S-a întâmplat în 26 ianuarie 1925

0
43

S-a întâmplat în 26 ianuarie 1925: S-a născut Paul Newman, actor şi regizor american de film. Paul Leonard Newman (n. Cleveland, Ohio – d. 26 septembrie 2008, Westport, Connecticut, SUA) a fost un actor, regizor și producător american. În afara carierei artistice s-a făcut remarcat și ca antreprenor, filantrop și pilot de curse.

     Cariera artistică în lumea filmului i-a adus numeroase premii, printre care se numără: un premiu Oscar, de trei ori Globul de Aur, câte o dată BAFTA, Screen Actors Guild, Festivalul de Film de la Cannes și Emmy, precum și numeroase premii onorifice.Newman fost nominalizat de 9 ori pentru premiul Oscar ca actor și o dată ca producător pentru filmul Rachel, Rachel. În 1986 a fost distins cu acest premiu pentru rolul din pelicula Culoarea banilor în regia lui Martin Scorsese.
       În România a fost cunoscut mai ales datorită filmelor sale din anii 1960 și 1970, în care se remarcă rolurile sale, alături de Robert Redford, din Butch Cassidy and the Sundance Kid și Cacealmaua, iar recent pentru dublarea vocii în engleză a personajului Doc Hudson din producția Pixar/Disney Mașini, lansată în vara lui 2006. Alte roluri remarcabile sunt cele din Dulcea pasăre a tinereții, Pisica pe acoperișul fierbinte.Ca pilot de curse, Paul Newman a câștigat numeroase curse în competițiile organizate de Sports Car Club of America, iar el și echipa sa au câștigat mai multe titluri naționale în secțiunea open wheel a curselor IndyCar.
       Newman a fost cofondator al companiei Newman’s Own, o companie a cărei venituri după taxare au fost donate integral unei societăți de caritate.Newman a fost căsătorit de două ori. Prima căsătorie a avut-o cu Jackie Witte din 1949 până în 1958. Împreună au avut un băiat, Scott (1950–1978), și două fete, Susan (n. 1953) și Stephanie Kendall (n. 1954). Scott, care a apărut în filmele Breakheart Pass, Infernul din zgârie-nori și filmul din 1977 Fraternity Row, a murit dintr-o supradoză de droguri. Newman a pornit o campanie împotriva cosumurilor de droguri înființând Centrul Scott Newman în memoria fiului său. Susan este o realizatoare de documentare și filantroapă, a avut câteva apariții pe Broadway și în filme, incluzând un rol al unei fan al unuia din cei patru Beatles din filmul I Wanna Hold Your Hand (1978), de asemenea un mic rol de compoziție alături de tatăl ei în Slap Shot. A primit o nominalizare Emmy ca și co-producătoare a filmului ei The Shadow Box.
      A fost căsătorit, începând din 1958, cu actrița Joanne Woodward. „Nunta de aur” au celebrat-o în ianuarie 2008.Newman a decedat la 26 septembrie 2008 în locuința sa din Westport, Connecticut, din cauza unei serii de complicații din urma unui cancer pulmonar
Surse:

https://www.imdb.com/name/nm0000056/

https://www.cinemagia.ro/actori/paul-newman-2310/

https://okmagazine.ro/legende-paul-newman-actorul-ochi-un-albastru-electrizant/a18256872

https://romanialibera.ro/cultura/arte/a-murit-paul-newman-135312

https://revistatango.ro/paul-newman-mereu-la-timpul-prezent-2253

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here