S-a întâmplat în 26 mai 1488

0
74

S-a întâmplat în 26 mai 1488: Începerea construirii bisericii „Sf. Gheorghe” de la Voroneţ. Biserica Mănăstirii Voroneţ este ctitoria slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt construită în 1488 în numai trei luni şi trei săptămâni (din 26 mai la 14 septembrie). Specialişti avizaţi apreciază că arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc fiind o sinteză originală şi specifică a unor caracteristici de sorginte bizantină (forma treflată sau triconică a absidelor naosului, împărţirea în altar, naos şi pronaos, sistemul de boltire) cu elemente aparţinând goticului târziu (înălţimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele uşilor şi ferestrelor în arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite).

       Peste acestea s-au suprapus, topindu-le într-un tot unitar de o frumuseţe unică, caracteristici ale artei autohtone (simplitatea şi caracterul intim al construcţiei, acoperişul ţuguiat de şindrilă traforată ca la casele de la ţară).Biserica Mănăstirii Voroneţ, plină de graţie, simplitate şi farmec, impune prin verticalitate, prin proporţii armonioase, prin soliditatea structurii, a zidurilor masive susţinute de contraforturi şi, mai ales, prin iscusita trecere de la corpul dreptunghiular al clădirii la absidele laterale şi la absida mare ce corespunde altarului, toate de formă semicirculară.

         Inspirată din modelele mai arhaice şi mai austere din iconografia bizantină, pictura interioară, realizată în 1496 prin grija marelui ctitor, impresionează prin claritatea şi rigoarea desfăşurării iconografice, prin desenul viguros, gama cromatică cu acorduri grave, prin expresivitatea deloc stereotipă sau convenţională a personajelor.

        Este îndeobşte cunoscut faptul că voievodul moldovean a construit şi renovat multe biserici şi mănăstiri, dar povestea sacră a Voroneţului aduce, alături de Marele Ştefan, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, sihastru şi duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră şi apoi, timp de 20 de ani la Voroneţ, a creat o mişcare isihastă fără egal pentru timpul său.

         Legenda originii Sfintei Mănăstiri Voroneţ uneşte pe vecie cele două mari personalităţi în destinul nostru naţional: „Iară Ştefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamţului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneţ, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Şi bătând Ştefan-Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, au răspuns sihastrul să aştepte Ştefan-Vodă afară până ce şi-a istovi ruga. Şi după ce şi-au istovit ruga, l-au chemat în chilie pre Ştefan-Vodă. Şi s-au spovedit Ştefan-Vodă la dânsul. Şi au întrebat Ştefan-Vodă pre sihastru ce va face, că nu poate să se mai bată cu turcii; închina-va ţara la turci, au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numa, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii” [ Ion Neculce].
        În secolul al XVI-lea – mai precis în 1547 – un ucenic al său, Mitropolitul Grigorie Roşca, cărturar cu preocupări largi, a mărit biserica adăugându-i pe latura vestică un pridvor închis, după care a purces la împodobirea întregului lăcaş cu picturi pe faţade. Tot atunci a fost pictat şi interiorul pridvorului.Frescele de pe pereţii exteriori, realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareş, aparţin de drept epocii acestui domnitor (alături de cele de la Probota, Humor, Moldoviţa şi Arbore). Ele dau în mare măsură strălucirea artistică şi faima Voroneţului, şi fac ca Mitropolitul Grigorie Roşca să fie considerat al treilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Voroneţ – după Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfântul Daniil Sihastrul. Autorul presupus al acestei adevărate capodopere a Renaşterii în sud-estul Europei este pristavul Marcu.

          Pe un fond albastru, de o intensă strălucire, picturile exterioare se desfăşoară pe faţade ca un covor încărcat de culori, încântând privirile cu farmecul tineresc al armoniilor. Desenul este ferm, bărbătesc, figurile sunt construite cu rigoarea unui autentic portret, sensul realităţii fiind aici mai prezent decât la alte monumente. Spre vest, pridvorul nu are nici o deschidere şi soluţia aleasă este fără precedent: arhitectura este subordonată decoraţiei ce urma a fi pictată.

         Spaţiul amplu, împreună cu ariile laterale ale masivului contrafort devine o imensă scenă pe care se desfăşoară în culori strălucitoare drama binecunoscută a Judecăţii de apoi – o uriaşă compoziţie, unică în arta întregului Orient creştin. Judecata de apoi, fără chipurile de coşmar care apar în Occident mai târziu, înfăţişată în chipul unei linişti sărbătoreşti, expune mai înainte de toate cum se împlineşte până la sfârşit planul Tatălui cu lumea Sa, adică în Fiul Său care o judecă şi o duce la Mântuire.

         Celelalte faţade ale pridvorului sunt utilizate pentru reprezentarea unor teme de care Mitropolitul Grigorie Roşca se ataşase în mod special: spre sud, Viaţa Sfântului Nicolae şi a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, pe contrafort Sfântul Gheorghe omorând balaurul, spre nord Vămile văzduhului, o temă escatologică frecventă la clădirile monahale.

      Pe pereţii exteriori ai pronaosului şi naosului (biserica Sfântului Ştefan cel Mare), iconografia urmează liniile tradiţionale. Se cuvine amintită mai întâi vasta reprezentare a Cinului (Ierarhia cerească şi pământească) căreia îi sunt rezervaţi întotdeauna pereţii absidei Altarului precum şi absidele laterale: procesiunea tuturor Sfinţilor din Vechiul şi Noul Testament se îndreaptă spre Răsărit ca spre o ţintă.

      A doua temă, amplasată pe faţada de sud în dreptul pronaosului, reprezintă Arborele lui Iesei sau Arborele genealogic al lui Iisus Hristos. A treia temă, aparent nelipsită din programul decorului exterior al acestei perioade, este Imnul Acatist reprezentat pe faţada de nord.

       La Mănăstirea Voroneţ, mai mult decât oriunde, pictura este o rugăciune pentru înfrângerea cotropitorilor şi salvarea Ţării Moldovei. Felul în care sunt înfăţişaţi printre păcătoşii din marea compoziţie Judecata de apoi cei mai primejdioşi duşmani de atunci ai ţării – turcii (inscripţia caligrafiată cu grijă precizează că este vorba de turci, pentru a fixa şi mai bine locul duşmanilor de atunci ai Moldovei în mijlocul celor condamnaţi) sau duşmanii mai vechi, tătarii – atestă tocmai o asemenea intenţie politică ce pare a fi proprie şi procesiunii de sfinţi de pe abside sau Arborelui lui Iesei.

        Pentru a întări această idee, maestrul Voroneţului a aşezat pe faţada sudică o reprezentare, detaliată în 12 episoade, a Martiriului Sfântului Ioan cel Nou şi Aducerea moaştelor sale la Suceava în vremea lui Alexandru cel Bun (Sfântul Ioan cel Nou a fost martirizat de tătari, aliaţi supuşi turcilor şi deseori aducători de durere în Moldova).

        Un al doilea element de specificitate derivă din insistenţa vădită asupra tradiţiei călugărilor şi sihaştrilor ca lideri ai rezistenţei faţă de dominaţia străină: temele Viaţa Sfântului Nicolae, Viaţa Sfântului Antonie (unul din fondatorii Monahismului Răsăritean) şi Vămile Văzduhului, în fapt, glorifică viaţa pură a sihaştrilor.

        Pictura reproduce viaţa pe care pictorii o ştiu şi o redau cu vervă şi naturaleţe: Eva toarce lâna întocmai ca o gospodină. Adam, la fel ca un ţăran, ară cu un plug de lemn tras de boi. Abel are lângă turma sa de oi înfăţişarea unui cioban.Îngerii din scena Judecăţii de Apoi cântă din buciume moldoveneşti. Carul de foc cu care Sfântul Ilie a urcat la cer este o simplă căruţă ţărănească. Casnicii stăpânului din Parabola Fiului risipitor sunt prinşi într-o horă moldovenească. Femeile despletite conduc bocind un mort spre locul de veci aşa cum se poate vedea până astăzi în satele noastre.

         Oamenii din popor au costume autohtone ca şi unii dregători care par a fi boieri din Moldova din vremea lui Rareş. Armele care apar în unele scene sunt cele obişnuite în Moldova secolului al XVI-lea: arcul cu săgeţi, sabia, suliţa, scutul ş.a.m.d. Animalele (căprioara, mistreţul, lupul, veveriţa, ursul, cerbul, iepurele, păstrăvul) şi florile (lalele, clopoţei) sunt şi ele ale locului.În diferite scene apar deseori laviţe, jilţuri, covoare, ştergare şi instrumentele muzicale moldoveneşti (cobza, fluierul şi buciumul).

         Dincolo de arhitectura şi pictura cu mai sus menţionatele valori, Sfânta Mănăstire Voroneţ prezervă o bogăţie de artă medievală: lespezile funerare ale mormintelor din pronaos şi din pridvor cu motive decorative de o valoare artistică deosebită, jilţul şi stranele care aduc ornamente din diferite stiluri ingenios îmbinate şi impresionează prin discreţia cu care se înscriu în interiorul de arhitectură fără să tulbure spaţiul sau să intre în concurenţă cu decoraţia murală.

       Adevărate capodopere ale sculpturii în lemn sunt în tâmpla Altarului.La acestea se cuvin adăugate multe alte piese ce pot fi regăsite în diferite colecţii şi muzee: epitafe, broderii de mari dimensiuni şi ferecătura dăruită de Mitropolitul Grigorie Roşca Mănăstirii Voroneţ (1557) care aduce noutatea unei interpretări mai decorative şi pe coperta din spate are figura Sfântului Daniil într-o interpretare solemnă inspirată de un model de icoană.

Surse:

https://patrimoniu.ro/monumente-istorice/lista-patrimoniului-mondial-unesco/17-monumente-istorice/unesco/120-biserica-sfantul-gheorghe-a-fostei-manastiri-voronet-album-foto

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/06/28/comemorare-stefan-cel-mare-si-sfant-biserica-sfantul-gheorghe-manastirea-voronet-13-11-36

http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/voronet

https://identitatea.ro/tainele-manastirii-voronet-zece-lucruri-mai-putin-stiute-despre-capela-sixtina-a-estului/

https://www.manastireavoronet.ro/prezentare-generala-manastirea-voronet/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here