S-a întâmplat în 25 aprilie 1894

0
103
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 25 aprilie 1894: A început, la Cluj, (până la 13/25.V.1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional; 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V).

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare.

După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Marea Unire de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Câteva date de referinţă despre procesul propriu-zis merită pomenite aici. La 7 mai 1894, la Cluj, începuseră dezbaterile în procesul memorandiştilor. Oraşul este invadat de mase româneşti venite din Banat, Haţeg, Maramureş. Vin ziarişti din Franţa, Italia, de peste munţi. Se alcătuieşte un birou de presă. Opinia publică europeană este în alertă. Ministrul Teleszky interzice transmiterea telegramelor de presă. Ziariştii sunt obligaţi să trimită curieri în fiecare zi la Predeal sau Viena cu telegramele respective. Inculpaţi: 22 fruntaşi români.

La 23 mai 1894, procurorul Jeszenszky îşi ţine rechizitoriul. Fruntaşii Partidului Naţional Român sunt acuzaţi de: încălcarea legilor, aţâtări la răscoală, trădare de patrie. Sfârșeşte rechizitoriul aşa: „interesele înalte ale statului naţional maghiar cer ca fapte cu scopuri atât de primejdioase să-şi afle răsplata vrednică”. Declaraţia lui Ioan Raţiu, după rechizitoriu: „este sub demnitatea acuzaţilor să se apere în faţa unor învinovăţiri absurde”.

De fapt doctorul în drept Ioan Ratiu face un rechizitoriu aspru al hungarismului. Momentul este unul din cele cruciale ale istoriei transilvane: „Ceea ce discutam aici, domnilor, este însăşi existenţa poporului român. Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă. De aceea nu ne dă în gând să venim înaintea d-voastră, să dovedim că avem dreptul la existenţă. Într-o asemenea chestiune nu ne putem apăra în faţa d-voastră; nu putem decât să acuzăm în faţa lumii civilizate sistemul asupritor care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai scump: legea şi limba”.

Şi concluzia care exprima esenţa hungarismului: „Prin spiritul de intoleranţă de rasă, fără seamăn în Europa, osândindu-ne, veţi izbuti numai să dovediţi lumii că maghiarii sunt o notă discordantă în concertul civilizaţiunii”, arăta la proces Ioan Raţiu.

La 27 mai 1894 se pronunţă sentinţa. Cel mai primejdios, preotul dr. Vasile Lucaciu, 5 ani temniţă; Dr. Ioan Raţiu, 2 ani; Gheorghe Pop de Băseşti, 1 an; Demetriu Cornea 3 ani; dr. Daniil P. Barcianu, 2 ani şi 6 luni; Nicolae Cristea, 8 luni; Iuliu Coroianu, 2 ani şi 8 luni; Patriciu Barbu, 2 luni; dr. Teodor Mihali, 2 ani şi 6 luni; Aurel Suciu, 1 an şi 6 luni; Mihail Veliciu, 2 ani; Rubin Patiţia, 2 ani şi 6 luni; Gherasim Domide, 2 ani şi 6 luni; Dionisie Roman, 8 luni; Septimiu Albini, 2 ani şi 6 luni. În total 31 de ani şi 2 luni, plus cheltuieli apăsătoare de judecată.

La 16 iunie 1894, ministrul de interne Hieronimy interzice activitatea Partidului Naţional Român invocând drept pretext lipsa unui statut şi existenţa unor legături cu elemente din străinătate.Ratiu, Coroianu şi Luaciu sunt întemniţaţi în dura închisoare de la Seghedin. Ceilalti la Vaţ. Aici, în închisoarea de la Vaţ, Nicolae Cristea, om în vîrstă de 61 de ani, cel care şi-a asumat responsabilitatea de a fi contribuit la redactarea documentului, va închide ochii definitiv.Alti memorandişti şi câţiva ziarişti iau calea temniţelor. Se înăspreşte teroarea jandarmereasca.Foarte mulţi patrioţi iau calea exilului. Cei mai mulţi trec munţii în România.

Autoritatile fanatizează masele ungureşti care năvălesc asupra caselor celor întemniţaţi, prădându-le şi dărâmând o parte din ele. Răsunetul procesului de la Cluj a declanşat nu numai agitaţie populară, ci şi proteste ale opiniei publice europene, iar  pedeapsa memorandiştilor a atras ample critici din partea unor personalităţi precum Emil Zola, William Gladstone, Georges Clemeanceau sau Lev Tolstoi, toate aceste proteste şi critici ale opiniei publice europene, precum şi intervenţia regelui român Carol I pe lângă curtea din Viena, va atrage graţierea memorandiştilor de către împăratul austro-ungar Franz Iosif, la 15 septembrie 1895.

Perioada care a urmat anului 1894, procesul intentat memorandiştilor ca şi Memorandumul şi mărturiile despre ecoul internaţional al Memorandumului sunt parte integrantă a unei lupte seculare ce va fi încununată, nu fără jertfe şi sacrificii, la 1 Decembrie 1918.

Surse:

Smeu, Georgeta – Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

Diplomația Europeană și Miscarea Memorandistă: 1892-1896, Corneliu Mihail Lungu, Simona Ceaușu, Arhivele Statului din România, București, 1995

http://onestitate.blogspot.com/2018/03/pregatirea-centenatului-marii-uniri-v.html

http://www.scritub.com/istorie/de-ani-de-la-procesul-memorand52851.php

https://www.dacoromania-alba.ro/nr70/pagini.htm

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here