S-a întâmplat în 25 ianuarie…

0
49
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 25 ianuarie…

– 1475: După victoria sa de la Podul Înalt (Vaslui) împotriva turcilor, obţinută cu câteva zile în urmă (la 10 ianuarie), Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) le-a trimis o scrisoare-circulară monarhilor creştini ai Europei, anunţându-le victoria şi chemându-i la crearea unui front antiotoman. Mesajul domnului român nu a avut rezultatul scontat, neputându-se organiza o coaliţie antiotomană

– 1586: A murit pictorul şi graficianul german Lucas Cranach „cel Tânăr” (n. 1515)

– 1627: S-a născut Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (m. 1691)

– 1736: S-a născut Joseph-Louis Lagrange, matematician şi astronom francez; a pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor (m. 1813)

– 1802: S-a născut Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (m. 1877)

– 1858: „Marşul nupţial” de Felix Mendelssohn Bartholdy a devenit marşul popular al nunţilor, după ce a fost cântat la nunta regală a prinţesei Victoria a Marii Britanii cu prinţul Frederick William al Prusiei; compozitorul german compusese acest marş în 1842, ca parte a muzicii de scenă pentru piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare

– 1859: Alexandru Ioan Cuza adresa Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând, în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri (25.I/6.II)

– 1864: Darea în folosinţă a Spitalului Colentina din Bucureşti (construcţia a început în anul 1858, din iniţiativa Epitropiei Spitalului Pantelimon) (25.I/6.II)

– 1886: S-a născut Wilhelm Furtwängler, dirijor şi compozitor german (m. 1954)

– 1888: S-a născut Abraham Leib Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; pentru activitatea sionistă, este condamnat, în 1950, la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu (m. 1956, la Tel Aviv)

– 1897: S-a născut pictorul şi graficianul Catul Bogdan (m. 1978)

– 1898: S-a născut Grigore Eliescu, entomolog, silvicultor, naturalist şi profesor; contribuţii în ecologie şi în entomologia forestieră; odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere (1933), a pus bazele Laboratorului de protecţia pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1975).: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 29 ianuarie 1898

– 1909: Avea loc, la Opera de Stat din Dresda, premiera operei într-un act „Electra”, de Richard Strauss (libretul de Hugo von Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle)

– 1911: S-a născut (la Comrat, azi în R. Moldova) Alexandru Bârlădeanu, economist şi om politic; fost înalt demnitar comunist până în 1969; în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”; membru al Consiliului FSN; preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte al acestui for (1992-1994) (m. 1997)

– 1911: S-a născut G.G. Ursu, istoric literar, poet şi memorialist (m. 1980)

– 1911: S-a născut regizorul german Kurt Maetzig, căruia regimul nazist i-a interzis să facă filme şi care a devenit ulterior cofondator al companiei de producţie cinematografică deţinută de statul est-german (m. 2012)

– 1917: S-a născut (la Moscova) Ilya Prigogine, chimist, fizician şi filosof belgian de origine rusă; s-a consacrat îndeosebi studierii termodinamicii proceselor de neechilibru; în ultimii 25 de ani ai vieţii s-a consacrat editării unor lucrări cu conţinut situat la limita dintre ştiinţele matematice şi cele filosofice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1977 (primul belgian distins cu acest premiu); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2003)

– 1919: Conferinţa de Pace de la Paris (18.I.1919 – 21.I.1920) accepta, la propunerea preşedintelui SUA, Woodrow Wilson, ca prim punct al ordinii de zi crearea Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), care s-a produs în şedinţa plenară din aceeaşi zi (Statutul Ligii Naţiunilor, semnat de 31 de state fondatoare, printre care şi România, a fost adoptat în şedinţa plenară din 28.IV.1919; data oficială a înfiinţării Ligii este 10.I.1920)

– 1924: Orașul Chamonix (Franța) a găzduit ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice de iarnă, sub genericul „Săptămâna Internaţională a Sporturilor de Iarnă”, ea fiind recunoscută doi ani mai târziu ca prima Olimpiadă de iarnă (25.I.– 5.II)

– 1925: S-a născut soprana Elisabeta Neculce-Carţiş (m. 1998). Unele surse dau ca an al naşterii 1923, iar altele ca dată a naşterii 26 ianuarie 1925

– 1926: S-a născut Youssef Chahine, regizor de film, producător, actor şi scenarist egiptean; considerat una dintre figurile cele mai importante ale cinematografiei arabe (m. 2008)

– 1928: S-a născut Eduard Şevardnadze, politician şi diplomat georgian; preşedinte al Georgiei (oct. 1995 – nov. 2003), ministru al afacerilor externe al URSS (1985-1990), calitate în care a jucat un rol esenţial în încheierea războiului rece; este unul dintre părinţii spirituali ai doctrinei lui Gorbaciov, „perestroika”, fenomenul care, în final, a dus la căderea comunismului în Europa de Est; anterior, în perioada 1972 – 1985 a fost prim-secretar al Partidului Comunist Georgian (m. 2014)

– 1934: S-a născut Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist (m. 2017)

– 1935: A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu; datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, este considerat cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1873)

– 1942: S-a născut Eusebio da Silva Ferreira, considerat cel mai bun fotbalist portughez din toate timpurile şi unul dintre cei mai buni din lume, supranumit „Pantera neagră” (m. 2014)

– 1943: S-a născut Tobe Hooper, regizor de film, scenarist şi producător american; a contribuit la dezvoltarea cinematografului american schimbând radical industria filmului horror (m. 2017)

– 1944: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Dolănescu; deputat PRM în legislatura 2000-2004 (m. 2009)

– 1944: S-a născut artistul plastic Victor Foca

– 1949: Crearea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la Varşovia, de către şase ţări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS. Au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950, Mongolia – 1962, Cuba – 1972 şi RS Vietnam – 1978. CAER şi-a încetat oficial activitatea prin documentele semnate de statele membre la 28.VI.1991, la a 46-a sesiune, desfăşurată la Budapesta

– 1949: La Los Angeles, erau acordate primele Premii Emmy, pentru producţiile de televiziune, echivalentele premiilor Oscar din cinematografie

– 1953: S-a născut Nicolae Botgros (n. Badicul Moldovenesc, Raionul Cahul), dirijor din Republica Moldova.

– 1954: A murit (în închisoarea Sighet) Ioan GH. Pelivan, militant de seamă al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; unul dintre membrii Sfatului Ţării; datorită lui, Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; deţinut politic (n. 1876, în satul Răzeni, jud. Lăpușna, R.S.S. Moldovenească)

– 1954: S-a născut scriitorul israelian David Grossman; cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea Palestinei ca stat

– 1956: S-a născut Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, scenarist de ficţiune, critic de film şi profesor; preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 2013), reales la data de 8 mai 2017

– 1970: Are loc premiera filmului „MASH” (regizor Robert Altman).

– 1974: S-a născut înotătoarea Carla Negrea-Troner; a câştigat peste 400 de medalii naţionale şi internaţionale; din 1997 este antrenor

– 1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921)

– 1990: Se înfiinţa, la Bucureşti, Confederaţia sindicală „Frăţia” (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – CNSLR-FRĂŢIA)

– 1993: Apărea primul număr al cotidianului „Cronica română”; director-fondator, Horia Alexandrescu

– 1993: Era semnat, la Bucureşti, Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia

– 2011: Începea revolta egipteană care a culminat cu răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak, la data de 11 februarie. Primele alegeri de după demisia lui Mubarak, care au fost organizate prin două tururi de scrutin pe 23 şi 24 mai şi pe 16 şi 17 iunie, au fost câştigate de islamişti. Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, este în prezent judecat, fiind acuzat că a ordonat uciderea demonstranţilor, în timpul revoltelor

– 2012: A murit actorul Emil Hossu (n. 1941)

– 2013: A murit Aristide Ionescu, luptător anticomunist, deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură” (n. 1921)

– 2013: A murit producătorul de film neozeelandez Lloyd Phillips; prima persoană din Noua Zeelandă care a câştigat un premiu Oscar (în 1981, în calitate de producător al scurtmetrajului „The Dollar Bottom”) (n. 1949, în Africa de Sud)

– 2015: A murit cântăreţul grec Demis Roussos (nume real: Artemios Ventouris-Roussos); faimos pentru cântecele de dragoste, era supranumit „doctorul inimilor” (n. 1946)

– 2017: A murit actriţa americană de televiziune Mary Tyler Moore; a fost o deschizătoare de drumuri cu producţia de televiziune „Mary Tyler Moore” din anii 1970-1977, show-ul fiind primul în care personajul principal a fost o „femeie de carieră” şi unul dintre primele care a avut ca scenarişti mai multe femei (n. 1936)

– 2018: A murit Claribel Alegría (nume real: Clara Isabel Alegría Vides), jurnalistă și scriitoare din Nicaragua (n. 1924)

– 2018: A murit Horia Davidescu, regizor, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984) (n. 1921)

– 2018: A murit Neagu Djuvara, memorialist, jurist, diplomat, filolog, filosof al istoriei, jurnalist, romancier şi profesor; stabilit din 1947 în exil, a militat în diverse organizaţii ale diasporei româneşti; în 1990 s-a întors în ţară (n. 1916, într-o familie de origine aromână)

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here