut muzicianul Ion Ivan-Roncea, supranumit „Lipatti al harpei”.
– 1947: S-a născut prozatorul Vasile Sălăjan.
– 1948: S-a născut pianistul francez Jean-Philippe Collard.
– 1949: A murit compozitorul şi muzicologul rus Boris Asafiev (n. 1884).
– 1956: A murit dirijorul austriac Erich Kleiber (n. 1890).
– 1957: A murit mineralogul ceh František Slavick; bun cunoscător al zăcămintelor din Transilvania şi Banat; membru de onoare străin al Academiei Române din 1937 (n. 1876).
– 1964: S-a născut actriţa americană de film Bridget Fonda (nepoata actorului Henry Fonda).
– 1967: Semnarea (la Washington, Moscova şi Londra) a Tratatului privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti” (ratificat de România la 31.I.1968).
– 1967: Accidentul navetei spaţiale americane „Apollo-1” (în timpul simulării lansării acesteia de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida), în urma căruia au murit astronauţii Virgil Grissom, Edward White şi Roger Chaffee. „Apollo-1” făcea parte din programul spaţial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (programul s-a desfăşurat între anii 1969 şi 1972).
– 1968: S-a născut Bianca Brad, actriţă, cântăreaţă, fostă Miss România; fondatoarea Organizaţiei E.M.M.A. (Eternul Miracol Materna Alinare), care sprijină familiile care trec prin drama pierderii unui copil.
– 1972: S-a născut Berti Barbera, interpret vocal şi instrumentist; realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune.
– 1972: A murit cântăreaţa afro-americană de muzică gospel Mahalia Jackson (n. 1911).
– 1973: A murit istoricul Romulus Cândea, cercetător al istoriei bisericeşti; profesor la Universităţile din Cluj şi Cernăuţi; membru corespondent al Academiei Române din 1929 (n. 1886). Unele surse dau moartea la 19.I.1973.
– 1973: Semnarea Acordului de Pace de la Paris, care a dus la încheierea Războiului din Vietnam. Discuţiile de pace de la Paris s-au încheiat cu semnarea unui accord  de cele 4 părţi (Vietnamul de Nord, NLF – National Liberation Front – organizaţie politică vietnameză, Vietnamul de Sud şi SUA). Armistiţiul a intrat în vigoare în cursul următoarei dimineţi, când toate forţele americane au fost nevoite să se retragă din ţară, toate bazele lor au fost dislocate şi toţi prizonierii au fost redaţi de toate părţile, forţele internaţionale de pace urmând să controleze procesele de pace. Vietnamul de Sud a avut dreptul la autodeterminare, forţele nord-vietnameze putând să rămână în Sud, fără posibilitatea de a fi reînnoite. La sfârşitul anului 1973, militarii americani au început să părăsească treptat Sudul Vietnamului.
– 1974: S-a născut Andrei Pavel, jucător şi antrenor de tenis; în palmaresul său se află trei titluri ATP câştigate la simplu: Tokyo 1998, Sankt Poelten 2000 şi Montréal 2001 şi şase la dublu: Bucureşti 1998, Kitzbuhel 2005, Auckland 2006, Munchen 2006, Gstaad 2006, Barcelona 2007; şi-a încheiat cariera la simplu în anul 2009, la turneul BCR OPEN România, fiind învins în ultimul meci de Pablo Cuevas cu scorul de 6-3, 7-6, cea mai bună poziţie în clasamentul ATP fiind în anul 2004 când a ocupat locul 13.
– 1975: S-a născut interpreta Narcisa Suciu, în prezent stabilită în Finlanda.
– 1980: S-a născut Marat Safin, jucător rus de tenis; a câştigat 15 titluri la simplu, printre care unul la U.S. Open şi altul la Australian Open şi 2 titluri la dublu; de asemenea, a câştigat de două ori Cupa Davis în 2002 şi 2006 cu echipa Rusiei; s-a retras din activitate pe 11 noiembrie 2009, după o înfrângere suferită în fața lui Juan Martín Del Potro, în turul 2 la turneul de la Paris-Bercy.
–1982: A fost difuzată prima emisiune de SF radiofonic din Europa – „Radiobiblioteca SF”, pe programul III al Radiodifuziunii Române, avându-l ca redactor-realizator pe Dan Ursuleanu (1943-2013). Emisiunea şi-a schimbat pe parcurs numele în „Exploratorii lumii de mâine”, dar a rămas cea mai longevivă emisiune de radio dedicată SF-ului. Programul III a devenit Radio România Tineret, actualmente – Radio 3 Net Florian Pittiş.
– 1983: A murit actorul francez de film Louis de Funès (Louis Germain de Funès de Galarza) (n. 1914).
– 1983: A murit scenograful Radu Călinescu (n. 1938).
– 1985: A murit Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (n. 1904).
– 1986: A murit actriţa germană de film Lilli Palmer (n. 1914).
– 1987: A murit regizorul canadian de film de animaţie Norman McLaren; în anii ’40 a revoluţionat animaţia mondială, prin introducerea unor tehnici noi (n. 1914)
– 1988: Inaugurarea Bibliotecii Române din Paris.
– 1992: Semnarea noului Tratat de prietenie, colaborare şi bună vecinătate între România şi Republica Bulgaria
– 1992: A murit pedologul Grigore Obrejanu; studii privind valorificarea unor terenuri slab productive, sărături, nisipuri, soluri aluviale etc.; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1911).
– 2000: A murit dirijorul de cor Aurel Grigoraş; a fost dirijor al Corului Radiodifuziunii Române din 1965 (n. 1932). Unele surse menţionează ca dată a morţii 28 ianuarie 2000.
– 2000: A murit Pan M. Vizirescu (prenumele la naştere: Pantelimon), poet şi eseist; colaborator constant al Radiodifuziunii Române din 1931, va deveni director adjunct la compartimentul Radiojurnal (până la 23 august 1944); judecat în lotul celor 14 gazetari şi scriitori români consideraţi „colaboraţionişti”, a fost condamnat, în 1945, la muncă silnică pe viaţă, dar nu a făcut detenţie, ci a stat ascuns în casa părinţilor săi din Slatina, într-un adăpost ingenios, din care avea să iasă abia în anul 1967; în ciuda vârstei înaintate, după 1990 a fost extrem de activ în viaţa literară şi culturală (n. 1903).
– 2000: A murit pianistul austriac Friedrich Gulda (n. 1930)
– 2009: A murit John (Hoyer) Updike, prozator, poet şi eseist american (n. 1932).
– 2010: A murit scriitorul american J.[erome] D.[avid] Salinger; deşi a scris un singur roman („De veghe în lanul de secară” – 1951) şi 35 de nuvele, Salinger este cunoscut astăzi drept cel mai citit autor american din perioada de după cel de-al doilea război mondial, iar în istoria literaturii americane perioada 1948-1959 este cunoscută ca „era Salinger” (n. 1919).
– 2010: A murit Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1920).
– 2011: A murit deputata Liana Dumitrescu; aleasă deputat în 2004, ca reprezentantă a Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, deţinând, totodată, încă din 2003, funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Macedonenilor din România; în 2008, Liana Dumitrescu a fost realeasă deputat, activând în cadrul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi a Comisiei pentru regulament; în mai 2009, a fost aleasă preşedinte al Subcomisiei pentru spaţiu din cadrul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, reprezentând Parlamentul României în Grupul pentru spaţiu al Parlamentului European (n. 1973).
– 2013: A murit jurnalistul şi istoricul american Stanley Karnow (n. 1925).
– 2013: A murit actriţa americană Sally Starr (n. 1923).
– 2014: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Pete Seeger, considerat unul dintre pionierii muzicii folk din secolul XX (n. 1919).
– 2014: A murit Mircea Constantinescu, prozator, critic literar şi jurnalist (n. 1945).
– 2015: A murit fizicianul şi profesorul american Charles Townes, unul dintre pionierii în domeniul astronomiei în spectrul infraroşu; Premiului Nobel pentru fizică pe 1964, împreună cu fizicienii sovietici Nikolai Basov şi Alexandr Prohorov, pentru inventarea laserului, o descoperire care a revoluţionat ştiinţele, medicina, telecomunicaţiile şi industria de divertisment (n. 1915).
– 2016: A murit Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist (n. 1943).
– 2016: A murit Artur Fischer, lăcătuş şi inventator german; a înregistrat peste 1.100 de brevete de invenţie, printre care: primul bliţ sincronizat pentru o cameră foto, diblul din plastic pentru prinderea holţşuruburilor în perete, kiturile de modelism Fischertechnik, duzele de ventilaţie etc; în 1948 şi-a înfiinţat propria companie, Fischer Group, care are acum 42 de subsidiare internaţionale (n. 1919).
– 2017: A murit actriţa franceză Emmanuelle Riva (nume real: Paulette Germaine Riva) (n. 1927).

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here