S-a întâmplat în 26 septembrie 1944

0
87

S-a întâmplat în 26 septembrie 1944: Al doilea război mondial: Operaţia Market-Garden a eşuat Operaţia „Market-Garden” a fost un plan întocmit în al Doilea Război Mondial, menit să ducă la preluarea controlului asupra podurilor din oraşul olandez Arnhem, pe 26 septembrie 1944. Planul a eşuat, astfel că, mii de soldaţi britanici şi polonezi au fost ucişi, răniţi sau luaţi prizonieri.Generalul britanic Bernard Montgomery a conceput o operaţiune prin care să preia controlul podurilor care trevarsau Rinul între Olanda şi Germania, în dorinţa de a-i afecta profund pe germani.

      Planul a părut a fi blestemat încă de la început. El a fost lansat la 17 septembrie, odată ce paraşutiştii aliaţilor au aterizat la Arnhem. După ce au rezistat cât au putut în aşteptarea unor întăriri, au fost forţaţi să capituleze.Din păcate, a fost întârziată sosirea echipamentului suplimentar şi au existat erori în localizarea locaţiei potrivite pentru predarea acestuia cât şi informaţii greşite cu privire la forţa trupelor germane.
        Pe lângă acestea, vremea rea şi lipsa de comunicare a făcut imposibilă coordonarea trupelor aliate. Germanii au distrus rapid podul cu cale ferată şi au preluat controlul asupra capătului sudic al podului rutier. Aliaţii au încercat să controleze capătul nordic al podului rutier, însă la scurt timp au fost învinşi de trupele germane, care le erau superioare.Singura posibilitate rămasă era retragerea. Însă foarte puţini soldaţi au reuşit să se retragă: din peste 10.000 de soldaţi britanici şi polonezi ce au participat la bătălia de la Arnhem, doar 2.900 au reuşit să scape.Winston Churchill avea să facă elogiul curajului soldaţilor aliaţi căzuţi la Arnhen, afirmând că sacrificiul lor nu a fost făcut în van. Arnhem a fost în sfârşit eliberat în 15 aprilie 1945.
      Operația Market Garden a dus la distrugerea mai multor unități aeropurtate de elită ale Aliaților. După ce operația ofensivă a fost anulată, aceste unități de parașutiști, înarmați doar cu arme ușoare de infanterie, au fost lăsați să apere poziții pentru care nu erau echipați corespunzător.
      Pozițiile deținute de forțele aliate de-a lungul frontului lor nord-vestic din Țările de Jos s-au dublat la un moment dat, ceea ce a făcut extrem de dificilă sarcina masării de forțe importante pentru declanșarea unor ofensive vitale precum Bătălia de pe Scheldt sau Operațiunea Aintree.
      Pentru a îndeplini sarcinile celor două ofensive simultane numite mai sus și pentru a face față pierderilor grele înregistrate în timpul Operației Market Garden, au fost aduse trupe din regiunea Ardeni. Germanii au exploatat pozițiile slăbite din regiunea Ardenilor, prin lansarea unei ofensive puternice în regiune – bătălia din Ardeni.
       Planificarea Operației Market Garden este o problemă controversată pentru mai multe motive. Operația a fost un rezultat al dezbaterilor strategice la cel mai înalt nivel al comandamentului aliat din Europa. Numeroase analize postbelice au demonstrat că în 1944 nu au fost luată în calcul nicio alternativă de rezervă.
       Unul dintre aspectele controversate ale planurilor aliate a fost acela că toate podurile importante trebuiau cucerite și apărate cu succes pentru ca să fie asigurată victoria. Aruncarea în aer doar a unui pod ar fi dus la ratarea operației. Corpul 30 de blindate nu era dotat corespunzător pentru a se deplasa în regiune. Este surprinzător pentru cercetătorii din ziua de azi că în 1944 nu s-a luat în considerație în mod serios cucerirea unui port important după parașutarea unor forțe importante direct deasupra obiectivului.
       În cazul podurilor Veghel și Grave, unde s-a acționat astfel, victoria a fost obținută numai după tragerea a câtorva focuri de armă. Decizia de a parașuta Divizia  82 aeropurtată americană pe Înălțimile Groesbeek, la câțiva kilometri distanță de podul Nijmegen, este problematică, de timp ce a dus la întârzierea cu câteva ore a cuceririi obiectivului ordonat. Generalul Lewis Hyde Brereton a ordonat ca podurile de pe ruta de deplasere a Corpului 30 să fie cucerite cu „viteză fulgerătoare”. Atât generalul Browning cât și Gavin considerau că, păstrarea unor poziții puternice defensive de-a lungul drumului de deplasare a blindatelor, este o condiție obligatorie pentru succesul operațiunii.
      Gavin considerea că este de dorit să se efectueze parașutări cât mai aproape de obiectiv cu putință, care, în ciuda ratei mai ridicate de pierderi față de parașutările în zone mai îndepărtate, ar fi asigurat șanse mai mari de succes. Totuși, în cazul parașutării Diviziei 82, care trebuia să păstreze controlul asupra centrului pungii, Gavin și Browning au decis că înălțimile Groesbeek au prioritate. Acest ultim fapt, combinat cu întârzierea parașutării Diviziei I, care a lăsat podul Arnhem deschis traficului germanilor, le-a permis naziștilor să-și organizeze defensiva.
      Acțiunile Corpului 30 au fost de asemenea de natură încât să ducă la eșecul întregii operații. Înaintarea Corpului a fost considerată în epocă, dar și de cercetătorii moderni, ca lipsită de fermitate și prost condusă. Astfel, Corpul nu a a început deplasarea până târziu la prânz. Înaintarea lor a fost întârziată mai apoi de punctele de rezistență germană și de distrugerea podului de la Son. Corpul a ajuns pe 19 septembrie la Nijmegen, când ar fi trebuit să fie conform planului la Arnhem. Corpul 30 a întârziat și pentru că a trebuit să sprijine atacurile Diviziei 82 la Nijmegen.
     După ce a reușit să traverseze podul, blindatele britanice au trebuit să aștepte 18 ore pentru a-și relua înaintarea, sau, după cum a spus colonelul Reuben Tucker, Comandantul Regimentului 504, tanchiștii „… au oprit pentru un ceai”. Această declarație, deși nu trebuie luată ad-litteram, reflectă opinia multor comandanți americani, care au fost foarte nemulțumiți de apatia și lipsa de agresivitate a forțelor britanice.
        Cu câteva săptămâni mai înainte ca planurile pentru Market Garden să prindă formă, britanicii au cucerit Antwerp și portul său foarte important. Acest succes ar fi trebuit să scurteze foarte mult liniile de aprovizionare aliate. În plus, Armata 15 Germană, (80.000 de oameni sub comanda lui von Zangen) ar fi trebuit încercuită la sud de estuarul Scheldt.
      Germanii au reușit însă să se evacueze cu cea mai mare parte a echipamentului din dotare, inclusiv cu artileria grea, în Peninsula Beveland. Chiar și după evacuarea reușită de germani pe calea apei, aliații ar fi putut ca, după un atac desfășurat pe o distanță de numai 24 km de la bazele din Antwerp, să izoleze peninsula. În schimb, comandanții aliați au considerat că este mult mai importantă aprovizionarea trupelor care pregăteau Market Garden.
      În acest timp, Armata I Canadiană a rămas inactivă în Antwerp până în octombrie, când, cu prețul a mii de victime, a declanșat luptele pentru curățarea malurilor estuarului Scheldt. Chiar și după eșecul Operației Market Garden, aprovizionarea trupelor aliate a rămas o problemă greu de rezolvat, Antwerpul devenind operațional doar pe 28 noiembrie. În prima zi a lunii octombrie, de exemplu, peste 240 de vase comerciale aliate așteptau să fie descărcate în radele porturilor europene, care erau depășite de volumul mult prea mare de provizii.
      Podul de la Arnhem nu era singurul punct de trecere peste Rin. De fapt, planificatorii Market Garden ar fi putut să aleagă punctul de traversare cu bacul de la Driel. Parașutiștii lui Frost ar fi putut cucerit acest punct de trecere în loc de podul de la Arnhem. Dacă s-ar fi procedat astfel, întreaga Brigadă I s-ar fi putu concentra pentru a cuceri înălțimile Osterbeek și bacul. Astfel, podul de la Arnhem ar fi fost încă un pod dintre cele multe, care ar fi fost o variantă tactică, nu o prioritate. Mai mult, dacă s-ar fi atacat la Driel, Corpul 30 ar fi putut înainta spre nord, ar fi putut asigura securtatea punctului de trecere cu bacul și ar fi avut și opțiunea de a ataca spre Arnhem.
        Comandantul Corpului  30 era în favoarea altei rute de atac. Cam la 25 km vest se afla un alt pod, cel de la Rhenen, pe care îl considera mult mai ușor de cucerit, existând chiar șanse ca germanii să nu fi organizat nicio poziție defensivă în zonă. S-a dovedit că această supoziție a fost corectă, dar Corpul nu a fost niciodată autorizat să atace podul de la Rhenen. Dacă li s-ar fi permis această versiune de atac, aliații ar fi putut traversa Rinul și ar fi trecut în spatele liniilor germane fără să întâmpine nicio rezistență.
      Se pare însă că, în momentul în care ar putut să ordone atacul spre Rhenen, Montgomery era mult mai preocupat de atacurile neîncetate ale germanilor asupra coloanelor aliate întinse pe o distanță mult prea mare.
       Toate posibilitățile pentru atacuri alternative au fost ignorate, iar alegerile greșite făcute de comandanți nu au putut fi compensate de eroismul din teren al soldaților. Comandantul regimentului de planoare a respins o cerere făcută de trupele aeropurtate pentru aterizarea cu un număr redus de soldați transportați cu planoarele în imediata vecinătate a capului de sud a podului Arnhem.
       Acest refuz a fost surprinzător, cu atât mai mult cu cât, în timpul debarcării din Normandia, Divizia 6 Aeropurtată britanică a folosit tactica aterizărilor în imediata vecinătate a obiectivelor pentru cucerirea mai multor poduri mici. În Anglia, comandantul Diviziei 52 Infanterie, ale cărui trupe au fost trimise să aterizeze pe un aeroport capturat, a plănuit cu superiorii săi să permită unei brigăzi să fie transportate cu planoarele în ajutorul forțelor asediate ale generalului Robert Elliot Urquhart.
     Și această propunere a fost respinsă, deoarece zona de aterizare vizată nu era apărată de nicio forță aliată, iar germanii erau deja în alertă. Totuși, mai exista un aeroport lângă Grave, iar dacă Divizia 52 ar fi aterizat aici, ar fi putut încerca eliberarea unităților britanice, iar cucerirea podului de la Arnhem s-ar fi putut realiza. Comandantul Brigăzii I de parașutiști polonezi, generalul Stanisław Sosabowski, a propus ca oamenii din subordinea sa să încerce o parașutare în condiții dificile de ceață, care însă ar fi acoperit acțiunea de ochii germanilor, dar a fost și el refuzat.
      Luptătorii rezistenței olandeze au fost pur și simplu ignorați de forțele britanice de la Arnhem, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul diviziilor aeropurtate americane, care au colaborat cu insurgenții olandezi. Britanicii aveau un motiv întemeiat să ignore sprijinul olandezilor: rețeau britanică de spioni din Olanda fusese compromisă de germani prin operația Englandspiel, a cărei implicații fuseseră descoperite de Londra de-abia în aprilie 1944. Planificatorii britanici au presupus că și rezistența olandeză a fost penetrată de agenții germani și au hotărât să reducă la minim orice contact cu civilii.
      Americanii, care nu avuseseră asemenea probleme, s-au folosit fără limită de sprijinul rezistenței olandeze. După cum s-a dovedit mai târziu, cunoașterea existenței bacului de la Driel sau a rețelei secrete de telefonie a rezistenței ar fi putut schimba rezultatul bătăliei, mai ales în condițiile în care echipamentele readio ale Aliaților nu au funcționat corespunzător.
       După război, au apărut unele voci care au afirmat că rețeau rezistenței olandeze fusese penetrată de germani. Un ofițer superior olandez de contrainformații, locotenentul-colonel Oreste Pinto, a publicat după război o carte de succes, „Spy Catcher”. El a pretins că una dintre cele mai importante personaje ale rezistenței olandeze, Christiaan Lindemans („King Kong”) a fost de fapt agent german și ar fi trădat Operația Market Garden. Lindemans a fost arestat în octombrie 1944, dar s-a sinucis în celula sa în 1946, mai înainte ca să poată fi judecat. Părerile cercetătorilor în această privință sunt împărțite, existând unele voci care afirmă că Lindemans ar fi fost de fapt un agent dublu.
      Market Garden a fost un plan foarte riscant, care ar fi presupus ca la nivelul fiecărei unități să existe capacitatea asumării unor inițiative tactice care ieșeau din tipare. Din păcate, planul detaliat al operației nu prevedea nicio competență al comandanților de la nivelurile inferioare în adoptarea de decizii tactice. Divizia I Aeropurtată, cea mai puțin închegată mare unitate, cu cea mai mică experiență de luptă în comun, a primit ca sarcină cucerirea celui mai dificil obiectiv, aflat la cea mai mare distanță. Corpul 30 a fost criticat pentru incapacitatea sa de respecta înaintarea programată. Avangarda blindată a Corpului era comandată de Allan Adair, un ofițer pe care Montgomery dorise să-l destituie încă de dinainte de declanșarea operației. Montgomeru nu a reușit acest lucru datorită marii popularități de care se bucura Adair. Gavin, comandantul Diviziei 82 Aeropurtate, a greșit dând cea mai dificilă sarcină, (înălțimile Groesbeek și Nijmegen) mai puțin experimentatului Regiment 508 și nu celei mai bune unități din subordinea sa, Regimentul 504  Parașutișiti.
      Eisenhower a apreciat până la eșecul final al Operației Market Garden că acțiunea parașutiștilor a fost o misiune care a trebuit încercată. Cu toate acestea, Cornelius Ryan amintește că Eisenhower ar fi spus: „…Eu nu știu ce ai auzit în Anglia, dar britanicii nu au înțeles niciodată sistemul american de comandă… Nu am auzit niciodată din partea britanicilor niciun imn de slavă. Și nu vei auzi unul acum, în special din partea unor oameni precum Montgomery”.Dar Eisenhower și-a păstrat aceste aprecieri pentru sine, nefăcându-le publice până după încheierea ostilităților.
      În schimb, Montgomery a apreciat că Market Garden a fost „încununat de succes în proporție de 90%” și a spus: „Din punctul meu subiectiv de vedere, dacă operația ar fi fost susținută în mod corespunzător încă din faza de început și i-ar fi fost date avioanele, forțele terestre și resursele administrative necesare sarcinii, ar fi avut succes în ciuda greșelilor mele, a vremii potrivnice sau a prezenței Corpului  2 Panzer SS în regiunea Arnhem. Eu rămân apărătorul care nu se căiește al Operației Market Garden. După cât se pare, toate victoriile aliate sunt succese americane, iar toate înfrângerile aliate sunt eșecuri britanice”.
     Prințul Bernhard al Olandei i-a declarat lui Cornelius Ryan: „Țara mea nu-și va mai permite vreodată un alt succes al lui Montgomery.După eșecul Operației Market Garden, Aliații au fost obligați să lanseze ofensive pe două fronturi în sudul Olandei. Pentru a asigura securitatea transporturilor navale spre portul Antwerp, trupele aliate au înaintat spre nord și vest. Au cucerit estuarul Scheldt în nord și au curățat malurile fluviului Meuse în vest. Printr-un atac neașteptat, aliații au cucerit capul de pod la vest de Meuse lângă Venlo.
      În februarie 1945, aliații au recucerit înălțimile Groesbeek, care fuseseră ocupate pentru prima oară de parașutiști în timpul Market Garden. În timpul Operațiunii Plunder, aliații au forțat cursul Rinului în martie. În acel moment însă, Înaltul comandament aliat adoptase deja strategia atacului pe un front larg, ordonând traversări ale Rinului mai la sud, la Remagen și Oppenheim. Ca urmare a reușitei Operației Plunder, orașul Arnhem a fost eliberat pe 14 aprilie 1945 de Corpul I Canadian, după două zile de lupte. Resturile trupelor germane din Olanda au capitulat pe 5 mai.
      Mult râvnitul pod Arnhem nu a supraviețuit războiului. A fost înlocuit de un pod asemănător, care a primit în septembrie 1978 numele colonelului-erou John Frost.Lângă a fost ridicat un monument.În Olanda există mai multe muzee dedicate Operațiunii Market Garden, printre care Muzeul Național al Eliberării din Groesbeek, Aripile Parcului Muzeului Eliberării din Schijndel și Muzeul Hartenstein al Trupelor Aeropurtate din Oosterbeek.

Surse:

Max Hastings (2005). Armageddon: The Battle for Germany 1944–45. New York: Vintage Books.

Cornelius Ryan, „A Bridge Too Far ” ). Coronet Books,1974

Tim Saunders (2001). Hell’s Highway: US 101st Airborne & Guards Armoured Division. Pen & Sword Battleground Europe.

Tim Saunders (2002). The Island—Nijmegen to Arnhem. Pen & Sword Battleground Europe.

Tim Saunders (2001). Nijmegen—US 82nd Airborne & Guards Armoured Division. Pen & Sword Battleground Europe.

Russel Weigley (1990). Eisenhower’s Lieutenants: The Campaign of France and Germany 1944–1945. Indiana University Press.

John C. Warren (1956). Airborne Operations in World War II, European Theater. Air University, Maxwell AFB: US Air Force Historical Research Agency. USAF Historical Study 97.

https://marketgarden.com/2010/UK/page1.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here