S-a întâmplat în 26 mai 1984

0
257

S-a întâmplat în 26 mai 1984: Inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră (construcţie iniţiată în 1973); necesitatea realizării unui asemenea canal a fost relevată de numeroase personalităţi din trecut (Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Assan G. Basil, Nicolae Titulescu ş.a); încercările făcute în primii ani după 1944 de regimul comunist (şi în urma cărora mulţi deţinuţi politici obligaţi să muncească acolo şi-au pierdut viaţa) au fost abandonate din lipsa capacităţilor tehnice şi economice; la data inaugurării, Canalul Dunăre-Marea Neagră era cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume (după Canalul Suez şi Canalul Panama).

         Ruta principală, Cernavodă- Poarta Albă- Agigea,  are 64 de km. Ramura nordică, Poarta Albă- Midia Năvodari, are 31 de km. Canalul Dunăre-Marea Neagră este o parte importantă în sistemul de canale europene care leagă Marea Nordului, prin canalul Rin-Dunăre, de Marea Neagră. Are o lungime de 64,2 km, două ecluze (la Agigea şi la Cernavodă), trei porturi fluviale (la Cernavodă, Medgidia şi Basarabi) şi portul maritim Constanţa-Sud. Canalul scurtează traseul dintre Dunăre şi Marea Neagră cu aproximativ 400 km.

       Canalul principal are o adâncime de 7 m, o lăţime la baza de 70 m şi la suprafaţă de 90-120 m, şi are o capacitate anuala maxima de transport de 80-100 de milioane tone, iar pentru ramura nordica de 15-25 de milioane tone de marfă.Din cei 2.413 km, cât măsoară calea navigabilă de la Kelheim (Germania) la Sulina, o lungime de peste 45% (1.075 km) mărgineşte sau traversează teritoriul României.

        Problema conectării sistemului de transport fluvial al Dunării cu portul Constanţa s-a pus, tot mai insistent, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812) şi cu deosebire, după războiul ruso-turc din 1828-1829, când, în urma păcii de la Adrianopol, Rusia a ocupat în întregime Delta Dunării, preluând astfel controlul total al gurilor fluviului.Ideea de a construi acest canal exista încă din 1837, când diplomatul englez David Urquhart a propus  construirea unui canal „care să lege Dunărea de Mare în locul unde cursul Dunării se apropie cel mai mult de Mare, evitându-se in felul acesta un ocol şi pericolele pe care gurile Dunării le cauzau  navigaţiei”.

        Construirea unui astfel de canal devenise unul dintre principalele proiecte ale administraţiei otomane, dar a fost abandonat după ce studiile au indicat rezultate nefavorabile construcţiei, aşa cum arăta şi raportul publicat de Karl von Vincke în Buletinul Societăţii de Geografie din Berlin, în 1840. În 1850, agronomul şi economistul Ion Ionescu de la Brad menţiona în lucrarea sa „Excursiune agricolă în Dobrogea” beneficiile majore pentru agricultură şi economie pe care le-ar avea „dirijarea Dunării pe un nou braţ navigabil între Cernavodă şi Constanţa”.

         Istoria aduce noi schimbări teritoriale, dar studierea acestui proiect continuă. Dovadă stau mai multe proiecte, precum cel al inginerului român Grigore Lahovary, realizat în colaborare cu belgianul J. Van Drunen (Bruxelles, 1883) sau cel al inginerului român Basil G. Assan (Bucureşti, 1897), care concluzionează că „acest canal va fi făcut căci el este indispensabil viitorului economic al României”. La 2 August 1922, inginerul Jean Stoenescu-Dunăre publică în revista „Analele Dobrogei” studii ample cu privire la realizarea unui astfel de proiect. Primul dintre acestea, „Studiul unui canal navigabil Cernavodă-Constanţa”, care a indicat practic actualul  traseu al canalului a aparut in 1929, la Timişoara, a fost lucrarea de diploma a lui Aurel Barglazan şi  Octavian Smighelschi, studenţi ai Universitaţii Politehnica din acest oraş.

       În 1939-1940, un studiu al inginerului Ovidiu Cotovu, subdirector în cadrul Regiei Autonome a Porturilor şi Comunicaţiilor pe Apă (PCA) prezintă o extindere a portului Constanţa spre Sud, care avea în vedere „debuşarea în port” a unui Canal navigabil între Dunăre şi Marea Neagră. In 25 mai 1949, la sugestia lui Iosif Vissarionovici Stalin şi cu sprijinul sovietic la realizarea  memoriului tehnico-economic, a început construcţia canalului, foarte mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi politici din inchisorile comuniste şi din rândurile minoritaţilor etnice şi religioase.

       Scopul oficial al Canalului, potrivit Decretului nr.75 din 22 martie 1950 al Marii Adunări Naţionale, era de a se realiza cea mai ieftină şi directă cale de transport pe apă de la Dunăre la Marea Neagră şi să îmbunătăţească irigarea Dobrogei.Neoficial însă, se urmărea nimicirea fizică nu numai a oponenţilor politici, ci şi a tuturor celor care prin apartenenţa socială erau încadraţi de partidul comunist în rândul „duşmanilor de clasă”.

        Alături de forţa de muncă „liberă” şi retribuită, mobilizată pe şantiere, au fost aduşi militari în termen şi deţinuţi de drept comun.Securitatea a operat arestări rapide în rândul clericilor, monahilor şi ţăranilor care se opuseseră colectivizării agriculturii. Mulţi dintre aceştia nici măcar nu au fost judecaţi sau condamnaţi. Aşadar, zeci de mii de români arestaţi din rândurile celor mai demni şi capabili, de toate vârstele, profesiile şi păturile sociale, au luat drumul închisorilor și lagărelor de muncă forţată de la Canal. Numărul total al celor care au murit în condiţii groaznice a rămas necunoscut până astăzi.

      Deţinuţii politici, după datele apărute în rapoartele vremii, erau în procent de 60% din totalul muncitorilor ce lucrau la Canal şi este estimat un număr de 30.000-35.000. Peninsula a fost colonia cu cel mai dur regim de detenţie, cu cele mai complexe lucrări şi cele mai multe puncte de lucru. Iernile geroase şi căldurile toride ale verii, muncile istovitoare ca durată şi normă, subalimentaţia, lipsa asistenţei medicale şi a medicamentelor, bătăile, carcerele precum şi presiunile psihice au constituit arsenalul metodelor diabolice de exterminare lentă, în timp.

       Traseul Canalului a fost organizat în 18 şantiere, între care: „Columbia” (o suburbie mizeră a Cernavodei), „Saligny”, „Medgidia”, „Poarta Albă”, „Noua Culme”, „Galeşu”, „Peninsula”, „Capul Midia”, „Constanţa” şi alte 9 puncte de lucru.În luna iulie 1949 s-a organizat la Poarta Albă primul şantier al Canalului. La scurt timp, localitatea s-a transformat în cel mai mare lagăr din România unde se aflau în detenţie până la 12.000 de oameni, „centru de triere şi repartizare a deţinuţilor care erau aduşi din toate temniţele ţării” (Victor Corbuţ, „Cetatea diavolului”). Odată ajunşi la Canal, deţinuţii politici erau supuşi procesului de „reeducare prin muncă” şi nu numai. Cel puţin jumătate dintre ei erau intelectuali: doctori, profesori, foşti ofiţeri, preoţi, avocaţi.
        Ca urmare a regimului de exterminare, în multe din lagărele Canalului Dunăre – Marea Neagră numeroşi deţinuţi şi-au pierdut vieţile.Înhumarea celor decedaţi se petrecea în împrejurări greu de imaginat. La Poarta Albă ziua era trimis un excavator ca să sape un şanţ, iar noaptea erau basculaţi acolo cei care muriseră în ultimele 24 de ore. Nici unul dintre ei nu avea parte de asistenţă religioasă. La ordinele ministrului de interne Alexandru Drăghici, multe decese erau ascunse, de aceea este imposibil de calculat cu precizie câţi deţinuţi au murit în lagăre. Raţia alimentară a celor întemniţaţi era aceeaşi pentru toate lagărele Canalului şi consta dintr-o bucată de pâine neagră de circa 100 de grame completată de un turtoi făcut din mălai alterat. Rareori primeau în raţie carne de cal, dar şi aceea alterată.Deţinuţii erau supuşi la munci istovitoare cu mijloace de muncă manuale: săpat, cărat cu roaba, încărcat-descărcat basculante, vagoane-platformă sau vago­nete.
        Lucrările de la Canalul Dunăre – Marea Neagră au încetat la 18 iulie 1953, în urma unei decizii a Moscovei, după moartea lui Stalin. Lucrările au fost sistate în 1955 şi reluate, după un nou proiect, în 1976. S-au excavat 294 milioane mc la canalul principal şi alte 87 milioane mc la ramura nordică, Poarta  Albă-Midia Năvodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez şi cu 140 milioane decât la Canalul  Panama) şi s-au turnat 5 milioane mc de betoane. Canalul traversează localităţile Cernavodă, Saligny, Mircea Voda, Satu Nou, Medgidia, Castelu, Poarta  Albă.Pescajul maxim admis este de 5,5 m permiţand astfel accesul navelor fluviale şi a celor maritime mici. La fiecare capăt există câte două ecluze care permit traficul în ambele sensuri. Ramura nordică, cunoscută sub denumirea de Canalul Poarta Albă-Midia Navodari, cu o lungime de 31,2  km, o adâncime de 5,5 m şi o laţime de 50-66 m, trece prin Nazarcea, Constanţa, Ovidiu şi Năvodari.

        Inaugurarea canalului a fost marcata şi de lansarea slagarului „Magistrala albastră”, interpretat de Mirabela Dauer si Dan Spătaru. Construirea canalului a necesitat o investiţie de circa 2 miliarde de dolari. Estimările iniţiale  prevedeau recuperarea investiţiei în 50 de ani.

        Comandorul dr.(r) Marian Moşneagu, fost şef al Serviciului Istoric al Armatei, consemnează în volumul documentar editat de colectivul de istorici derularea momentului culminant. „Nava prezidenţială a oprit la km 48, unde preşedintelui României i s-a raportat că brigadierii şi-au îndeplinit misiunea încredinţată şi i s-a cerut permisiunea de a începe construcţia Monumentului Tineretului, situat chiar în acest punct, pe promontoriul malului drept al Canalului. În prezenţa demnitarilor români, în temelia acestuia a fost zidit într-un cilindru metalic un pergament cu următorul înscris: <În prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, s-a inaugurat astăzi, 26 mai 1984, construcţia Monumentului tineretului – mărturie a muncii şi abnegaţiei pe care brigadierii Şantierului naţional, întregul tineret al României socialiste le-au depus la realizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1976-1984, monument ce va dăinui peste veacuri, ca generaţiile viitoare să ştie că noi ne-am făcut datoria pentru înălţarea patriei>. La cheul Portului Agigea, oficialităţile au trecut în revistă, de pe terasa turnului de control al ecluzei, panorama canalului. La ora 12.45, Nicolae Ceauşescu a fost invitat să dea comanda, printr-o apăsare de buton, pentru efectuarea operaţiunilor tehnice de ieşire a primului convoi în avanportul noului port Constanţa Sud-Agigea. Momentul a fost acompaniat de sunetele prelungi ale sunetelor vedetelor torpiloare cu 4 tuburi, acostate la ambele maluri ale canalului, între podul rutier şi ecluză“.

Surse:

https://www.acn.ro/index.php/ro/

https://ziarullumina.ro/fara-categorie/documentar/canalul-dunare-marea-neagra-construit-cu-jertfa-sangeroasa-123723.html

https://www.comunismulinromania.ro/index.php/canalul-dunare-marea-neagra/

https://www.facebook.com/nicolae.ceausescu89/posts/1401617779850405:0

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/05/26/la-26-mai-1984-ceausescu-inaugura-oficial-canalul-dunare-marea-neagra-video/

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/canalul-dunare-marea-neagra-implineste-astazi-30-de-ani-de-la-inaugurare

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here