S-a întâmplat în 25 iunie 1937

0
26

S-a întâmplat în 25 iunie 1937: S-a născut actorul Dorel Vişan. Actorul Dorel Vişan s-a născut la Tăuşeni, judeţul Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, în 1965. După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde a desfăşurat o importantă activitate teatrală interpretând peste 40 de roluri în teatru, de la Moliere la Shakespeare, de la Marivaux la Buchner.

      Dorel Vişan  are o bogată filmografie, fiind distribuit în peste 50 de filme, producţii româneşti şi internaţionale, între care: „Păcală” (1974) – filmul de debut al lui Dorel Vişan, „Trecătoarele iubiri” (1974), „Tănase Scatiu” (1976), „Mânia” (1977), „Iarba verde de acasă” (1977), „Între oglinzi paralele” (1978), „Gustul şi culoarea fericirii” (1978), „Drumuri în cumpănă” (1978), „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1979), „Înainte de tăcere” (1979), „Bietul Ioanide” (1979), „Rug şi flacără” (1980), „Mireasa din tren” (1980), „O lacrimă de fată” (1980), „Casa dintre câmpuri” (1980), „Bună seara, Irina” (1980), „Semnul şarpelui” (1981), „Probleme personale” (1981), „Castelul din Carpaţi” (1981), „Baloane de curcubeu” (1982), „Năpasta” (1982), „Femeia din Ursa Mare” (1982), „Faleze de nisip” (1983), „Lovind o pasăre de pradă” (1984).
        A jucat şi în: „Eroii nu au vârstă” (1984), „Domnişoara Aurica” (1985), „Furtună în Pacific” (1985), „Sezonul pescăruşilor” (1985), „Declaraţie de dragoste” (1985), „Pădureanca” (1987), „Moromeţii” (1987), „Iacob” (1988), „Un bulgăre de humă” (1989), „Undeva în Est” (1991), „Drumul câinilor” (1991), „Rămânerea” (1992), „Balanţa” (1992), „Vulpe – vânător” (1993), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Senatorul melcilor” (1995), „Ultima gară” (1998), „Fii cu ochii pe fericire” (1999), „Torniamo a casa” (1999), „Zapping” (2000), „Manipularea” (2000), „Valsul lebedelor” (2002), „Turnul din Pisa” (2002), „Occident” (2002), „Noro” (2002), „Magnatul” (2004), „Sindromul Timişoara – Manipularea” (2004), „Dallas Pashamende” (2005), „Sistemul nervos” (2005), „Ticăloşii” (2007), „Gala” (2007), „Inimă de ţigan” (2007), „The Dot Man” (2007), „Dincolo de America” (2008), „Cocoşul decapitat” (2008).

      Dorel Vişan „a excelat prin forţă şi autenticitate în compunerea unor personaje cărora le place să pozeze în oameni de treabă, simpatici, sociabili, dar ale căror gânduri ascunse sunt disimulate cu grijă”, potrivit Dicţionarului de cinema, Editura Univers Enciclopedic apărut în 1997.

       Pentru rolurile interpretate în filme, Dorel Vişan a primit premii importante – Premiul ACIN pentru filmul „Iacob”, 1988; Premiul UCIN pentru „Senatorul melcilor”, 1955 (pentru prestaţia din acest film Dorel Vişan a primit premiul de interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa; Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costineşti (1981); Cel mai bun actor al anului acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru (1987); nominalizare pentru cel mai bun actor la Festivalul european al filmului (1988); Premiul de Excelenţă la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003).
        În paralel cu activitatea sa artistică de pe scenă şi din filme, a fost şi director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum şi profesor la Universitatea ‘Babeş-Bolyai.La 30 mai 2002, a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

      A debutat literar cu poezii, în 1995, publicând patru volume de versuri – „De vorbă cu Domnul” (1997), „Vremea cireşelor amare” (1998), „Păcate…” (2000), „Psalmi” (2003). Numele său a fost inclus în antologiile „Poeţi clujeni contemporani” (1997) şi „Un pahar cu lumină. Poeţi contemporani clujeni” (antologie bilingvă româno-maghiară, 2005). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

      În septembrie 2014, actorul Dorel Vişan a primit titlul de Cetăţean de onoare al comunei Bonţida, comună din care face parte şi satul său natal, Tăuşeni. Titlul a fost acordat în cadrul unei ceremonii organizate la castelul Banffy din Bonţida. Tot în 2014, în 16 decembrie, Dorel Vişan a fost omagiat la aniversarea a 50 de ani de teatru, muzică şi film în spectacolul aniversar „Iată, vin colindători!”, la Sala Palatului.

      În februarie 2015, Dorel Vişan a primit, la Gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), premiul de excelenţă „pentru creaţii remarcabile în domeniul artei şi cinematografiei”. În acelaşi an, în martie, a primit din partea municipalităţii Galaţi, Cheia Oraşului, pentru „prodigioasa activitate culturală, cinematografică şi teatrală din cei peste 50 de ani de carieră”.

        La 15 mai 2017, actorul Dorel Vişan a fost distins cu trofeul celei de-a opta ediţii a festivalului Serile Filmului Românesc. Trofeul i-a fost înmânat de directorul festivalului, Andrei Giurgia, în cadrul unui moment aniversar intitulat „Dorel Vişan – Portret de artist. O viaţă închinată frumosului”, desfăşurat la Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău. De asemenea, Institutul Cultural Român i-a atribuit cunoscutului actor Premiul pentru întreaga activitate artistică.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/dorel-visan-3694/

https://radioromaniacultural.ro/documentar-actorul-dorel-visan-implineste-80-de-ani/

http://www.romania-actualitati.ro/dorel_visan_fara_dumnezeu_suntem_nimeni-122836

http://www.humanitas.ro/dorel-visan

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/articol/dorel-visan-fisa-de-personaj

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here