S-a întâmplat în 25 noiembrie 1177

0
35

S-a întâmplat în 25 noiembrie 1177: Bătălia de la Montgisard, singura dată în care sultanul Saladin a fost învins de cruciaţi. Armatele unite ale lui Baldouin al IV-lea al Ierusalimului zdrobesc oastea musulmană.Până la sfârşitul secolului al XII-lea, cruciaţii începuseră să piardă teren. Pierderea castelului de la Vadul lui Iacob, dezastrele bătăliilor de la Cresson şi Hattin împreună cu căderea Ierusalimului au marcat declinul puterii regatului creştin în Orient.

      În tinereţe, Saladin fusese atras de un stil de viată paşnic, religios. Totuşi, s-a convins că numai un jihad (război sfânt) îi va scoate pe invadatori din Palestina si, cu ajutorul diplomaţiei şi al curajului militar, a continuat să unească multe facţiuni dezbinate şi disparate din Islam.Foarte respectat atât de musulmani, cât şi de creştini, Sala­din avea o reputaţie pe deplin meritată pentru curtoazia şi cavaleria lui faţă de inamici.Este renumit pentru compa­siunea pentru captivii creştini ţinuţi în temniţele din Da­masc, cărora le dădea blănuri ca să se încălzească.Spre deosebire de majoritatea membrilor armatelor cruciate, ca membru al elitei musulmane, Saladin era literat şi cultivat. Era un spadasin experimentat şi adeptul suliţei. Totuşi, amabilitatea şi mărinimia lui nu se aplicau în cazul forţe­lor militare pentru care simţea o ură neîndurătoare, deşi admira curajul cavalerilor laici ai armatelor cruciate.
       Perioada secolelor XI-XIII a fost tulburătoare pentru populația Europei și a Orientului Mijlociu, atât prin prisma organizării sociale, cât și prin prisma acțiunilor militare, mai ales a cruciadelor, desfășurate adesea fără vreo noimă, deși în numele creștinătății.Cruciadele au fost pornite inițial ca răspuns la strigătele de ajutor ale Imperiului Bizantin împotriva turcilor selgiucizi, care au tăiat accesul către Ierusalim. Armatele cruciate au cuprins soldați de pe tot cuprinsul Europei și nu au fost niciodată sub o conducere militară unificată.
       Din punct de vedere militar sunt recunoscute nouă asemenea cruciade, prima începând în 1095, iar ultima sfârșindu-se în 1272. Toate au avut un puternic impact politic și socio-economic asupra Europei, mai ales prin ruinarea Bizanțului.
        Musulmanii s-au luptat secole îndelungate între ei, dar venirea la putere a lui Saladin a pus capăt disputelor, acesta reușind să-i unească pe toți sub un singur sceptru. După ce Saladin s-a aliat cu bizantinii, trei mari regi europeni (Frederic I Barbarossa – Germania, Filip al II-lea – Franța și Richard al III-lea – Anglia) au format la rândul lor o alianță, proclamând cea de-a tria cruciadă. În această cruciadă, statul papal nu a jucat un rol deosebit, deși s-a desfășurat sub egida creștinătății. Dintre acești trei regi, doar cel al Angliei a ajuns în Orientul Mijlociu (Frederic a murit pe drum, iar Filip s-a întors în Franța, fiind grav bolnav).
       În timpul acestei a treia cruciade a avut loc, pe 25 noiembrie 1177, bătălia de la Montgisard, dintre Saladin și regele Ierusalimului, Baldouin al IV-lea (de Flandra).Tânărul rege belgian (avea 16 ani) abia ce sosise în Țara Sfântă, însoțit de prietenul și aliatul său, Filip de Alsacia. Bolnav deja de lepră, Baldouin realizează faptul că are puțin timp la dispoziție pentru a arăta lumii că pelerinajul nu a fost în zadar. Încearcă să-i convingă pe bizantini că o schimbare a taberei și o alianță cu cruciații este mai benefică decât cu musulmanii și că e mult mai convenabil să aplice o lovitură preventivă asupra lui Saladin în Egipt, folosind forțele navale superioare, fără folos însă.
        Aflând de planurile lui Saladin de a ataca Ierusalimul, Baldouin pleacă la Ascalon însoțit de 375 cavaleri templieri, pentru a apăra fragilul regat creștin. Acolo a fost, însă, nevoit să suporte asediul unei oşti de peste 26.000 de soldați musulmani. Raynald de Châtillon, Odo de St. Armand, Baldouin de Ibelin și fratele său Balan, Reginald de Sidon și Joscelin al III-lea de Edessa îl însoțeau pe Baldovin. Pentru că regele belgian era bolnav, comanda cruciaților era, în fapt, deținută de Raynald, care avea o multiple resentimente personale împotriva lui Saladin.
       În drumul său spre Ierusalim, Saladin atacă Ramla, Lydda și Arsuf, convins că Baldouin nu îl va împiedica, având o așa mică armată. În consecință, armata musulmană se împrăștie pe un teritoriu larg, fără a avea cunoștință că soldații săi rămași să-l țină pe loc pe rege au fost înfrânți, și că acesta din urmă a pornit în urmărirea lui Saladin.Urmărirea a dat roade, astfel că cei doi adversari au făcut joncțiunea lângă Ramla, la Mons Gisard. Saladin a fost totalmente surprins de acest fapt, armata sa fiind într-o totală dezordine. Baldouin a cerut ca moaștele Sfintei Cruci să fie aduse înaintea armatei sale, și, deși grav bolnav, a îngenuncheat în fața acestora, cerând binecuvântarea divină aspupra soldaților săi.
       Apoi a urmat atacul cavaleriei cruciate, de-a lungul, litoralului, loc în care armata musulmană nu avea cum să se organizeze rapid. În urma acestui atac, armata lui Saladin a fost nimicită, cruciații, conduși de un rege care lupta cu mâinile bandajate pentru a nu i se observa rănile, obținând astfel o victorie importantă.Saladin însuși a scăpat cu greu, fugind pe o cămilă.Victoria lui Baldouin a fost urmată de capturarea elementelor logistice auxiliare ale conducătorului musulman și de uciderea nepotului acestuia, Ahmad.Deși urmărit până târziu în noapte, Saladin nu a putut fi capturat. Pierzând peste de 90% din armata sa, inclusiv garda mamelucă, Saladin a fost nevoit să se retragă în Egipt, tot drumul fiind hărțuit de nomazii beduini.
      Saladin, temându-se de fragilitatea dominației sale asupra Egiptului și a alianței cu vasalii săi sirieni, a răspândit propaganda că de fapt creștinii au fost cei care au pierdut bătălia.Baldouin și-a clamat public Victoria, de asemenea.El a ridicat o mănăstire benedictină exact pe câmpul de luptă, mănăstire dedicată Sf. Caterina de Alexandria, a cărei zi de pomenire fusese chiar în ziua bătăliei.Cu toate acestea, a fost o victorie dificilă; Roger de Moulins, maestru al Cavalerilor Ospitalieri, a relatat că peste1.100 de oameni fuseseră omorâți, iar 750 se întorseseră acasă răniți.
      Între timp, Raymond al III-lea de Tripoli și Bohemund al III-lea de Antiohia i s-au alăturat lui Filip de Alsacia într-o expediție separată împotriva cetății Harim din Siria. Asediul Harimului a durat până în 1178, iar înfrângerea lui Saladin la Montgisard l-a împiedicat să intervină în ajutorul vasalilor săi sirieni. În ciuda unui an de relativă pace, până în 1179, Saladin a reușit să își reia atacurile asupra regatului și să inițieze o nouă decadă de războaie care va culmina cu bătălia de la Hattin din 1187.
Surse:

Steven Runciman, O istorie a cruciadelor, vol. II: Regatul Ierusalimului și estul franc, 1100-1187. Cambridge University Press, 1952

Bernard Hamilton,The Leper King and his Heirs, Cambridge University Press, 2000.

http://www.arsbellica.it/pagine/battaglie_in_sintesi/Montgisard_eng.html

http://www.crusaderkingdoms.com/montgisard.html

https://societatisecrete.com/inceputul-sfarsitului/

https://www.curentul.info/life/a-treia-cruciada-batalia-de-la-montgisard/

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here