S-a întâmplat în 25 iulie 1951

0
48

S-a întâmplat în 25 iulie 1951: A murit istoricul britanic Robert William Seton-Watson; specialist în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est; bun cunoscător al realităţilor româneşti, a susţinut cauza unităţii politice a românilor („Istoria românilor”, 1934); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Cluj şi cetăţean de onoare al acestui oraş; membru de onoare străin al Academiei Române (1923).

      Printre cei care au sprijinit cu consecvenţă şi au înfăţişat opiniei publice europene chestiunea naţionalităţilor din Austro-Ungaria, acordând o atenţie specială românilor,s-a numărat şi istoricul englez Robert William SetonWatson (1879-1951).R.W. Seton-Watson s-a născut la Londra, în 1879. Copilăria şi-a petrecut-o în Scoţia, de unde îşi aveau obârşia bunicul şi tatăl său, iar studiile şi le-a făcut la Universitatea Oxford, New College. În 1903, la moartea tatălui său, Seton-Watson a fost lăsat înstărit, neavând nevoie să-şi câştige existenţa printr-o profesiune lucrativă obişnuită.
          Era interesat acum, cu pasiune, de istoria şi politica contemporană a Europei. În noiembrie 1905, Seton întreprindea prima sa călătorie la Viena, fiind interesat de istoria monarhiei habsburgice. Pe atunci, Ungaria era cuprinsă de revolt naţională împotriva suveranului datorită conflictului privind utilizarea limbii ungare în armata ungară, iar în Austria muncitorii, influenţaţi de evenimentele revoluţionare din Rusia, demonstrau pentru votul universal. La această dată, Seton-Watson manifesta faţă de Imperiul Habsburgic o mare admiraţie. Istoricul englez considera că statul dualist constituia un element essential al păcii europene, împiedicând o confruntare direct între cele două puteri dinamice şi imperialiste, Germaniaşi Rusia.
        În acelaşi timp, simpatia sa faţă de mişcările naţionale de independenţă îl determinau să manifeste înţelegere faţă de naţiunea ungară care în acest timp purta o luptă pătimaşă împotriva Vienei. Această simpatie era cu atât mai mare cu cât numele lui Kossuth şi versiunea cunoscută în Marea Britanie despre evenimentele de la 1848, făcuse ca numele de Ungaria să fie foarte îndrăgit de către englezii cu vederi liberale. În timpul primei sale vizite la Viena, care a durat până în mai 1906, Seton şi-a petrecut majoritatea timpului în arhivele Universităţii, ale Ministerului de Război şi ale Parlamentului În paralel, a început să publice o serie de articole sau scrisori în presă. Aflat în capitala austriacă, Seton-Watson a devenit tot mai interesat de criza ungară ce continua.
         Dornic să afle mai multe, în mai 1906 a plecat în Ungaria. A sosit la Budapesta în ziua alegerilor organizate de guvernul de coaliţie condus de Sándor Wekerle, cele mai libere ţinute în ultimul timp. Seton avea scrisori de introducere din partea cunoştinţelor pe care şi le-a făcut la Viena către jurnalişti, profesori şi politicieni. A vorbit cu câţiva oameni politici unguri importanţi: contele Appónyi Albert, contele Károlyi Julius, profesorul Lang, fost ministru în guvernul Széll, editorul naţionalist Jenő Rakosi. Seton Watson nu era în acel moment interesat în mod special de chestiunea naţionalităţilor, însă nu i-a trecut neobservată partea negativă a patriotismului maghiar. Toţi cei cu care a discutat exprimau o atitudine iritată şi nerăbdătoare faţă de nemaghiarii din Ungaria.
          Primii interlocutori nemaghiari ai lui Seton-Watson au fost saşii şi românii din Transilvania, unde a călătorit în lunile mai-iunie 1906, pe ruta Debrecen-Oradea-Cluj-Sighişoara-Braşov-Sibiu-Alba Iulia-Blaj-Arad-Timişoara.La Sibiu, Seton a avut prilejul să discute cu dr. Friedrich Teutsch, pastor luteran, dr. Karl Wolff (director al Casei de păstrare Hermannstädter allgemeinen Sparkassa şi preşedinte al Consiliului Central Săsesc), Adolf Gottschling, director al gimnaziumului local. Seton a putut constata că şi saşii din Transilvania au suferit de pe urma politicii de maghiarizare promovate de oficialităţile ungare îndeosebi după 1875, dar ei preferau o cooperare redusă cu românii. Forţa numerică a acestora din urmă şi vigoarea luptei lor de afirmare naţională constituiau un potenţial pericol pentru saşi. Intelectualii saşi i-au declarat că imaginea liberală a statului ungar promovată în străinătate era o minciună, întrucât drepturile politice aparţineau unei minorităţi infinitezimale. Ei recunoşteau statul ungar şi nu doreau autonomie, întrucât nu erau suficienţi de puternici pentru a-şi păstra privilegiile faţă de români.Ce cereau saşii era imunitate în biserică, şcoală şi administraţie municipală.
        Saşii ar fi fost dispuşi la realizarea unui front comun cu maghiarii împotriva românilor, dar maghiarii nu ar fi acceptat niciodată aceasta. Întrebaţi dacă erau adevărate acuzaţiile că mişcarea naţională românească din Transilvania era subvenţionată de guvernele din Vechiul Regat, saşii i-au declarat că nu vedeau nici un rău în acest sprijin, ţinând cont de asuprirea la care erau supuşi românii. Mai târziu, Seton va declara că întrevederea avută cu saşii la Sibiu a fost cea mai folositoare din timpul vizitelor întreprinse în anii 1906-1907, întrucât saşii i-au vorbit deschis şi la obiect şi ocupau o poziţie intermediară între cele două puncte de vedere naţionaliste extreme (ale maghiarilor şi românilor), iar criticile aduse de ei regimului din Ungaria, mai ales prezentarea faptelor concrete privind încălcarea flagrantă a privilegiilor saşilor în perioada imediat următoare încheierii dualismului, au avut efectul cel mai devastator asupra convingerilor sale privind liberalismul afişat de clasa politică ungară.

         Seton s-a întâlnit cu un singur maghiar la Sibiu, pretorul Szöcs, simpatizant al Partidului Kossuthist Independent, care a susţinut necesitatea alianţei dintre maghiari şi saşi, arătând că ultimii pierdeau treptat teren în faţa românilor în Sibiu.

       Intelectualii saşi au fost cei care care l-au îndrumat să ia legătura cu românii, dându-i şi recomandările necesare. Românii au fost cei dintâi care i-au deschis ochii privindmodul în care era aplicată Legea Naţionalităţilor din 1868 şi i-au împărtăşit aspiraţiile lor cu privire la autoguvernare, egalitate în folosirea limbii şi dreptul la o cultură proprie.

        La Sibiu, Seton l-a cunoscut pe T.V. Păcăţian, redactor al ziarului „Telegraful român”. Istoricul român s-a plâns şi el că legile nu numai că nu erau aplicate, dar erau în mod intenţionat încălcate. Publicistul scoţian citise recent vestita carte a lui Aurel C. Popovici, Statele Unite ale Austriei Mari, tipărită chiar în acel an (1906) la Leipzig, în care se preconiza transformarea statului dualist într-un stat federal după modelul Elveţiei, Germaniei sau S.U.A., cu un unic guvern imperial central şi un singur parlament, cu cincisprezece guverne regionale subordonate celui central, ce urmau a se ocupa de afacerile economice şi culturalelocale.
      Frontierele celor cincisprezece regiuni (sau state) urmau a fi stabilite după criterii etnice (o regiune urmând a-i cuprinde pe toţi românii). Întrebat despre lucrare, Păcăţian a apreciat-o ca fiind „bună”, însă vederile lui Popovici erau respinse de majoritatea românilor, întrucât maghiarii nu ar fi acceptat niciodată federalizarea statului dualist. Prin urmare, românii nu cereau autonomia Transilvaniei, nici federalizarea imperiului, ci drepturi privind folosirea limbii proprii, recunoscând deplin limba ungară ca limbă oficială şi neavând pretenţia ca limba română să fie plasată pe picior de egalitate cu aceasta.

       Păcăţian l-a îndemnat pe Seton să viziteze şi Aradul, întrucât acolo se constatau cele mai mari ilegalităţi ale autorităţilor maghiare; în Sibiu, populaţia română era cât de cât mulţumită, întrucât trebuia să convieţuiască cu saşii, mult mai rezonabili decât maghiarii.

       La Blaj, centrul Bisericii Române Unite, Seton- Watson s-a întâlnit cu canonicul Augustin Bunea şi Iuliu Maniu, deputat şi unul dintre liderii Partidului Naţional Român.Canonicul Augustin Bunea i-a recomandat lucrarea lui Eugen Brote (Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria, 1895), întrucât reprezenta o mină de informaţii credibile. El şi-a mărturisit admiraţia şi pentru lucrarea lui A.C. Popovici. Bunea accepta şi el limba ungară ca limbă oficială a statului, însă ar fi dorit ca românii să aibă judecători şi funcţionari care să le cunoască limba. De asemenea, limba română să fie predată în şcoli, din moment ce ei plăteau taxe pentru susţinerea acestora.
        Iuliu Maniu i-a vorbit deschis în chestiunea naţionalităţilor, declarând că românii doreau autonomia. Cererile românilor se întemeiau pe faptul că reprezentau majoritatea în Transilvania, aveau un trecut istoric şi în baza unor principii democratice abstracte. Maniu a lăudat cartea lui Popovici, dar s-a disociat clar de vederile sale federaliste.Doar într-o Transilvanie autonomă drepturile românilor ar fi fost asigurate. Dacă o asemenea garanţie putea fi obţinută în mod real şi fără acordarea autonomiei, atunci românii erau pregătiţi să o accepte, De la Blaj, Seton-Watson s-a dus la Arad, unul din cele mai importante centre politice ale românilor din Monarhie. Aici a aflat un mediu oarecum diferit, ortodox şi, deşi mai departe de regat decât Blajul, mai aproape de cultura pur românească.
       Românii rezistau aici admirabil politicii de maghiarizare, ajutaţi de elitele culturale româneşti în plină formare.Aici, Seton a discutat cu Ioan Russu-Şirianu, directorul „Tribunei”, care i s-a părut a fi un „nationalist fanatic”. El considera ideile lui A.C. Popovici drept nerealiste, ca şi revendicarea autonomiei Transilvaniei; aceasta trebuia obţinută pe baze naţionale şi nu teritoriale.Russu-Şirianu recunoştea că nu exista încă o unitate de vederi în rândul liderilor români. Ca urmare, o întrunire a acestora trebuia convocată, pentru a fi revizuit programul P.N.R. din 1881, considerat depăşit.
        De asemenea, în Arad, Seton l-a cunoscut pe Vasile Goldiş, ce i-a explicat istoricului englez pe puncte, cu codul de legi în mână, cum aplicarea Legii naţionalităţilor din 1868 era eludată sau încălcată (nu exista nici o şcoală de stat cu limba de predare română; gimnaziile române erau întreţinute în întregime prin forțe proprii, statul neacordând nici un sprijin; nici măcar un singur român n-a fost numit în funcţii superioare în administraţie, etc.). Lecţia îi va servi mult în discuţiile lui ulterioare cu interlocutorii maghiari.
     Din Banat, Seton-Watson s-a dus la Novi Sad şi Zagreb şi de acolo, a revenit în Viena. Din capitala austriacă, Seton i-a trimis pastorului Teutsch o scrisoare în care îl informa că, în urma vizitei întreprinse în Monarhie, şi-a format o nouă părere despre Ungaria, în sensul că, deşi în problema constituţională convingerile sale au rămas aceleaşi, nu la fel stăteau lucrurile în chestiunea naţionalităţilor. Ca urmare, era hotărât să înceapă a scrie despre naţionalităţile din Imperiul dualist.
        Încrederea lui Seton-Watson în democraţia parlamentară ungară a fost zdruncinată de descoperirea că nemaghiarii, mai bine de jumătate din populaţia regatului, deţineau 40 de mandate în parlament, din totalul de 41517. Pe scurt, a început să înţeleagă realitatea din spatele faţadei impunătoare prezentată de Ungaria Europei de Vest. Pentru a se documenta temeinic, Seton-Watson a făcut, începând din anul 1906, numeroase călătorii în Croaţia, Slovacia, Voivodina, Serbia, Transilvania, în alte teritorii aparţinând Imperiului dualist. El s-a convins tot mai mult de sistemul de deznaţionalizare prezent aici. Îi devenise clară, în anii premergători primului război mondial, acuitatea problemei naţionalităţilor în AustroUngaria, faptul că exista acolo o luptă între trei concurenţi: Viena, Budapesta şi naţionalităţi.
      Seton-Watson a descris şi analizat întreg acest sistem antidemocratic în prima sa lucrare amplă, Racial Problems in Hungary (Probleme Rasiale în Ungaria), care a apărut în anul 1908, anul crizei bosniace. Un sprijin considerabil în redactarea lucrării i-a fost acordat de G. Moroianu, Anton Bibescu şi I. Russu-Şirianu, prin trimiterea de materiale documentare necesare redactării acelor părţi referitoare la românii din Ungaria.
      În iunie 1909, Seton-Watson a făcut prima călătorie în vechea Românie. Aici, cei doi însoţitori ai săi au fost George Moroianu şi Alexandru Orescu. La Bucureşti a avut convorbiri cu oamenii politici Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, I.G. Duca şi Alexandru Marghiloman, cu istoricul Nicolae Iorga şi cu transilvănenii Aurel C. Popovici, Ioan Slavici, Eugen Brote, G. Bogdan Duică şi Sextil Puşcariu, fiind primit şi de regele Carol I la castelul Peleş. O săptămână, Seton a petrecut-o în Moldova.A vizitat oraşele Iaşi, Botoşani, Fălticeni. La Iaşi, a fost impresionat de frumuseţea bisericii Trei-Ierarhi, monument de artă naţională construit în vremea lui Vasile Lupu.
        La Fălticeni, l-a vizitat pe scriitorul Mihail Sadoveanu, ale cărui opere le cunoştea în parte şi cu care a discutat despre literatura română.De la Fălticeni, istoricul englez, însoţit de Moroianu, prefecţii de Suceava şi Botoşani cu familiile lor ş.a., a plecat spre Vatra Dornei, traversând Bucovina (trecând prin Gura Humorului, Câmpina etc.). Seton a fost impresionat de frumusețea portului tradiţional şi semeţia ţăranilor bucovineni.
      Din Bucureşti, Seton şi Moroianu s-au îndreptat spre Câmpina, unde au vizitat exploatările petrolifere, şi, apoi, la Sinaia, unde au fost invitaţi de regele Carol I la castelul Peleş. Oaspeţii au fost bine primiţi de suverani, iar discuţiile s-au axat nu atât pe teme politice, cât pe arta populară românească, de care Seton era fascinate şi despre care regina Elisabeta (Carmen Sylva) ştia destul de multe.
      De aici, Seton s-a îndreptat spre Transilvania, trecând prin Târgovişte, Piteşti, a vizitat Curtea de Argeş, Băile Govora, mănăstirile Bistriţa şi Horezu, a parcurs valea atât de pitorească a Oltului, prin Călimăneşti, Cozia şi Câineni, ajungând la Sibiu. La Sibiu, Seton l-a cunoscut pe mitropolitul orthodox Ioan Meţianu şi s-a reîntâlnit cu episcopul luteran Teutsch.Tot acum, Seton făcea cunoştiinţă cu poetul Octavian Goga şi istoricul Ioan Lupaş. Cu Goga, Seton a legat o strânsă prietenie, petrecându-şi o săptămână cu acesta.De asemenea, o zi, istoricul englez a fugit la Blaj, pentru a-l revedea pe Maniu. De la Sibiu, Seton s-a întors la Viena, unde a stat o săptămână. Aici s-a întâlnit cu Vaida şi Hodža, veniţi de la Budapesta. De la Viena, Seton, însoţit de Goga, a întreprins o călătorie în ţinuturile slovace.
        În prima parte a conflagraţiei mondiale, Seton-Watson a îndeplinit mai multe misiuni oficioase sau secrete, jucând rolul unui consilier neoficial pe lângă Foreign Office în problemele austro-ungare şi balcanice. În această calitate, în ianuarie 1915, el a întreprins o nouă călătorie în România, împreună cu binecunoscutul istoric englez Trevelyan. A continuat să scrie articole şi cărţi (una dintre acestea intitulată Roumania and the Great War, 1915) prin intermediul cărora opinia publică din statele aliate era informată despre revendicările naţionale ale românilor.
       Lui Seton i-a revenit un rol important în clarificarea atitudinii României faţă de primul război mondial şi a problemei românilor de peste munţi. Cea mai importantă activitate a sa în perioada primului război mondial a fost crearea săptămânalului „The New Europe”, al cărui prim număr a apărut în octombrie 1916.Periodicul a fost dedicat cu preponderenţă realizării autodeterminării naţiunilor mici, prin victoria puterilor aliate şi mai ales, prin dezmembrarea Austro-Ungariei. Seton-Watson a jucat un rol hotărâtor în fondarea Societăţii Anglo-Române, care a fost inaugurată la 7 decembrie 1917.
     A fost, de asemenea, unul din principalii organizatori ai Congresului Naţionalităţilor din Austro-Ungaria, ţinut la Roma, în aprilie 1918, care a marcat un moment de cotitură în atitudinea cercurilor oficiale ale statelor Antantei faţă de ideea disoluţiei Austro-Ungariei şi constituirea statelor naţionale pe ruinele dublei monarhii. Nimeni din Marea Britanie nu a fost mai încântat ca Seton-Watson la vestea hotărârii adoptate de Marea Adunare Naţională privind Unirea Transilvaniei cu România…
        La Conferinţa de Pace de la Paris, deşi nu a fost membru al delegaţiei britanice, Seton a fost în permanent contact cu delegaţii britanici şi americani, precum şi cu reprezentanţii celorlalţi Aliaţi şi a putut să-i ajute pe români. El a salutat cu satisfacţie hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris, de a da recunoaşterea internaţională statelor naţionale, constituite în urma destrămării Austro-Ungariei.
        La 4 iunie 1920, Ungaria semna Tratatul de la Trianon; unirea Transilvaniei cu România primea astfel recunoaşterea internaţională. Satisfăcut că evenimentele au evoluat în sensul în care el militase, Seton a făcut în aceeaşi lună o vizită în România. Parlamentul României unite l-a ovaţionat şi omagiat la 29 iunie 1920 în şedinţa Camerei, pentru contribuţia sa la dezmembrarea Monarhiei austro-ungare şi la susţinerea unităţii româneşti.
        Guvernul l-a sărbătorit printr-o agapă şi cu o participare impresionant de însufleţită. Cu autoritatea sa, N. Iorga îl saluta tot atunci cu o prietenie mişcată ca pe „unul din acele impunătoare glasuri ale conştiinţei mondiale ce nu pot rămânea neascultate”.La jumătatea lui noiembrie 1920, Seton-Watson sosea din nou în România, cu scopul de a întreprinde o călătorie de studii în Ardeal. În toamna aceluiaşi an 1920, Adunarea generală a ASTREI, ţinută la Oradea (17-18 octombrie), l-a proclamat membru onorific, recunoscând în Scotus Viator „pe unul din cei mai de seamă amici ai românilor”. Printre localitățile vizitate în Transilvania la sfârșitul anului 1920 s-a numărat și Sibiul, unde s-a întâlnit cu mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan şi a vizitat Muzeul Central al ASTREI.
        Seton a continuat să viziteze România, în perioada interbelică: în iunie 1923, în iunie 1927 şi în iulie 1929. Marea criză economică (1929-1933) i-a adus mari pierderi financiare şi i-a limitat posibilităţile de a călători; ca urmare, după 1929, nu a mai vizitat România. Preocupările îndelungate ale lui Seton-Watson privind istoria românilor au fost dezvoltate şi concentrate în ampla sa carte A History of the Roumanians from Roman Times to the Completion of Unity (Istoria românilor din timpurile romane până la desăvârşirea unităţii), London,1934, cu o ediţie publicată în limba franceză, Paris, 1937.
           În perioada interbelică, rămânând acelaşi constant şi valoros prieten al românilor, Seton-Watson a acţionat ca un adversar hotărât şi activ, printr-o paletă largă de manifestări – lucrări ştiinţifice, publicistică, conferinţe, emisiuni radio, rapoarte adresate cercurilor politice engleze – împotriva revizionismului promovat de Ungaria horthystă. A condamnat în termeni foarte duri Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, susţinând consecvent drepturile României asupra Transilvaniei. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost folosit de către oficialităţile britanice pentru propaganda în ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est.
       În 1945, s-a întors la activitatea universitară, deţinând până în 1949 o catedră de profesor la Universitatea din Oxford.În 1950, s-a retras cu soţia lui, May, la casa lor din insula Skye, dinspre coasta de nord-vest a Scoţiei. Aici a şi murit, la 25 iulie 1951.

Surse:

Cornelia Bodea, Hugh Seton-Watson, R.W. Seton-Watson şi Românii. 1906-1920, vol. II, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988

https://www.history.ac.uk/makinghistory/historians/seton-watson_robert.html

http://www.revistasinteza.ro/scotianul-vizionar-povestea-lui-e-povestea-noastra

http://www.cunoastelumea.ro/tag/robert-william-seton-watson/

http://www.cunoastelumea.ro/un-britanic-aparator-al-intereselor-romaniei-r-w-seton-watson-alias-scotus-viator/

https://revistatransilvania.ro/wp-content/uploads/2017/03/12_Radu_Racovitzan.pdf

http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2016/03/Trofin-rezumat.pdf

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here