S-a întâmplat în 26 aprilie 1922

0
31

S-a întâmplat în 26 aprilie 1922: S-a născut Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru al Academiei Române.

     Ştefan Augustin Doinaş (n. Ştefan Popa, Cherechiu, judeţul Arad – d. 25 mai 2002) a fost un poet, eseist, traducător, deţinut politic, academician, şi politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul Bucureşti pe listele partidului Partidului Alianţa Civică.

         A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câştigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, şi pe poet. Astfel încât Ştefan Augustin Doinaş a reuşit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, Alfabet poetic, dar şi versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepţie în creaţia sa).

        Volumul marca tranziţia poeziei sale de la baladă la o poezie mai cerebrală. A teoretizat alături de alţi poeţi membri ai Cercului literar de la Sibiu (în special, Radu Stanca) estetica baladei în poezie. În timpul studenţiei clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre membrii de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu şi a semnat chiar „Manifestul” acestuia, care a apărut în ziarul Viaţa în 1942.

         Alte volume publicate: Omul cu compasul (1966), Seminţia lui Laocoon (1967), Papyrus (1974).Abia în 1978 reuşeşte să-şi publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) şi Foamea de UNU (1987), înainte de anul de răscruce 1989. Interiorul unui poem şi Psalmii sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă.

          Ştefan Augustin Doinaş este şi autorul unor cărţi de eseuri şi reflecţii pe marginea poeziei româneşti şi a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie şi moda poetică (1972), Orfeu şi tentaţia realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română este Mistreţul cu colţi de argint. A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, care s-a transformat în Secolul 21. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

Surse:

Emil Șimăndan, ”Templul memoriei. Ștefan Augustin Doinaș în dialog cu Emil Șimăndan”, Ed. “Ioan Slavici” Arad – 1998

http://www.humanitas.ro/stefan-augustin-doinas

https://www.ro.biography.name/scriitori/8-romania/145-stefan-augustin-doinas-1922-2003

http://www.autorii.com/scriitori/stefan-augustin-doinas/index.php

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here