S-a întâmplat în 26 ianuarie 1611

0
43
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 26 ianuarie 1611: Gabriel Bathory ocupa Târgoviştea şi se intitula „principe al Transilvaniei şi al Valahiei Transalpine”. Poarta a refuzat să-l recunoască domn şi l-a numit din nou pe Radu Mihnea. În faţa acestei situaţii, la 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras din Ţara Românească. Gabriel Báthory (în maghiară Gábor Báthory, n. 15 august 1589, Oradea – d. 27 octombrie 1613, Oradea), a fost un principe de origine maghiară al Transilvaniei între anii 1608-1613, nepot al fostului rege al Poloniei, Ştefan Báthory şi ultimul principe din familia Báthory.

       În 1606, după moartea prințului Bocskay, István Gabriel Bathory a fost unul dintre pretendenți la tronul Transilvaniei, care în februarie 1607 a fost ocupat de Sigismund Rakoczy până în martie 1608, când acesta a fost înlăturat în urma unei răscoale.În luna noiembrie a aceluiași an 1608, Gabriel Batory a fost proclamat principe al Transilvaniei  la vârsta de 19 ani.Domnia sa a fost caracterizată de o instabilitate permanentă. Prin modul său agresiv de guvernare și atitudinea sa imorală și-a făcut mulți dușmani în rândul nobilimii ardelene şi odată cu ocuparea orașului liber Sibiu și-a atras și împotrivirea națiunii săsești. Din cauza războaielor pornite împotriva Țării Românești, a stârnit mânia Porții Otomane. Îşi propusese să aducă sub stăpînirea sa Moldova şi Valahia.Şi-a început domnia în relaţii bune atât cu voievodul Radu Şerban, din Muntenia, cât şi cu Constantin Movilă, domnitorul Moldovei. A dorit să supună însă atât Moldova cât şi Ţara Românească.La scurt timp de la instalarea pe tron, Gabriel Bathory a cerut tribut de 8.000 de florini domnitorului Moldovei, Constantin Movilă.S-a pregătit de război împotriva acestuia, însă potrivit unor istorici a fost silit să îşi abandoneze planurile, în urma unui ordin al sultanului, venit la mijlocul anului 1610.
      În luna decembrie a anului 1610, oastea lui Gabriel Bathory a pornit din Ţara Bârsei, prin Bran, asupra Munteniei.„3.000 de oameni desfundară cu lopeţile drumul, de zăpadă, şi armata trecu peste munţi. Radu Şerban, nepregătit, trebui să se retragă în grabă spre Moldova. Mama domnitorului muntean şi o parte din bogăţii au căzut însă în mâinile năvălitorilor. A fost groază şi prăpăd deoarece oamenii fuseseră surprinşi în sate de sărbători. Nu au putut fugi după obicei, în codrii, mai ales că era iarnă grea”, scrie Constantin N. Giurescu.La 29 decembrie, pe când domnul ţării Radu Şerban (1602-1611) petrecea la Târgovişte împreună cu întreg poporul sfârşitul de an, Gabriel Báthory a trecut cu oastea prin pasul Branului şi a pătruns în Ţara Românească.Radu Şerban, nepregătit, trebui să se retragă în grabă spre Moldova. Mama domnitorului muntean şi o parte din bogăţii au căzut în mâinile năvălitorilor.
     A fost groază şi prăpăd deoarece oamenii fuseseră surprinşi în sate de sărbători. Nu au putut fugi după obicei, în codri, mai ales că era iarnă grea. Ajuns în Târgovişte la 26 ianuarie 1611 Gabriel Bathory  şi-a luat titlul de „Principe, din mila lui Dumnezeu, al Transilvaniei şi Valahiei Transalpine”.A trimis o solie la Istanbul, cerând să-i fie recunoscută domnia în Muntenia şi explicând expediţia sa prin aceea că Radu ar fi vrut să-l răstoarne, împreună cu aliaţii acestuia din Polonia.Înalta Poartă nu a încuviinţat cererea lui şi l-a numit domn al Ţării Româneşti pe Radu Mihnea.Gabriel Báthory s-a aşezat stăpânitor al ţării pe care a prădat-o timp de trei luni, fapt consemnat şi în cronica munteanului Radu Popescu: „că în trei luni au şăzut procletul în ţară, jefuind, prădând, arzând; care nevoie n-au fost, nici va mai fi în pământul nostru.”Mănăstirea Dealu a fost printre primele lăcaşuri ce au căzut victimă jafului şi distrugerii. Mărturii avem de la egumenul de atunci al mănăstirii, Mitropolitul Matei al Mirelor: „câte ticăloşii şi vărsări de sânge şi profanări de biserici şi jafuri de mănăstiri, nu se pot spune cu deamănuntul… În special chinuiau pe preoţi şi pe călugări.”
        „Iar uşuratecul acesta de Bathory Gabor, căci aşa-l chema, a venit pe neprevestite asupra noastră, cum s-a zis. Deci s-a luat de către dânsul Valachia fără luptă. Şi câte ticăloşii şi vărsări de sânge şi profanări de biserici şi jafuri de mănăstiri s-au făcut nu se pot spune cu de-amănuntul, multe fiind şi mai presus de orice măsură.Căci, fiind neamul acesta neomenos, cu neomenie şi mare cruzime se purta cu cei care-i avea în mână. Prădau, ardeau, chinuiau, puneau cărbuni pe pântecele oamenilor şi-i înăduşeau în fum şi de oţeturi foarte acre.Scoteau ochii, tăiau mâinile, jupuiau pieile de pe genunchi, până la oase şi spânzurau oamenii de muşchi. Iar capetele altora legându-le cu funia şi căsnindu-i le scoteau ochii. Şi unora le făceau aceste chinuri pe rând, iar asupra altora grămădindu-le pe toate deodată, le luau viaţa”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).Preoţii nu au scăpat de tortură, relata mitropolitul. „Şi mai ales se aprindea mânia lor împotriva monahilor şi preoţilor pe care cu multe chinuri şi încercări îi ucideau. Iar cei cărora le încetau caznele, mai bine ar fi fost de dânşii să nu mai scape şi să nu se mai mântuiască pe sine, decât să trăiească nenorociţi şi schilodiţi. Şi se vedeau plângeri şi lucruri vrednice de tânguire faptuite atunci de dânşii. Iar desfrânări şi lucruri ruşinoase se făceau multe.Căci nu numai că ruşinau fetele şi femeile frumoase ci şi pe babele cele bătrâne şi pe acelea înaintate în zile le ruşinau, grămădindu-şi pe capete focul cel nestins.Şi năvălind ca hoţii în mănăstirea noastră, au furat toate giuvaierurile câte le căpătase şi sfărâmând mormintele domnilor (căci obiceiul era să se îngroape aici cei răposaţi dintre domni) şi stricând lespezile bisericii, crezând să afle bogăţie de aur, punându-şi numele de furi de lucruri sfinte şi scormonitori de morminte s-au întors în aşteptarea dreptei pedepse a lui Dumnezeu.Căci s-au luat multe daruri făcute mănăstirii cucernice de către domnii cei de demult şi plumbul cu care era învelită biserica. Au sfărâmat şi mitropolia de la Argeş, cea foarte scumpă şi toate sfintele mănăstiri şi mănăstirile de călugăriţe şi bisericile le-au distrus.Iar el, afurisitul de Bathory Gabor, s-a ridicat la atâta înălţime prea mare a furiei sau mai curând a nebuniei celei mai cu vârf, încât gonind şi tăind cu suliţa, de călare câinii se făcea de râsul tuturora. Căci un om cu minte şi pus să domnească peste popoare trage cu suliţa în câini când merge pe drum?”, scria Matei al Mirenilor, citat de istoricul Nicolae Iorga în „Analele Academiei Române” (1900).
      De starea jalnică în care se afla mănăstirea după trecerea oştilor jefuitoare a fost impresionat voievodul Radu Mihnea care, venind în 1614 să se închine bisericii şi să înalţe rugăciuni lui Dumnezeu şi Sfântului Ierarh Nicolae, a găsit „sfântul lăcaş stricat şi lovit şi sărăcit şi jefuit şi surpat cu totul de Unguri”, iar în altă parte zice că l-a găsit „pustiit, risipit, dărâmat şi de tot sărăcit de necredinioşii Unguri.”După cum mărturisea într-un hrisov emis în acelaşi an, „inima noastră a venit la umilinţă şi jale fiind atunci nastavnic şi egumen al mai sus spusului lăcaş prea sfinţitul mitropolit al Mirelor chir Matei şi cu ceilalţi călugări şi fraţi din cinul călugăresc, cari au căzut cu lacrimi de umilinţă şi smerenie spre domnia noastră, aducând înaintea domniei noastre prea umile rugăciuni ca să fiu nou ctitor al sfântului lăcaş, mai sus zis, ca să întăresc şi să înnoesc şi să împuternicesc acest sfânt lăcaş”, mai ales că nu doar sfânta mănăstire era pustiită şi stricată, ci şi biserica lui Dumnezeu, asemenea chiliile şi celelalte case pustiite.”
      La 16 martie, Gabriel Bathory s-a retras în Braşov. Între timp, domnii Munteniei şi Moldovei,  Radu Şerban şi Constantin Movilă s-au aliat, iar în primăvara anului 1611 Radu Şerban şi-a recăpătat tronul în Ţara Românească.Armatele aliate moldovene şi muntene au pornit asupra oştilor lui Gabriel Bathory, într-o campanie de pedepsire a acestuia. La Sânpetru, în apropiere de Braşov, a avut loc o luptă cruntă, în urma căruia Gabriel Bathory a fost silit să fugă. „Mii de morţi rămaseră pe câmpul de luptă. A doua zi, domnul (Radu) însoţit de saşii din Braşov, vizitând locul bătăliei şi văzând mulţimea celor căzuţi porunci să se strângă trupurile şi deasupra lor ridică o movilă aşezând şi o cruce frumoasă de lemn, cu inscripţie în limba română, arătând faptele. Înfrânt lângă Braşov la data de 7 iulie 1611, Báthory scapă numai datorită unei greşeli a învingătorilor care s-au oprit din urmărire, dându-i astfel timp să se retragă după înfrângere.În acest fel, Gabriel Báthory a putut să se menţină în fruntea Principatului Transilvaniei încă doi ani, până în anul 1613.
      Cronicarii turci l-au numit „craiul cel nebun”, iar românii au relatat despre ororile comise de soldaţii acestuia care au invadat Muntenia.În cei cinci ani de domnie şi-a atras ura tuturor foştilor săi aliaţi.În anul 1613 domnii din ţările româneşti vecine Transilvaniei s-au coalizat pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului.Turcii pregătiseră deja un înlocuitor al lui, în persoana lui Gabriel Bethlen (Bethlen Gábor) zis „Ţiganul” datorită tenului său oacheş, nobil maghiar originar din localitatea Ilia din actualul judeţ Hunedoara. Gabriel Bethlen îl susținuse la început pe Gabriel Báthory și l-a ajutat în obținerea domniei. Văzând însă caracterul acestuia și influența sa negativă asupra stabilităţii  țării, Gabriel Bethlen a pornit cu ajutor turc și român împotriva lui Gabriel Báthory. Principele Gabriel Bethlen a fost pus de turci pe tronul Transilvaniei, hotărârea Sublimei Porţi din data de 23 octombrie 1613 fiind  confirmată şi de Dieta Transilvaniei.În acel an în Ardeal a intrat o armată turcească, alături de cele moldoveană şi munteană, asigurând astfel alegerea lui Gabriel Bethlen ca principe, cu toată opoziţia Austriei.
Gabriel Báthory s-a retras în cursul acestor evenimente până la Oradea, pe care era gata să  o predea turcilor pentru a-și salva tronul, dar a fost asasinat chiar de proprii săi soldați, la data de 27 octombrie 1613.
     Kiatip Celebi, cronicar otoman a începutul secolului al XVII, a scris următoarele despre Gabriel Bathory:„Mai sus arătatul Bethlen Gabor era unul dintre emirii Ardealului din familia Bathorylor. Bathory Gabor, care a fost craiul Ardealului înaintea lui, era cunoscut sub numele de craiul cel nebun (Deli Kiral).Fiind un nebun cu apucături câineşti, el ataca avuţiile şi familiile beilor şi notabililor din Ardeal. Pe unii dintre cei care i se opuneau îi ucidea, pe alţii îi exila. Unii reuşeau să fugă de persecuţiile lui. Deli Kiral (Gabriel Bathory) s-a întărit în cetatea Oradea. Iskender Paşa, mergând acolo, în Transilvania, l-a înscăunat pe Bethlen Gabor în Belgradul din Ardeal. Dar cât timp trăia acel afurisit era greu ca această hotărâre să fie menţinută. Prin mijlocirea lui Bethlen, Iskender paşa a atras cu nenumărate promisiuni câţiva voievozi de încredere ai Transivaniei. În felul acesta a câştigat o parte a populaţiei de acolo. După ce însă Iskender paşa, luându-şi oastea, a plecat din Transilvania, Deli Kiral ieşind din Oradea a început să facă pregătiri împotriva lui Bethlen. În acest timp, unul dintre voievozi, punând câţiva puşcaşi la trecătoare, aceştia l-au omorât pe Deli Kiral în timp ce trecea pe acolo” .
Surse:
Constantin C. Giurescu – Istoria românilor, volumul III, ediţia a V-a, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2007
Constantin N. Giurescu, în volumul Istoria Românilor, Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1944
„Cronici turceşti privind Ţările Române, Mihai Guboglu”, Editura Academiei RSR, 1974)

http://www.istoria.md/articol/713/26_ianuarie,_istoricul_zilei

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gabriel_Bathory

http://adevarul.ro/locale/hunedoara/ororile-sadicului-gabriel-bathory-mii-femei-violate-schingiuite-calugari-batjocoriti-ucisi-sate-trecute-foc

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here