S-a întâmplat în 25 septembrie 1936: S-a născut Ileana Sărăroiu, interpretă de muzică populară românească. Ileana Sărăroiu, născută Elena Sărăroiu (n. Valea Voievozilor, Dâmboviţa — d. 13 mai 1979, Unirea, Călăraşi), a fost o cântăreaţă română de muzică populară şi romanţe.
Artista debutează la Casa de Cultură din Târgovişte. Vocea artistei Ileana Sărăroiu a fost remarcata de Benone Sinulescu. El a fost primul artist care i-a descoperit talentul și care a susținut-o: „I-am dat primele cântece cu care s-a lansat: „Ți-o părea puiule bine” și „Satule, vatră frumoasă”.
După absolvirea Școlii Populare de Artă din Târgoviște, Ileana Sărăroiu ajunge la București unde lucrează în cadrul teatrului „Ion Vasilescu”, apoi în Ansamblul de Cântece și Dansuri al Direcției Generale a Serviciului Muncii, Ansamblul Aviației și din 1964 în Ansamblul “Ciocârlia”.
Prima imprimare a artistei Ileana Sărăroiu are loc tot în anul 1964 Radio București, urmată doi ani mai târziu de lansarea primul său disc Electrecord. Dăruirea totala, personalitatea uluitoare la care se adaugă o tehnica vocală de excepție i-au permis artistei să abordeze genuri muzicale diverse: romanțe, cântece populare, cântece de petrecere și muzică ușoară.Datorită vocii sale excepționale artista Ileana Sărăroiu ajunge să susțină numeroase turnee atât în țară cât și înafara granițelor, mai ales în Israel.
A fost colaboratoare a Radioteleviziunii Române.Face prima imprimare în 1964, la Radio Bucureşti, iar în 1966 lansează primul disc la casa de discuri Electrecord.Cântă la câteva restaurante bucureştene, cum ar fi: Cina (din 1964), Athénée Palace, Balada (al Hotelului Intercontinental).Face numeroase turnee în ţară şi în străinătate.
Este prezentă la numeroase emisiuni ale Radioteleviziunii Române şi îşi imprimă cântecele la casa de discuri Electrecord şi la Radio.Pe parcursul întregii sale cariere, îşi îmbogăţeşte repertoriul cu cântece populare de la poalele munţilor Bucegi şi Făgăraş. Le-a numit interpretele sale preferate pe Maria Tănase, Ioana Radu şi Rodica Bujor.
Se stinge din viață neașteptat în noaptea de 12 spre 13 mai 1979, la o nuntă din Călărași, din cauza unui anevrism ce i-a provocat un accident vascular cerebral. Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
Surse:
Stancu, Constantin: Interpreți îndrăgiți ai muzicii populare românești, Editura Tip-Naste, Pitești, 1995
https://www.horion.ro/artisti/ileana-sararoiu-2/
https://folclor-romanesc.ro/ileana-sararoiu-regina-cantecului-de-carciuma/
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai