S-a întâmplat în 27 februarie 1872

0
60
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 27 februarie 1872: S-a născut Alexandru Vaida-Voievod, politician roman (n.Olpret (satul Bobâlna) – d. 19 martie 1950, Sibiu, medic, publicist, unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. Unul dintre iluştrii politicieni ai perioadei interbelice, Vaida-Voevod a debutat ca un ferm susţinător pentru drepturile naţionale a românilor din Ardeal. După Marea Unire şi fuziunea naţionalilor cu ţărăniştii, s-a numărat printre liderii marcanţi ai noului Partid Naţional Ţărănesc.

    În activitatea politică, Alexandru Vaida-Voevod a ocupat timp de trei mandate funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri, remarcându-se şi la conducerea Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe. A sprijinit regimul autoritar al regelui Carol al II-lea, motiv pentru care i-a părăsit pe naţional-ţărănişti şi a întemeiat propriul partid. După instaurarea monarhiei autoritare a fost numit consilier regal, iar şeful statului l-a folosit pentru a-şi justifica regimul, mizând pe credibilitatea unor politicieni cu experienţă, care erau fideli monarhiei.
     S-a născut într-o familie românească veche şi bogată care se înrudea cu mari personalităţi politice şi bisericeşti din trecutul Transilvaniei, cu episcopul Ioan Bob şi cu Ioan Lemény urmaşul acestuia, iar bunicul său era Alexandru Bohăţel, participant la revoluţia de la 1848. Strămoşii săi erau din Gârbou şi fuseseră înnobilaţi la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care şi-a adăugat la nume titlul de Voevod. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mişcarea naţională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material şi moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu. Şcoala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistriţa şi Braşov unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Viena.A fost membru al organizaţiei studenţeşti „România jună”, devenind preşedintele acesteia.La douăzeci de ani s-a angajat în mişcarea naţională alături de colegii săi de la universitate. Asupra lor a avut o influenţă aparte juristul şi politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii în oraşul Graz.Anual, la 3/15 mai, Alexandru Vaida-Voevod participa activ alături de colegii săi studenţi la sărbătorirea revoluţiei de la 1848.
       Interesul său pentru politică a început să crească, astfel încât era prezent la conferinţele organizate de societatea „Politische Gesellschaft” unde erau invitaţi să ţină prelegeri reputaţi profesori, ziarişti sau politicieni. S-a implicat în campania electorală a lui Karl Lueger care a devenit primar al Vienei din partea Partidului Creştin-Social.Alexandru Vaida-Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea în 1891 a „Replicii” junimii academice române către studenţii maghiari ca răspuns la „Memoriul” studenţilor maghiari de la universităţile din Budapesta şi Cluj.„Replica” s-a bucurat de succes în rândul opiniei publice internaţionale, iar în 1892 a fost tipărită în cinci limbi de circulaţie europeană.Prin acest document, bazat pe legile şi datele statistice oficiale ale statului maghiar erau evocate autonomia naţională, federalismul şi separarea românilor şi a ungurilor din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu naţional în cadrul Imperiului Habsburgic.
       În 1893 a vizitat România şi a luat parte la Sibiu la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, partid de care şi-a legat destinul.La Conferinţa de la Sibiu, preşedinte al partidului a fost ales dr. Ioan Raţiu şi s-a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împăratului de la Viena. „Memorandumul” a fost redactat pentru a susţine revendicările românilor din imperiu şi a denunţa politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta. Alexandru Vaida-Voevod a asistat la elaborarea proiectului de către Iuliu Coroianu în casa bunicului său, Alexandru Bohăţel. Împăratul Franz Joseph a refuzat să acorde o audienţă delegaţiei, iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată.A făcut parte dintr-un Comitet Naţional care a ţinut locul celor întemniţaţi, iar pe manifestul lansat în timpul procesului de la Cluj apare semnătura sa, alături de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist şi-a început-o la ziarul „Dreptatea” din Timişoara.
     În 1896, Vaida a reuşit să-i determine pe colegii săi români de la Universitatea din Viena să pregătească manifestaţiile împotriva Mileniului, sărbătoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul ţării.Iniţiativa studenţească a fost sprijinită de cercurile naţionaliste austriece şi de presa vieneză.A reuşit să mobilizeze studenţimea pentru a lua parte la trei adunări de protest la Universitate, în sala Wimberger şi în Prater.În 1899, după terminarea studiilor, a început să practice medicina, în timp desfăşurând şi o activitate în cadrul Partidului Naţional Român, unde s-a situat până la moartea lui Ioan Raţiu în gruparea care îl susţinea pe preşedinte. După închegarea mişcării neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” apărut la Orăştie, a trecut în tabăra curentului politic decis să reorganizeze partidul şi să adopte un program nou corespunzător schimbărilor care s-au produs în imperiu şi în societatea românească.S-a implicat în pregătirea şi desfăşurarea Conferinţei PNR-ului din 10 ianuarie 1905 de la Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai făceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad şi Nicolae Comşa.Ulterior, activat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta unde s-a distins ca unul din deputaţii cu vederi democratice.
      Deşi în 1905 Vaida a înregistrat un eşec în prima campanie electorală pentru Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai puţin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate. A reuşit să îşi păstreze mandatul până în 1918 când s-a destrămat imperiul.Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România.Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”. Rezoluţia Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii care „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
       După acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.Lider marcant al Partidului Naţional Român, Vaida este numit ministru de stat pentru Transilvania în primele guverne după Marea Unire. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obţinut 169 mandate de deputat şi 76 mandate de senator, cel mai mare număr dintre partidele participante. Nici un partid nu a reuşit să obţină majoritatea mandatelor pentru a susţine un Consiliu de miniştri, astfel că se impunea formarea unei coaliţii. În acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a format Blocul Parlamentar. Iniţial, regele Ferdinand l-a solicitat pe Iuliu Maniu să prezideze noul guvern, însă acesta a refuzat pe motiv că nu vorbea suficient de bine limba franceză, limba oficială a Conferinţei de Pace de la Paris.
        În realitate, fruntaşul ardelean nu dorea să-şi lege numele de semnarea Tratatului cu Austria, a cărui tergiversare dura de mai bine de şase luni. Prin acesta, Marile Puteri urmăreau să-şi creeze baza legală pentru a interveni în treburile interne ale României, sub pretextul supravegherii modului cum erau respectate drepturile minorităţilor naţionale.În cele din urmă, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcătuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepreşedinte al PNR, în timp ce Iuliu Maniu şi-a păstrat funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifică legile prin care se consfinţea Marea Unire. Pe 10 ianuarie 1920, prim-ministrul a fost nevoit să plece în străinătate pentru a obţinea recunoaşterea internaţională a actelor unirii. Astfel, el nu şi-a mai putut exercita prerogativele, iar în locul său a rămas Ştefan Cicio Pop. Vaida nu a mai reuşit să revină în fruntea guvernului său, căci manevrele politice ale lui Brătianu au determinat căderea acestuia.
       Pe 10 octombrie 1926 are loc istorica fuziune dintre PNR şi PŢ, noua formaţiune intitulându-se Partidul Naţional Ţărănesc.Vaida-Voevod se impune imediat ca unul dintre liderii acestui partid. În prima parte a guvernării naţional-ţărăniste (1928 – 1931), Vaida-Voevod este numit ministru de Interne (10 noiembrie 1928 – 8 octombrie 1930, cu o scurtă pauză între 7- 13 iunie, în perioada restauraţiei carliste). PNŢ este chemat din nou la putere pe 6 iunie 1932 cu Alexandru Vaida-Voevod ca prim-ministru, deoarece Maniu se autosuspendase de la conducerea partidului pentru a lupta împotriva camarilei regale. După unele neînţelegeri cu Nicolae Titulescu, Vaida-Voevod şi-a depus mandatul la 17 octombrie. Regele a apelat din nou la Maniu, care a acceptat să formeze noul guvern după ce a obţinut promisiunea că va avea „mână liberă” în conducerea treburilor statului.Spre sfârşitul anului 1932, contradicţiile dintre Carol şi Iuliu Maniu s-au accentuat.Momentul rupturii s-a ivit în ianuarie 1932 când colonelul Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, şi Constantin Dumitrescu, comandantul Jandarmeriei, au recurs la acte de frondă faţă de ministrul de Interne, Ion Mihalache.Când acesta a cerut înlocuirea celor doi, regele a refuzat acest lucru. Astfel, Maniu s-a solidarizat cu colegul său de partid şi de guvern şi a demisionat din funcţie pe 12 ianuarie 1933.Două zile mai târziu s-a format un nou cabinet naţional-ţărănist în frunte cu Alexandru Vaida-Voevod. Câteva zile mai târziu, Maniu a declarat că adevărata cauză a demisiei sale a fost nepotrivirea punctului său de vedere cu cel al suveranului asupra felului de a asuma răspunderea guvernării.
      Maniu a demisionat la 2 aprilie 1933 din funcţia de preşedinte al PNŢ, în care a fost ales, la 6 mai, Alexandru Vaida-Voevod.Declarându-se „simplu membru” al PNŢ, Iuliu Maniu s-a angrenat într-o politică de hărţuire a lui Carol al II-lea şi a camarilei sale, neezitând să critice şi guvernul, care ar fi acţionat după sugestia „forţelor oculte”. Afacerea Skoda a continuat să ţină „capul de afiş” al presei româneşti, precum şi în cadrul dezbaterilor parlamentare, timp de un an şi jumătate. Încercarea lui Carol al II-lea de a-l implica pe Iuliu Maniu în afacerea Skoda nu a dat rezultate.Neputând face faţă problemelor cu care se confrunta România şi negăsind sprijinul necesar în PNŢ, Alexandru Vaida-Voevod a demisionat pe 9 noiembrie 1933. Recunoscând că tactica sa „a dat greş” şi că „în politică greşelile nu se iartă”, Vaida a demisionat şi din funcţia de preşedinte al partidului pe 21 noiembrie.
      Treptat, susţinerea lui Vaida-Voevod pentru politica regelui a determinat despărţirea sa de PNŢ. Pe 25 februarie 1935, el îşi fondează propriul partid, Frontul Românesc, prin care va sprijini măsurile autoritare ale şefului statului.Va deveni unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori, prin care Carol al II-lea îşi va legitima regimul autoritar.  Din 1938, Vaida este numit consilier regal, apoi este ales preşedinte al Adunării Deputaţilor (9 iunie 1939 – 5 septembrie 1940).Mai mult, între 20 ianuarie – 22 iunie 1940, regele Carol al II-lea îl numeşte la conducerea Frontului Renaşterii Naţionale, „unica organizaţie politică în stat”, sub comanda supremă a regelui Carol.Evenimentele politice ulterioare au determinat ieşirea lui Alexandru Vaida-Voevod de pe scena politică.Pe 24 martie 1945 este arestat de autorităţile comuniste, iar în 1946 este pus în arest la domiciliu la Sibiu, unde îşi petrece restul vieţii, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.
Surse:
Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007,
Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Liviu Maior, Alexandru Vaida-Voevod între Belvedere şi Versailles (însemnări, memorii, scrisori), Ed. Sincron, 1993

http://www.radioresita.ro/303471/alexandru-vaida-voevod-si-contributia-sa-la-marea-unire

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/alexandru-vaida-voevod-intrat-masonerie-ajuta-romania-conferinta-pace-paris-1919-1_527bac9dc7b855ff56cadde1/index.html

https://romanialibera.ro/aldine/history/cine-a-fost-vaida-voievod–188007

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here