S-a întâmplat în 24 ianuarie 1458

0
63
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

S-a întâmplat în 24 ianuarie 1458: Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, era ales rege al Ungariei, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi. Domnia sa (32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei.

     Matei Corvin s-a născut pe 23 februarie 1443, la Cluj. A primit la botez numele de Matia, datorită faptului că s-a născut în ajunul lui 24 februarie, zi în care calendarul catolic îl comemorează pe Matia Apostolul (9 august în cel ortodox). Datorită faptului că numele de Matia nu prea este întlnit în spaţiul românesc, prenumele regelui a fost confundat cu cel al apostolului Matei. Numele de Corvin provine din stema familiei, ce conţinea un corb (corvus în latină).
     După moartea lui Iancu de Hunedoara, nobilimea maghiară a reușit să slăbească autoritatea regală. Tânărul rege Ladislau Postumul, a fost conducătorul nominal, dar adevăraţii conducători erau familiile nobiliare. Grija lor a fost să slăbească influenţa familiei Hunyadi. Astfel l-au convins pe tânărul rege maghiar să ordone decapitarea lui Ladislau, fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara. Fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, Matei, doar un copil, a fost azvârlit în închisoare. La scurt timp în Ungaria a început un război civil între grupările nobiliare. Tânărul regele a fugit în Boemia, luându-l pe Matei de Hunedoara cu el. Elisabeta Szilágy, văduva lui Iancu de Hunedoara, a organizat armatele fidele soţului său şi a reuşit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi.Regele Ladislau Postumul a fost ucis, împreună cu mare parte a celor care îl îndemnaseră să-l ucidă pe Ladislau de Hunedoara. Dieta a fost reunită la Buda să aleagă noul rege. În prezenţa armatelor lui Hunyadi, cantonate pe Dunărea îngheţată, a fost ales rege Matei, fiul cel mic al lui Iancu de Hunedoara, în vârstă de 18 ani, care trebuia să fie răscumpărat şi adus de la Praga.
      Principala piedică pentru consolidarea internă a ţării au reprezentat-o la începutul domniei lui Matei Corvin armatele de mercenari cehi care controlau nordul Ungariei. Până în 1462, regele a reuşit să aducă sub ascultarea sa zona, putând să-şi concentreze atenţia spre sudul ţării, de unde venea pericolul otoman. Începând cu anul 1460, de-a lungul coastei Adriaticii şi până la Dunărea de Jos, frontiera era una sensibilă. În primii ani de domnie, din cauza situaţiei politice interne, Matei Corvin nu a avut posibilitatea de a mobiliza importante forţe împotriva otomanilor. Mai mult, din eşecurile tatălui său, Matei a învăţat că e preferabil să evite confruntările directe cu armatele turceşti, motiv pentru care a intervenit militar în Bosnia doar în momentul în care otomanii şi-au retras trupele din zonă. Prima şi cea mai grea perioadă a domniei lui Matei Corvin a luat sfârşit la 29 martie 1464, odată cu încoronarea lui. Regele a iniţiat o reformă importantă în administrarea judiciară. În locul judecătoriilor cu prezenţă regală, de mai multe ori transformate, a fost înfiinţat un tribunal general, cu competenţă asupra întregului regat şi al cărui judecător, începând cu anul 1470, avea titlul de „locotenent al prezenţei regale personale”.
        Ceremonia încoronării a încheiat, simbolic, perioada stabilizării, dar nu a pus capăt mişcării opoziţiei. Reforma impozitelor, aplicată trei ani mai târziu, a stârnit nelinişte, în primul rând în Transilvania, unde noua metodă de impozitare introdusă a fost incriminată în mod deosebit. Matei Corvin a fost extrem de dur cu capii nobilimii transilvănene. Sosit în Transilvania, regele a ordonat executarea rebelilor (execuţiile au durat câteva săptămâni la rând), confiscarea bunurilor acestora şi împărţirea lor între adepţii lui. După consolidarea graniţelor şi pacificarea Transilvaniei, ambiţiile lui Matei Corvin s-au îndreptat definitiv spre nord-vestul şi vestul regatului Ungariei. Cu toate că s-a declarat adeptul luptei împotriva turcilor şi singurul apărător al creştinătăţii, regele a folosit aceste vorbe doar pentru propagandă politică, încercând să-şi atragă sprijinul financiar al Sfântului Scaun şi al Veneţiei, precum şi simpatia principilor europeni.
      În realitate, s-a limitat să respingă câteva raiduri otomane, apreciind că puterile sale sunt prea mici pentru o mare confruntare cu Imperiul Otoman. În corespondenţa sa nu înceta să accentueze că singur este neputincios în faţa sultanului.Pe Matei Corvin l-a preocupat multă vreme ideea războiului cu cehii. Prima sa ţintă a devenit Boemia. Pretextul pentru o intervenţie armată i l-a furnizat papa Paul al II-lea care a decis să rezolve problema husită. Matei Corvin, care scrisese Romei încă din 1465 că este gata să lupte pentru cauza creştinătăţii, „fie împotriva turcilor, fie împotriva cehilor”, momentul a fost cât se poate de potrivit.        Timp de trei ani, regele a condus operaţiile militare, obţinând succese militare chiar de la început. În primăvara lui 1470, printr-o ultimă campanie, Matei Corvin şi-a definitivat stăpânirea asupra Moraviei şi Sileziei. Succesele regelui Ungariei au stârnit anxietate printre vecinii lui, astfel că, foarte curând, au început să se distingă contururile unei coaliţii austro-ceho-polone. Nu a avut loc nici o luptă deschisă, dar maghiarii au reuşit să ocupe cetăţi importante, multe dintre ele după asedii de luni de zile, astfel încât, în 1487, cu excepţia câtorva cetăţi, Matei Corvin stăpânea Austria de jos şi Stiria.
        În anul 1467, Ştefan cel Mare a purtat un război dur cu Matei Corvin, încheiat cu victoria moldovenilor. Bătălia este povestită de umanistul italian Antonio Bonfini, care o descrie ca fiind extrem de sângeroasă.În vara anului 1467, Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a oferit sprijin saşilor din Transilvania, care nemulţumiţi de birurile impuse de regele Ungariei, Matia Corvin, s-a răsculat împotriva acestuia. Revolta lor a fost înăbuşită rapid de armata ungară, în fruntea căreia s-a aflat chiar regele. La scurt timp după ce i-a învins pe saşi, Matia Corvin a adunat o armată numeroasă şi a pornit prea Moldova, unde a purtat o bătălie cu Ştefan cel Mare, lupta dintre unguri şi moldoveni având loc în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467, la Baia, în judeţul Suceava.
        „Văzându Mateiaşu craiul volniciia lui Ştefan vodă că nu o poate supune, strângându multă oaste a sa şi luundu ajutoriu şi de la alţii, au purces în anii 6975 (1466) şi au tras spre Moldova. (…) Socotind ca să nu rămâie vreun unghiu nepipăit de dânsul, au lăsat drumul Sucevii, unde-l aştepta Ştefan vodă, şi la Bae ş-au întorsu calea şi au sosit la Bae, luni, dichemvrie 14 zile şi acolea, cum nu vrea avea nici o grijă de nici o parte, lăsându-ş oastea fără de nici o grijă, nici pază, ci la băuturi şi la prăzi. Unde avându Ştefan vodă ştire şi prinzându limbă, marţi noaptea, dichemvrie 15, au aprinsu târgul asupra lor, cându ei era fără de nici o grijă. Şi fiindu şi béţi şi negătiţi de război, i-au lovitu Ştefan vodă cu oaste tocmită în răvărsatul zorilor, de multă moarte şi pierire au făcut într-înşii. Că ei nefiind tocmiţi de război, nimica de arme nu s-au apucatu, ci de fugă, nici urma să ia carii scăpa, că fiind noaptea, de nu ştiia încătro vor mérge, în toate părţile rătăciia, de-i vâna ţăranii în zăvoaie, prin munţi, unde vreo 12.000 pieriţi s-au aflatu. Mai apoi şi însuşi craiul, rănitu de săgeată foarte rău, de-abiia au hălăduitu pre poteci, de au ieşitu la Ardeal”, a arătat cronicarul Grigore Ureche în „Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara”.
      Despre bătălia dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin a scris şi italianul Antonio Bonfini în cronica lui, arătând faptul că domnitorul moldovean nu a dorit să fie supus Ungariei, astfel că nu a plătit dările şi în plus a înteţit răscoale în Transilvania. „După ce regele restabili pacea în provincie, ieşi din Transilvania în ziua Sf. Caterina, se îndreptă spre acea parte a Valahiei, care acum se numeşte Moldova. Aici, stăpânea în toată voia Ştefan voievod. Ca supus al regelui Ungariei, trebuia să plătească toate dările şi să împlinească toate poruncile, dar el, scos din minţi şi crunt din fire, însă zelos şi straşnic în război, nu voia să asculte cu nici un chip. Ba, mai înteţea şi răscoalele din Transilvania, cu gând ca, tulburând liniştea de acolo, să se poată bucura de libertate. Regele află cu cale să pornească prin păduri şi prin strâmtori de munţi, să readucă pe răzvrătitul valah la ascultare. Prin strâmtorile închise cu arbori şi cu câte toate, îşi deschidea drum cu focul sau cu sabia. După ce, astfel, îşi făcu drum şi ieşi mai la larg, îşi aşeză tabăra lângă orăşelul Roman, pe care valahii îl socotesc for roman. Zidurile acestui oraş sunt de lemn, întărite cu valuri şi gropi; pe acolo curge râul Siret […] După ce arsese târgul Roman, pe oriunde mergea, pustia totul, sate şi oraşe, cu foc şi sabie, iar ostaşii mânau de dinapoi oameni şi turme de vite, cu pradă nespus de mare. A treia zi, ajunse, în sfârşit, la cetatea dăruită unui episcop de frunte, numită de moldoveni Baia”, a scris Antonio Bonfini.
       Regele Matia Corvin a fost rănit în bătălia de la Baia Ştefan cel Mare avea o armată mult mai mică decât Matia Corvin, însă a reuşit să-i învingă fără mari probleme pe unguri. Domnitorul moldovean a incendiat oraşul Baia, luându-i prin surprindere pe soldaţii unguri. Matia Corvin a scăpat cu greu cu viaţă, el fiind lovit cu trei săgeţi şi o lance. După bătălia de la Baia ambii rămîn cu un gust amar: Ştefan nu reuşeşte să-l omoare pe Matia, iar Matia nu izbuteşte să-l detroneze pe Ştefan. Din nou, aceleaşi constrângeri, precum şi banii Veneţiei şi promisiunile Romei îi reunesc în numele luptei pentru cruce. Trupele moldave şi ungare, care trebuiau să lupte împreună, se bat între ele. Se ajunge la un compromis, care susţine obţinerea victoriei de la Vaslui.
         Antonio Bonfini descrie bătălia de la Baia drept o luptă pentru viaţă şi nu pentru cinste. El arată că regele Matia Corvin a luptat vitejeşte însă a sfârşit prin a fi lovit de o săgeată ce i-a produs dureri extrem de puternice. „Regele, aici luptându-se în faţa cartierului său, împreună cu veteranii, aici cercetând posturile în târg, îndeplini în noaptea aceea datoria celui mai bun soldat şi domnitor. Era cel dintâi unde era lupta mai crâncenă, îndemnând pe viteji, dojenind pe cei fricoşi, venind în ajutorul liberatorilor. Luptând în tot locul cu cea mai mare vitejie, s-a scăpat pe sine şi a scăpat şi armata. Ba, ce e mai mult, şi regele fu rănit în noaptea aceea de o săgeată getică, nu departe de şira spinării, şi, deoarece, după ce i-au scos coada săgeţii, fierul a pătruns mai adânc în carne, patru ani de zile a dus-o regele în grele suferinţe. Şi topindu-se rana unde era fierul, acesta se slobozea mereu în jos, până când, în cele din urmă, ieşi, aruncat de însuşi natura. S-au luptat în noaptea aceea mai mult pentru viaţă, decât pentru cinste. Oraşele şi satele de prin apropiere fură arse şi jefuite”, a concluzionat italianul Antonio Bonfini. În vara anului 1475, Ştefan cel Mare şi Matia Corvin au încheiat o pace de frica unui atac venit din partea turcilor. Regele Ungariei chiar i-a oferit în dar domnitorului moldovean Cetatea Ciceu şi Cetatea de Baltă.
       Relaţiile lui Matei cu sultanul au fost schimbătoare şi nici pe departe nu se poate spune că ar fi fost în stare permanentă de război, chiar dacă, în corespondenţa diplomatică cu papa şi principii creştini, regele afirma mereu că principala sa sarcină este lupta împotriva turcilor. Roma şi Veneţia au încercat să elaboreze planurile unei noi cruciade, dar aceste planuri nu au fost puse niciodată în practică. Graniţa sudică a Ungariei era atât de liniştită încât, o vreme, turcii au renunţat până şi la obişnuitele lor incursiuni de jaf. Relaţiile cu turcii s-au înrăutăţit apoi, conflicte mai importante desfăşurându-se între 1479 şi 1481.
       Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei şi epoca sa fost una dintre cele mai strălucite din istoria Regatului maghiar. Marea nobilime însă nu s-a împăcat cu prezenţa lui pe tronul Ungariei şi a uneltit mereu pentru a-l detrona. Conform unei legende, marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soţia regelui.Medicul reginei îl trata pe regele Matei de reumatism, otrăvindu-l cu plumb; astfel, regele Matei a murit încet, prin otrăvire, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Varianta oficială spune că regele a murit la 6 aprilie 1490, la Viena, după un banchet în timpul căruia i s-a făcut rău. Moartea sa a reprezentat dispariţia de pe scena politică a Ungariei medievale a ultimei personalităţi regale.
       Matei Corvin a admirat cultura italiană. Descoperind realizările Renaşterii, a început să promoveze influenţele culturale italiene în Ungaria. Buda, Esztergom, Székesfehérvár şi Visegrád au fost printre oraşele care au beneficiat de stabilirea unui sistem de sănătate publică şi educaţie, precum şi a unui nou sistem legal sub domnia lui Matei Corvin. Regele s-a dovedit a fi un generos patron al artiştilor din Italia şi Europa de Vest care s-au strâns la curtea sa. Biblioteca sa, Bibliotheca Corviniana, era cea mai mare colecţie europeană de cronici istorice şi lucrări filosofice şi ştiinţifice din secolul al XV-lea, numărând peste 5.000 de exemplare, fiecare exemplar valorând mai mult de 1.000 forinţi de aur.
       Domnia sa este considerată ca fiind unul dintre cele mai glorioase capitole ale istoriei Ungariei, marcate prin campanii militare victorioase ale temutelor sale Fekete Sereg („Armata Neagră”). Ungaria a cunoscut în timpul domniei sale cea mai vastă întindere din istoria sa (la vest din sud-estul Germaniei până în Dalmaţia, iar la est, din Polonia, până în Bulgaria de astăzi). Matei a condus în uniune personală Regatul Moraviei, Silezia şi Lusacia (Lausitz) şi Austria Inferioară. Se spune despre el că vorbea româna, maghiara, italiana, croata, latina şi, mai târziu, germana, ceha, slovaca, precum şi alte limbi slave.
Surse:
Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler ș.a., Istoria Transilvaniei, vol. I (până la 1541), Academia Română, Cluj, 2009 (ediția a II-a)
Ioan-Aurel Pop, The Names of the Hunyadis, în: Matthias Rex. Hungary at the Dawn of the Renaissance, edited by István Draskóczy, Ildikó Hórn, Iván Horváth, András Végh, University Press of Budapest, 2008

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/matia-corvin-romanul-de-pe-tronul-ungariei

https://core.ac.uk/download/pdf/44718734.pdf

http://www.vistieria.ro/Istoria-romanilor-Articole/Articole-Ev-Mediu/Intre-propaganda-%C5%9Fi-realitate-istorica-Vlad-%C5%A2epe%C5%9F-Matei-Corvin-%C5%9Fi-Vene%C5%A3ia.html

http://www.istorie-pe-scurt.ro/matei-corvin-ultimul-mare-rege-al-ungariei-a-fost-roman/

https://adevarul.ro/locale/suceava/batalia-Stefan-mare-regeleungariei-matia-corvin-vazuta-ochii-italianului-antonio-bonfini-s-auluptat-noaptea-mai-viata-1_5a7c0525df52022f75507d63/index.html

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here