S-a întâmplat în 27 aprilie 1940

0
179

         S-a întâmplat în 27 aprilie 1940: A fost înfiinţat la Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oswiecim, la vest de Cracovia) cel mai mare lagăr de exterminare nazist. Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

        Auschwitz a fost lagărul de concentrare în care sistemul nazist şi-a perfecţionat tehnicile de ucidere în masă. Organizator al genocidului a fost colonelul Adolf Eichmann, cel care a condus „soluţia finală” – adică acţiunea de exterminare a mai multor milioane de evrei. După încheierea războiului, Eichmann s-a ascuns în Argentina. Capturat în cele din urmă de către agenţii serviciului secret israelian Mosad, care i-au dat de urmă în 1960 la Buenos Aires, fostul militar a fost judecat pentru crime de război în cadrul unui proces organizat în Israel (1961).

        Desigur, Eichmann a încercat să reducă importanţa rolului său în sâvărşirea Holocaustului. Mai mult, el însuşi s-a considerat o victimă: „În fond, am fost o unealtă la îndemâna puterii şi a unui destin de neînţeles”, a încercat Eichmann să se disculpe în faţa completului de judecată. Găsit vinovat şi condamnat la moarte, Eichmann a fost executat în 1962.

        După cotropirea Poloniei, armata germană a preluat, sub conducerea ei, cazărmile orașului Oswiecim, transformându-l în cel mai mare complex de lagăre al perioadei naziste. Lagărul de concentrare Auschwitz, la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, a fost înfiinţat în 1940. Prima menţiune a fondării unui lagăr la Brzezinka, un sat din apropiere de Auschwitz, este conectată cu prima inspecţie făcută de Heinrich Himmler la Auschwitz, pe 1 martie 1941. Fostul comandant de la Auschwitz, Rudolf Höss, a consemnat în autobiografia sa că Himmler a dat o serie de decrete în timpul vizitei sale, vizând extinderea lagărului. Una dintre directivele date de Himmler era şi crearea unui „lagăr pentru 100.000 de prizonieri de război”.
           Heinrich Himmler, şeful SS, a ordonat înfiinţarea aici a primului lagăr de concentrare la 27 aprilie 1940, iar primul transport de prizonieri politici polonezi a sosit la 14 iunie. Pe durata întregii sale existenţe, Auschwitz I a fost rezervat prizonierilor politici, în principal polonezi şi germani.În octombrie 1941 au început lucrările la Auschwitz II, sau Birkenau, situat în afara perimetrului satului Brzezinka, din apropiere. Mai târziu, aici SS a construit un uriaş complex de lagăre de concentrare şi de exterminare, care includea cca. 300 de barăci pentru deţinuţii din lagăr: patru mari, aşa-numite Badeanstalten (săli de baie), în care prizonierii erau ucişi prin gazare; Leichenkeller (pivniţe pentru cadavre), în care erau depozitate cadavrele celor gazaţi; şi Einascherungsofen (cuptoare pentru arderea cadavrelor).

        Un alt lagăr de concentrare (Buna-Monowitz) aproape de satul Dwory, denumit mai târziu Auschwitz III, a devenit în mai 1942 un lagăr de muncă forţată care furniza forţă de muncă pentru uzinele chimice şi de fabricare a cauciucului sintetic din apropiere ale concernului IG Farben. În plus, Auschwitz devenise centrul unui complex de 45 de lagăre de concentrare mici din regiune, în majoritatea acestora fiind deţinuţi prizonierii obligaţi la muncă forţată, ca sclavi.

          În cea mai mare parte a perioadei dintre anii 1940 şi 1945, comandantul lagărelor de concentrare centrale de la Auschwitz a fost Rudolf Franz Höss. În septembrie 1941, comandantul SS, Rudolf Höss, a dat ordin de folosire a gazului toxic Zyklon B pentru a-i ucide pe deţinuţi. Utilizat iniţial la dezinfectare, Zyklon B avea capacitatea de a ucide în câteva minute. Începând din 1942, naziştii au început să deporteze la Auschwitz evrei din toată Europa. Anul următor a fost şi mai crunt: în 1943 a început exterminarea în masă a evreilor, a membrilor grupurilor etnice sinti şi roma sau a deţinuţilor din alte grupuri vânate de nazişti. Aceştia erau ucişi în camere de gazare. Urma li se pierdea definitiv în crematorii uriaşe. Dar nu toate victimele au sfârşit în camerele de gazare. Oamenii erau „selectaţi” – cum se spunea în jargonul naziştilor – la rampa de descărcare. Medicii SS decideau cine trăieşte şi cine moare. Un asemenea medic a fost şi Josef Mengele, cunoscut şi ca „îngerul morţii de la Auschwitz”.

           Pe lângă activitatea de triere a deţinuţilor, Mengele a făcut şi experimente pe oameni – inclusiv pe copii. După război şi el a fugit în Argentina.  Apoi s-a îndreptat către Paraguay şi Brazilia, unde se bănuieşte că ar fi murit, în 1978. Anita Lasker a povestit la BBC cum doctorul Mengele ducea femei în aşa-numitul „Bloc 10”, unde făcea diverse experimente pe ele. „Unele erau sterilizate, altele supuse la teste. Se făceau experimente pe fraţi gemeni”.

         Cine avea o constituţie robustă era trimis la muncă silnică. Lucrau, de exemplu, pentru concernul chimic IG Farben care, în 1941, deschisese propria uzină pentru deţinuţi în Auschwitz-Monowitz. Munceau în condiţii grele, fără hrană suficientă şi fără îngrijire medicală. După câteva luni, unii mureau din cauza frigului, a malnutriţiei sau în accidente de muncă. Cel care nu mai avea putere de muncă era trimis în lagărul de concentrare. Pentru a acoperi urmele crimelor comise la Auschwitz, înaintea atacului Armatei Roşii, SS-ul a detonat camerele de gazare şi a început să mute supravieţuitorii către vest. De exemplu, Charlotte Grunow şi Anita Lasker au fost duse în Saxonia Inferioară, de unde au fost eliberate de către soldaţii britanici.

           Deţinuţii rămaşi în tabăra de la Auschwitz puteau auzi focurile artileriei sovietice. Totuşi, naziştii urmăreau să împiedice Armata Roşie să elibereze lagărul. Oamenii au fost încolonaţi şi obligaţi să pornească la drum. Zi şi noapte. Cel care rămânea în urmă era ucis pe loc. 56000 de deţinuţi au luat parte la „marşul morţii”. Pentru aproape 15000 dintre ei a fost ultimul drum. Cadavrele rămâneau aliniate la marginea drumului.

          Holocaustul, pe care Eichmann l-a numit la proces „un destin de neînţeles”, a însemnat moartea a peste şase milioane de oameni. Cei mai mulţi, cca. 5,6 milioane, au fost evrei. Circa o jumătate de milion au fost ţigani sinti şi rromi. Vânaţi au mai fost homosexualii, persoanele cu handicap şi adepţii sectei „Martorii lui Iehova”. Ucişi au fost 1,5 milioane de copii. Începând din 1966, în Germania, 27 ianuarie a fost stabilită ziua în care sunt comemorate oficial victimele regimului nazist.

Surse:

https://www.britannica.com/place/Auschwitz

https://encyclopedia.ushmm.org/content/en/article/auschwitz

https://www.dw.com/ro/27-ianuarie-sf%C3%A2r%C5%9Fitul-ororilor-de-la-auschwitz/a-16538048

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/lagarul-auschwitz-birkenau-infernul-pe-pamant

https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/06/27/auschwitz-istoria-celui-mai-mare-lagar-de-concentrare-si-de-exterminare-din-germania-nazista/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here