S-a întâmplat în 27 februarie 272

0
77

S-a întâmplat în 27 februarie 272 . S-a născut la Naissus, pe teritoriul actual al Serbiei, Constantin cel Mare, împărat roman (d. 337, Nicomedia, Imperiul Roman). Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Împărat Roman între 306 şi 337. Anul nu se știe exact. Unele afirmații ale lui Eusebiu din „Viața lui Constantin cel Mare” ne fac să conchidem că s-a născut între 271 și 273 (cel mai probabil 272), iar alte surse plasează evenimentul între 272 și 277.

           Numele sale de referinţă sunt: Imperator Caesar Flauius Valerius Aurelius Constantinus Pius Felix Inuictus Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus.

          Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capăt persecuţiilor creştinilor în teritoriile sale, impunând nu numai toleranţă, ci şi restituirea bunurilor creştinilor.

          Dar Constantin nu era pregătit să devină creştin. Monedele bătute în această perioadă, dovedesc devoţiunea sa faţă de Marte, apoi din ce în ce mai mult faţă deApollo, venerat ca Sol Invictus.

            La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina şi proconsulului Africii nişte scrisori din care reieşea faptul că el susţinea religia creştină, subvenţiona Biserica creştină din fonduri publice, scutea clerul de obligaţii publice şi se considera slujitorul lui Dumnezeu.

         În 312, Constantin „a trecut la credinţa creştină” şi a continuat să deţină funcţia Pontifex Maximus funcţie care permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toţi cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman şi al religiei păgâne, funcţie deţinută de toţi Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos.

          În urma întrevederii dintre Constantin şi Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”.

            De fapt, este o scrisoare adresată de Constantin şi Licinius guvernatorilor provinciilor prin care le cereau să înceteze orice persecuţie asupra creştinilor, iar proprietăţile confiscate de la aceştia să fie imediat returnate.

            Scrisoarea nu consfinţea creştinismul ca religie de stat şi nici nu-l angaja personal pe Licinius în credinţa creştină.Prin „Edictul de la Milano” dat de împăratul Constantin cel Mare şi cu „Edictul de la Tesalonic” (380) al împăratului Teodosie (346-395), creştinismul a sfârşit prin a deveni o realitate mai întâi tolerată, iar mai apoi constituţională a Imperiului Roman.

          Tradiţia a reuşit să împământenească chiar şi în cultura laică ideea că Edictul de la Milano, proclamat de Constantin şi Licinius este primul act prin care se instituie toleranţa faţă de cultul creştin, dar monografiile istorice precizează că Galerius a emis un edict de toleranţă în 311.

          Imperiul Roman este reunificat şi supus autorităţii unui unic împărat, situaţie politică nemaiîntâlnită din anul 285. Constantin, care se revendica drept, alesul pe pământ al divinităţii unice, abandonează politeismul tetrarhiei în favoarea monoteismului creştin. Principiul adopţiunii viitorilor împăraţi este înlocuit cu cel al eredităţii dinastice.

          Constantin a continuat şi a desăvârşit toate reformele iniţiate de împăratul Diocleţian. Numărul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze şi 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia şi Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului, care era bazată pe argint. Aceasta se face în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman.

           Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniţă (limitanei) şi trupe de campanie (comitatenses). Din iniţiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava şi Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanţa dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu.

          Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum Constantin şi-a adăugat şi titlul de Dacicus Maximus. Pe plan religios, în 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creştine, care pune bazele dogmatice şi canonice ale noii religii.

       Constantin a luat hotărârea de a restaura Byzantionul şi de a face din el capitala imperiului. În noiembrie 324, a stabilit în mod oficial hotarele noului său oraş, mutându-le cu circa 4km în afară şi mărind cam de 4 ori suprafaţa sa. Noul oraş a devenit un centru al creştinismului, reşedinţa unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. „Noua Romă” a moştenit instituţiile politice ale vechii Rome, dar şi tradiţii culturale ale Răsăritului grec.

            Construirea şi popularea noului oraş s-au desfăşurat foarte rapid.Noile ziduri au fost terminate în 412. La fel ca şi Roma, oraşul e construit pe 7 coline şi împărţit în 14 districte administrative. Există şi aici un Senat; membrii săi aveau însă ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiţi clari (remarcabili) şi nu clarissimi (deosebit de remarcabili).

        În perimetrul ocupat astăzi de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost mărit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a început şi construcţia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfânta Înţelepciune) şi Hagia Eirene (Sfânta Pace).

          La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficială a Constantinopolului ca noua capitală a Imperiului Roman. Festivităţile au durat 40 de zile şi s-au desfăşurat pe hipodrom. Monedele bătute în acel an anunţau lumii evenimentul. Între 325 şi 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica şi să folosească resursele statului pentru construirea de biserici.

           Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creştinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creştinism. Iar regatul său a devenit oficial creştin la începutul secolului al IV-lea. La scurt timp după Paştele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău. A dorit să fie botezat de către episcopul Eusebiu de Cezareea. Iar după botez a purtat numai veşminte albe precum ale unui neofit creştin în locul veşmintelor imperiale.

            În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol şi expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.

           Prin botez, potrivit religiei creştine, lui Constantin cel Mare i s-au şters atât păcatul originar, moştenit de la protopărinţii oamenilor, Adam şi Eva, cât şi celelalte păcate săvârşite până la botez. Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).

Surse:

https://www.crestinortodox.ro/sfintii-constantin-si-elena/sfantul-imparat-constantin-mare-istoria-bizantului-69658.html

http://ziarullumina.ro/sfantul-constantin-cel-mare-primul-imparat-crestin-112307.html

Sfântul Împărat Constantin cel Mare în istoria Bisericii Creştine (I)

http://www.tribunainvatamantului.ro/sfantul-imparat-constantin-cel-mare-reprezinta-arhetipul-imparatului-bizantin/

https://www.ro.biography.name/conducatori/91-iugoslavia/270-constantin-cel-mare-cca-280-337

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/constantin-cel-mare-imparatul-pagan-si-crestin

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here